DECIZIA CIVILĂ NR. 246/2008-
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile formulate de recurentul reclamant, domiciliat în O,-, județul B și recurenta pârâtă – SRL, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 642/LM din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15 februarie 2008 și respectiv 18 februarie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 642/LM din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata – SRL și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.3 din 13.03.2007 emisă de intimată.
Intimata a fost obligată să-l reintegreze pe contestator în funcția avută anterior și la plata către contestator a drepturilor salariale indexate cu indicele de inflație de la data de 11.04.2007 și până la plata efectivă.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.3/13.03.2007 intimata a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului – șef de magazin la Magazinul din complexul Lotus, cu data de 3.04.2007, cu o perioadă de preaviz de 15 zile lucrătoare conform contractului de muncă. Desfacerea contractului de muncă s-a dispus în urma desființării postului de șef de magazin cu regim de lucru 4 ore zilnic și a înființării postului de șef magazin cu normă întreagă de 8 ore, datorită extinderii atribuțiilor acestui post.
Potrivit dispozițiilor art. 74 al.1. lit. a Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concediere.
Decizia contestată nu conține motivele în drept și în consecință, având în vedere și dispozițiile art. 76 Codul muncii, concedierea este lovită de nulitate absolută.
S-a subliniat faptul că din cuprinsul deciziei rezultă că, concediere s-a dispus datorită reorganizării activității, însă intimata nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă a fost efectivă, în conformitate cu dispozițiile art. 65 al.2 Codul muncii.
Intimata nu a făcut dovada că postul contestatorului a fost definitiv înlăturat din organigrama și statul de funcții al contestatorului.
Față de considerentele expuse, instanța de fond în baza art. 78 Codul muncii, a admis în parte contestația, în sensul că a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 3/13.03.2007 emisă de intimată, cu obligarea intimatei să-l reintegreze pe contestator în funcția avută anterior și la plata către contestator a drepturilor salariale indexate cu indicele de inflație de la data de 11.04.2007 și până la plata efectivă.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins, întrucât din actele de la dosar nu a rezultat că prin concediere contestatorul a suferit un prejudiciu moral.
Cheltuielile de judecată solicitate nu au fost acordate întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului onorarului de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât contestatorul, cât și intimata – SRL
Prin recursul formulat, contestatorul solicită modificarea în parte a sentinței, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată și a daunelor morale.
În motivare arată că a fost respins nejustificat acest capăt de cerere întrucât a depus la fila 28,29,30-dosar fond, chitanța de onorariu. Cât privește daunele morale, invocă faptul că i s-a interzis accesul în unitate în perioada preavizului.
Prin recursul formulat, intimata recurentă – SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și rejudecând cauza în fond, instanța să respingă cererea de chemare în judecată.
Recurenta invocă că, pe de o parte, contractul individual de muncă al contestatorului s-a desfăcut în temeiul Deciziei nr. 7/2007 și nu 3/2007, prin aceasta din urmă i s-a adus la cunoștință doar existența cauzei de încetare a contractului și preavizul.
Dar și în atare situație, Decizia nr. 3/2007 arată detailat care sunt motivele ce au determinat încetarea contractului de muncă, nu se poate reține că nu este motivat și deci nu sunt aplicabile prevederile art. 76 Codul muncii. De asemenea, susține că a acordat contestatorului dreptul la preaviz conform legii, i-au fost achitate toate drepturile și pentru ca aceasta să-și găsească alt loc de muncă l-a exonerat de obligația de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului. Arată că Decizia nr. 7/2007 înregistrată la Tribunalul Bihor nu a fost contestată.
Pe de altă parte, susține recurenta, postul contestatorului fost redus efectiv și deplin, iar cauza a fost reală și serioasă, iar reintegrarea acestuia este imposibilă. Astfel, pierderilor suferite de societate, ca urmare a funcționării magazinului și pentru mai buna organizare a activității s-a desființat postul ocupat de contestator -cu J de normă- 4 ore și s-a hotărât angajarea unui șef magazin cu program normal de lucru, post pe care contestatorul nu putea fi încadrat, fiind pensionar.
Recurenta arată că magazinul a fost desființat din 28.05.2007, toate celelalte persoane fiind concediate cu 01.06.2007 invocând principiul nediscriminării în raporturile de muncă, încălcat de instanță, anexează în copie Decizia nr. 7/16.04.2007 privind pe contestator.
Ulterior la termenul din 23 ianuarie s-au depus și alte înscrisuri de către recurent, Decizia nr. 5/11.05.2007 privind pe, Decizia nr. 7/11.05.2007 privind pe, iar la ultimul termen depune copia actului de reziliere a contractului de închiriere nr. 460/2006 și copii ale Deciziilor 11,12,13/14.06.2007 emise pentru alți angajați.
În drept invocă art. 65,73,74,76 Codul muncii și art. 299, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică prevăzute de art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, se apreciază că recursul formulat de contestator este întemeiat în ceea ce privește cheltuielile de judecată iar recursul intimatei – SRL este nefondat, urmând a fi respins astfel că în aplicarea art. 312 al. 1 Cod procedură civilă se va modifica în parte sentința obligând intimata în favoarea contestatorului la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții având în vedere următoarele:
Cu privire la recursul contestatorului, la data pronunțării sentinței s-au depus concluzii scrise însoțite de chitanța seria – – nr. -/05.09.2007- privind plata onorariului de 1.000 lei-fila 30 dosar fond.
În atare situație urmează a se face aplicarea art. 274 Cod procedură civilă care stipulează că partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată celeilalte părți, dacă aceasta solicită. Iar în speță contestatorul a solicitat și a făcut dovada acestor cheltuieli.
În ceea ce privește recursul intimatei – SRL acesta se impune a fi respins ca nefondat.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond nu sunt întemeiate și nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică bazată pe probele administrate și având în vedere dispozițiile incidente din legislația muncii raportat la cererea cu care a fost investită, respectiv Decizia 3/13.03.2007.
Astfel, cu respectarea și aplicarea dispozițiilor 74 al. 1 lit. a și art. 76,78 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) instanța de fond, constatând nulitatea absolută a deciziei a dispus reintegrarea contestatorului și plata drepturilor salariale. Într-adevăr decizia susmenționată nu îndeplinește condițiile cerute de lege în acest sens, iar altă decizie sau acte n-au fost depuse la prima instanță deși au fost solicitate de către instanță, organigrama anterioară și ulterioară emiterii deciziei și Hotărârea Consiliului de Administrație în baza căreia s-a hotărât reorganizarea societății respectiv desființarea postului, -a se vedea încheierile de ședință din 25.05.2007, 15.06.2007, și 07.08.2007, aceasta neconformându-se dispozițiilor instanței. Deci, instanța de fond și-a exercitat și rolul activ și a acordat intimatei mai multe termene înainte de a pune în discuție nulitatea deciziei, astfel că greșit invocă intimata recurentă încălcarea principiului nediscriminării în raporturile de muncă, aceasta fiind cea care nu a respectat dispozițiile unei instanțe într-un litigiu de muncă, în care sarcina probațiunii îi revenea.
De altfel, motivele de recurs sunt și contradictorii. Invocă pe de o parte faptul că nu prin Decizia 3/2007 ci prin Decizia 7/16.04.2007, s-a desfăcut contractul contestatorului iar prima este doar de încunoștințare și preaviz. Dar pe de altă parte susține că Decizia nr. 3/2007 este motivată și arată care sunt motivele ce au determinat încetarea contractului de muncă și deci nu sunt aplicabile prevederile art. 76 Codul muncii.
Dar, lăsând la o parte acest aspect, Decizia 7/16.04.2007-fila 16 dosar fond- în care se stipulează că i se desface contractul de muncă contestatoruluiretroactivcu 03.04.2007, nu face obiectul prezentului litigiu, contestatorul n-a investit instanța cu această cerere, de altfel nici nu s-a făcut dovada comunicării- oricum instanța nu este în măsură să o analizeze.
Oricum de la data introducerii contestației 11.04.2007, până la data pronunțării hotărârii 10.09.2007, intimata recurentă putea să-și susțină poziția să depună probațiunea necesară, inclusiv cea solicitată de instanță-mai ales că toate deciziile depuse în recurs sunt anterioare datei pronunțării sentinței.
Iar cât privește organigrama și hotărârea conducerii privind reducerea postului, n-au fost depuse nici în recurs, n-au fost invocate în motive și nici depuse până la soluționarea recursului deci se prezumă că acestea nu există- deci corect a stabilit instanța că intimata n-a făcut dovada desființării postului contestatorului la data de 03.04.2007.
În recurs invocă alte motive, respectiv rezilierea contractului de închiriere la 01.06.2007, dar aceasta este o altă problemă ce nu face obiectul prezentei și nu are relevanță sub aspectul deciziei atacate. Nimic nu a împiedicat intimata recurentă care solicită în subsidiar obligarea sa la plată până la 01.06.2007- când s-a reziliat contractul – să-l reintegreze după ce s-a văzut acționată în judecată și nu poate depune probele cerute de legislația muncii și apoi să-l disponibilizeze cu celelalte persoane la care face referire pentru reducere de activitate, dar cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru întocmirea deciziei.
Legea nu prevede două sau mai multe decizii ci una singură, dar aceasta trebuie să cuprindă anumite elemente-în lipsa cărora operează nulitatea absolută.
Este lipsită de temei lega susținerea recurentei că intimatul contestator la primirea Deciziei 3/2007 trebuia să aștepte Decizia 7/2007 în condițiile în care termenul de atacare de 30 de zile a Deciziei nr. 3/13.03.2007 expira la 13.04.2007 și orice contestație ulterioară apare ca tardivă. De altfel, recurenta a emis cea de-a doua decizie, 7/16.04.2007, după acționarea sa în instanță și retroactiv cu 03.04.2007 dar această decizie nu face obiectul cauzei cum am arătat.
Așadar culpa îi aparține recurentei și nu-și poate invoca propria culpă și nici necunoașterea legii. Este irelevantă din acest punct de vedere susținerea că intimatul ar fi sau nu ar fi în măsură să-și îndeplinească obligația după data de 01.06.2007, nu aceasta este obiectul acțiunii de față. De altfel, cu minima diligență, sau chiar cu asistență de specialitate unitatea era în măsură să îndeplinească prevederile legale referitoare la încetarea contractului ca și la încheierea lui -nimic nu a împiedicat-o să-și asigure lămuriri sau consult juridic -dar necunoașterea legii nu exonerează de răspundere- iar legislația muncii este obligatoriu a fi cunoscută de unitatea care angajează personalul cu contract individual de muncă. Condițiile de fond și formă trebuie respectate atât la angajare cât și la concediere.
În altă ordine de idei, este și contradictorie apărarea recurentei -pe de o parte dorea în aprilie reorganizarea, extinderea, cu șef cu normă întreagă, dar pe de altă parte datorită rezultatelor slabe hotărăște închiderea magazinului în mai.
Față de cele de mai sus expuse se impune respingerea recursului intimatei – SRL ca nefondat.
Cu privire la daunele morale formulate de recurentul contestator, corect a fost soluționat de instanță acest capăt de cerere, nu rezultă că a suferit un prejudiciu moral și nu s-a făcut dovada că i s-a interzis accesul în unitate pe perioada preavizului, faptul că a fost exonerat de obligația de a se prezenta la serviciu nu este dovadă în acest sens.
În baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta – SRL va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul reclamant, domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu recurenta pârâtă – SRL, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 642/LM din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă intimata – SRL O la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei în favoarea contestatorului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă – SRL
Obligă partea intimată – SRL să plătească părții recurente suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
cu opinie separată
– judecători fond –
– redactat decizie -judecător -18.03.2008
– dactilografiat grefier -18.03.2008-3 ex.
Opinia separată a doamnei judecător
Considerăm, contrar opiniei majoritare, că în prezenta cauză se impunea admiterea recursului – SRL, în sensul acordării despăgubirilor până la data de 1 iunie 2007 și respingerii capătului de cerere privind reintegrarea.
Este adevărat că pentru prima dată în calea de atac, dar totuși intimata recurentă a făcut dovada închiderii magazinului în care contestatorul și-a desfășurat activitatea, precum și a faptului că toți ceilalți angajați care au deservit unitatea amenajată în cadrul Magazinului “Lotus” au fost disponibilizați cu începere de la data de 1 iunie 2007.
Prin soluția pronunțată instanțele au creat o situație mai favorabilă recurentului, care avea un regim de patru ore pe zi, fiind pensionar, în comparație cu ceilalți angajați care lucrau cu normă întreagă de muncă.
Mai mult, locul de muncă al contestatorului era individualizat ca fiind Magazinul “Lotus”, ori în condițiile în care magazinul (punctul de desfacere al societății recurente) a fost dezafectat, dispunând reintegrarea instanța a modificat locul muncii acestuia în lipsa oricărui acord al părților.
judecător
– redactat opinie separată -judecător -06.03.2008
