ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2576/R/2009
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Daniela Griga
– –
GREFIER: – –
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER C-N împotriva sentinței civile nr. 1829 din 15 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe intimata SC SA, vând ca obiect contestație decizie de sancționare.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 16 noiembrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
La data 15.06.2009, prin sentința civilă nr. 1829/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER C-N, în numele si pentru numitul în contradictoriu cu intimata, având ca obiect un litigiu de muncă.
S-a reținut că prin Deciziile nr.83/18.09.2008 și 89/06.10.2008, numitul a fost sancționat cu avertisment, respectiv diminuarea salariului pe 3 luni cu 10%.
Pentru a dispune astfel, pârâta a reținut că cel în numele căruia s-a formulat acțiunea și-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu, prin tratarea superficială a problemelor de specialitate în documentația de sudură pentru clientul -Franta.
Pentru aplicarea acestei măsuri, pârâta a avut în vedere faptul că au fost încălcate în mod grav dispozițiile art.41 pct.6, 8, 9, 29 și 40 din Regulamentul de ordina interioară, respectiv a întocmit o documentație necorespunzătoare, prestația sa slabă în domeniul său de activitate, obligând pârâta să apeleze la colaboratori externi pentru întocmirea caietelor de sudură.
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 2 lit. b și c din Codul Muncii, salariatul este obligat să respecte disciplina muncii, obligațiile ce-i revine din contractul individual de muncă, regulamentul de organizare și funcționare sau regulamentul intern.
Asigurarea disciplinei muncii presupune aplicarea, în condițiile legii, a unor sancțiuni disciplinare prevăzute de Codul Muncii, față de salariații care, cu vinovăție, încalcă obligațiile ce le revin.
Angajatorul stabilește răspunderea disciplinară în funcție de gravitatea faptei, gradul de vinovăție, consecințe și conduita salariatului anterior comiterii faptei, așa cum prevăd dispozițiile art. 264 – 268 Codul Muncii. În conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, deoarece în lipsa acesteia decizia este lovită de nulitate absolută.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Conform Deciziei nr. 71/1999 a Curții Constituționale, termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, în care se poate aplica sancțiunea disciplinară de către conducătorul unității, reprezintă o garanție indispensabilă derulării clauzelor contractului individual de muncă încheiat de către părți și o materializare a dreptului de acces liber la justiție deoarece, în caz contrar, angajatul s-ar aflat în incertitudine, fiind împiedecat să obțină în justiție clarificarea situației sale.
În situația în care nu ar exista un termen de aplicare a sancțiunii disciplinare, aplicarea unei sancțiuni ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, fapt care contravine principiilor generale ale răspunderii juridice civile contractuale.
Termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, curge de la data când reprezentantul unității angajatoare, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc.), având dată certă, curgerea acestui termen ducând la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară.
Din materialul existent la dosarul cauzei, a rezultat că numitul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în fișa postului în pofida faptului că șeful său ierarhic l-a atenționat în repetate rânduri. Acesta nu a fost în măsură să stabilească un termen până la care urma să-și îndeplinească atribuțiile pentru elaborarea unor documentații de sudură.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv si, rezultă că numitul nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Față de cele ce preced, având în vedere că, cel în drept să emită deciziile de sancționare disciplinară le-a emis în termenul de 30 de zile de la data când a luat la cunoștință de abaterile disciplinare și că au fost respectate dispozițiile art.267 alin. l-4 și art. 268 alin. l și 5 din Codul Muncii, instanța, în temeiul art. 283 si urm. din Codul Muncii, a respins contestația formulată de către reclamant.
De altfel, deși numitul a fost reprezentat de către organizația sindicală, aceasta nu a fost în măsură să producă dovezi din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea reținută de către pârâtă.
În termen legal, a formulat recurs reclamantul Sindicatul Liber C-N în numele și pentru membrul de sindicat, prin care a solicitat dmiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei testimoniale cu martorul încuviințat, proba care nu a fost administrata de prima instanța; în subsidiar, solicită modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii contestației, astfel cum a fost formulată, în sensul anularii deciziilor nr.83/18.09.2008 și nr. 89/06.10.2008 emise de către intimata pârâta privind sancționare cu avertisment, respectiv cu reducerea salariului a numitului, cu consecința repunerii părților în situația anterioara și plata corespunzătoare a drepturilor salariale.
Recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pr.civ. pct.5, pct.7 si pct.9 pr.civ, și învederează că au fost încălcate formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 a1.2 cod de procedură civilă, hotărârea pronunțata nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind lipsita de temei legal si data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii.
Consideră că, prin modul in care instanța a soluționat procesul, s-a încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului privitor la dreptul la un proces echitabil, din perspectiva faptului că instanța a încălcat regulile de procedura privitoare la administrarea probatoriului, întrucât, fără a avea un temei legal, a revenit asupra martorului, martor cu privire la care reclamantul nu a renunțat. Arată că audierea martorului menționat avea un rol hotărâtor, permițând instanței să-și formeze convingerea pornind de la o stare de fapt corect stabilită, aceasta în condițiile în care martorul este șeful ierarhic direct al contestatorului.Soluția primei instanțe este lovită în aceste condiții de nulitate, vătămarea provocată în aceste condiții fiind dovedită tocmai prin imposibilitatea probării în mod temeinic a susținerilor sale.
Învederează că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prin considerentele reținute prima instanță nefăcând nici o trimitere la obiectul acțiunii introductive si care îl constituie, în speță, anularea a doua decizii distincte(decizia nr.83/18.09.2008 si decizia nr.89/06.10.2008), care, chiar daca au fost contestate prin aceeași actiune, trebuiau analizate separat in raport de motivele de nelegalitate si temeinicie invocate cu privire la fiecare dintre acestea.
Apreciază că nelegalitatea hotărârii rezidă și din faptul că instanța nu a raspuns punctual la motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate cu trimitere la fiecare dintre cele doua decizii contestate, ci s-a limitat sa prevada ca, cel in drept sa emita deciziile de sancționare le-a emis cu respectarea dispozitiilor art.267 a1.1-4 si art.268 a1.1-5 din Codul Muncii, in condițiile in care critica adusa deciziilor de sancționare privea si aspectul încălcării principiului unicității sancțiunii disciplinare raportat la dispozițiile art.265 din si cu privire la care s-a făcut trimitere in drept la obiectul acțiunii introductive, si pe care, instanța de fond l-a lasat nesoluționat.
Consideră că deciziile de sancționare sunt nelegale întrucât s-a încălcat principiul unicității sancțiunii prevăzut de art.265, salariatul fiind sancționat de doua ori pentru aceeași fapta.
Referitor la decizia nr. 83/18.09.2008 se arată că nu cuprinde descrierea in concret a faptei ce constituie abatere disciplinara, fapta/faptele nu sunt menționate in nici un fel nici in cuprinsul acestuia, nici măcar de o maniera generala, ci doar se arata prevederile din Regulamentul de Ordine Interioara, care ar fi încălcate prin săvârșirea unor fapte de către salariat: “neîndeplinirea corespunzătoare si la timp, a sarcinilor de serviciu, prin tratarea superficiala a problemelor de specialitate in documentația ce o întocmește, atitudine necorespunzătoare fata de șefii ierarhici, prestație slaba in domeniul sau de activitate – fapt ce obliga societatea sa apeleze la colaboratori externi, pentru întocmirea caietelor de sudura”, deci fără arătarea aspectelor care o individualizează, respectiv data când au fost săvârșite si modalitatea in care au fost încălcate.
Apreciază că simpla redare a definițiilor abaterii disciplinare de la art.41 alin. 9, 29 si 40 din, fără a se arata in ce fel si prin ce fapte aceste prevederi au fost încălcate nu echivalează cu descrierea faptelor ce constituie abatere disciplinara, întrucât precizarea prevederilor din regulamentul intern care au fost încălcate de salariat reprezintă o cerința de forma distincta, suplimentara descrierii faptelor ce se încadrează in prevederea încălcata si nu se suplinesc reciproc. Daca in cuprinsul deciziei de sancționare cu avertisment s-ar fi descris in concret fapta, cu arătarea datei când a fost săvârșita si a conținutului concret al acesteia, orice identitate cu fapta sancționată prin cea de-a doua decizie emisa la scurt interval de timp si in considerarea acelorași prevederi din regulamentul intern pretinse a fi încălcate, ar fi fost exclusa si, ca atare, neavenita.
Mai mult, arată că menționarea datei săvârșirii faptei si nu numai a momentului in care a luat la cunoștința cel in drept sa emită decizia, se impunea a fi menționata si pentru a permite verificarea de către instanța a respectării termenului de decădere de 6 luni referitor la aplicarea sancțiunii de la data săvârșirii abaterii disciplinare, ori, in speța, in lipsa acesteia, nu se putea retine respectarea dispozițiilor art.267 al.1 privitoare la termenul de aplicare.
Recurentul susține, cu privire la nelegalitatea deciziei nr.83/18.09.2008, si lipsa cercetării disciplinare obligatorii, care atrage nulitatea absoluta a acesteia, raportat la art.75 alin. 1 din CCM Unic la Nivel Național 2007-2010, aspect care însă nu a fost analizat de instanța.
că, chiar in situația aplicării sancțiunii disciplinare a avertismentului scris, angajatorul este obligat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu parcurgerea etapelor prevăzute de lege, având in vedere ca art.75 al.1 din CCM unic, care in conținutul sau concret prevede:”Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetării disciplinare prealabile”.
În ceea ce privește decizia nr. 89/06.10.2008, recurentul apreciază că fapta reținută și sancționată prin această decizie nu există.
Pornind de la specificul activității desfășurate, contestatorul, care are funcția de coordonator sudura in cadrul atelierului, fiind subordonat direct domnului, care ii atribuia documentația si o verifica, după care o dădea mai departe in vederea transmiterii către beneficiar, consideră că nu se poate retine nici o culpa in sarcina lui privitor la neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu si întocmirea unei documentații incorecte, câtă vreme documentația întocmita si transmisa era contrasemnata de dl., în calitate de verificator.
Învederează că, în fapt, sancțiunile disciplinare au fot aplicate nu pe fondul neîndeplinirii corespunzătoare si la timp a atribuțiilor de serviciu, ci în strânsa legătura cu activitatea sindicala, pe fondul unei cereri adresate de dl. – membru in biroul executiv al organizației sindicale de reducere a programului de lucru in data de 16.09.2008 in intervalul orar 10- 15,30 in condițiile reglementate de art.181 din CCM -, si CCM Unic la Nivel Național, parata intimată apreciind ca in felul acesta salariatul se sustrage de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Societatea intimată s-a opus admiterii recursului, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă( 15).
Trecând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată și înregistrată la data de 17.10.2008, de către reclamantul Sindicatul Liber “”, în reprezentarea membrului de sindicat, Tribunalul Cluja fost învestit cu anularea celor două decizii prin care membrul de sindicat arătat a fost sancționat disciplinar – decizia nr. 83/18.09.2008, prin care i s-a aplicat avertisment și decizia nr. 89/06.10.2008, prin care s-a dispus diminuarea cu 10 % a salariului pe o perioadă de 3 luni – cu consecința repunerii în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la plata corespunzătoare a drepturilor salariale și a rectificării înscrierilor în carnetul de muncă.
Prin hotărârea pronunțată, Tribunalul a respins acțiunea cu o motivare sumară, fără a proceda însă la analizarea tuturor motivelor de nelegalitate invocate de către reclamant.
Astfel, se constată că prima instanță a verificat legalitatea deciziilor contestate exclusiv din perspectiva termenului legal de emitere de 30 zile, respectiv a dispozițiilor art. 267 al.1-4 și art. 268 al.1 și 5 din Codul Muncii, dar și aceasta într-o manieră generică, fără a se face referiri, în mod distinct, la fiecare dintre cele două decizii contestate.
O analiză separată a fiecărei decizii, se impunea în primul rând din perspectiva faptului că s-a invocat de către reclamant încălcarea principiului unicității sancțiunii, prev. de art. 265 Codul Muncii, susținându-se sancționarea salariatului de două ori pentru aceeași faptă.
Nelegalitatea deciziilor a fost susținută și ca urmare a încălcării dispozițiilor privitoare la procedura prealabila obligatorie in emiterea deciziei de sancționare cu avertisment, referitor la care se arată că nu a fost parcursa de către angajator in condițiile si limitele stabilite de dispozițiile art.167 coroborat cu art.75 al.1 din CCM Unic la Nivel Național 2007-2010, critici ramase, de asemenea, nesoluționate de către instanța.
În ceea ce privește decizia de sancționare cu avertisment, Tribunalului a omis analizarea acesteia și prin raportare la art.268 a1.2 lit. a Codul Muncii, respectiv lipsa descrierii faptei, lipsa datei comiterii faptei si a conținutului ei concret, date ce se impuneau a fi menționate atât pentru a permite verificarea de către instanță a respectării termenelor referitoare la aplicarea sancțiunii, cat si pentru a putea aprecia asupra conduitei culpabile a salariatului, prin ce fapte prevederile regulamentului intern au fost încălcate, astfel încât sa se poată stabili dacă există identitatea invocata cu privire la fapta, sancționata prin emiterea celor doua decizii, cu atât mai mult cu cat temeiurile in drept invocate in cuprinsul ambelor decizii sunt perfect identice.
Criticile reclamantului vizau și aspecte de netemeinicie ale celor două decizii, care de asemenea nu au fost verificate de către Tribunal.
Concluzionând că motivarea solutiei instantei de fond este una lacunara, generica, fără vreo referire in concret la motivele care au dus la pronuntarea solutiei pentru fiecare din deciziile contestate, Curtea apreciază că hotărârea nu conține așadar motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ. au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior, mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Pentru aceste considerente, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 și 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze în întregime sentința, și în consecință, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În rejudecare, în conformitate cu art. 315 Cod de procedură civilă, instanța urmează să verifice legalitatea celor două decizii contestate, procedând la o analiză separată, efectivă și concretă din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate și netemeinicie invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER C-N împotriva sentinței civile nr. 1829 din 15 iunie 2009 Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o casează în întregime și în consecință, trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.DG/dact.MM
5ex./27.11.2009
Jud.fond: /
