ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 265/
Ședința publică din 12 Martie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în O, str. -. – nr.71, – 93,.18, jud. B și de pârâta SC SA, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.852 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 27 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pe data de 5 martie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.852/LM/12 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, aceasta din urmă fiind obligată la plata, în favoarea reclamantului, a unei despăgubiri în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate, aferente anului 2007, unei prime de vacanță echivalentă cu salariul minim pe unitate aferent anilor 2004 și 2005. Totodată, pârâta a fost obligată și la plata drepturilor salariale în cuantum de 1415 lei, precum și la plata sumei de 56,979 lei reprezentând regularizare impozit global pentru anul 2004. Prin aceeași sentință, s-au respins celelalte cereri, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.
Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la nulitatea deciziei nr.434/7 martie 2007 de desfacere a contractului de muncă al reclamantului, instanța a constatat că acesta a beneficiat de preavizul legal de 20 de zile, fapt ce rezultă din Înștiințarea de preaviz nr.213/A/9.02.2007 primită de reclamant la data de 9.02.2007. De asemenea, susținerea reclamantului conform căreia directorul societății – ing. s- pensionat la data de 6.03.2007, este neadevărată, fapt ce rezultă din decizia de pensionare a acestuia nr.1 – -/16.06.2007 emisă de B, din care rezultă că pensionarea acestuia s-a făcut începând cu data de 9.03.2007 (66).
În ceea ce privește plata celor 12 salarii medii compensatorii pe unitate, instanța a reținut că, în speță nu sunt aplicabile disp. art. 82 alin.2 din CCM pe unitate pe anii 2006-2007 deoarece nu rezultă că disponibilizările colective din cadrul unității pârâte au fost efectuate ca urmare a dizolvării, reorganizării, lichidării sau reorganizării juridice a societății pârâte, ci pentru motivele invocate decizia de concediere, motiv pentru care instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este în parte întemeiată, acestuia fiindu- aplicabile disp. art. 80 alin.1 din CCM pe unitate pentru anii 2006-2007, respectiv este îndreptățit la plata a 6 salarii minime brute pe unitate.
În ceea ce privește celelalte pretenții, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata primei de vacanță pentru anii 2004 și 2005 echivalente unui salariu minim pe unitate potrivit disp.art. 47 alin.4 din CCM pe unitate pe anii 2006-2007 și având în vedere data concedierii – februarie 2007. De asemenea, din copia statelor de plată anexate întâmpinării, rezultă că reclamantul mai are de ridicat suma de 1415 lei reprezentând salarii restante și suma de 56,97 lei reprezentând regularizarea impozitului global pentru anul 2004.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului, la plata sumei de 30 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta SC SA.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul:
– acordarea a 12 salarii compensatorii în conformitate cu prevederile art. 82 alin.1 și 2 lit.c din CCM în cuantumul salariului mediu pe unitate din luna disponibilizării, adică 1525 lei, în cuantum total de 18300 lei;
– plata primei de vacanță conform art.47 alin.4 din CCM pe ramură nr.2232/21.09.2004, în cuantum de 354 lei pe anul 2004, 390 lei pentru anul 2005 și 450 lei pentru a nul 2007, în total 1194 lei, și nu numai pentru anii 2004 și 2005;
– plata la zi a salariilor restante pentru perioada noiembrie 2006 de 962 lei, decembrie 2006 de 961 lei, ianuarie 2007 de 923 lei și februarie 2007 de 892 lei, în total 3738 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că art.82 alin.1 din CCM la nivel de unitate vorbește de cel puțin 6 salarii minime brute pe unitate, dar aceasta nu înseamnă că nu se pot da mai mult decât 6.
De asemenea, instanța a avut în vedere un salariu mediu pe unitate dinaintea disponibilizării de numai 755 lei. Or salariul reclamantului dinaintea disponibilizării era de 1525 lei, actele prezentate de intimata pârâtă nefiind reale.
Relativ la primele de vacanță, acestea trebuiau acordate și pentru anii 2006 și 2007.
În cauză sunt incidente prevederile art.82 alin.1 și 2 lit.c din CCM și art. 67 din Codul muncii.
Sentința așa cum enunță dispozitivul este fără finalitate și nu poate fi executată silit, deoarece nu arată câtimea despăgubirilor și stabilirea cuantumului acestora rămâne la discreția unității.
Relativ la cheltuielile de judecată s-a arătat că acestea sunt în cuantum de 50 lei plus 10% din sumele ce se vor acorda.
Pârâta SC SA prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii s-a arătat că instanța de fond a procedat greșit la acordarea unor drepturi, salarii compensatorii și prime de vacanță. Aceste drepturi puteau fi acordate doar în condițiile realizării sarcinilor de producție și a realizării de venituri corespunzătoare și dacă unitatea ar fi obținut profit, împrejurare din care să rezulte că activitatea desfășurată era eficientă din punct de vedere economic, ceea ce nu s-a întâmplat la această societate.
Prima instanță a pierdut din vedere faptul că unitatea desfășoară activitate sezonieră și are o situație financiară precară.
Cu privire la salariile compensatorii acordate, s-a arătat că reclamantul a fost rechemat să se prezinte la angajare în primăvara anului 2007, prin adresa nr.935 din 5.04.2007, odată cu reluarea activității societății dar acesta nu s-a prezentat.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda salarii compensatorii doar salariaților disponibilizați care nu au mai fost reangajați sau nu li s-a făcut ofertă de reangajare.
Cu privire la prima de vacanță, s-a arătat că în CCM pe anul 2004 nr.2062 din 28 iunie 2004 nu a fost prevăzută acordarea primei de vacanță.
restante au fost achitate reclamantului conform anexelor I și II la recurs.
Prin încheierea nr. 6154 din 21 octombrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea procesului la Curtea de Apel Tg-
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursurile declarate sunt fondate, în sensul celor ce urmează:
Cu privire la salariile compensatorii:
Potrivit art.82 alin.1 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2006-2007 (31 dosar fond), la disponibilizarea colectivă fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare, va primi cel puțin șase salarii minime pe unitate.
În speța de față a avut loc o disponibilizare colectivă, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă prin Decizia nr. 434/7.03.2007 (6 dosar fond), în temeiul art.65 din Codul muncii.
CCM are caracter obligatoriu, produce efecte potrivit art. 11 din Legea nr.130/1996, iar acordarea drepturilor prevăzute de art.82 alin.1 nu sunt condiționate de oferta de reangajare sau de situația financiară a unității cum susține pârâta în motivele de recurs.
De asemenea, obligarea unității la plata șase salarii minime pe unitate satisface cerințele prevederilor contractuale, contrar susținerilor reclamantului.
Conform situației de calcul depuse de pârâta SC O SA (47 dosar – al Curții de Apel Oradea ) cele 6 salarii minime brute pe unitate la data concedierii sunt în cuantum de 5478 lei.
Această dovadă s-a făcut potrivit art.287 Codul muncii.
Reclamantul nu și-a dovedit pretențiile, în cuantum de 18.300 lei potrivit art. 1169 Cod civil.
Cu privire la primele de vacanță:
Potrivit art.47 pct.4 din CCM la nivel de unitate pe anii 2006-2007 (30 dosar fond), la nivel de unitate, pe lângă indemnizația de concediu va fi plătită și o primă de vacanță în valoare de un salariu minim pe unitate aferentă lunii în care se solicită concediul de odihnă.
Astfel, reclamantului i se cuvine o primă de vacanță aferentă anului 2006, în cuantum de 450 lei, conform situației de calcul depuse de pârâtă (47 dosar – al Curții de Apel Oradea ), iar altă dovadă pentru a primi pretențiile reclamantului nu s-a făcut.
Prima de vacanță pentru anul 2007 nu i se cuvine deoarece a fost concediat în data de 7 martie 2007.
De asemenea, nu poate fi acordată prima de vacanță aferentă anilor 2004 și 2005 deoarece, deși prin art.74 din CCM la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2004 – 2005 (75) s-a prevăzut că prin CCM la nivel de unitate se va stabili pe lângă indemnizația de concediu și o primă de vacanță, în CCM la nivel de unitate s-a renunțat la acest drept, nu s-a mai prevăzut acordarea primei de vacanță (17-52).
Cu privire la celelalte drepturi salariale restante:
Prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond (63) pârâta a recunoscut că datorează reclamantului salarii restante în cuantum de 1415 lei și 56,97 lei, reprezentând regularizare impozit global pe anul 2004, anexând aceleași acte (73 – 81 dosar fond) care sunt anexate la cererea de recurs (9 -20 dosar Curtea de Apel Oradea ).
Prin urmare, aceste acte nu fac dovada că această sumă a fost achitată reclamantului.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că nu i-au fost achitate în total 3738 lei cu titlu de salarii restante.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea trebuiesc acordate potrivit art.274 Cod procedură civilă, conform dovezii de la 3 dosar fond, deoarece reprezintă 50 RON + 10% din despăgubirile acordate și 200 RON (4 dosar Curtea de Apel Oradea ), deci este proporțională cu măsura în care au fost admise pretențiile reclamantului.
Față de cele ce preced, ținând seama și de prevederile art. 312 Cod procedură civilă, urmează să se admită recursurile declarate, se va modifica în parte sentința civilă atacată în sensul că pârâta va fi obligată la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate aferentă anului 2007, în cuantum de 5478 lei și unei prime de vacanță de 450 lei aferentă anului 2006, înlăturând acordarea primelor de vacanță pe anii 2004 și 2005.
Va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Va obliga pârâta la 760 lei cheltuieli de judecată în fața ambelor instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în O,-, -B 93,.18, județul B și de pârâta SC SA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.852 LM/12 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul nr.-.
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate aferent anului 2007 în cuantum de 5478 lei și a unei prime de vacanță de 450 lei aferent anului 2006, înlăturând acordarea primelor de vacanță pe anii 2004 și 2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Obligă pârâta la 760 lei cheltuieli de judecată în fața primei instanțe în favoarea reclamantului și 200 lei în fața instanței de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 Martie 2009.
Red.Sz.
Tehnored.: /2 ex.
08.04.2009
Jud.fond:
