Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 33/CM
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
Pe rol pronunțarea asupra civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.4,.A,.35, județul C reprezentant prin SINDICATUL LUCRĂTORILOR C, cu sediul în Port C, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 712/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 14.01.2010, respectiv 18.01.2010, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 26.02.2009, reclamantul, prin reprezentant Sindicatul Lucrătorilor C, a chemat în judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 5/27.01.2009 cu plata drepturilor salariale neacordate, acordarea tichetelor de masă aferente, neacordate ca urmare a emiterii acestei decizii, sau a contravalorii acestora, radierea mențiunilor cu privire la această deciziei din cartea de muncă a angajatului și plata viramentelor neachitate către bugetul de stat, ca efect al reducerii salariului cu 10%; anularea deciziei nr. 13/23.02.2009 de încetare a contractului individual de muncă și reintegrarea în funcția avută anterior, plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației, acordarea tichetelor de masă aferente, până la momentul reintegrării, sau a contravalorii acestora, radierea mențiunilor cu privire la această deciziei din cartea de muncă a angajatului precum și din registrul general de evidență al salariaților, plata viramentelor neachitate către bugetul de stat, ca efect al desfacerii contractului individual de muncă.
Reclamantul a arătat că este angajatul încă din anul 1983, iar din 1999 fost ales Președinte al Sindicatului Lucrătorilor; de la acel moment, conform prevederilor contractelor colective de muncă a fost scos din producție (a beneficiat lunar de un anumit număr de zile libere) în scopul realizării atribuțiilor pe care le avea în această calitate.
Astfel, până în prezent, în această calitate, principala sa activitate a constituit-o negocierea și încheierea contractelor colective de muncă la nivel de societate și la nivel superior și mai ales în urmărirea și aplicarea acestor contracte care consacră drepturile membrilor de sindicat.
Prin convocarea 9785/9.10.2008, a fost chemat pentru prima dată în fața unei comisii de cercetare disciplinară prealabilă, sub pretextul că acesta refuză să se prezinte la locul de muncă.
Urmare cercetării disciplinare realizate și având cunoștință de aceste date, reprezentanții societății au considerat că a absentat nemotivat în perioada 16-24.12.2008, în total 7 zile din care 5 zile ar fi putut fi alocate activității organizației sindicale.
Sindicatul Lucrătorilor C l-a desemnat pe ca unic beneficiar al acestui drept reglementat de art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
În aceste condiții, nu a absentat nemotivat de la locul de muncă, în cazul acestuia fiind aplicate prevederile art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
Astfel, a beneficiat atât în luna decembrie 2008 cât și în luna ianuarie 2009 de 18 zile de reducere a programului de lucru, în condițiile în care s-a întors din concediul medical pe data de 16.12.2008 iar pe data de 29.12.2008 și-a luat ultimele zile de concediul de odihnă aferente anului 2008, din acest concediu întorcându-se pe data de 13.01.2009.
Este adevărat că în luna ianuarie 2009, din cei 75 membri ai organizației doar 13 erau angajații, însă clauzele contractuale invocate nu prevăd nici un fel de condiționare în ceea ce privește beneficiul dreptului reprezentanților sindicali la zile de reducere a programului de obligativitatea ca membrii organizației să fi angajați ai societății la care este angajat și președintele sindicatului.
Al doilea motiv al contestației l-a reprezentat situația că fapta pentru care a fost sancționat nu este prevăzută ca abatere disciplinară de Regulamentul intern sau de contractul colectiv de muncă.
Procedura de cercetare disciplinară prealabilă nu a respectat prevederile art. 75 din Contractul colectiv de muncă la nivel național în sensul că din comisie nu a făcut parte și un reprezentant al organizației sindicale; comisia de cercetarea nu a stabilit care au fost consecințele faptei săvârșite; lucrările comisiei nu au fost consemnate într-un registru de procese-verbale.
În fine, s-a considerat că aplicarea acestor sancțiuni sunt de natură să aducă atingere prevederilor art. 217-223 din Codul muncii ce consacră independența sindicală și protecția reprezentanților aleși ai acestor organizații precum și a clauzelor contractelor colective de muncă ce protejează aceleași drepturi.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând deciziile contestate drept legale și temeinice.
Analiza dispozițiilor art. 93 impune constatarea faptului că un lider de sindicat va beneficia de 18 zile libere plătite în situația în care organizația sindicală pe care o reprezintă are între 51-100 de membri, situație de fapt pe care reclamantul nu a încercat să o dovedească unității prin depunerea listelor cu membri de sindicat, considerând fără nici un temei că are dreptul la 18 zile libere plătite pe lună pentru a desfășura activități de tip sindical.
Prin decizia nr. 5/27.01.2009 salariatul a fost cercetat pentru absențele nemotivate din perioada 16-24.12.2008, în total 7 zile, din care 5 zile membri comisiei de cercetare disciplinară, dând dovadă de bună credință, le-au considerat ca fiind alocate desfășurării activităților sindicale pentru cei 13 membri de sindicat salariați ai, conform listelor depuse de în ianuarie, în conformitate cu art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
La audierea salariatului a participat și un reprezentant al organizației sindicale pe care reclamantul o reprezintă și anume domnul , care efectiv a răspuns personal în locul domnului la toate întrebările formulate de comisia de cercetare.
Comisia de cercetare disciplinară a reținut că Sindicatul Lucrătorilor având un număr de 13 membri salariați ai, iar liderul organizațiilor sindicale cu personalitate juridică care lucrează nemijlocit în unitate ca salariat beneficiază de reducerea programului lunar de lucru cu 5 zile, afectate în exclusivitate activităților sindicale, fără ca pentru aceasta drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă să-i fie diminuate.
Prin sentința civilă nr. 712 din 5.06.2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamantul, prin Sindicatul Lucrătorilor, în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Referitor la procedura cercetării disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de național, instanța a reținut că, potrivit art. 75, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției, ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat fiind obligatorii.
Reclamantul pretinde că aceste dispoziții – respectiv că din comisie nu a făcut parte și un reprezentant al organizației sindicale; comisia de cercetare nu a stabilit care au fost consecințele faptei săvârșite; lucrările comisiei nu au fost consemnate într-un registru de procese-verbale – nu au fost respectate.
Astfel, într-adevăr, prin decizia nr. 2/05.01.2009 respectiv 9/09.02.2009 de numire a comisiilor de cercetare disciplinară, reprezentantul legal al intimatei nu a desemnat și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru era salariatul cercetat.
Cu toate acestea, la lucrările celor două comisii a participat și consilierul juridic al al cărui președinte este reclamantul – după cum reiese din procesule-verbale nr. 1159/11.01.2009 și nr. 12057/17.02.2009, dar și susținerile reclamantului conform cărora la întrunirile comisiei a fost însoțit de consilierul juridic care i-a acordat consultanță juridică.
Față de această situație, considerând că textul în discuție, prin modalitatea de reglementare a participării reprezentantului organizației sindicale – doar cu rol de observator, fără drept de vot – a fost respectat la cercetarea disciplinară a salariatului prin participarea consilierului juridic care i-a acordat consultanță juridică, a fost înlăturată această pretenție de nelegalitate.
Privitor la opinia că nu ar fi fost stabilite consecințele faptelor săvârșite, instanța a constatat că în rapoartele întocmite de cele două comisii s-au stabilit cu exactitate faptele, indicându-se și prevederile legale care s-au considerat că au fost încălcate.
“Urmarea faptei” este prevăzută de art. 75 alin. 4 în contextul “oricăror date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției”; așadar, nu se poate considera că “urmarea” este o condiție necesară a constatării existenței unei abateri disciplinare.
Mai mult, în condițiile în care definiția abaterii disciplinare (art. 263 alin. 2 Codul muncii ) nu face vorbire despre o urmare materială, palpabilă a acțiunii/inacțiunii salariatului, nici nu se poate reține o astfel de condiție de existență a abaterii.
doctrinei dreptului penal, dreptul muncii a acceptat existența unor fapte de pericol și fapte de rezultat, nefiind obligatorie producerea unor consecințe materiale în lipsa cărora să nu se poate dispune sancțiune disciplinară.
Apoi există anumite fapte unanim considerate abateri disciplinare (nerespectarea programului de lucru, folosirea bunurilor unității în interes propriu, consumul de băuturi alcoolice în incinta unității.) care prin ele însele nu sunt de natură a produce consecințe fizice, însă pun în pericol buna desfășurare a raportului de muncă și de aceea se impune sancționarea lor.
Este și situația reclamantului a cărui lipsă de la locul de muncă, tocmai prin faptul că atribuțiile corespunzătoare postului său au trebuit îndeplinite de o altă persoană, a fost de natură să perturbe activitatea unității, chiar dacă în final lucrările au fost efectuate, astfel încât angajatorul nu a fost prejudiciat.
În final, salariatul arată că lucrările comisiei disciplinare nu au fost întocmite într-un registru de procese-verbale, însă nici această situație nu este de natură să afecteze legalitatea concedierii.
Mai mult, condiția “registrului de procese-verbale” a fost respectată în cauză prin înscrierea celor două procese-verbale în registrul general de documente al angajatorului, esențial fiind nu ținerea acestui registru ci înscrierea lucrărilor comisiei într-o evidență care să poată fi cercetată și verificată ulterior.
Referitor la prevederea faptei ca abatere disciplinară în Regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă instanța a reținut că potrivit art. 263 alin. 2 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Elementele constitutive ale abaterii disciplinare vor fi deci calitatea de salariat, existența faptei ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător.
Fapta ilicită poate fi comisivă atunci când salariatul, printr-o acțiune, încalcă o obligație de a nu face, sau omisivă – când salariatul încalcă o obligație de a face; întotdeauna fapta salariatului se leagă deci de existența unei îndatoriri a salariatului de a se comporta într-un anume fel prevăzut fie de lege fie de un act intern cu caracter obligatoriu, respectiv dintr-un ordin legal de serviciu.
În ambele decizii contestate s-a reproșat reclamantului că ar fi încălcat dispozițiile art. 21 pct. 27 din Regulamentul intern care stabilește obligația de a respecta cu strictețe programul de lucru stabilit prin și prin regulament și să nu absenteze nemotivat și să nu părăsească anticipat lucrul sau să plece fără aprobare.
Corespunzător art. 75 pct. 10 stabilește că, se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă “absențe nemotivate conform “.
Lipsa unui contract colectiv de muncă la nivelul SA nu este de natură să atragă vreo consecință a suspendării prevederilor citate în condițiile în care în art. 75 pct. 10 nu se face nici o distincție referitoare la tipul de contract care ar putea să justifice absențele de la serviciu (fiind deci admisibilă invocarea unui contract la nivel superior ex. ramură sau la nivel național).
Față de această situație, cum în regulamentul invocat de intimată pentru motivarea sancțiunii există prevăzută ca abatere disciplinară lipsa de la lucru precum și sancțiunea aplicabilă, pretenția de nelegalitate invocată de reclamant este în mod evident, neîntemeiată.
Principala apărare a reclamantului se întemeiază pe dispozițiile art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008-2010 și pe împrejurarea că sindicatul al cărui reprezentant este (și care are peste 50 de membri) l-a desemnat ca beneficiar al unui număr de zile libere plătite de patron.
Instanța a constatat – din înscrisurile depuse de reclamant și de pârâtă – că are în componență 13 salariați ai și alte 37 de persoane (ale căror adeziuni se găsesc la filele 103-139 din dosar) salariați ai altor societăți precum Operator Port, -Hotels, Internațional,., România, Sud,. C, Prim, Hipermarket Real C
Potrivit art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, liderii organizațiilor sindicale cu personalitate juridică, care lucrează nemijlocit în unitate ca salariați ai acesteia, au dreptul la reducerea programului lunar de lucru cu 5 (cinci) zile, afectate în exclusivitate activităților sindicale, fără ca pentru aceasta drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă să le fie diminuate.
La nivel de unitate, zilele cu care se reduce programul lunar de lucru plătite de către patron și menționate în cadrul acestui articol, la alin. 1 și 2, pot fi acordate și prin cumul unui singur reprezentant sindical, nominalizat de către organizația sindicală. Această nominalizare va fi transmisă în scris angajatorului.
Deși legea nu impune expres condiția ca, pentru beneficiu acestui drept, toți membrii de sindicat să fie salariați ai angajatorului care acordă zile libere, această cerință rezultă în mod evident din ansamblul reglementării.
Problema în discuție este deci dacă numărul membrilor de sindicat ai organizației în funcție de care se stabilește numărul de zile cu care se reduce timpul de lucru se poate calcula și prin includerea unor persoane care nu sunt salariați ai unității în cauză, ci ai altor patroni.
dispozițiilor legale, art. 214- 229 Codul muncii, dar și art. 14-30 din Legea nr. 54/2003, art. 1, 3, 14-29 din Legea nr. 130/1996, impune concluzia că toate drepturile sindicatului care există în raport cu unitatea în care acesta activează sunt legate în mod indisolubil de calitatea de salariat ai acelei unități.
Rezultă așadar că liderul poate invoca în fața doar drepturi și obligații prevăzute de lege sau alte acte normative cu caracter obligatoriu, reieșind strict din calitatea de reprezentant ai celor 13 salariați ai ce sunt membri ai Sindicatul Lucrătorilor.
În fine, chiar sintagma din art. 95 “la peste 200 de membri de sindicat ai organizației sindicale din unitate” impune concluzia că numărul de la care se face reducerea programului se raportează la salariații unității.
Rezultă de aici că, în aplicarea prevederilor art. 93, reclamantul se poate bucura doar de beneficiul prevăzut de alin. 1 conform cărora are dreptul la reducerea programului lunar de lucru cu 5 (cinci) zile, afectate în exclusivitate activităților sindicale, fără ca pentru aceasta drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă să le fie diminuate.
Acest drept i-a fost recunoscut reclamantului prin ambele decizii de sancționare disciplinară contestate fiind considerate absențe nemotivate doar acelea în care reclamantul nu s-a prezentat la serviciu după perioada maximă de reducere a programului lunar de lucru cu 5 zile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul reprezentat prin Sindicatul Lucrătorilor
Critica soluției pronunțate de instanța de fond vizează următoarele aspecte:
Deși a susținut că Președintele nu a absentat nemotivat de la locul de muncă și că în cazul acestuia ar fi trebuit aplicate prevederile art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, instanța a respins acest motiv de nulitate a deciziilor, având ca argument interpretarea dată mai multor norme de drept, care deși nu prevăd în mod expres, coroborate, în viziunea instanței de fond, pot duce la concluzia ” că toate drepturile sindicatului care există în raport cu unitatea în care activează sunt legate în mod indisolubil de calitatea de salariat al acelei unități.”
Toți cei 75 de membrii de sindicat, indiferent dacă erau angajați ai sau ai altui angajator aveau calitatea de salariat. În cazul tuturor se respecta prevederea cuprinsă în art. 2 din Legea 54/2003.
Încercând să argumenteze același punct de vedere motivării sentinței atacate, sunt luate în discuție aspecte de țin de calitatea de reprezentant al salariaților, pe care o deține organizația în raport cu angajatorii membrilor săi, trăgându-se concluzia că un sindicat nu poate avea această calitate decât pentru angajații unui singur angajator, chiar dacă în cadrul organizației sunt înscriși ca membri, angajații mai multor unități.
Această concluzie este complet falsă și nu are la bază nici un text de lege. Calitatea de reprezentant al salariaților pe care o are un sindicat, rezultă tocmai din mandatul pe care fiecare membru în parte îl dă organizației, pentru a-l reprezenta în relația cu angajatorul său, oricare ar fi acesta.
Motivația conținută în sentința atacată vine să interpreteze greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia:
Conform dispozițiilor art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pentru anii 2008-2010, liderii organizației sindicale ” care lucrează nemijlocit în unitate ca salariați ai acesteia, au dreptul la reducerea programului lunar de lucru, afectat în exclusivitate activităților sindicale, fără ca pentru aceasta drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă să le fie diminuate”.
În continuare, alin.2 al aceluiași articol stabilește numărul de zile libere de care pot beneficia cei din conducerea sindicatului, raportate la numărul de membrii de sindicat.
Astfel, în cazul organizațiilor sindicale cu mai mult de 50 de membrii (cazul ), numărul de zile libere plătite de societate, de care beneficiază cei aleși în conducerea organizației sindicale este de 18.
Iar alin. 4 al acestui articol stabilește posibilitatea pe care o au organizațiile sindicale de a desemna un singur reprezentant sindical care să beneficieze de zilele de reducere a programului lunar de lucru plătite de către patron, cumulate.
Sindicatul Lucrătorilor C l-a desemnat pe dl. ca unic beneficiar al acestui drept reglementat de art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
Președintele organizației de sindicat a beneficiat de drepturile stabilite de art. 93 din la nivelul ramurii transporturi după cum urmează: în luna decembrie 2008 de 7 zile de reducere a programului de lucru, iar în luna ianuarie de 14 zile de reducere a programului de lucru.
În luna ianuarie 2009, din cei 75 membrii ai organizației dosar 13 erau angajații, însă clauzele contractuale nu prevăd nici un fel de condiționare în ceea ce privește beneficiul dreptului reprezentanților sindicali la zile de reducere a programului de lucru, de obligativitatea ca membrii organizației să fie angajați ai societății la care este angajat și președintele sindicatului.
Art. 93 stabilește această obligație în sarcina angajatorului unde este încadrat reprezentantul sindical, neexcluzând posibilitatea ca membrii unei organizații să fie încadrați și în alte unități, conform statutului sindicatului respectiv.
Totodată, s-a mai susținut în fața instanței de fond că fapta pentru care a fost sancționat liderul de sindicat nu este prevăzută ca abatere disciplinară de muncă de Regulamentul intern și de contractul colectiv de muncă.
La momentul respectiv, la nivelul nu mai exista nici un contract colectiv de muncă valabil încheiat, înregistrat conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 130/1996 la Direcția de muncă a județului C, care să prevadă acțiuni/inacțiuni ale salariaților de natură să atragă sancțiuni disciplinare.
De altfel, este de observat că deși art. 75 din Regulamentul intern prevede desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, prin decizia 5/27.01.2009 angajatorul a aplicat o cu totul altă sancțiune: reducerea salariului cu 10% pentru 3 luni de zile.
În ceea ce privește procedura de cercetare disciplinară prealabilă ce nu a respectat prevederile art. 75 din la nivel național, în sensul că:
– din comisie nu a făcut parte și un reprezentant al organizației sindicale;
– comisia de cercetare nu a stabilit care au fost consecințele faptei săvârșite;
– lucrările comisiei nu au fost consemnate într-un registru de procese-verbale,
instanța reține că “potrivit art. 75, sub sancțiunea nulității absolute, nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile” în condițiile anterior invocate.
Astfel, deși s-a arătat că din comisiile de cercetare disciplinară prealabilă (astfel cum acestea au fost numite prin deciziile directorului general al societății și a căror componență este trecută în procesele-verbale încheiate cu ocazia audierii salariatului sancționat) nu a făcut parte nici un reprezentant al organizației sindicale din care face parte și dl., instanța a considerat că această condiție legală a fost acoperită prin asistarea liderului de sindicat de către juristul organizației cu ocazia prezentării acestuia în fața comisiei în vederea acordării unor explicații la întrebările celor din comisie.
S-a trecut astfel cu vederea un fapt evident: acesta nu a făcut parte din comisia numită care a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă; nu a luat parte la lucrările comisiei; nu a avut cunoștință de cercetările efectuate de aceasta; nu a avut posibilitatea să consulte documentele în baza cărora a fost luată decizia etc.
Norma în discuție impune pentru angajator obligația numirii ” unui reprezentant al organizației sindicale”, care va fi nominalizat de către sindicat, după ce acesta a fost înștiințat de constituirea comisiei.
În cazul de față, angajatorul a numit comisia în mod expres, printr-o decizie scrisă și nu a avut nici un moment intenția de a accepta ca din aceasta să facă parte și un reprezentant al sindicatului.
În același timp comisia de cercetare nu a stabilit care au fost consecințele faptelor de care salariatul sancționat este învinuit – condiție imperativă impusă prin clauza invocată, iar lucrările comisiei nu au fost consemnate într-un registrul de procese-verbale, pentru simplul fapt că un asemenea registru, în, nu există.
Susținerile instanței de fond cu privire la acest aspect omit esențialul: în registrul general de înregistrare a documentelor care intră/ies în/din unitate au fost înregistrat o parte din documentele comisiei, însă un registru special (condiție de formă impusă de contractul colectiv de muncă) în care să se consemneze “lucrările comisiei” – modul în care au decurs aceste lucrări, nu a existat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 93 din la nivelul ramurii transporturi pentru anii 2008-2010 liderii organizației sindicale care lucrează nemijlocit în unitate ca salariați ai acesteia, au dreptul la reducerea programului lunar de lucru cu un număr de zile afectate în exclusivitate lucrărilor sindicale, fără ca pentru aceste drepturi cuvenite conform contractului colectiv de muncă să le fie diminuate.
Prin alin. (2) al aceluiași articol se stabilește numărul de zile libere de care pot beneficia cei aleși în conducerea sindicatului, raportate la numărul de membrii de sindicat.
Astfel, în cazul organizațiilor sindicale cu mai mult de 50 de membri, numărul de zile libere plătite de societate, de care beneficiază cei aleși în conducerea organizației sindicale este de 18.
(4) al aceluiași articol prevede posibilitatea pe care o au organizațiile sindicale de a desemna un singur reprezentant sindical care să beneficieze de zilele de reducere a programului lunar de lucru plătite de către patron cumulate.
În cauză, Sindicatul Lucrătorilor C având un număr de 75 de membri, reprezentanții acestei organizații au dreptul la reducerea programului lunar de lucru du 18 zile.
Sindicatul Lucrătorilor C l-a desemnat pe contestatorul ca unic beneficiar al acestui drept reglementat de art. 93 din la nivelul ramurii transporturi.
Contestatorul în calitate de președinte al organizației de sindicat a beneficiat de drepturile prevăzute de art. 93 din la nivelul ramurii transporturi de 7 zile de reducere a programului de lucru, iar în luna ianuarie de 14 zile de reducere a programului de lucru.
În mod greșit prima instanță a apreciat că reclamantul avea dreptul la reducerea programului lunar de lucru doar cu 5 zile motivat de faptul că doar 13 salariați ai fac parte din Sindicatul Lucrătorilor.
Potrivit art. 93 alin.2 din la nivelul ramurii transporturi numărul de zile libere de care pot beneficia cei aleși în conducerea sindicatului se raportează la numărul de membri de sindicat.
Aceste prevederi contractuale nu impun expres condiția ca, pentru a beneficia de acest drept, toți membrii de sindicat să fie salariați ai angajatorului care acordă zile libere.
Nici din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 214 – 229 din Codul muncii, art. 14-30 din Legea nr. 54/2003 și art. 1,3,14-29 din Legea nr. 130/1996 invocate de prima instanță nu se poate trage concluzia că legiuitorul a înțeles să condiționeze acordarea beneficiului reducerii programului de lunar cu un număr de zile de cerința ca toți membrii de sindicat să fie salariați ai angajatorului care acordă zile libere.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin.2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți.
Membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor trebuie să activeze pentru realizarea rolului sindicatelor, să contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice, sociale ale tuturor membrilor sindicatului.
Reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor sunt protejați potrivit legii contra oricăror forme de condiționare, constrângere sau limitare a exercitării funcțiilor lor.
Astfel, potrivit art. 223 alin.(2) Codul muncii, pe toată durata exercitării mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate.
De asemenea, art. 10 alin.2 din Legea sindicatelor prevede că sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă, atât ale reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale cât și ale membrilor acestora, din inițiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicală.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a absentat nemotivat de la locul de muncă, acesta desfășurând activitate sindicală, iar angajatorul a interpretat în mod greșit prevederile art. 93 din contractul colectiv de muncă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată în sensul admiterii contestației și anulării deciziilor de sancționare disciplinară.
Ca o consecință a anulării deciziei nr. 5/27.01.2009 Curtea a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale reținute nelegal, a tichetelor de masă aferente, plata viramentelor către bugetul de stat, precum și radierea mențiunilor din cartea de muncă referitoare la această decizie.
De asemenea, potrivit art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii, Curtea a dispus obligarea pârâtei la reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior concedierii, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data desfacerii contractului și până la reintegrare, reactualizate și majorate cu rata inflației, a tichetelor de masă aferente acestei perioade, plata viramentelor neachitate către bugetul de stat, radierea mențiunilor din cartea de muncă referitoare la decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Potrivit art. 274 Cod pr. civilă Curtea a obligat intimata pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul contestator.
Întrucât motivul de recurs analizat a atras anularea deciziilor de sancționare disciplinară nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.4,.A,.35, județul C reprezentant prin SINDICATUL LUCRĂTORILOR C, cu sediul în Port C, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 712/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C.
Modifică în tot sentința în sensul că admite contestația, dispune anularea deciziei 5/27.01.2009 și 13/23.02.2009 emise de intimată.
Obligă la plata diferențelor de drepturi salariale reținute nelegal prin decizia 5/2009, a tichetelor de masă aferente, radierea mențiunilor din cartea de muncă referitoare la această decizie și la plata viramentelor către bugetul de stat ca efect al reducerii salariului cu 10%.
Dispune reintegrarea în funcție, obligarea la plata drepturilor salariale până la reintegrare, actualizate și majorate cu rata inflației, tichetele de masă aferente acestei perioade, radierea mențiunilor din cartea de muncă și din registrul general al evidenței salariaților intimatei, precum și la plata viramentelor neachitate către bugetul de stat.
Obligă la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond – /
Red.dec.jud./27.01.2010
Dact.gref.
4 ex./29.01.2010
