Contestație decizie de sancționare. Decizia 369/2009. Curtea de Apel Suceava


Dosar nr- -contestație decizie de sancționare –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 369

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier – –

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul de Copii” ” B cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 127 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns reclamantul intimat, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, așa cum a arătat în concluziilor scrise cu obligarea pârâtului conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă și la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr.5091/40/3 decembrie 2008, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimatul Spitalul de copii ” ” B, contestație împotriva deciziei nr.268/3.11.2008 emisă de intimat, solicitând constatarea nulității absolute a acesteia și, în subsidiar, anularea deciziei ca nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat că este salariatul intimatului, lucrând în calitate de fochist în temeiul unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Totodată, că prin decizia contestată i s-a aplicat sancțiunea “avertisment scris”, reținându-se că în ziua de 29.09.2008 ar fi adus injurii unui alt angajat.

Contestatorul a invocat tardivitatea emiterii deciziei, pe motiv că s-ar fi încălcat dispozițiile imperative ale art. 268 alin. 1 din Codul muncii și ale art. 84 din Regulamentul intern, ce prevăd aplicarea sancțiunii disciplinare în cel mult 30 zile de la data la care angajatorul a luat la cunoștință de împrejurarea ce poate constitui abatere disciplinară.

Drept urmare, întrucât faptele considerate abatere disciplinară au fost aduse la cunoștință intimatei prin referatul din data de 30.09.2008 sau, cel mai târziu prin referatul din 2.10.2008, la data emiterii deciziei (respectiv 3.11.2008), termenul de 30 zile era împlinit.

Contestatorul a considerat și că decizia este lovită de nulitate absolută, ca urmare a lipsei procedurii cercetării disciplinare prealabile prevăzută în mod obligatoriu de art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național ().

De asemenea, că sancțiunea nulității absolute a deciziei ar fi dată și pentru nemotivarea în fapt a acesteia, așa cum impune imperativ art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii. În acest sens, contestatorul a susținut că simpla trimitere în textul deciziei la lămuriri incluse în alte înscrisuri nu este de natură a îndeplini obligația prevăzută de textul de lege arătat, întrucât în caz de litigiu, angajatorul are obligația de a proba sancțiunea dispusă, putând invoca numai motivele expres indicate în decizia de sancționare.

Și pe fondul cauzei, contestatorul a susținut că decizia este nelegală, nefiind real faptul că ar fi adus injurii domnului în data de 29.09.2008.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 268 alin. 1 și art. 2 lit. a Codul muncii, art. 84 din Regulamentul Intern, art. 75 alin. 1,3,4 din pe anii 2007 – 2010, art. 274 Cod procedură civilă.

Intimatul Spitalul de copii Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

În apărare, intimatul a arătat că este neîntemeiată afirmația emiterii tardive a deciziei, întrucât termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii începe să curgă de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Or, în cauză, termenul a început să curgă la data de 10.10.2008, când a fost întocmit procesul – verbal al comisiei de disciplină.

Intimata apreciază că nu este dată nulitatea deciziei pentru încălcarea art. 75 alin. 1 din, întrucât în luarea măsurilor disciplinare se supune dispozițiilor Codului muncii, la nivel de ramură sanitară și Regulamentului intern, iar acestea nu prevăd obligativitatea cercetării prealabile.

În preambulul deciziei este menționată fapta pentru care s-a dispus sancțiunea, respectiv adresarea de injurii unui coleg de serviciu, astfel încât – susține intimatul – nu s-au încălcat dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. din Codul muncii.

În sfârșit, în sensul Codului muncii și interpretărilor date în literatura de specialitate, avertismentul scris reprezintă doar o atenționare a celui ce a săvârșit o faptă considerată abatere disciplinară, iar în cazul de față părțile implicate au fost atenționate asupra comportamentului pe care ar trebui să-i aibă față de alți colegi și superiori în incinta unității.

Prin sentința civilă nr.127 din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția de tardivitate a emiterii deciziei nr.268/3.XI.2008, admisă contestația și constată nulitatea absolută a deciziei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Termenul de 30 zile curge de la data la care angajatorul a aflat despre săvârșirea abaterii disciplinare, or în cauză aceasta este reprezentată de data de 10.10.2008, când comisia de disciplină a constatat – prin procesul – verbal încheiat la această dată – că prin fapta din 29.09.2008, contestatorul ar fi încălcat art. 76 lit. h din Regulamentul intern, deci a săvârșit o abatere disciplinară.

Contrar susținerilor contestatorului, referatele înregistrate sub nr. 8351/30.09.2008 și 8471/2.10.2008 nu au această semnificație, constituind doar dovezi despre înștiințarea angajatorului cu privire la fapta din 29.09.2008.

Referitor la aplicabilitatea clauzelor părților din prezenta cauză, s-a reținut că potrivit art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii, art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, și art. 3 alin. 1 lit. a din pe anii 2007 – 2010, clauzele contractelor colective de muncă la nivel național produc efecte “pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară”.

De altfel, art. 1 alin. 2 din Contractele colective de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 – 2007 (art. 2678/14 din 12 decembrie 2005) și pe perioada 2008 – 2010 ( din 20 octombrie 2008) prevăd în mod expres că “La încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislația în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel național”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Spitalul de Copii ” ” B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că atâta timp cât unitatea are un contract colectiv de muncă legal înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului B, acesta este contractul colectiv de muncă aplicabil de care se face vorbire în capitolul privind răspunderea disciplinară din codul muncii.

A arătat recurenta că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a ținut cont de dispozițiile legale referitoare la neobligativitatea cercetării disciplinare prealabile prevăzute de Codul muncii – dreptul comun în materie.

De asemenea a mai arătat recurenta că sunt neîntemeiate, nejustificate și exagerate cheltuielile de judecată solicitate și acordate de instanță.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.299 – 308 Cod procedură civilă.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar note de concluzii prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:

Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 nr.2895/21/29.XII.2006 dispune la art.75 alin.1 că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Astfel, indiferent de sancțiunea disciplinară aplicată, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Clauzele acestui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un “drept al muncii” proprii.

Prin intermediul lui se realizează nu numai reglementarea drepturilor și obligațiilor părților ci și promovarea unor relații de muncă echitabile de natură să asigure protecția socială a salariaților.

Art.11 lit. d din legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă dispune: clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară.

De asemenea, potrivit art.8 alin.2 din același act normativ contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Prevederea obligativității efectuării cercetării disciplinare prealabile, indiferent de sancțiunea disciplinară aplicată, inclusiv avertismentul scris, are caracterul unei măsuri de protecție în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate.

Față de aceste considerente reține Curtea că nu are nici o relevanță faptul că din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate rezultă neobligativitatea cercetării disciplinare, atât timp cât contractul colectiv de muncă la nivel național impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile și în cazul aplicării sancțiunii disciplinare “avertisment scris”.

În ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta prin hotărârea atacată, reține instanța că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Se admite că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăția) procesuală.

Contestatorul intimat a făcut dovada cu chitanța nr. 142 din 28.01.2009 (10 dosar fond) că a achitat suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, astfel încât în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, intimatul recurent a fost obligat la plata acestei sume de titlu de cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 168 din 24.03.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul de Copii” ” B cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 127 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească intimatului din mun. B,-, -.11,. E, etaj 2,.6, județul B, suma de 1000 lei RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Jud:

Asist.jud: E și

Tehnored. ex.2/14.04.2009