ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 38/
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în Tg-M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 861 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta pârâtei-recurente SC SA, , pentru reclamantului-intimat Sindicatul Uniunea Județeană SANITAS M av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, după care;
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar concluzii scrise un exemplar fiind înmânat reprezentantei reclamantei intimate.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul și concluziile scrise depune la dosar, solicită admiterea lui, modificarea în tot a hotărârii atacate și în consecință respingerea contestației ca fiind nefondată. Invederează faptul că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art.31 din Legea nr.22/1969, există un prejudiciu de aproximativ un miliard, la acest prejudiciu au contribuit reclamantele intimate, vinovăția lor fiind dovedită și prin raportul de expertiză efectuat în cauză. După verificarea actelor contabile ținând seama de principalele atribuții ale intimatelor, respectiv preluarea manipularea și eliberarea produselor, expertul a considerat faptul că intimatele sunt răspunzătoare pentru prejudiciul imens creat societății. Mai susține faptul că instanța de fond nu a luat în considerare fișa postului și regulamentul de ordine interioară, din care rezultă principalele atribuții ale intimatelor. Cu ocazia schimbărilor de preț, așa cum prevede regulamentul este necesară a se constata o diferență dintre soldul scriptic și cel faptic sens se efectuează un inventar și se aduce la cunoștința societății, dar intimatele nu s-au conformat. Abaterile disciplinare grave ale intimatelor au avut o consecință deosebit de gravă, constând în crearea unui prejudiciu material societății.
Reprezentanta intimatelor reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică. Susține faptul că obiectul dosarului îl constituie contestația împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractelor individuale de muncă, temeiul juridic fiind Codul muncii și nu Legea nr.22/1969, și nu o acțiune patrimonială în repararea pagubei, acțiune care ar justifica aplicarea art.31 din Legea nr.22/1969. Invederează faptul că în mod corect instanța de fond nu a reținut concluziile raportului de expertiză pentru că expertul și-a depășit atribuțiile exprimându-si opinia cu privire la vinovăția intimatelor, aspect ce revine în exclusivitate în sarcina instanței.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.861/17.06.2009 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, prin reprezentant legal Sindicatul Uniunea Județeană Sanitas în contradictoriu cu pârâta și, în consecință:
– a anulat în parte deciziile nr. 45/28.07.2008, nr. 46/28.07.2008 și nr. 47/28.07.2008 de concediere disciplinară a reclamantelor, numai sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
– a dispus reintegrarea reclamantelor în postul deținut anterior concedierii disciplinare;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantelor a drepturilor salariale de care au fost lipsite acestea, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că reclamantele sunt angajate ale pârâtei în calitate de asistent farmacie, având atribuțiile determinate în fișele postului.
Prin deciziile nr. 45, 46, 47 din 28.07.2008 pârâta a dispus desfacerea disciplinara a contractelor de muncă a celor trei reclamante în baza dispozițiilor art. 263, 264 alin.1 lit. f din Legea nr. 53/2003 raportat la art. 61 lit. a din același act normativ. S-a reținut că în perioada 25.06 – 26.06.2008 comisia de inventariere desemnată de directorul general al C Farmaceutica Aap rocedat la numărarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice aflate în gestiune Farmaciei nr. 38; după întocmirea listei de inventar s-au verificat toate actele contabile, s-au confruntat rapoartele de gestiune cu toate avizele de intrare, încasările, notele de livrare, notele contabile, și s-a constatat o diferență între soldul scriptic și faptic, în cuantum de 90.206, 76 lei.
În deciziile atacate s-a reținut că obiectul abaterii disciplinare consta în crearea cu vinovăție de salariatele, și, a unei lipse la inventar în cuantum total de 133.863, 33 lei, prin nerespectarea unor obligații prevăzute în fișa postului și regulamentul intern al C Farmaceutica
Instanța a mai reținut din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză că lipsa în gestiune este consecința nerespectării atribuțiilor de serviciu cuprinse în fișa postului.
Cu toate acestea, instanța de fond, analizând conduitele reclamantelor prin prisma prevederilor art. 266 Codul muncii, a reținut că gradul de culpă al reclamantelor este mai mic decât al farmacistei – șefe, constând doar în neglijarea obligației de a informa conducerea societății asupra problemelor create de farmacista șefă, singura care a avut drept de organizare și funcționare a gestiunii.
Astfel fiind, reținând prevederile Regulamentului Intern și ale art. 266 Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea numai în privința individualizării sancțiunii disciplinare în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu aceea a diminuării salariului cu 10% pe o perioada de 3 luni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate împotriva deciziilor nr. 45/28.07.2008, 46/28.07.2008 respectiv nr.47/28.08.2008 ca nefondată, în motivarea incidentei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art.31 din Legea nr.22/1969. În spețs dedusă judecații reclamantele aveau, conform stipulațiilor din fișa postului, obligația de a manipula corect, de a elibera medicamente și produse parafarmaceutice, de a executa încasările zilnice la casele de marcat și de a efectua lucrări scriptice de gestiune și ca atare răspund pentru orice prejudiciu cauzat societarii. Potrivit art. 62 din Codul d e etica și deontologie profesională a asistentului medical, constituie abatere gravă aducerea de prejudicii morale sau materiale în exercitarea atribuțiilor profesionale.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că vinovăția reclamantelor este una ușoară deoarece reclamantele aveau obligația de a aduce la cunoștința conducerii diferența între soldul scriptic și cel faptic constatate cu ocazia schimbării de preț, lipsa de marfă din farmacie, neregulile constatate cu privire la schimburile de marfă efectuate de farmacista șefă. Era imposibil ca reclamantele, să nu observe diferența între stocul faptic și cel scriptic la orice schimbare de preț, mai ales că aceste schimbări de preț se făceau de doua ori pe lună.
Prin întâmpinarea formulată reclamantele au solicitat respingerea recursului, arătând că ceea ce este relevant în cauză este că Legea nr.22/1969 nu este incidentă în cauză, obiectul dosarului constituindu-l contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă și nu o acțiune patrimoniala în repararea pagubei.
Pretinsele încălcări ale obligațiilor stabilite în fișa postului nu sunt susținute de vreo probă pertinentă. Mai mult, societatea pârâtă s-a făcut vinovată de faptul că nu a efectuat decât în mod sporadic inventare și la angajarea reclamantelor nu s-au efectuat procese verbale de predare primire a mărfii.
Existenta lipsei din gestiune se datorează exclusiv culpei farmacistei șefe, singura care avea abilitare și acces în acest sens. Reclamantele aveau atribuții restrânse în sfera gestiunii și acestea se exercitau doar la dispoziția și sub coordonarea farmacistului, astfel că este exclusă vreo culpă a acestora în ceea ce privește producerea prejudiciului.
In ceea ce privește obligația de informare a companiei aceasta a fost îndeplinită printr-o serie de informări telefonice pe parcursul lunii iunie, informări care priveau comportamentul farmacistei – șefe.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate dar și de prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele:
In primul rând trebuie reținut că în cauză, chiar dacă în privința hotărârii atacate sunt aplicabile dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele, a formulat recurs doar pârâta C Farmaceutica
Pornind de la acest aspect reținem că vinovăția reclamantelor reținută de instanța de fond, este pusă prin recurs în discuție doar în ceea ce privește întinderea și gradul acesteia, dat fiind că în funcție de aceasta urmează a se stabili sancțiunea disciplinară aplicabilă.
In aprecierea acestui aspect, reținem că sancțiunea concedierii întemeiată pe prevederile art.61 lit.a din Legea nr. 53/2003, a fost determinată de încălcarea de către reclamante a următoarelor obligații:
– manipularea corecta și eliberarea medicamentelor și a produselor farmaceutice;
– participarea la recepția cantitativă a medicamentelor și a produselor de cosmetică;
– cunoașterea și respectarea actelor normative care reglementează recepția, păstrarea, manipularea și eliberarea medicamentelor;
– executarea încasărilor zilnice la casa de marcat și efectuarea lucrărilor scriptice de gestiune, încălcând astfel obligațiile contractuale prevăzute în fișa postului;
– informarea promptă a companiei despre orice violare a legii, principiilor etice sau a politicii companiei;
Încălcarea acestor obligații a condus la crearea unui prejudiciu pârâtei, prejudiciu constatat cu prilejul inventarierii produselor din cadrul farmaciei în care reclamantele își desfășurau activitatea.
Toate aceste atribuții sunt regăsite în fișa postului.
Contrar susținerilor reclamantelor, de lipsa din gestiune se fac vinovate atâta timp cât, potrivit fișei postului: manipulau și eliberau medicamente și alte produse farmaceutice în condițiile stabilite de legislația în vigoare, participau la recepția cantitativă a medicamentelor, răspundeau de cunoașterea și respectarea actelor normative care reglementează recepția, păstrarea, manipularea și eliberarea medicamentelor, executau, la dispoziția farmacistului încasări zilnice la casa de marcat și efectuau lucrări scriptice de gestiune. Datorită acestor obligații este evident că puteau sesiza extrem de ușor orice diferențe între stocul faptic și cel scriptic.
In ceea ce privește această din urma obligație, este evident că ea se coroborează cu aceea de informare de către angajați a companiei despre orice încălcare a legii, obligație stabilită în Regulamentul intern al societății pârâte.
Cu alte cuvinte chiar dacă încălcarea obligațiilor de către reclamante s-au săvârșit din dispoziția farmacistei – șefe, acest fapt trebuia în mod obligatoriu adus la cunoștința conducerii pârâtei. Sesizarea din timp a conducerii societății cu privire la neregulile efectuate în privința gestiunii farmaciei puteau preîntâmpina producerea unui asemenea prejudiciu. Este adevărat că reclamantele au făcut câteva asemenea sesizări însa doar după anunțarea inventarului.
In ceea ce privește atribuțiile privind gestiunea, în mod corect s-a reținut că reclamantele aveau responsabilități în acest sens, fapt probat, contrar susținerilor reclamantelor, de dispozițiile prevăzute în fișele postului, mai sus amintite, coroborat cu prevederile art.31 din Legea nr.22/1969. Cu alte cuvinte, atâta timp cât reclamantele aveau ca atribuție participarea la recepția cantitativă a produselor, manipularea și eliberarea medicamentelor, executarea încasărilor zilnice și efectuarea lucrărilor scriptice de gestiune, este evident că în cauză le erau aplicabile prevederile art. 31 din Legea nr.22/1969.
Contrar susținerilor reclamantelor încălcarea acestor atribuții este pe deplin dovedită cu lipsa de inventar constatată.
Chiar dacă poziția reclamantelor exprimată prin întâmpinarea formulată în recurs a fost oscilantă în ceea ce privește vinovăția, susținând fie că au o culpă ușoară în producerea prejudiciului fie că nu sunt vinovate de nicio încălcare a atribuțiilor stabilite, trebuie arătat că vinovăția acestora a fost stabilită și de către instanța de fond. Or, prin neatacarea de către reclamante a acestei hotărâri, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție.
In ceea ce privește nivelul de vinovăție, aspect important în stabilirea sancțiunii disciplinare, instanța de recurs, așa cum am arătat anterior, consideră că reclamantele se fac vinovate de încălcarea unor atribuții de serviciu. Într-adevăr nivelul culpei reprezintă un element esențial în stabilirea sancțiunii.
In cauză, fără a motiva prea elaborat, instanța de fond a considerat că în raport cu faptele săvârșite, sancțiunea disciplinară aplicată este prea severă.
Gravitatea abaterii trebuie apreciată în raport cu toate împrejurările de fapt în care a fost comisă, a consecințelor, gradului de vinovăție al salariatului și a circumstanțelor personale ale acestuia, s-a reținut în literatura juridică de specialitate.
Este evident că în cauză, încălcarea principalelor atribuții stipulate în fișa postului, a aceleia de informare prevăzute de Regulamentul intern precum și a dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr.54/1994, au avut ca rezultat creerea unui prejudiciu pârâtei.
Rezultă astfel un grad de vinovăție ridicat al reclamantelor în nerespectarea atribuțiilor de serviciu. Astfel fiind în mod corect pârâta a făcut individualizarea sancțiunii aplicabile reclamantelor.
In consecință, față de aceste împrejurări, urmează ca instanța de recurs, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, să admită recursul pârâtei și să modifice în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, și menținerii ca legale și temeinice a deciziilor de sancționare nr. 45/28.07.2008, nr. 46/28.07.2008 și nr. 47/28.07.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 861/17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantele, prin reprezentant Sindicatul Uniunea Județeană Sanitas M, cu sediul în Târgu-M,-, cam.11, județul M în contradictoriu cu pârâta
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 ianuarie 2010.
Red.
Tehnored.
4 exp./04.03.2010
Jud.fond.;
