ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.408/2009-
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
– – – judecător
R – – judecător
– – – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din OG O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.943/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în baza delegației nr.241 din 07 ianuarie 2009, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
La întrebarea instanței, reprezentantul recurentei pârâte arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B solicită admiterea recursului și anularea sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că prin hotărârea recurată s-a dispus anularea deciziei prin care intimata a fost sancționată cu sancțiunea “avertisment”, dar această sancțiune este o simplă atenționare și nu se poate pune în situația anterioară. Învederează că, Legea 24/2000 prevede că în cazul unor evenimente legislative, se poate dispune prin acte normative, dar contractul de muncă nu este un act normativ, având anumite limite. Cu privire la excepția invocată la instanța de fond, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.943/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatoarea cu OG domiciliul în O, str. -. -, nr.8, județul B, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B cu sediul în O,-, județul B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.128/28.02.2008 de aplicare a sancțiunii disciplinare, pe seama contestatoarei, emisă de intimată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.128 din 28.02.2008 în temeiul prevederilor art.263, 264 al.1 lit. a din Codul Muncii, s-a dispus sancționarea contestatoarei cu OG sancțiunea “avertisment”. Considerentele care au stat la baza aplicării sancțiunii atacate îl constituie nerespectarea de către contestatoare a atribuțiilor ce îi revin prin fișa postului, atribuții care prevăd printre altele că educatorul răspunde de viața și securitatea copiilor pe perioada serviciului și totodată are obligația să supravegheze copiii pe tot parcursul programului de lucru.
Prin contestația formulată, contestatoarea invocă nulitatea absolută a dispoziției de sancționare ca urmare a nerespectării obligației de efectuare a cercetării disciplinare prealabile.
Conform art.75 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate 2007 – 2010 publicat în Of. nr.5/29.01.2007 partea V-a ” sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile “.
Este adevărat că art. 267 alin.1 din Codul Muncii exceptează de la efectuarea cercetării prealabile sancțiunea avertismentului prevăzută de art.264 alin.1 lit.a din Codul Muncii însă, prevederile contractului colectiv de muncă reprezintă o normă specială față de norma generală prevăzută în Codul Muncii. Prin urmare, câtă vreme în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu se prevede nici o excepție de la efectuarea cercetării prealabile disciplinare, fiind deci obligatorie și în cazul sancționării cu ” avertisment ” intimata avea obligația legală de a proceda la efectuarea cercetării prealabile disciplinare înainte de aplicarea sancțiunii cu “avertisment ” pe seama contestatoarei.
Văzând că dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt imperative în sensul sancționării cu nulitate absolută a deciziei prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară fără efectuarea cercetării prealabile disciplinară, instanța a constatat că dispoziția nr.128/28 februarie 2008 emisă de intimată pe seama contestatoarei este lovită de nulitate absolută.
Din probele depuse la dosar a rezultat că intimata nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile disciplinare prevalându-se doar de faptul că, contestatoarea a fost plecată în concediu de odihnă, fără a face dovada convocării în scris a contestatoarei pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare în care să fie menționată ora și locul în care va avea loc această cercetare disciplinară, astfel cum este prevăzut în art. 267 din Codul Muncii. De altfel, însăși intimata recunoaște că nu a efectuat cercetare prealabilă disciplinară, pe considerentul că această cercetare nu era obligatorie în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii.
Față de aceste considerente și văzând în drept și disp.art.75 din Contract Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate 2007 – 2010, precum și disp. art.264 și 267 din Codul Muncii instanța a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr.128/28 februarie 2008 și implicit a sancțiunii disciplinare emisă pe seama contestatoarei.
Văzând că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea contestatoarei prin prisma disp. art.274 Cod procedură civilă acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, solicitând casarea acesteia în sensul respingerii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, instanța de fond ignorând prevederile art. 267 alin.(1) Codul Munciia apreciat că față de prevederile art. 75 din contractul colectiv de juncă la nivel de unitate, care constituie norma specială, nici o sancțiune nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări prealabile.
Recurenta susține că la redactarea textului art. 267 al.(1) Codul Muncii, legiuitorul a avut în vedere contractul special și modalitatea de realizare concretă a aplicării sancțiunii avertismentului, care reprezintă o sancțiune cu efect precumpănitor moral, de dojenire cu efecte minime asupra salariatului.
De asemenea se susține că, extinderea aplicabilității sancțiunii nulității absolute prevăzute de Codul Muncii nu poate fi făcută decât printr-un act normativ cu o putere juridică egală, contractul colectiv de muncă nu poate modifica sau completa Codul Muncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimata, deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.128/23.02.2008 emisă de recurentă, s-a aplicat intimatei în OG calitate de educator specializat la Centrul de Plasament nr.2 O, sancțiunea de avertisment scris, în baza art. 263, 264 alin. (1) lit. “a” și art. 267 alin. (1) din Codul Muncii, reținându-se că, în ziua de 29.01.2008, când a fost de serviciu nu a respectat atribuțiile ce-i revin prin fișa postului, potrivit cărora, educatorul răspunde de viața și securitatea copiilor pe perioada serviciului și totodată are obligația să-i supravegheze pe copii.
S-a mai reținut că în ziua respectivă, în cadrul Centrului de Plasament nr.2, a avut loc o altercație între 4 băieți în urma căreia, unul dintre minori a suferit mai multe lovituri.
De asemenea s-a mai reținut că la data efectuării cercetării nu s-a putut lua declarația intimatei, întrucât aceasta se afla în concediu de odihnă.
Prin sentința atacată, instanța de fond a dispus anularea dispoziției de sancționare, reținut că aceasta este lovită de nulitate, deoarece nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, obligatorie în speță, potrivit dispozițiilor art. 75 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2010, care prevăd că, “sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Art. 267 alin. (1) Codul Muncii, statuează că, “Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Așadar, procedura cercetării disciplinare prealabile este obligatorie în cazul aplicării oricărei sancțiuni disciplinare, cu excepția avertismentului scris, cum este cazul în speță.
Această excepție avută în vedere de către legiuitor și prevăzută în mod expres în legea cadru (Legea nr.53/2003), se justifică prin aceea că, avertismentul este considerat sancțiunea cea mai ușoară, constând într-o comunicare scrisă prin care salariatul în cauză este încunoștințat că a săvârșit o abatere disciplinară și i se atrage atenția asupra faptei săvârșite, fiind avertizat totodată că dacă va săvârși noi abateri, i se vor aplica sancțiuni mai grave.
Este adevărat că, potrivit art. 75 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 – 2010, s-a prevăzut că “sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Potrivit însă art. 236 alin. (4) din Codul Muncii, “contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Or, potrivit Legii nr.53/2003, art. 267 al. (1) care constituie dreptul comun în materie, aplicarea măsurii prevăzute de art. 264 alin.(1) lit. “a” Codul Muncii, este exceptată de la obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Așa fiind, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de față, va casa sentința civilă nr.943/20 octombrie 2008 Tribunalului Bihor, cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din OG O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.943/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
– – – – R – – –
Red.dec.- /31.03.2009
Jud.fond. –
Dact./02.04.2009
Ex.2
