ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.677
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Dan Andrei Enescu
: –
Grefier: –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimatul Spitalul Orășenesc S, prin reprezentant legal, cu sediul în S,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.2645 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator R, domiciliat în S,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de către grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar prin cererea de recurs se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea deciziei.
CURTEA:
Contestatorul Rac hemat în judecată pe intimatul Spitalul Orășenesc S, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de sancționare nr.168/22.11.2007 emisă de intimat.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că prin decizia sus-menționată, a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioada de 3 luni cu 5%, reținându-se că a încălcat Normele legale si Regulamentul Intern privind părăsirea locului de muncă – Secția Pediatrie- în data de 14.11.2007, ora 13,10, fără avizul prealabil al conducerii spitalului.
Arată contestatorul ca nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în decizia de sancționare, întrucât, la data respectivă, a trebuit să plece de urgență pentru rezolvarea unei probleme de sănătate, încercând în prealabil să-l informeze pe șeful ierarhic telefonic despre faptul că trebuie să părăsească locul de muncă, fapt ce nu a fost posibil, întrucât acesta nu a răspuns la telefon.
Precizează contestatorul că, la momentul ieșirii pe poarta secției cu mașina personală, fiind însoțit de asistenta s-a întâlnit la câțiva metri de poartă, cu managerul spitalului pe care l-a informat ca intenționa să se prezinte la dânsul, însa, acesta nu a înțeles motivele pentru care contestatorul a fost nevoit să părăsească locul de muncă, aplicându-i sancțiunea reducerii salariului și a indemnizației de conducere pentru încălcarea Regulamentului Intern.
Se susține de către contestator că între acesta și managerul – Or.S, există de câțiva ani o stare conflictuală cauzată și întreținută de către manager, care, printr-o hărțuire morală și profesională continuă, încearcă să-l îndepărteze din unitate.
Prin sentința civilă nr.2645/20.10.2008 Tribunalul Prahovaa admis contestația și a anulat Decizia nr.168/22.11.2007 emisă de intimat, cu obligarea intimatului la plata sumelor reținute.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că din probele administrate rezultă că între contestator și managerul spitalului există o stare conflictuală și că nu se poate retine vinovăția contestatorului în săvârșirea abaterii disciplinare din data de 14.11.2007, dată la care a fost nevoit să părăsească unitatea pentru a merge la medicul de familie, însoțit de o asistentă, întrucât avea probleme de sănătate, după ce, în prealabil, a încercat fără succes, telefonic, să-l anunțe pe managerul spitalului despre acest fapt.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a exonerat contestatorul de răspunderea disciplinară, deși acesta a săvârșit o abatere.
Mai arată recurentul că tribunalul nu a reținut faptul că între contestator și managerul spitalului există o stare conflictuală ce influențează negativ activitatea curentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este nefondat.
Astfel, intimatul-contestator este Secție Pediatrie în cadrul spitalului recurent, iar prin decizia nr.168/22.11.2007 a fost sancționat disciplinar în baza disp.art.263 si 267 din muncii si a Regulamentului de Ordine Interioara (), reținându-se că la data de 14.11.2007 în jurul orelor 13,10 părăsit locul de muncă fără avizul prealabil al conducerii spitalului.
În mod corect a reținut tribunalul, în baza declarațiilor martorilor audiați în cauză, faptul că, la data de 14.11.2007, contestatorul însoțit de asistenta, s-a deplasat spre medicul de familie al contestatorului, întrucât contestatorul se simțea rău și dorea un bilet de internare, moment în care s-a întâlnit cu managerul spitalului căruia a căutat să-i aducă la cunoștință problema de sănătate pentru care a fost nevoit sa meargă la medic.
Probele administrate demonstrează că nu sunt întrunite elementele abaterii disciplinare pentru care contestatorul a fost sancționat, astfel că în mod corect s-a dispus anularea deciziei de sancționare.
Nefondată este și susținerea că nu s-a reținut starea conflictuală dintre contestator și managerul spitalului, deoarece tribunalul a constatat această stare și a analizat-o prin prisma incidenței sale asupra măsurii de sancționare disciplinară a contestatorului.
Corectă este și constatarea tribunalului că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor Deciziei nr.163/12.11.2007 a – S prin care s-a stabilit ca nici un medic nu poate părăsi secția fără a anunța în prealabil conducerea spitalului, deoarece decizia i-a fost comunicata contestatorului pe data de 22.11.2007, orele 14,00, după incidentul din 14.11.2007.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul Spitalul Orășenesc S, prin reprezentant legal, cu sediul în S,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.2645 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator R, domiciliat în S,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Dan Andrei Enescu
— – – – – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. /
2 ex./6.05.2009
f- Tribunalul Prahova