Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 680/CM
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 4,. C,. 55, județul C, împotriva sentinței civile nr. 620 din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă C, cu sediul în-, județul C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 74421/22.08.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 95327/16.11.2009, pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru, după care:
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației și constatării nulității absolute a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată fond și recurs, sens în care depune chitanța nr. 259/22.08.2009. Arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin nesocotirea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. ” a” și “c” Codul muncii, care ar fi atras în mod obligatoriu sancțiunea nulității absolute a deciziei contestate, care nu cuprinde descrierea faptei, data comiterii acesteia și motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului formulate în timpul cercetării disciplinare, elemente esențiale ale unei decizii de sancționare. Instanța de fond a procedat greșit, considerând că nemotivarea deciziei emisă de angajator poate fi suplinită de referatul încheiat ulterior, care nu complinește condițiile de validitate și în baza căruia intimata l-a sancționat pe recurent. Învederează că hotărârea recurată este netemeinică pentru că nu s-au analizat probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de reclamant – procese-verbale de debranșare, ordine de serviciu, din care rezulta că debranșarea de la agentul termic, în lipsa unui regulament scris, se efectua în funcție de sezon, conform art. 60 pct. 3 din contractul colectiv de muncă. Apreciază că s-a analizat parțial și proba cu interogatoriul martorilor audiați la propunerea pârâtei – – director comercial, care a arătat că nu există o procedură scrisă pentru debranșarea consumatorilor rău platnici.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate. Arată că instanța de fond în mod corect a apreciat că nulitatea absolută a deciziei de sancționare, raportat la dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. “a” și “c” Codul muncii, nu se regăsește în cauză, întrucât decizia contestată este explicită și cuprinde: referatul în baza căruia s-a întocmit și de care recurentul avea cunoștință, fiind convocat și audiat la cercetarea disciplinară; descrierea faptei. Pe fondul cauzei, arată că în mod corect instanța de fond a analizat probatoriile administrate, respectiv înscrisurile depuse, interogatoriul și declarațiile martorilor audiați. Mai arată că reclamantul era o persoană cu funcție de conducere-șef sector încă din anul 2004 și conform fișei postului avea obligația de a coordona și verifica executarea lucrărilor de debranșare, deci cunoștea procedurile regiei și totuși a procedat doar la debranșarea de la apa caldă, fapt care a condus la crearea de noi prejudicii societății. Consideră că au fost îndeplinite condițiile angajării răspunderii disciplinare, întrucât reclamantul și-a încălcat sarcinile de serviciu, sancțiunea aplicată acestuia fiind destul de blândă, în sensul societatea nu putea să piardă un salariat. Depune la dosar concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
După apelarea cauzei și rămânerea în pronunțare, înainte de finalizarea ședinței de judecată, se prezintă avocat pentru, care depune la dosar factura seria – nr. 348/17.11.2009 privind cheltuielile de judecată.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
a declarat recurs la 24.08.2009 împotriva sentinței civile nr. 620/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 418/02.12.2008 prin care a fost sancționat disciplinar.
În motivarea contestației reclamantul a arătat că prin decizia menționată a fost sancționat cu reducerea cu 10% a salariului pe o lună, reținându-se în sarcina sa “neîndeplinirea sarcinilor proprii”, conform art.75 lit. d și o din Regulamentul Intern.
A susținut totodată reclamantul că decizia contestată încalcă prevederile art.268 alin.2 Codul muncii, întrucât nu cuprinde descrierea faptei care a atras răspunderea disciplinară.
Referitor la această pretinsă abatere, reclamantul a învederat că în baza propunerii de debranșare din data de 02.09.2008 s-a procedat la debranșarea unor asociații de de la apa caldă de consum, rolul său în această operațiune fiind acela de a asigura accesul echipei și de a urmări efectuarea unor manevre tehnice specifice. Măsura deconectării, a mai subliniat reclamantul, a vizat doar apa caldă, nu și agentul termic de încălzire, întrucât conducerea regiei nu a făcut nici o precizare în acest sens, în plus, la acea data fiind furnizat doar agent termic sub formă de apă caldă de consum.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
Pe această cale s-a susținut că reclamantului, în calitate de șef sector, i-a fost comunicată adresa nr. B 4905/03.09.2008 ce cuprindea acceptul directorului general al regiei pentru debranșarea de la sistemul de termoficare a unor asociații de proprietari cu restanțe mari la plata facturilor. Reclamantul nu a respectat însă întocmai dispoziția conducerii, debranșând respectivele asociații de proprietari doar de la apa caldă, nu și de la încălzire, iar în această modalitate a permis acumularea de noi restanțe în contul acestor consumatori.
În aceste condiții, a mai arătat pârâta, prin referatul nr. 1897/13.11.2008 întocmit de Seful Secției Sud, s-a propus sancționarea disciplinară reclamantului pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, având în vedere că prin fila postului reclamantul era obligat la executarea oricărei sarcini trasate de șeful ierarhic.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 18.02.2009 reclamantul a învederat că adresa nr. B 4905/03.09.2008 nu i-a fost comunicată, nefiindu-i adresată, dar chiar și în ipoteza comunicării ei nu putea constitui temei al aplicării unei sancțiuni disciplinare, câtă vreme se referea doar la propunerea de debranșare. În plus, adresa nu specifica agentul termic de la care trebuiau debranșați debitorii, ceea ce presupune în mod logic că se avea în vedere doar apa caldă menajeră ce se furniza la data respectivă, fiind sezon cald.
În ce privește prejudicierea regiei prin fapta imputată, reclamantul a susținut că această pagubă este anterioară datei de 03.09.2008, fiind provocată de debitorii rău-platnici. Totodată, sancțiunea aplicată este excesivă, a mai apreciat reclamantul, fiind vădit disproporționată față de gravitatea faptei, cu atât mai mult cu cât în cei 15 ani de când este angajatul pârâtei nu a fost niciodată sancționat.
Prin sentința civilă nr. 620/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 418/02.12.2008, reclamantul, angajat al regiei pârâte în funcția de șef sector, a fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 10/% pentru o lună, reținându-se în sarcina sa neîndeplinirea sarcinilor proprii de serviciu.
Prin cererea de față, reclamantul a contestat legalitatea și temeinicia deciziei menționate, motivele invocate privind atât forma cât și fondul actului de voință al angajatorului.
Sub cel dintâi aspect, reclamantul a susținut nerespectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. “a” Codul muncii, referitoare la obligativitatea inserării în cuprinsul deciziei a descrierii faptei care constituie abatere disciplinară.
Din analiza deciziei aflate la dosar, rezultă într-adevăr că angajatorul nu a procedat la menționarea aspectelor ce individualizează fapta, respectiv data la care aceasta a fost săvârșită (pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii ) și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
În cuprinsul deciziei se face însă referire expresă la referatul pe baza căruia s-a procedat la sancționarea reclamantului, referat identificat prin număr și data întocmirii și prin intermediul căruia se suplinesc toate lipsurile deciziei de sancționare, sub aspectul condițiilor de formă impuse ad validitatem de art.268 alin.2 Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că decizia contestată este legal întocmită, urmând a se proceda la analiza fondului cauzei, din perspectiva verificării condițiilor în care poate fi angajată răspunderea disciplinară a salariatului.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Răspunderea disciplinară – ca formă a răspunderii contractuale ce se întemeiază pe relațiile de muncă – are ca elemente esențiale calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și acest rezultat.
Fapta ilicită care constituie abatere disciplinară poate fi comisivă – încălcând o obligație de a nu face -, sau omisivă – încălcând o obligație de a face. Vinovăția, în această materie, poate îmbrăca oricare dintre formele vinovăției cunoscute de legea penală însă, pentru reținerea acestui element angajatorul trebuie să facă dovada că salariatul cunoștea regulile încălcate, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăție constituie un element important de individualizarea sancțiunii.
În speța de față, reclamantul, angajat în funcția de șef sector, a primit la data de 03.09.2008 adresa nr. B 4905 emisă de conducerea regiei, prin care se propunea debranșarea, fără alte detalii tehnice sau de procedură, a debitorilor înregistrați cu restanțe, nominalizați printr-o listă anexă.
Referitor la această adresă, trebuie subliniat că prin precizările la acțiune reclamantul a susținut că nu i-a fost comunicat un asemenea înscris, iar prin răspunsurile la interogatoriu a recunoscut dor comunicarea tabelului anexă, reprezentând “propuneri de debranșare”.Acest aspect al comunicării adresei este însă mai puțin relevant, câtă vreme ambele înscrisuri-adresă și tabel se referă în mod generic la operațiunea de debranșare. Or, în calitatea pe care o avea, reclamantului îi revenea obligația de a coordona și de a verifica executarea lucrărilor de debranșare, aspect necontestat de altfel de către reclamant (răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu).
Procedând efectiv la punerea în a dispozițiilor conducerii regiei, reclamantul a realizat doar debranșarea de la apa caldă de consum, astfel încât la momentul la care a început furnizarea de căldură, consumatorii cu restanțe la plata facturilor au continuat să acumuleze datorii și implicit să cauzeze prejudicii regiei.
Tocmai această modalitate de aducere la îndeplinire a dispozițiilor superiorilor ierarhici i-a fost imputată reclamantului și a determinat sancționarea sa cu reducerea salariului pe o lună.
Susținându-și nevinovăția, reclamantul s-a axat pe caracterul ambiguu al adresei prin care se propunea debranșarea debitorilor restanțieri, apărarea sa fiind fundamentată pe două argumente:lipsa unei mențiuni exprese referitoare la forma agentului termic ce trebuia întrerupt și imposibilitatea debranșării de la căldură în condițiile în care nu începuse furnizarea acesteia, fiind încă sezonul cald.
Probele administrate în cauză și care au urmărit stabilirea metodologiei de lucru în cazul debranșărilor dispuse de pârâtă nu au conferit însă susținere faptică argumentelor reclamantului.
Astfel, martorii, și, toți anagajați ai C, cel dintâi fiind propus chiar de către reclamant, au declarat că operațiunea de debranșare presupune întreruperea agentului termic sub cele două forme:apă caldă și încălzire.
De altfel, dat fiind specificul activității regiei, astfel cum este menționat în art.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv furnizarea de energie termică sub formă de încălzire și apă caldă menajeră, în funcție de sezon, este evident că debranșarea nu putea însemna decât întreruperea în totalitate a serviciilor prestate de regie, indiferent de forma lor.
O asemenea concluzie se impunea cu atât mai mult în cazul de față, cu cât în cuprinsul adresei nu se făcea nici o distincție între cele două forme de agent termic, incluzându-le prin urmare pe ambele. De altfel, martorii au confirmat faptul că reclamantul nu și-a exprimat nici o nedumerire referitoare la interpretarea dispoziției conducerii, procedând în maniera în care a considerat de cuviință.
Pe de altă parte, împrejurarea că la momentul la care s-a dispus debranșarea nu se furniza decât apă caldă menajeră, nu poate justifica întreruperea decât a acesteia, în condițiile în care era totuși posibilă și întreruperea furnizării de căldură. Chiar și în ipoteza contrară, reclamantul avea obligația ca la momentul la care începea furnizarea căldurii să se asigure că debitorii care nu își achitaseră restanțele nu beneficiau de serviciile regiei.
Tocmai în considerarea acestei obligații a reclamantului aplicarea sancțiunii disciplinare intervenit în luna decembrie 2008, deci după începerea sezonului, atunci când s-a constatat acumularea de noi debite de către consumatorii care ar fi trebuit să fi debranșați.
Și sub acest aspect este imputabilă reclamantului modalitatea de aducere la îndeplinire a dispoziției conducerii. Aceasta întrucât debranșarea presupunea practic sancționarea consumatorilor datornici și constrângerea lor la achitarea restanțelor, iar prin modul în care a acționat reclamantul a aplicat doar în parte sancțiunea dispusă și a acceptat producerea de noi prejudicii unității al cărei angajat era.
Pentru toate considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că dispoziția dată reclamantului de conducătorii ierarhici nu lăsa loc de interpretare și implica un singur mod de acțiune, pe care reclamantul nu l-a urmat. Drept urmare, în mod corect s-a reținut în sarcina sa încălcarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului, fapta săvârșită fiind de natură a atrage răspunderea disciplinară.
În ce privește sancțiunea aplicată-reducerea cu 10% a salariului pe o lună, aceasta a fost în mod corect individualizată în raport de circumstanțele concrete ale faptei, ținându-se seama atât de persoana reclamantului, care nu a mai săvârșit anterior alte abateri, dar și de urmările acestei abateri, produse în patrimoniul regiei.
Față de cele expuse, contestația a fost respinsă ca nefondată, cu menținerea deciziei și a sancțiunii aplicate.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Instanța a pronunțat o hotărâre nelegală prin nesocotirea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. “a” din Codul muncii, reținând în mod eronat că toate lipsurile deciziei se suplinesc prin referatul întocmit, sub aspectul condițiilor de formă ad validitatem, deși nulitatea absolută nu poate fi acoperită.
2. Hotărârea este nelegală și prin faptul că nu a analizat toate probele administrate în cauză, nici măcar nu a menționat dacă și de ce înlătură anumite probe.
Astfel, nu a analizat declarația martorei -, propusă în apărarea contestatorului și nici înscrisurile depuse, respectiv procesul-verbal de debranșare, ordine de serviciu.
Nu s-a ținut seama de cutuma existentă, potrivit cu care debranșarea de la agentul termic se făcea în funcție de agentul termic care se furniza în acel moment, ținând cont de sezonul în care se făcea debranșarea, în același sens fiind și dispozițiile art. 60 pct. 3 din contractul colectiv de muncă.
La data când s-a făcut debranșarea, respectiv 02.09.2008 era sezonul cald, astfel că nu se putea face debranșarea decât la apa caldă menajeră, în același sens procedând toți șefii de sectoare, chiar și martorul, așa cum menționează martora – în declarația sa.
A învederat că această practică era de ani de zile în unitate, însă numai recurentul a fost sancționat.
De asemenea, martorul, directorul comercial al societății, a arătat că nu există o procedură scrisă pentru debranșarea consumatorilor rău-platnici, astfel că în această situație se aplică dispozițiile art. 60 pct. 3 din contractul colectiv de muncă.
Confirmarea acestei cutume rezultă și din adresa din 22.01.2009 prezentată de martorul, în care se specifică expres “debranșare încălzire și apă caldă”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Sub aspectul nulității absolute a deciziei, raportat la prevederile art. 268 alin. 2 lit. “a” din Codul muncii, instanța de fond a reținut în mod justificat că, această nulitate nu se regăsește în cauză, atâta vreme cât, în cuprinsul deciziei se face trimitere expresă la Referatul care a stat la baza întocmirii ei.
Acest Referat are menirea să îndeplinească cerința mai sus evocată, întrucât era cunoscut cuprinsul acestuia, fapt necontestat de către reclamant.
De altfel, decizia de sancționare are la bază acest referat I 897/13.11.2008, întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, cercetare la care reclamantul a fost convocat, audiat și a prezentat o notă explicativă (fila 20 și următoarele dosar Tribunal), în care descrie pe larg modalitatea în care s-a făcut debranșarea ca urmare a tabelului cu propuneri de debranșări din data de 02.09.2008.
Toate aceste mențiuni cuprinse în Referatul I 897/13.11.2008 constituie o descriere amănunțită a faptei, astfel că recurentul nu se poate prevala de incidența dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. “a” din Codul muncii, în cauză nefiind vorba de acoperirea nulității absolute, ci de aplicarea normei legale în scopul pentru care a fost edictată de legiuitor.
Criticile referitoare la fondul cauzei urmează a fi înlăturate de asemenea, ca nefondate.
Împrejurarea că Tribunalul nu face trimitere la întregul probatoriu administrat în cauză, nu are semnificația unei analize parțiale, ci la argumentarea soluției prin redarea acelor probatorii pe care le consideră relevante în susținerea hotărârii pronunțate.
Astfel, Tribunalul a făcut trimitere la declarațiile martorilor, și, toți angajați ai TC( cel dintâi propus chiar de către reclamant), toți declarând că operațiunea de debranșare presupunea întreruperea agentului termic sub cele două forme: apă caldă și încălzire.
Depoziția martorei – nu a fost analizată în cauză de către Tribunal și nici Curtea nu o consideră relevantă, întrucât aceasta este chiar administratorul Asociației de proprietari nr. 499 și C 6, rău platnice și supuse debranșării, această persoană necunoscând cutuma în cadrul regiei, ci numai cum s-a făcut debranșarea în cazul ei, ceea ce evident nu poate fi o declarație concludentă, de vreme ce tocmai această faptă a fost sancționată disciplinar.
Apreciază contestatorul că nici înscrisurile nu au fost analizate în totalitate, fără a arăta în mod explicit care este înscrisul relevant prin indicarea corectă a acestuia, care prefigura o altă situație de fapt, decât aceea reținută de Tribunal sub aspectul pretinsei cutume invocate din perspectiva modalității de realizare a debranșărilor.
Susține contestatorul că decizia conducerii Regiei pentru debranșarea debitorilor care înregistrau debite foarte mari, nu a fost suficient de clară, în sensul că aceasta folosea numai noțiunea debranșare, fără alte detalii, motiv pentru care a înțeles să o ducă la îndeplinire conform cutumei, în funcție de sezon, fapt contrazis de martorii, și.
Mai mult, recurentul, în considerarea calității pe care o avea, era obligat (conform fișei postului) de a coordona și verifica executarea lucrărilor de debranșare.
Noțiunea de debranșare, chiar în sens etimologic și al dicționarului explicativ al limbii române, presupune o întrerupere, încetare, termenul prin sine însuși nefiind susceptibil de diferite interpretări.
De altfel, având în vedere obiectul de activitate al Regiei, astfel cum este menționat în art. 3 din CCM la nivelul unității, respectiv furnizarea de energie termică sub formă de încălzire și apă caldă menajeră, este evident că debranșarea nu putea însemna decât întreruperea prestării serviciului furnizat de Regie sub cele două forme: apă caldă și încălzire termică.
recurentul în recurs și susține că dispoziția de debranșare era susceptibilă de interpretări, însă nu arată ce demers a întreprins pentru a-și clarifica aceste neclarități.
De altfel, este și lipsită de logică susținerea recurentului în sensul că, debranșarea se făcea în funcție de sezon și de ce iarna, spre exemplu, când făcea debranșarea nu întrerupea numai agentul termic lăsând furnizarea livrării de apă caldă menajeră.
Și nu în ultimul rând, trebuie observat care era motivul debranșării și anume plăți restante la serviciul furnizat de Regie, scopul debranșării era preîntâmpinarea majorării debitelor, astfel că apare lipsită de raționament susținerea recurentului că această debranșare urma să se facă în funcție de sezon.
Nu arată recurentul care era modalitatea în care urma să se prezinte la începutul sezonului, în vederea efectuării debranșării și de la agentul termic, cum se ținea evidența debitorilor debranșați parțial, dacă se emitea un nou ordin de serviciu pentru efectuarea celei de-a doua etape de debranșare, odată cu debutul sezonului.
Iată de ce toate aceste susțineri ale recurentului sunt procauza pentru a-și acoperi fapta ce a atras sancțiunea disciplinară de reducere a salariului cu 10% pe o lună.
Invocarea dispozițiilor art. 60 pct. 3 din contractul colectiv de muncă, nu vine în sprijinul criticilor formulate prin motivele de recurs, întrucât acesta nu reglementează situația debranșărilor funcție de sezon, ci durata timpului de muncă suplimentară, sporurile la salariu având în vedere specificul activității Regiei furnizoare de energie termică sub formă de încălzire și apă caldă menajeră în timpul sezonului, respectiv de apă caldă menajeră în sezonul cald.
Este surprinzătoare invocarea în apărare a declarației martorului în dovedirea cutumei practicate, câtă vreme acesta a arătat în mod explicit: “Indiferent de sezon, cald sau, în condițiile în care răul-platnic înregistrează debite, el este debranșat atât de la apă, cât și de la încălzire”.
Rezultă astfel că, toate eforturile recurentului de distorsionare a realității cu privire la modalitatea de efectuare a debranșării ținând cont de sezon, sunt fără succes, soluția pronunțată de Tribunal fiind corespunzătoare probatoriilor administrate.
Chiar și în lipsa unor proceduri scrise, care să explice ce înseamnă debranșare, această noțiune arată martorul, are semnificația întreruperii furnizării agentului termic sub cele două forme: apă caldă și încălzire, iar cutuma în cadrul Regiei este aceea că, atunci când se dispune debranșarea de la agent termic se face fără specificație.
Același martor a arătat că adresa întocmită la 22.01.2009, invocată de reclamant, este ulterioară celei în discuție și nu cuprinde mențiuni speciale.
Sentința pronunțată de Tribunalul Constanțaa avut în vedere atribuțiile din fișa postului, hotărârea fiind argumentată în mod judicios, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocat angajat de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 4,. C,. 55, județul C, împotriva sentinței civile nr. 620 din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă C, cu sediul în-, județul
Obligă la 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2009.
Jud.fond. /
Red.dec.jud.-
gref./ 2 ex./ 17.12.2009.
