Dosar nr- – contest.dec.sancționare –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.772
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier – –
La ordine, judecarea recursurilor declarate de intimații – CENTRUL NAȚIONAL DE STUDII, cu sediul în comuna, sat, județul B și MINISTERUL CULTURII ȘI B, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.1395 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților și contestatoarea intimată .
Procedura este nelegal îndeplinită cu recurentul Ministerul Culturii și Cultelor B, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta nu sunt menționate data primirii citației, numele persoanei care a semnat de primire, calitatea acesteia și nu este aplicată ștampila instituției.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul Ministerul Culturii și Cultelor a fost înaintată instanței în plic, pe care este aplicată ștampila instituției, consideră procedura legal îndeplinită și constatând recursurile în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 18 aprilie 2008, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de sancționare cu avertisment nr.20/18.03.2008, emisă de intimatul – Centrul Național de Studii ” ” și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, contestatoarea a arătat că nu a săvârșit abaterile reținute în sarcina sa, ci, în realitate, sancționarea s-a datorat activității sale de lider al grupării sindicale din unitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.268 alin.5 Codul muncii, art.8,9 și 21 pct.l și pct.10 din Regulamentul de Ordine Interioară și art.274 Cod procedură civilă. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea contestației menționând că abaterile disciplinare reținute în sarcina contestatoarei rezultă din referatul 631/2008 întocmit de secretara instituției și din adresa nr. 17591/2008 a Primăriei comunei.
Din oficiu, instanța a invocat excepția nulității absolute a deciziei de sancționare în raport cu dispozițiile art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 – 2010 (denumit în continuare contractul național), potrivit cărora “sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Răspunzând acestei excepții, intimatul a invocat, la rândul său, excepția nulității absolute a articolului respectiv din contractul național, motivând (fila 19 dosar) că ar “încălca flagrant dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora aplicarea sancțiunii avertismentului este în mod expres exonerată de obligația efectuării cercetării disciplinare prealabile”.
Ulterior, intimatul a precizat că părțile în contradictoriu cu care invocă nulitatea absolută a art.75 alin. 1 din contractul național sunt reclamanta și Ministerul Culturii și Cultelor ca organ superior, semnatar al acestui contract (fila 30 dosar).
În același timp, intimatul a solicitat și suspendarea judecării cauzei și trimiterea la Curtea de APEL SUCEAVA, în temeiul Legii nr. 554/2004 în vederea constatării nulității absolute a textului respectiv din contract.
În acest context, instanța a apreciat că, de fapt, a fost ridicată astfel excepția de necompetență materială cu privire la constatarea nulității absolute a unei clauze din contractul național.
Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2008, excepția de necompetență materială a fost respinsă cu motivarea că, potrivit art. 281 Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea contractelor colective de muncă, deci inclusiv a celui la nivel național.
De altfel, instanța de administrativ judecă doar excepția de nelegalitate a actelor administrative unilaterale (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004), or, în speță, contractul de muncă colectiv unic la nivel național nu are natura juridică a unui act administrativ și nici nu constituie un act unilateral. Prin sentința nr.1395 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor cu privire la contestația împotriva deciziei nr.20/2008 emisă de – Centru Național de Studii ” “.
A respins excepția nulității absolute a art.75 alin.l din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010, excepție invocată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor și intimatul – Centrul Național de Studii ” “.
A admis excepția nulității absolute a deciziei de sancționare nr.20 din 18.03. 2008 emisă de intimatul – Centrul Național de studii ” “, precum și contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul – Centrul Național de Studii ” ” și a constatat nulă decizia susmenționată.
A obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale pasive a Ministerului Culturii și Cultelor, instanța a reținut că acest pârât a fost chemat în judecată numai în raport cu nulitatea absolută a art.75 din Contractul național (ca semnatar al acestuia), nu și pentru restul capetelor de cerere.
Cu privire la constatarea nulității absolute a art.75 alin. 1 din contractul național, invocată pe cale de excepție, a constatat că, într-adevăr, dispozițiile art. 267 alin. 1 Codul muncii prevăd că “sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări prealabile disciplinare” (exceptând deci, în mod expres, de la obligația cercetării prealabile, sancțiunea avertismentului scris), însă art. 75 alin. 1 din contractul național prevede obligativitatea efectuării cercetării pentru toate sancțiunile – deci, inclusiv în cazul avertismentului.
Din aceasta nu se poate trage concluzia că respectiva clauză contractuală (art. 75 alin. 1) ar încălca legea (art. 264 Codul muncii ), deoarece chiar art. 238 alin. 1 și 3 din Codul muncii permite posibilitatea ca prin contractele colective de muncă să se stipuleze drepturi la un nivel superior celor stabilite prin prevederile legale (acestea din urmă având doar caracter minimal).
Astfel, conform art. 238 alin. 3 Codul muncii, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, iar potrivit art. 1 “contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior”.
De altfel, prevederea obligativității efectuării cercetării disciplinare pentru toate sancțiunile – fără excepție – este rațională și pe deplin justificată în condițiile în care individualizarea sancțiunii ce va fi aplicată (respectiv alegerea uneia dintre categoriile de sancțiuni dintre toate cele ce alcătuiesc sistemul sancționator disciplinar), nu poate avea loc decât, după o fază de investigare cu privire la faptă, vinovăție și legătura directă de cauzalitate dintre ele. Aceasta, întrucât angajatorul nu poate cunoaște ab initio sancțiunea aplicabilă, deoarece nu se stabilește mai întâi sancțiunea și apoi se efectuează cercetarea prealabilă ci, invers. (Sancțiunea fiind proporțională cu gravitatea abaterii și împrejurările săvârșirii ei – circumstanțe ce rezultă dintr-o cercetare, cel puțin minimală)
Mai mult, prin prevederile sale, art. 75 alin 1 din contractul național, constituie o garanție reală a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. 1 din Constituția României (“dreptul la apărare este garantat”), cât și de art. II – 101, pct. 2 lit. a) din Constituția Europeană din 2004 ce prevede dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să o afecteze în mod nefavorabil.
De altfel, exercitarea dreptului la apărare în cadrul special al procedurii răspunderii disciplinare este recunoscută și reglementată, în mod expres, de Codul muncii prin art. 267 alin. 4.
În concluzie, dispozițiile art. 75 alin. 1 din contractul național, au drept consecință de a se evita eventualele abuzuri pe care angajatorul le-ar putea face dacă sancționarea salariatului și cu avertisment nu ar fi condiționată de o procedură prealabilă, în care să fie inclusă și ascultarea salariatului. Iar, din acest motiv, instanța a apreciat că dispozițiile respective sunt exclusiv în favoarea salariatului, ceea ce înseamnă că sunt permisibile conform art. 238 alin. 3 Codului muncii.
Pentru aceste motive, a fost respinsă excepția nulității absolute a art. 75 alin. 1 din contractul național și, pe cale de consecință, având în vedere că potrivit art. 241 alin. 1 lit. d) Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național își produc efecte “pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, s-a apreciat că dispozițiile art. 75 alin. 1 din contractul la nivel național sunt obligatorii inclusiv pentru intimat.
Or, în speță nu a fost efectuată cercetarea prealabilă disciplinară, această lipsă fiind sancționată în mod expres cu nulitatea absolută a deciziei.
Împotriva sentinței au declarat recurs intimații – Centrul Național de Studii și Ministerul Culturii și Cultelor
În motivarea recursului, intimatul – Centrul Național de Studii a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât la instanța de fond a fost invocată excepția de nelegalitate a art.75 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010, situație în care instanța trebuia să suspende cauza și să sesizeze instanța de contencios administrativ.
Ministerul Culturii și Cultelor a criticat sentința pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9, Cod procedură civilă, susținând în esență că nu are calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca nefondată.
Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În fața instanței de fond, pârâta – Centrul Național de Studii a invocat excepția de nelegalitate a art.75 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 – 2010, potrivit căruia sub sancțiunea nulității absolute nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, considerând că restricționează posibilitatea de a beneficia în concret de dreptul stabilit de Codul muncii prin art.267 alin.1.
A solicitat, totodată, suspendarea cauzei și trimiterea acesteia instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de APEL SUCEAVA, în temeiul Legii nr.554/2004.
Potrivit art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 “orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Conform art.4 alin.1 din aceeași lege “Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului de fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.”
Din dispozițiile legale menționate rezultă că instanța de fond avea obligația să suspende cauza și să sesizeze instanța de contencios administrativ cu privire la excepția de nelegalitate, instanță care avea competența să se pronunțe și cu privire la natura actului supus controlului de nelegalitate.
Ori, instanța apreciat greșit că, de fapt, pârâta – Centrul Național de Studii, invocă necompetența materială a instanței cu privire la constatarea nulității absolute a unei clauze din contractul național, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.
Așa fiind, și pentru a se asigura o judecată unitară, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.2 și 3 rap.la art.304 pct.5 cod procedură civilă, ambele recursuri vor fi admise, sentința atacată casată în totalitate și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de intimații – CENTRUL NAȚIONAL DE STUDII, cu sediul în comuna, sat, județul B și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR B, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.1395 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
jud.fond:-
2 ex. 23.06.2009
