Contestație decizie de sancționare. Decizia 887/2008. Curtea de Apel Oradea


CURTEA DE APEL ORADEA

– SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ –

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR. 887/R/2008

Ședința publică din 28 mai 2008

PREȘEDINTE: Aurora Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

Grefier – –

Pe rol,soluționarea recursului civil introdus de recurentul contestator G, domiciliat în O-.-.19..33 în contradictoriu cu intimații SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN B, cu sediul în O-. județul B, toți cu domiciliul procedural ales în O-. județul B împotriva sentinței civile nr. 31/LM din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea intimatelor și, lipsă, av., în baza împuternicirii avocațiale din 15 mai 2008 emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 8 mai 2008 întâmpinare, formulată de intimatul SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN B; la data de 20 mai 2008 întâmpinare formulată de intimatele și, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatelor și solicită respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 31/LM din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților,.

A fost respinsă contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu pârâții Serviciul de Ambulanță Județean B, și.

Din considerentele deciziei se reține că prin decizia nr.26/16.04.07.emisă de Serviciul de Ambulanță Județean B s-a dispus sancționarea d-lui asistent medical coordonator G cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% pentru transmiterea cu întârziere către medicul coordonator a solicitării de asistență medicală de urgență a pacientei din data de 22.03.2007 și pentru faptul că a luat decizia trimiterii echipajului la caz fără a aduce solicitarea la cunoștința medicului coordonator, care a fost informat după imprimarea fișei de solicitare și luarea deciziei medicale, depășindu-și astfel atribuțiile de serviciu.

Din materialul probator administrat în cauză( înscrisuri și interogatoriu) se poate reține următoarea stare de fapt.

În seara zilei de 22.03.2007, orele 18,48 s-a solicitat un echipaj de prim ajutor pentru pacienta, apel preluat de operatoarea registratoare de urgență – care l-a transmis colegei sale care urma să intre în la ora 19,00. Abia după ce aparținătorii pacientei au revenit cu un nou telefon, operatoarea registratoare a întocmit fișa de solicitare nr.12681/22.03.07. la ora 19,09 pe care a transmis-o asistentului coordonator ( fila 38). Cu încălcarea dispozițiilor regulamentului intern a Serviciul de Ambulanță Județean B și a fișei postului, contestatorul nu a răspuns prompt solicitării, deși gradul de urgență din fișa de solicitare nr.12681/22.03.07. era 1 ( grad stabilit de către operatoarea registratoare ) și în consecință timpul de răspuns, de coordonare trebuia să fie de 90 secunde.

Cu toate că la pct.7. din nota explicativă( fila 40,41) contestatorul arată faptul că la intrarea în tură personalul era prezent, acesta nu a luat măsurile urgente pentru transmiterea solicitării către medicul coordonator, care trebuia să dispună plecarea echipajului la caz, hotărând cu de la sune putere să plece echipajul 06 abia la orele 19,14 când aparținătorii pacientei au revenit cu al treilea telefon.

Astfel, în mod legal și temeinic s-a dispus sancționarea contestatorului prin reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, conform art 264 al.1 lit d din muncii, ca urmare a faptului dovedit că acesta și-a depășit atribuțiile de serviciu și a răspuns cu întârziere la urgență, fapta ce au avut ca urmare decesul unei persoane.

De reținut că s-a propus sancționarea disciplinară și a operatoarelor – registratoare de urgență – și pentru încălcarea cu vinovăție a sarcinilor de serviciu și anume:

-angajata – a preluat apelul telefonic la ora 18,48 și a predat cazul după cel puțin 7 minute operatorului registrator de urgență;

-angajata a preluat solicitarea fără să introducă în calculator datele, întocmind astfel fișa de solicitare numai la ora 19,09.

Întrucât contestatorul atacă decizia emisă de către Serviciul de Ambulanță Județean B, această persoană juridică este singura ce are calitate procesuală pasivă, celelalte persoane juridice chemate în judecată de către contestator exercitându-și doar atribuțiile în numele persoanei juridice.

În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și și în consecință va respinge contestația față de aceștia.

Împotrivaacestei decizii a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea spre rejudecare a cauzei.

În motive arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra nulității absolute a deciziei de sancționare. De asemenea arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii față de rețineri și probatoriul administrat.

Astfel, s-a reținut că nu a luat măsurile necesare în condițiile în care nu se poate reține culpa sa câtă vreme în dispecerat nu se fală medicul coordonator acesta fiind prin unitate. Recurentul invocă faptul că angajatorul nu a dispus corelarea programului sistemului informatic cu dispozițiile legale incidente pentru imprimarea pe fișe a gradului de urgență, iar din probele testimoniale administrate nu se poate reține depășirea atribuțiilor de serviciu.

În drept invocă art. 304 pct 7,8,9 cod procedură civilă.

Prin întâmpinările depuse,intimații SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN B pe de o parte și, pe de altă parte au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, conform art. 304 ind 1 cod procedură civilă, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Criticile formulate de recurent sunt nefondate și nu se circumscriu niciunui din motivele de legalitate prevederile de art. 304 alin pct 6,7, cod procedură civilă invocate de recurent, pe de o parte hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte instanța s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită.

Instanța de fond analizând probatoriul administrat a reținut că sancționarea contestatorului s-a dispus cu respectarea dispozițiilor legale, în condițiile art. 264 alin 1 lit cod procedură civilă, neexistând motive de nulitate a hotărârii. De altfel, gravitatea evenimentului – decesul unei persoane – a atras aplicarea sancțiunii disciplinare pentru transmiterea cu întârziere către medicul coordonator a solicitării de asistență medicală de urgență și depășirea sarcinilor de serviciu cu acel prilej.

Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii cum susține recurentul

Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate și nu se circumscriu prevederilor art. 304 alin 1 cod procedură civilă nefiind motive de nelegalitate a hotărârii.

Nu se pot reține nici motivele de nulitate absolută invocate de recurent câtă vreme la fila 40 dosar fond există nota explicativă din 27 martie 2007, iar din probele și lucrările dosarului reiese că au fost respectate prevederile art. 264 -268 codul muncii privind răspunderea disciplinară.

Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate și nu se circumscriu prevederilor art. 304 alin 1 cod procedură civilă, nefiind motive de nelegalitate a hotărârii și în consecință față de actele și lucrările dosarului, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

În baza art. 274 cod procedură civilă obligă partea recurentă să plătească părții intimate și suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în O-.-.19..33 în contradictoriu cu intimații SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN B, cu sediul în O-. județul B, toți cu domiciliul procedural ales în O-. județul B împotriva sentinței civile nr. 31/LM din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime

OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate și suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător Grefier,

– – – – – – –

Red dcz –

26.06.2008

Jud fond,

Dact IC

2ex/27.06. 2008