DECIZIA CIVILĂ NR.974/2009-
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
– – – – – JUDECĂTOR 3: Trif
– – – judecător
– – grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de intimata REGIA AUTONOMĂ-REGISTRUL AUTO ROMÂN B, cu sediul în B, Calea, nr.4. sector 1, în contradictoriu cu intimatul contestator Ă, domiciliat în O,B-dul -, nr.51, – 52,.B,.8, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1152/LM din 4 decembrie 2008 pronunțată Tribunalul Bihor, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru intimatul contestator -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.18/9.04.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta intimată REGIA AUTONOMĂ-REGISTRUL AUTO ROMÂN
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, recurenta intimată, prin registratura instanței, la data de 4.05.2009 a depus note scrise, după care:
Reprezentantul intimatului contestator depune la dosar contractul de asistență juridică nr.18 din 27.03.2009, precizează că nu i s-a achitat onorariul până în prezent, nu mai are alte probe și solicită acordarea cuvântului asupra excepțiilor invocate.
Nemaifiind alte excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii recurentei de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de recurenta pârâtă, asupra excepțiilor invocate la termenul anterior, inclusiv asupra excepției ridicate de către recurenta intimată prin notele scrise.
Reprezentantul intimatului contestator, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de către recurenta intimată, în motivele recursului invocându-se că în luna decembrie 2008, avut loc o schimbare a conducerii regiei, motiv pentru care nu au putut motiva recursul în termen, împrejurare neadevărată, deoarece atât între comunicarea hotărârii recurate și motivarea recursului, funcția de director general a fost acoperită; solicită respingerea excepției invocată de recurenta intimată prin notele scrise și solicită admiterea excepțiilor invocate la termenul anterior, cea de constatare a nulității recursului, întrucât acesta nu a fost motivat potrivit art.302 (1) lit.c Cod procedură civilă înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, motivele fiind depuse chiar la Curtea de APEL ORADEA, în data de 31.03.2009 și constatarea nulității recursului și în ce privește instanța la care au fost depuse potrivit art.302 Cod procedură civilă, se impunea ca aceste motive, în măsura redactării în termen, a fi depuse la instanța a cărei hotărâre se ataca, respectiv Tribunalul Bihor, cu cheltuieli de judecată. Referitor la împrejurarea că, prin notele de ședință recurenta a invocat Decizia nr.737/2008 a Curții Constituționale,precizează că atâta vreme cât art.302 Cod procedură civilă nu a fost abrogat și este în vigoare, se impune înlăturarea ei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de repunere în termen a recursului și a excepției de nulitate a recursului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1152/LM din 4 decembrie 2008, Tribunalul Bihora admis contestația formulată și în dosar conex nr- de contestatorul A. in loc. O, str.-, – 52,. B,.8, județul B in contradictoriu cu intimata REGISTRUL AUTO cu sediul in B, Calea nr.391A, sector 1, si in consecința:
A nulat decizia nr.1695/02.11.2007 emisa de intimata si a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior emiterii deciziei, obligând intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul.
A respins cererea de anulare a deciziei nr.1556/15.08.2007 emisa de intimata, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului a reținut că, s-au respectat prevederile art.268 din codul Muncii și că nu exista nici un motiv de nulitate a deciziei contestate,aceasta cuprinzând toate elementele prevăzute in textul de lege mai sus menționat.
Instanța de fond a mai reținut că anterior emiterii deciziei de sancționare a fost efectuata cercetarea prealabila deși in conformitate cu textul legal sancțiunea avertisment se poate emite fără cercetarea prealabila.
Raportat la abaterile retinute prin actele de control, instanta de fond a apreciat că sanctiunea disciplinara aplicată contestatorului, cea a avertismentului scris a fost una corecta raportat la gravitatea si consecintele acestora,a imprejurarilor in care au fost comise, gradul de vinovatie, precum si de comportarea generala la locul de a contestatorului care nu a mai fost anterior sanctionat disciplinar.
Prin decizia nr. 1695/02.11.2007 directoriul general al, a decis in temeiul art. 61 lit. a), coroborat cu art. 264 al. 1 lit. f) din codul Muncii desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului începând cu data de 02.11.2007.
In drept decizia s-a motivat pe prevederile art. 16 din Regulamentul de Organizare si Funcționare al, Anexa la HG nr. 768/1991, art. 29 al. 1, art. 30 art. 31 din al art. 64. la nivel de, art. 61 lit. a, art. 263, 264 al, 1 lit. f, 266, 267, 268 din codul Muncii.
Referitor la decizia nr.1695 emisa de intimata la data de 02.11.2007,prima instantă a retinut că, procedura cercetarii disciplinare prealabile a fost in mod legal indeplinita cu respectarea tuturor dispozitiilor legale in materie,intimata verificand si apararile contestatorului astfel cum au fost exprimate prin materialul inregistrat sub nr.3447 si la care intimata a facut referire prin decizia de sanctionare, iar împrejurarea că din comisia de cercetare prealabila nu a făcut parte un reprezentant al sindicatelor legal constituite în cadrul unității intimate nu atrage nulitatea procedurii prealabile întrucât prezența acestuia nu era obligatorie dat fiind faptul că,contestatorul nu era membru al nici unei organizații sindicale,aspect necontestat de acesta.
Nici faptul că,contestatorul a formulat plângere penală împotriva unui membru al comisiei de cercetare, a apreciat instanța de fond că nu constituie motiv de nulitate a procedurii îndeplinite de catre aceasta,nefiind prevazut de lege.
Referitor la abaterile retinute prin procesul verbal incheiat la data de 20.04.2007 si inregistrat la sub nr.4509/04.05.2007, tribunalul a retinut că intimata nu mai era in masura sa aplice vreo sanctiune pentru aceste fapte intrucat a intervenit prescriptia termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare fiind cu mult depasit,termenul legal de 30 zile de aplicare a acesteia.
In ce priveste celelalte fapte retinute prin decizia de sanctionare, instanta de fond a apreciat că o parte din acestea nu s-au dovedit iar celelalte nu prezinta gravitatea necesara pentru a fi in prezenta unei abateri disciplinare care sa atragă aplicarea celei mai grave sanctiuni discipinare.
În ce privește modalitatea în care au fost întocmite foile de parcurs, instanta de fond a reținut că această faptă a stat în parte și la baza emiterii deciziei de sancționare nr.1556/2007,intimata neputand sancționa aceleași fapte de două ori.
Existența unor diferente între numărul de km înscriși în foile de parcurs și cei arătați de kilometrajul auto se poate datora unor multiple cauze care nu îi pot fi imputabile contestatorului ci eventual conducătorului auto care nu a fost in măsură sa țină o evidență exactă a km reali parcurși, contestatorul fiind doar deficitar în modul în care a efectuat verificările acestora,ori acest fapt nu a avut o repercusiune gravă in activitatea unitatii,putând fi remediat ulterior.
Celelalte fapte reținute ca abateri disciplinare, instanța de fond a opinat că sunt aprecieri generale vagi, care nu se concretizează în fapte concrete care să poată fi verificate, de asemenea de modul în care este denumită de presă, funcția contestatorului nu acesta este responsabil ci autorul sau redactorul articolului.
Totodată, nici faptul că contestatorul ar mai fi fost sancționat disciplinar anterior, nu justifica aplicarea acestei noi sancțiuni, a apreciat instanța de fond, întrucăt între momentul aplicării primei sancțiuni și celei de a doua nu au survenit fapte grave comise cu vinovăție de contestator cu repercursiuni în buna desfășurare a activității unității, ori însăși intimata recunoaște că “faptele grave” ar fi fost cele reținute prin prima decizie de sancționare și nu cele care ar fi dus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Prin urmare, s-a reținut de tribunal că stabilirea sanctiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv in funcție de responsabilitatea riguroasă și cumulativă a criteriilor mentionate.
In toate situațiile organul competent să aplice sanctiunea, va trebui să se preocupe cu toata atenția de individualizarea acesteia, de dozarea ei ținând seama de criteriile prevazute de lege deoarece numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii.
Instanța de fond a reținut că, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este sancțiunea disciplinară maximă,cea mai severă,de aceea la aplicarea acestei sancțiuni trebuie să se țină seama de dispoz.art.61 lit.a din codul Muncii care prevăd concedierea “in cazul in care salariatul a savârșit o abatere sau o abatere repetată de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contract individual de munca,contract colectiv de munca aplicabil sau regulamentului intern”.
Raportat la cele arătate,cu privire la faptele reținute de unitatea intimata ca abateri disciplinare,instanța de fond a apreciat că nici una dintre acestea si nici ele luate cumulativ nu indeplinesc conditiile cerute de lege pentru a fi in prezența unei abateri de o asemenea gravitate încât să atragă aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare, iar sancțiunea aplicată este în mod vădit disproporționată în raport de gravitatea așa ziselor abateri disciplinare reținute, iar enumerarea unei multitudini de texte legale, pretins încălcate de contestator, nu salvează lipsa de conținut a acestei dispoziții de sancționare disciplinară, care în fond este una netemeinică.
Față de cele arătate, tribunalul a admis în parte contestatia formulată și a anulat decizia nr.1695/02.11.2007 emisă de intimată și dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul și a respins cererea de anulare a deciziei nr.1556/15.08.2007 emisă de intimată.
Tribunalul a luat act că, contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Regia Autonomă-Refgistrul Auto Român, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii contestației formulate de împotriva deciziei de sanționare disciplinară nr.1695 din 2 noiembrie 2007.
În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:
-instanța de fond a interpretat în mod eronat declarația martorului;
-situația de fapt reținută de instanța de fond cu privire la abaterea disciplinară nu corespunde realității și/sau se bazează pe actele existente la dosar, în mod greșit instanța reținând că existența unor diferențe între numărul de km înscriși în foile de parcurs și cei arătați de auto nu îi sunt imputabile contestatorului, ci conducătorului auto;
-instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat pe toate înscrisurile administrate;
-contestatorul a încălcat în mod repetat prevederile din angajamentul deontologic al personalului -RA și prevederile din art.25 alin.1,2,3,4,5,6,7, 8,9,10,11,20,21,24,30, art.29 alin.2 lit.a,b,c,g și h;
-în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția tardivității primei abateri disciplinare, încălcând principiul contradictorialității care guvernează procesul civil;
-motivarea sentinței cuprinde motive străine de natura pricinii, motivarea fiind neclară, neconcisă, nu face referire la toate probele administrate, unghiul de abordare fiind unul subiectiv, părtinitor intimatului contestator;
-instanța de fond a încălcat prevederile art.6 din CEDO, nu și-a exercitat rolul activ și nu s-a pronunțat pe toate înscrisurile administrate de recurentă.
În subsidiar, recurenta solicită repunerea în termenul de motivare a recursului, recurenta făcând trimitere la prevederile art.304/1 Cod procedură civilă și arătând că hotărârea recurată este dată în primă instanță fără drept de apel, supusă numai recursului, iar recursul este într-o atare ipoteză o cale de atac cu efect devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza.
Recurenta precizează că recursul său trebuie analizat prin prisma prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă-făcând trimitere la statuarea Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit cu care atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs și aplicarea lor îl împiedică pe justițiabil să se prevaleze de căile de atac, sunt violate prevederile art.6 alinb.2 din Convenție, aplicarea prevederilor art.306 alin.1 Cod procedură civilă contravenind prevederilor art.13 și 6 din CEDO, iar în raport de prevederile art.20 alin.2 din Constituția României în cauză au prioritate prevederile art.13 și 6 din Convenție.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului, potrivit art.302 (1) lit.c Cod procedură civilă, acesta nefiind motivat înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii cu RA- B, invocând totodată și art.302 Cod procedură civilă, astfel potrivit acestui text se impunea ca motivele de recurs, în măsura redactării în termen, să fie depuse la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Referitor la cererea de repunere în termen, intimatul solicită respingerea acesteia, arătând că, tot timpul, între comunicarea hotărârii recurate și motivarea recursului, funcția de director general a fost acoperită.
Prin notele scrise depuse la dosar, recurenta a solicitat a se constata tardivitatea formulării întâmpinării, invocând dispozițiile art.308 punctul 2 Cod procedură civilă.
Examinând litigiul prin prisma excepției privind nulitatea recursului, invocată de intimatul contestator, instanța reține următoarele:
În primul rând, referitor la nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de art.308 alin.2 Cod procedură civilă, nerespectarea acestor dispoziții atrage decăderea din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, or în speță a fost invocată excepția privind nulitatea recursului, excepție de ordine publică.
Potrivit art.302 din Codul d e procedură civilă, recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. Textul este de strictă interpretare, prin urmare motivele de recurs, formulate separat de cererea de recurs nu trebuie depuse, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă. În speță, recursul a fost depus la instanța care a pronunțat sentința recurată, doar motivele de recurs au fost depuse la instanța de recurs, situație în care nu este operantă sancțiunea prevăzută de textul enunțat, de altfel, prin decizia nr.737 din 24.06.2008 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat caracterul neconstituțional al prevederilor legale aflate în discuție.
Cât privește celălalt motiv de nulitate invocat de intimat, acesta se dovedește a fi întemeiat, astfel conform prevederilor art.303 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul de depunere a motivelor de recurs având întotdeauna aceeași durată cu termenul pentru exercitarea recursului.
În speță, sentința recurată a fost comunicată Registrului Auto RA la data de 9.01.2009, iar motivele de recurs au fost depuse la instanță abia la data de 27.03.2009. Dată fiind nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999, devine operantă sancțiunea prevăzută de art.306 alin.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Motivele invocate în susținerea cererii înregistrate la instanță la data de 8.04.2009 nu sunt de natură a atrage înlăturarea sancțiunii nulității, astfel în consonanță cu întregul sistem normativ al Constituției, legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac, iar în reglementarea exercitării acestui drept legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cadrul mai multor hotărâri (Cazul Maeso contra Spaniei, Cazul Airey contra Irlandei, etc.) că a existat o violare a art.6 paragraful 1 din convenție, atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate pentru introducerea unui recurs și aplicarea lor îi împiedică pe justițiabili să se prevaleze de căile de atac disponibile,însă, în considerentele hotărârilor despre care s-a făcut vorbire mai sus, s-a precizat că accesul la o instanță de judecată nu este un drept absolut, fiind susceptibil de limitări, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac.
În speță, nu poate fi vorba de vreo împiedicare a părții recurente de a se prevala de calea de atac a recursului ori de restrângerea accesului său la instanță, câtă vreme acesta nu a depus diligențele necesare pentru motivarea recursului înăuntrul termenului prescris de lege, iar împrejurarea că la nivelul conducerii Registrului Auto Român s-au produs schimbări în perioada decembrie 2008-ianuarie 2009, ori că acesta compărea în calitate de parte într-un număr considerabil de cauze, nu se constituie în motive apte a atrage înlăturarea sancțiunii privind nulitatea recursului.
Cât privește prevederile art.316 Cod procedură civilă, de care se prevalează recurentul, este de subliniat că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și de instanța de recurs, dar în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind recursul, or, specificitatea dispozițiilor cuprinse în textul art.302/1 și 302 Cod procedură civilă în raport de dispozițiile art.287 Cod procedură civilă, care reglementează cuprinsul și condițiile de valabilitate ale cererii de apel, este evidentă.
Față de considerentele ce preced, instanța, va respinge cererea de repunere în termen, iar în baza dispozițiilor art.302 și 306 din Codul d e procedură civilă, va constata nulitatea recursului declarat în cauză, situație în care nu vor mai fi analizate motivele de recurs axate pe fondul litigiului.
Întrucât nu s-a făcut dovada încasării onorariului avocațial convenit de intimat cu avocatul angajat, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată apare ca fiind prematură, astfel că nu vor fi acordate datorită nedovedirii acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de partea recurentă REGIA AUTONOMĂ-REGISTRUL AUTO ROMÂN
Constată nulitatea recursului civil introdus de recurenta REGIA AUTONOMĂ-REGISTRUL AUTO ROMÂN B,împotriva sentinței civile nr.1152/LM din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:28.05.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:2.06.2009
2 ex.
