Contestație decizie de sancționare. Încheierea 297/2009. Curtea de Apel Constanta


Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR. 297/CM

Ședința publică din data de 2 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

– – –

Grefier – – –

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, bloc 2,. E,.. 14, județul T, împotriva sentinței civile nr. 61 din 21 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie sancționare (retrogradare din funcție).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 55 din 1.06.2009, depusă la dosar și intimata pârâtă SC SA T prin dl. C, în baza delegației nr. 4231 din 29.04.2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului reclamant depune copia certificată a sentinței civile nr. 583 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-. Învederează că prin această hotărâre s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior deciziei de concediere. Având în vedere că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută nu a devenit irevocabilă, solicită suspendarea prezentului litigiu în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, soluția ce urmează a fi pronunțată în acel dosar având legătură cu soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză.

Reprezentantul intimatei pârâte, având cuvântul asupra cererii de suspendare formulate de către recurent, prin apărător, solicită respingerea acesteia întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

Instanța, deliberând, respinge cererea de suspendare formulată oral de către apărătorul recurentului reclamant, având în vedere că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, motivele invocate în susținerea cererii de suspendare fiind neîntemeiate.

Recurentul reclamant, prezent personal în instanță, declară că renunță la judecata recursului. Se legitimează cu seria – nr. – eliberat la 6 iunie 2001 de Poliția Municipiului T și semnează procesul-verbal încheiat în caietul grefierului de ședință în care a fost consemnată declarația de renunțare la judecata recursului.

Reprezentantul intimatei pârâte solicită ca instanța să ia act de cererea recurentului reclamant de renunțare la judecata recursului, renunțarea la judecată fiind actul de dispoziție al recurentului reclamant.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii recurentului reclamant de renunțare la judecata recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 914 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă, anularea actului adițional la contractul de muncă, plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale ce nu i-au fost plătite, indexate cu rata inflației, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat și reîncadrarea pe postul deținut anterior de mecanic sau dacă nu este posibil să fie trimis în șomaj în condițiile legii.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 357 din 26 martie 2008 fost înștiințat că locul de muncă, de mecanic, pe care îl ocupa se desființează începând cu data de 1 aprilie 2008, iar în temeiul art. 64 alin. 1 din Codul muncii, urmează a fi redistribuit pe un alt post vacant, corespunzător pregătirii sale profesionale.

Potrivit notificării locul de muncă ce i se oferea era conform pregătirii sale profesionale la atelierul de prestări servicii al unității, unde și-a desfășurat activitatea și anterior datei de 1 aprilie 2008.

Apreciază reclamantul că decizia de sancționare nr. 914 din 16 septembrie 2008, cu retrogradarea din funcție, emisă de SC SA T s-a făcut în mod nelegal întrucât nu s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă în condițiile art. 267 din Codul muncii.

În ședința publică din data de 21 ianuarie 2009, Tribunalul Tulceaa disjuns capătul de cerere privind anularea deciziei de sancționare (capătul nr. 1), plata despăgubirilor (capătul nr. 3) și reîncadrarea (capătul nr. 4) de capătul de cerere nr. 2 privind anularea actului adițional la contractul de muncă, ce va constitui obiectul dosarului nr-.

S-a format dosarul nr-, având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare, plata despăgubirilor și reîncadrare, în acest dosar instanța rămânând în pronunțare pe excepția tardivității.

Prin sentința civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2009 Tribunalul Tulceaa admis excepția tardivității și a respins contestația formulată împotriva deciziei de sancționare nr. 914 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă, precum și capetele de cerere accesorii privind plata despăgubirilor și reîncadrarea pe post, ca fiind tardiv formulate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA iar la termenul stabilit pentru soluționarea acestuia recurentul reclamant, prezent personal în instanță, a declarat că înțelege să renunțe la judecata recursului. În acest sens, recurentul s-a legitimat cu cartea de identitate seria – nr. – eliberat la 6 iunie 2001 de Poliția Municipiului T și a semnat procesul-verbal încheiat în caietul grefierului de ședință în care a fost consemnată declarația sa expresă de renunțare la judecata recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”.

Având în vedere voința expresă a recurentului în sensul că acesta înțelege să renunțe la judecata recursului și constatând că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va lua act de cererea recurentului de renunțare la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea la judecata recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, bloc 2,. E,.. 14, județul T, împotriva sentinței civile nr. 61 din 21 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în T,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud. fond -, Șt.

Red./dact. dec. rec. gref. –

2 ex./5.06.2009