să fie anulată dispoziţia de mai sus;
reclamantul să fie reintegrat în funcţia deţinută, respectiv inspector de specialitate la Serviciul Strategie şi Postaderare din cadrul Direcţiei Economice la Primăria Municipiului Bacău;
plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 10.12.2009 şi până la punerea în a hotărârii judecătoreşti.
Totodată, contestatorul, în temeiul Legii 554/2004, a mai solicitat ca instanţa să dispună şi încetarea atitudinii discriminatorii la adresa sa.
Contestaţie este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art.285 din Codul muncii.
La dosar, primarul municipiului Bacău a depus întâmpinare (fila 20) prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.
De asemenea, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus un punct de vedere (fila 44).
La dosar părţile au depus acte.
Din analiza actelor lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
D-l G.M.a fost angajat al Primăriei municipiului Bacău în cadrul Serviciului de strategie postaderare, ca inspector de specialitate, având, totodată, şi calitatea de pensionar în sistemul public de pensii.
Prin dispoziţia nr. 25183/29.12.2009 Primarul municipiului Bacău a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al d-lui M.Gh., începând cu data de 10.12.2009, conform prevederilor art. 20 din legea 329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Potrivit prevederilor acestui act normativ, beneficiarii dreptului la aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (art.17 alin.1).
În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea.
Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1).
În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.
Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului (art.19).
Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.
În susţinerea acţiunii sale, contestatorul arată că dispoziţia a fost dată fără a se ţine seama de prevederile art. 60 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) potrivit cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificat medical conform legii. D-l M.Gh. s-a aflat în concediu medical în perioada 13.12.2009 – 18.02.2010 (f.8-14), însă dispoziţia nr.25183/2009 constată încetarea de drept a contractului de muncă începând cu 10.12.2009, dată la care contestatorul era în activitate.
Chiar dacă la data emiterii dispoziţiei contestate, 29.12.2009, salariatul se afla în concediu medical, nu se poate considera că acestuia i s-a produs vreun prejudiciu, dată fiind particularitatea acestui caz special de încetare de drept a contractului individual de muncă, instituit de L. nr. 329/2010 (art.20), neputându-se susţine nici că salariatul ar fi fost discriminat (în înţelesul dispoziţiilor art.2 din O.137/2000) şi nici că s-a adus atingere dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, contestatorul beneficiind în continuare de iar măsurile adoptate de L.329/2009 vizează doar autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. În viziunea CEDO, dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă în care a fost prestată reprezintă un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la convenţie (Lelas c.Croatiei din 20 mai 2010).
Dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, astfel încât măsura instituită de L.329/2009 se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă şi se poate realiza doar în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art.53 din Constituţie. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare or, au mai fost adoptate şi alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi redresarea situaţiei economico-financiare a ţării (L.118/2010), statului fiindu-i recunoscută o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grav e care afectează întregul său sistem economic şi financiar.
În jurisprudenţa sa (decizia nr.1658/2010), Curtea Constituţională a statuat că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie cu cei din mediul privat, cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar fiind legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte cheltuielile suportate din acest buget.
Legea nr. 329/2009 obligă pe angajator să constate încetarea de drept a contractului individual de muncă în cazul în care salariatul nu optează, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Cap. IV din Legea 329/2009, pentru pensie sau continuarea activităţii, asigurându-se, în prealabil, că angajatul său beneficiază de venituri într-un cuantum apreciat de legiuitor ca fiind corespunzător unui trai decent, respectiv câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (Azinas c. Ciprului).
Faţă de această expunere de motive, instanţa urmează să respingă acţiunea ca nefondată, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
