ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1303
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
–
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G domiciliat în B, str. -, -.2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 348 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr.41 și 42 din 15.07.2008 și repunerea în situația anterioară emiterii acestora, cu obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă într-un post similar pregătirii sale profesionale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că prin sentința civilă nr.295 din 26.03.2008 a Tribunalului Buzău, secția civilă, sentință definitivă și irevocabilă, s-a dispus reîncadrarea sa în meseria și funcția avută anterior măsurii abuzive, ilegale, dispuse de societate, astfel încât, prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc a solicitat pârâtei reîncadrarea sa în muncă în postul de conducător auto, avansând în același timp o disponibilitate de a fi încadrat în muncă pe un post inferior celui ocupat anterior și chiar cu o salarizate inferioară.
În sensul celor precizate, a avut în vedere hipoacuzia acută, boală profesională contractată în decursul vechimii de peste 25 de ani și a muncii în condiții improprii și pe mijloace de transport(autobuz de călători) cu un grad de uzură foarte mare, cu motoare uzate producătoare de zgomote peste limita decibelilor admiși.
Reclamantul a mai arătat că, în condițiile handicapului hipoacuzic acut, boală recunoscută de conducerea societății, în exercitarea libertății și a dreptului de a munci, garantat prin constituție, fără îngrădire, a consimțit ca reîncadrarea în muncă să se producă într-o meserie sau profesie care să nu implice relaționarea sa prin vorbire, respectiv auz, cu alte persoane.
De asemenea, reclamantul a mai menționat că, prin încălcarea dispozițiilor cuprinse în art.5 și art. 8 din Codul Muncii, conducerea societății a emis, în mod cu totul formal, decizia reîncadrare în muncă nr.41/15.07.2008. Însă, deși în această deciziei se prevede reîncadrarea sa în funcția de casier-încasator la Secția Transporturi, fișa postului întocmită în baza deciziei prevede atribuții de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor.
Reclamantul a mai relatat că atribuțiile și sarcinile de serviciu specificate în fișa postului sunt în vădită discordanță cu atribuțiile funcției/meseriei de casier-încasator 915 302 conform din România, fiind încălcate dispozițiile art. 17 și art. 40 din Codul Muncii.
S-a mai precizat că în data de 15.07.2008 a fost emisă și decizia nr.42, prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă nou încheiat în baza dispozițiilor deciziei nr.41 din 15.07.2008, întemeiată pe dispozițiile art.52 al.1, lit.c Codul Muncii și pe sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106/07.07.2008, întrucât vizează fapta de sustragere a cantității de 5l motorină la începutul lunii decembrie 2007, pentru care societatea a formulat un denunț penal prelungit într-un timp nepermis de îndelungat, decizie pe care o apreciază ca fiind nelegală.
Reclamantul a depus la dosar deciziile nr.41 și 42 din 15.07.2008, contract individual de muncă și fișa postului.
În termenul legal prev. de art. 114-1151cod pr.civilă, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât deciziile contestate sunt legale și temeinice.
În conținutul întâmpinării s-a învederat că prin decizia nr.41 din data de 15.07.2008, societatea s-a conformat sentinței civile nr.295 din 26.03.2008, a Tribunalului Buzău, dispunând încadrarea reclamantului pe perioadă nedeterminată în funcția de casier-încasator la Secția Transporturi.
S-a mai relatat că motivul pentru care în fișa postului s-au trecut atribuții de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor, s-a datorat faptului că reclamantul suferea de hipoacuzie și nu putea îndeplini atribuțiile specifice de casier-încasator, acestea implicând obligativitatea folosirii limbajului și funcționării simțului auzului, iar un alt post în unitate pentru care acesta să fie din punct de vedere medical nu exista.
Cu privire la decizia nr.42 din 15.02.2008, pârâta o apreciază ca fiind legală, având în vedere dispozițiile art. 52 al.1 lit.c din Codul Muncii care stipulează: ” contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”, situație în care se afla și reclamantul, soluția de scoatere de sub urmărire penală nefiind definitivă.
Pârâta a depus la dosar copii de pe Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și dovada de comunicare a acesteia sub nr.6257/P/2007.
La solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar adresa nr.4933 din 03.11.2009(fila 22 dosar), organigrama societății(filele 23-26), adresa nr.5041/12.11.2008 înaintată de pârâtă Cabinetul de Medicina ” “B și răspunsul acestuia, datat 17.11.2008.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 348 din 27 martie 2009 respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul a fost salariatul societății în funcția de conducător auto, iar prin decizia nr.119/4.12.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia în temeiul art. 61 lit.a Codul Muncii pe motiv că a sustras cantitatea de 5 litri motorină din rezervorul autobuzului pe care își executa atribuțiile.
Prin sentința civilă nr.295/26.03.2008, Tribunalul Buzăua admis contestația formulată, a dispus anularea deciziei contestate și înlocuirea sancțiunii desfacerii cu avertisment precum și repunerea salariatului în situația anterioară cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri conform art. 78 Codul Muncii.
Tribunalul a mai reținut că societatea conformându-se hotărârii judecătorești a emis decizia nr.41/15.07.2008 prin care a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția de casier – încasator și în aceeași zi fost emisă decizia nr.42 prin care s-a decis suspendarea în temeiul art. 52 al.1 lit.c Codul Muncii, având în vedere adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106/7.07.2008.
Prin contestație reclamantul a solicitat anularea celor două decizii emise de pârâtă invocându-se nelegalitatea acestora.
Cu privire la decizia nr.41/15.07.2008, Tribunalul a reținut că societatea a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul de casier – încasator și nu cea de conducător auto deținută anterior, urmare afecțiunilor cronice de care suferă acesta, respectiv hipoacuzie acută, diagnostic care face imposibilă relaționarea cu cei din jur.
De altfel, însuși reclamantul prin cererea de chemare în judecată a precizat că și-a exprimat consimțământul de a fi încadrat pe un post inferior celui ocupat și cu o salarizare inferioară într-o meserie care să nu implice contactul său prin vorbire sau auz cu alte persoane.
În acest context, având în vedere și adresa nr.512/17.11.2008 emisă de doctorul, medic de întreprindere (fila 37 dosar) în care se stabilește că salariații diagnosticați cu “hipoacuzie” permanentă nu pot lucra în funcția de șofer autobuz sau casier -încasator, societatea în fișa postului semnată de reclamant a înscris ca atribuții și sarcini, activități adaptate afecțiunilor sale care, în esență, îmbracă forma unor activități de îngrijitor, funcție înscrisă în statutul de funcții al societății în anexa 2 la Hotărârea nr.183/31.07.2008 a Consiliului local al municipiului B (fila 24 dosar fond).
Față de această situație de fapt, Tribunalul a constatat că societatea nu a încălcat dispozițiile art.5 și 8 Codul Muncii invocate de reclamant, întrucât nu s-a realizat nici o directă sau indirectă acestuia, concept care de altfel nici nu își are aplicabilitatea în speța dedusă judecății în condițiile în care nu se invocă nici un alt reper sau termen de comparație în raport de care să se analizeze discriminarea.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că în art. 2 alin.1 din OG137/2000 se definește noțiunea de discriminare ca fiind ” orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.”.
Aceeași idee este stipulată și în art. 16 alin.1 din Constituția României, precum și în art. 1 din protocolul nr.12 la CEDO.
O explicație mai amplă oferită de CEDO cu privire la noțiunea de discriminare este legată de art.14 al CEDO ratificat de România prin Legea 30/1994, care a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acesta să se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Raportat la speța dedusă judecății, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută vreo atingere adusă principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare sau al egalității în fața legii, atâta timp cât nu s-a invocat o situație comparabilă pentru a fi reținut tratamentul diferențiat injust.
În ce privește atribuțiile și sarcinile de serviciu stabilite de pârâtă, acestea au fost adaptate la afecțiunile reclamantului, ceea ce denotă maxima disponibilitate a societății în menținerea salariatului și implicit în respectarea hotărârii judecătorești de reintegrare.
Față de decizia nr.42/15.07.2008, instanța a apreciat că în condițiile existenței unei plângeri penale formulate de angajator, soluționată prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 50 lei în sarcina învinuitului-reclamant, măsură rămasă irevocabilă conform susținerilor apărătorului acestuia, societatea în mod legal a dispus suspendarea contractului individual de muncă.
De altfel, chiar prin concluziile scrise formulate de societate s-a învederat că sancțiunea administrativă aplicată reclamantului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de societate, de către Tribunalul Buzău în dosar nr-, astfel încât această decizie nu mai este valabilă, nemaifiind necesară analiza valabilității acesteia.
Împotriva acestei sentințe formulat recurs contestatorul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp. art. 304 pct.7-9, Cod proc.civilă.
Recurentul a susținut, în esență că decizia 41/15.07.2008 emisă în baza sentinței civile nr. 295/26.03.2008 Tribunalului Buzău cuprinde în mod deliberat mențiunea încadrării sale pe funcția de casier-încasator, deși atribuțiile din fișa postului corespundeau funcției de îngrijitor iar starea sa medicală (diagnosticat cu hipoacuzie acută) face imposibilă desfășurarea activității în condițiile în care nu poate relaționa cu cei din jurul său. Mai mult decât atât, emiterea deciziei nr. 41/15.07. 2008 fost realizată în mod formal de vreme ce în aceeași zi, a fost emisă decizia nr. 42/15.07.2008 prin care unitatea îi suspenda contractul de muncă în temeiul art. 52 lit. din Codul Muncii, în considerarea faptului că s- formulat o plângere penală și, deși procurorul dat ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, unitatea sesizat instanța atacând această soluție. mai precizat recurentul că intimata urmărește, astfel cu rea credință, înlăturarea sa din unitate, sens în care solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării celor două decizii contestate și reîncadrarea sa în muncă într-un post similar pregătirii sala profesionale.
Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art. 3041cod proc.civilă, constată că recursul este fondat următoarele considerente:
Prin rezoluția din 9 ianuarie 2008 s- început urmărirea penală împotriva contestatorului întrucât, în dimineața zilei de 29 noiembrie 2007 sustras 5 litri de motorină din autovehiculul aparținând intimatei, căreia i- cauzat un prejudiciu de 18 lei recuperat integral. Parchetul de pe lângă judecătoria Buzău dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această faptă și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ – amendă în sumă de 50 lei, apreciind că acesta este la prima abatere, avut atitudine sinceră, prejudiciul este modic și a fost integral recuperat iar fapta prezintă un grad de pericol social redus.
La data de 4 decembrie 2007, intimata emis decizia nrr. 119 prin care dispus desfacerea contractului individual de muncă având în vedere fapta de sustragere din data de 29 noiembrie 2007. Această decizie a fost contestată, iar instanța prin sentința civilă nr. 295/26.03.2008 admis contestația, a anulat decizia, a înlocuit sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă cu avertisment, dispunând totodată și repunerea contestatorului în situația anterioară.
reținut instanța în considerentele hotărârii că, deși contestatorul invocat starea sa de sănătate, în sensul că poartă aparat auditiv fiind hipoacuzic, nu s-a produs nicio dovadă în acest sens.
Intimata, în baza acestei hotărâri, emis decizia nr. 41/15.07.2008 prin care s- dispus începând cu 15.07.2008 încadrarea contestatorului pe perioadă nedeterminată în funcția de casier-încasator. Curtea reține împrejurarea conform căreia contestatorul a adus la cunoștință intimatei, prin intermediul notificării executorului judecătoresc că datorită hipoacuziei acute de care suferă este de acord să accepte încadrarea pe un post inferior celui ocupat cu condiția ca noua funcție să nu necesite relaționarea prin vorbire sau auz cu alte persoane, ori decizia 41 stabilește încadrarea acestuia pe un post care implică tocmai astfel de activități.
Tot în aceeași zi, intimata emite decizia nr. 42/15.07.2008 prin care dispune că începând cu data de 15.07.2008 se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului – încadrat pe funcția de casier-încasator la secția transporturi, conform art. 52 alin. 1 lit. din Codul mucii.
Susține intimata că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea contractului individual de muncă, întrucât formulat la instanță plângere împotriva soluției procurorului iar hotărârea nu a rămas definitivă.
Din examinarea cronologică actelor emise de instituții și autorități în prezenta cauză, curtea reține ca întemeiate criticile invocate în recurs.
Astfel, este evidentă intenția intimatei de sancționa pe contestator dincolo chiar de limitele și condițiile impuse de lege. Prin emiterea chiar în aceeași zi a celor două decizii contestate, intimata acționat abuziv în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 295/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău de disp. art. 27 din Codul Muncii precum și de soluțiile pronunțate urmare plângerii penale.
Astfel, deși legea prevede încadrarea în muncă și desfășurarea unei activități în condițiile în care salariatul este pentru desfășurarea acelei activități și deși contestatorul învederat intimatei că este diagnosticat cu hipoacuzie acută care îl pune în imposibilitate de a desfășura activitate ce implică relaționare prin vorbire, respectiv auz, intimata îl încadrează în funcția de casier-încasator care presupune tocmai asemenea relaționare.
Mai mult decât atât, în aceeași zi în care s- dispus reintegrarea, intimata dispus suspendarea contractului individual în temeiul art. 52 alin. 1 lit. din Codul Muncii. Conform acestui text de lege, există posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, la inițiativa angajatorului însă acest text folosește sintagma “poate” fapt care în raport de toate circumstanțele cauzei atrage concluzia unei atitudini abuzive din partea societății intimate care prin măsurile dispuse încalcă dreptul la muncă al contestatorului.
Curtea reține această împrejurare și în raport de faptul că din cercetările efectuate rezultă că instanța de judecată statuat definitiv prindecizia nr. 106/13.03.2009pronunțată la ribunalul Buzău asupra sancțiunii administrative aplicată de către procuror în sensul menținerii acestei sancțiuni astfel că susținerile intimatei atât la judecata în fond a contestației, prin concluziile scrise de la dosar, la data de24 martie 2009, cât și la soluționarea recursului privind legalitatea deciziilor emise nu pot fi reținute, intimata dând din nou dovadă de rea credință, cu atât mai mult cu cât măsura suspendării poate subzista numai până la rămânerea definitivă hotărârii judecătorești.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca întemeiate criticile invocate, sens în care, în raport de art. 312 Cod proc.civilă, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond va admite acțiunea și va anula deciziile nr. 41 și 42 din data de 15 iulie 2008 emise de intimată, cu obligarea intimatei la reîncadrarea în muncă contestatorului, cu respectarea drepturilor conferite de lege, precum și la plata drepturilor salariale de la data suspendării până la încadrarea efectivă.
Curtea, deci, nu poate reține apărările intimatei în sensul că oricum recurentul contestator, datorită bolii sale nu poate să îndeplinească atribuțiile unui casier-încasator (întâmpinare – fila 17 dosar fond), întrucât în conformitate cu disp. art. 3, art.6 și 27 din Codul muncii, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit și orice salariat încadrat în muncă trebuie să beneficieze de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității sale fără nicio discriminare.
Nu există, deci, posibilitatea îngrădirii dreptului la muncă pe motivul existenței unei boli salariatului, unitatea având obligația de a- reintegra în muncă conform pregătirii sale profesionale, stării de sănătate, cu respectarea dispozițiilor instanței de judecată, în considerarea dispozițiilor legale menționate anterior.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G domiciliat în B, str. -, -.2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 348 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B,-, județul B și în consecință:
Modifică în tot sentința și pe fond, admite acțiunea și dispune anularea deciziilor 41 și 42 din 15 iulie 2008 emise de intimată, cu obligarea intimatei la reîncadrarea în muncă, cu plata drepturilor salariale de la data suspendării până la reîncadrarea efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
— – – – –
Grefier,
Fiind în CO semnează
Grefier-șef secție
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ/MD
3 ex./10.07.2009
f- Tribunalul Buzău
