ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 3841,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 180
Ședința publică din data de 22 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Moiceanu Traian
: –
Grefier:
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în localitatea Câmpina,-, bloc 2,. B,. 2, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 948 din 12 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata în contestație SC SA, cu sediul în localitatea,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimata în contestație SC SA, reprezentată de și contestatorul, reprezentat de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică nr. 219/2007.
Procedura legal îndeplinită.
Contestație în anulare scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic depune la dosar pentru intimata în contestație SC SA întâmpinare după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Avocat având la rândul său cuvântul, arată de asemenea că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra contestației în anulare.
Curtea ia act de declarația părților, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Având cuvântul asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, avocat arată că prin decizia 948 din 12 octombrie 2007 Curtea de APEL PLOIEȘTI a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 879 din 7 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și din motivare rezultă că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la legalitatea deciziei de desfacere contractului de muncă nr. 56/13.02.2007.
Contestatorul susține că în recurs, a arătat că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 56 din 13 februarie 2007 este nelegală, deoarece ea a fost emisă la data la care acesta avea cunoștință de faptul că au încetat raporturile de muncă dintre el și intimată, ca urmare a desființării locului de muncă, fiindu-i desfăcut contractul de muncă în baza art. 65 alin.1 din Codul muncii prin decizia nr. 631/22.09.2006.
Instanța de fond nu a cercetat acest motiv de recurs și nu a verificat actele dosarului care dovedeau clar nelegalitatea deciziei contestate, considerând doar că cererea de anulare a deciziei este neîntemeiată pentru că recurentul nu s-a prezentat la locul de muncă după data de 30 ianuarie 2007.
Nu s- analizat însă dacă la data emiterii acestei decizii fuseseră îndeplinite toate condițiile cerute de Codul muncii și dacă se poate reține că recurentul contestator a absentat nemotivat de la locul de muncă atâta timp cât se desfăcuse anterior contractul de muncă în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și nu i se comunicase că fusese emisă o altă decizie de revocare în baza căreia trebuia să se prezinte la serviciu.
Dacă instanța ar fi analizat acest motiv de recurs prin prisma actelor depuse la dosar și al susținerilor intimatei și al răspunsurilor la interogatoriu luat acesteia de către instanța de fond, ar fi constatat că la data la care s- emis decizia de concediere disciplinară, 12.02.2007, se derula pe rolul Tribunalului Prahova soluționarea litigiului dintre contestator și intimată referitor la anularea primei decizii de concediere nr. 631 din 22 septembrie 2006 și nu fusese comunicată contestatorului și nici depusă în instanță decizia nr. 662 din 3 octombrie 2007 prin care se revocase prima decizie de concediere.
Această decizie de revocare a fost depusă la dosarul cauzei după termenul din 28 februarie 2006, astfel încât, nefiind comunicată contestatorului nu își putea produce efecte juridice.
Legal, nu se putea reține că recurentul contestator a lipsit nemotivat de la lucru în perioada 30.01.2007 – 12.02.2007, deoarece, aceasta cunoștea la data respectivă că au încetat raporturile de muncă în baza deciziei de concediere nr. 631/22.09.2006, împrejurare pe care a arătat- și în nota explicativă înregistrată sub numărul 1224 din 12 februarie 2007 în care a susținut că a fost convocat din eroare, deoarece contractul individual de muncă a încetat din anul 2006.
Așa cum s- susținut în recurs decizia de concediere disciplinară nu își putea produce în nici un fel efecte juridice, fiind nelegală față de modalitatea în care a fost emisă.
În consecință, se solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate și rejudecarea recursului, cu analizarea motivului de recurs referitor la legalitatea deciziei de concediere disciplinară.
Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata în contestație SC SA, arată, că nu poate să înțeleagă care este de fapt punctul de vedere al contestatorului, aprobă sau dezaprobă încetarea raporturilor de muncă din anul 2006. Dar se pare că interpretează totul după interesul propriu: nu consideră că au încetat în perioada concediului de odihnă întrerupt cu desele concedii medicale solicitate societății, dar consideră că au încetat chiar înainte de emiterea deciziei de concediere, când solicitat anticipat plăți compensatorii.
Trebuie reținut că în urma cercetării disciplinare, prin Decizia nr. 16 din 13 februarie 2007 s- dispus sancționarea salariatului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, conform art. 61 alin. 1 Codul muncii și art. 112 lit. g și a fost desfăcut din motive imputabile salariatului.
Întrucât contestatorul are calitatea de administrator al unei firme, în conformitate cu art. 75 alin. 4.1 din Contractul individual de muncă, acesta nu este în drept să obțină plăți compensatorii.
Având în vedere cele susținute precum și considerentele din întâmpinare depusă la dosarul cauzei, se solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 948 din 12 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca nefondată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub numărul -, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata salariilor compensatorii, urmare desființării locului de muncă
Ulterior, reclamantul și-a completat și precizat acțiunea, în sensul că a cerut să se constate și nulitatea deciziilor nr. 631 din 22.09.2006 și 56/13.02.2007.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a modificat funcția și prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 405/29.08.2006 a fost trecut agent comercial, măsură care nu i- fost adusă la cunoștință, motiv pentru care a solicitat plata a 20 salarii compensatorii conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În continuare, reclamantul arătat că decizia nr. 631/2006 a fost emisă în perioada concediului de odihnă, nu i-a fost comunicată și nu cuprinde lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care poate opta pentru unul dintre ele.
Decizia nr. 56/2007 este lovită de nulitate, întrucât la data emiterii acesteia nu mai existau raporturi de muncă între părți, postul fiind desființat încă de la data de 25.08.2006 și nici nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă obligatorie, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, contractul de muncă al reclamantului fiind desfăcut disciplinar, întrucât după expirarea concediului de odihnă și a celui medical, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Cu privire la plata salariilor compensatorii, pârâta a precizat că nu le datorează, întrucât reclamantul este administrator la o altă firmă și potrivit nu se plătesc astfel de salarii compensatorii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 879 din 7 iunie 2007 Tribunalul Prahova a respins acțiunea completată și precizată în parte ca fiind rămasă fără obiect și în parte ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamantul fost revizor și în urma desființării compartimentului în care lucra, i s- oferit funcția de agent comercial, cu menținerea salariului, pe care nu l-a acceptat și s-a emis în consecință decizia nr. 631/22.09.2006 de încetare a contractului individual de muncă.
Ca urmare a faptului că reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă alternat cu concediu medical în perioada 18.09.2006 – 30.01.2007, pârâta a revocat decizia nr. 631/2006, motiv pentru care nu se poate dispune anularea, întrucât nu mai este în circuitul civil.
Referitor la decizia nr. 56/13.02.2007 pârâta a făcut dovada convocării reclamantului pentru cercetarea disciplinară prealabilă, însă acesta nu s-a prezentat, motiv pentru care nu se poate invoca nulitatea acestei decizii.
Cu privire la plata salariilor compensatorii, instanța a reținut că aceste drepturi se acordă numai la desfacerea contractului colectiv de muncă din motive neimputabile salariatului, ori reclamantului i s-a desfăcut contractul pentru absențe nemotivate și în plus acesta este și administrator la o altă societate, caz în care nu poate beneficia de salarii compensatorii.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în esență că instanța de fond nu a motivat toate capetele de cerere și nu a reținut că încetarea contractului de muncă a intervenit la data de 23.08.2006, când s-a desființat locul de muncă, motiv pentru care trebuia analizată atât legalitatea deciziei 631/2006, dar și a deciziei de revocare a acesteia.
Recurentul a arătat că nici modificarea unilaterală a contractului de muncă nu a fost analizată de instanță, iar legalitatea deciziei nr. 56/2007 a fost verificată numai în ceea ce privește cercetarea disciplinară prealabilă, însă a ignorat susținerea acesteia că raporturile de muncă dintre părți au încetat la data când i s- desființat locul de muncă, astfel că această decizie este nelegală.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Curtea prin decizia civilă nr. 948 din 12 octombrie 2007 respins recursul formulat de reclamantul ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză s- constatat că postul de revizor contabil ocupat de recurent a fost desființat urmare faptului că, compartimentul financiar intern în care era integrat a fost și el desființat prin decizia nr. 20/23.08.2006 a Consiliului de administrație, situație necontestată de recurent.
Urmare acestui fapt, pârâta a oferit recurentului un alt post liber la nivelul societății, acela de agent comercial, cu păstrarea salariului avut anterior și s-a încheiat în acest sens un act adițional la contractul individual de muncă, care nu echivalează însă cu o modificare unilaterală a contractului în sensul art. 41(1) Codul muncii, oferirea unui alt loc de muncă în cazul disponibilizării personalului ca urmare a reorganizării societății, fiind o procedură obligatorie.
Tocmai urmare refuzului de a primi postul oferit, pârâta a emis decizia nr. 631/22.09.2006 în baza art. 65(1) Codul muncii însă ulterior, aceasta a constatat că reclamantul se afla într- situație când nu se putea dispune concedierea, așa încât a revocat decizia în cauză, împrejurare față de care în mod corect instanța de fond a reținut că, ne mai aflându-se în circuitul civil, nu se impune a fi analizată sub aspectul legalității ei.
Cât privește decizia nr. 662/03.10.2006 de revocare, este dreptul angajatorului să revoce o măsură dispusă, în speță fiind impusă de prevederile art. 60(1) Codul muncii, recurentul aflându-se o perioadă îndelungată de timp în concediu de odihnă, întrerupt repetat prin concedii medicale, situație care a încetat la data de 30.01.2007.
Cum după această dată reclamantul recurent nu s-a prezentat la program, pârâta l- pontat ca absent nemotivat și după ce l-a convocat să justifice absențele nemotivate și acesta nu a dat curs, s-a emis decizia nr. 56/13.02.2007, care în contextul prezentat mai sus, este legală, așa cum corect a stabilit și instanța de fond.
Susținerea recurentului că această din urmă decizie trebuia analizată sub aspectul existenței sau nu a raporturilor de muncă la momentul emiterii ei, este nefondată, întrucât, ca urmare a revocării deciziei 631/22.09.2006, contractul individual de muncă a rămas în vigoare și el a fost desfăcut prin decizia nr. 56/13.02. 2007 emisă de pârâtă.
Hotărârea de desființare a unui loc de muncă nu are ca efect încetarea contractului individual de muncă, de drept, pe aceeași dată, respectiv 23.08. 2006, așa cum eronat susține recurentul, acesta putând înceta printr-o decizie emisă de angajator, care poate avea o dată ulterioară, cum este cazul în speță, determinată de anumite situații care întârzie luarea unei astfel de măsuri.
Contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.948/12.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, înregistrată la nr.384,-, solicitând în temeiul art.318 teza 2 Cod pr.civilă, admiterea acestei contestații, desființarea deciziei contestate și rejudecarea recursului, cu luarea în discuție a motivului de recurs referitor la legalitatea deciziei de concediere disciplinară.
În motivarea contestației, s-a susținut că instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs referitor la legalitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.56/13.02.2007 și nu a analizat actele dosarului din care rezultă clar nelegalitatea deciziei contestate.
A arătat contestatorul că instanța de recurs a apreciat eronat că cererea de anulare a deciziei este neîntemeiată raportat la împrejurarea că nu s-a mai prezentat la locul de muncă după data de 30.01.2007.
Nu s-
a analizat însă dacă la data emiterii acestei decizii fuseseră îndeplinite toate condițiile legale și dacă se poate reține că recurentul-contestator a absentat nemotivat de la locul de muncă atâta timp cât i se desfăcuse anterior contractul de muncă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii și nu i se comunicase că fusese emisă o altă decizie de revocare, în baza căruia trebuia că se prezinte la serviciu.
Prin urmare, instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind împrejurarea că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr.56/13.02.2007 este nelegală deoarece ea a fost emisă la data la care contestatorul avea cunoștință de faptul că au încetat raporturile de muncă, urmare desființării locului de muncă conform art.65 alin.1 din Codul muncii, având contractul de muncă desfăcut în baza acestui temei, sens în care se impune admiterea contestației și rejudecarea recursului pentru aceste considerente, având în vedere susținerile din cererea de recurs precum și disp.art.3041Cod pr.civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivele invocate neputând constitui temei al admiterii contestației în raport de circumstanțele cauzei și dispozițiile legale.
Curtea, examinând contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că cererea este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Contestatorul și-a întemeiat contestația pe disp.art.318 teza II Cod pr.civilă conform cărora hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când soluționând cauza, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare.
În prezenta cauză, contestatorul invocă, drept motiv al cererii sale, omisiunea instanței de recurs de a cerceta critica vizând nelegalitatea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr.56/13.02.2007 în raport de circumstanțele arătate în recurs.
Examinând decizia nr.948/12.10.2007 care face obiectul contestației în anulare, Curtea constată că instanța de recurs a cercetat motivul de recurs vizând nelegalitatea deciziei nr.56/13.02.2007 emisă de angajator, stabilind, în urma analizării probatoriului administrat că mai sus menționata decizie este legală, raportat la faptul că recurentul nu s-a prezentat la program și nici nu a dat curs invitației de a se prezenta și de a justifica absențele.
Instanța de recurs a apreciat ca nefondată susținerea recurentului în sensul că această decizie trebuia analizată sub aspectul existenței sau nu a raporturilor de muncă la momentul ei și a constatat că recursul este nefondat sub toate criticile, sens în care, nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă indicate în cererea de recurs, l-a respins.
Contestatorul, așa cum rezultă din formularea motivelor de contestație, critică în fond soluția pronunțată de instanța de recurs, solicitând modificarea acesteia în raport de actele dosarului și probele administrate în cauză precum și în raport de analizarea motivului de recurs presupus neanalizat.
Ori, criticile în legătură cu aprecierea probelor administrate în cauză nu se pot circumscrie cazurilor indicate de lege în care se poate formula contestație în anulare.
În raport de aceste considerente, nu se poate susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs invocat, sens în care Curtea constată că cauză nu sunt incidente disp.art.318 teza II Cod pr.civilă, indicate ca temei al prezentei contestații, urmând ca în conformitate cu disp.art.318 și urm. Cod pr.civilă să o respingă ca nefondată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în localitatea Câmpina,-, bloc 2,. B,. 2, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 948 din 12 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata în contestație SC SA, cu sediul în localitatea,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Moiceanu Traian
— – — – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2008-03-20
/FA
2 ex.
