Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/CM
Ședința publică din data de 1 aprilie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtulSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2134 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimații intervenienți, domiciliat în C,-, -. A,. 4, județul C șiCONSILIUL SUPERIOR DE MEDICINĂ LEGALĂ, cu sediul la Institutul Național de Medicină Legală ” Minovici” – B, șos. – – nr. 9, sector 4, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie eliberare din funcție și drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 11.03.2008, depusă la dosar, intimatul reclamant prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 221 din 17.01.2008, depusă la dosar, lipsind intimații intervenienți și Consiliul Superior de Medicină Legală
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind, părțile, prin apărători, arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă. Învederează că în mod greșit a reținut că schimbarea din funcție a intimatului reclamant a fost intempestivă. Totodată, apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut că vârsta standard de pensionare a reclamantului era la împlinirea vârstei de 65 de ani deși potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, acesta împlinise vârsta standard de pensionare în anul 2005. Potrivit anexei nr. 3 din Legea nr. 19/2000, în raport de care se calculează vârsta standard de pensionare, la data emiterii deciziei de eliberare din funcție, vârsta de pensionare era de 62 ani și 11 luni. Astfel, arată că la momentul la care intimatul reclamant a fost eliberat din funcția de șef serviciu, acesta împlinise vârsta standard de pensionare încă din anul 2005 și, în conformitate cu prevederile legale incidente, nu mai putea îndeplini această funcție.
Referitor la daunele morale acordate intimatului reclamant de către instanța de fond apreciază că acestea sunt necuvenite în condițiile în care schimbarea din funcție a intimatului reclamant a avut loc ca urmare a împlinirii de către acesta a vârstei de pensionare prevăzută de lege.
Pentru susținerile orale și dezvoltate pe larg prin motivele scrise de recurs, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii contestației. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului, referitor la motivul de recurs invocat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit. Referitor la susținerile recurentului în sensul că vârsta de pensionare era de 62 de ani și 11 luni, arată că intimatul reclamant a fost eliberat din funcția de conducere la împlinirea vârstei de 64 de ani.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arată că nici acesta nu poate fi primit. Învederează că schimbarea din funcție a intimatului reclamant a fost una intempestivă. Totodată, arată că angajatorul putea aștepta ca intimatul reclamant să împlinească vârsta standard de pensionare de 65 de ani, până în luna august 2007, pentru a dispune schimbarea intimatului reclamant din funcția de conducere.
În ce privește daunele morale solicitate la instanța de fond, arată că acestea au fost în mod legal acordate. De asemenea, arată că instanța de fond nu a acordat daunele morale în cuantumul solicitat de reclamant ci doar în proporție de o zecime.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cad eclarat recurs la data de 7 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2134 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt,
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 1707CA/2006 la Tribunalul Constanța -secția administrativ, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
– anularea în tot a deciziei nr. 1654 din 30 octombrie 2006 Spitalului Clinic Județean de Urgență C, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală și recunoașterea dreptului acestuia de a fi medic șef al acestui serviciu;
– anularea în tot a deciziei nr. 1655 din 30 octombrie 2006 Spitalului Clinic Județean de Urgență C, privind numirea ca medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală a dr.;
– pronunțarea în temeiul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 asupra legalității înscrisurilor și documentelor care au stat la baza emiterii actelor supuse judecății;
– daune morale în cuantum de 10.000 lei.
La termenul din data de 18 decembrie 2006, reclamantul și-a completat obiectul acțiunii cu un capăt de cerere nou, referitor la obligarea pârâtului la plata indemnizației de conducere de la data eliberării din funcție și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Prin precizările la acțiune depuse la termenul de judecată din data de 7 mai 2007, reclamantul a arătat că înțelege să solicite:
– constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1654/30.10.2006 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență C, recunoașterea dreptului reclamantului de a fi medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală C, cu consecința reintegrării sale în funcție;
– constatarea nulității deciziei nr. 1655/30.10.2006 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență C;
– obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei.
În considerentele formulate prin acțiune, cât și prin precizările depuse pe parcursul judecății, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală C, din 15 februarie 1990.
În data de 30 octombrie 2006, prin decizia nr. 1654 emisă de instituția pârâtă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, a fost revocat din funcția de medic șef al serviciului, motivat de faptul că a împlinit vârsta de pensionare și nu mai poate deține o funcție de conducere în cadrul spitalului, conform art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006.
Această decizie nu a fost comunicată reclamantului, ci transmisă prin fax serviciului.
Criticile aduse acestei decizii au vizat, în esență, emiterea unui asemenea act de către Spitalul Clinic C, iar nu de către Autoritatea de
Sănătate Publică Județeană C (fosta ), astfel cum era legal în raport de prevederile art. 5 alin. 1 lit. c din nr.OG 1/2000 modificată și completată.
Nu a fost consemnat totodată, un termen de contestare a acestei decizii.
Reclamantul a mai arătat că serviciul de medicină legală nu este o secție de spital și, prin urmare, nu sunt incidente prevederile Legii spitalelor nr. 95/2006, ci cele ale nr.HG 774/2000, care dispun că serviciile de medicină legală județene sunt conduse de un medic șef numit de directorul Direcției Județene de Sănătate Publică.
Cât privește împlinirea vârstei legale de pensionare, reclamantul a arătat că împlinește 65 de ani în luna august 2007.
S-a invocat nelegalitatea emiterii deciziei nr. 1655/2006, de numire a medicului șef, în funcția de medic șef al Serviciului datorită incidenței în speță a art. 10 alin. 1 din nr.HG 774/2000.
Sub aspectul plății de daune morale, s-a susținut că eliberarea din funcție în modalitatea arătată a adus atingere imaginii sale, având în vedere că este o persoană publică și un specialist recunoscut în domeniu. S-a mai susținut că împotriva sa a fost declanșată o campanie mediatică, în sensul că nu ar îndeplini condițiile profesionale necesare ocupării unei funcții de conducere.
Prin întâmpinare, pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cas olicitat respingerea acțiunii reclamantului, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Pârâtul a susținut că acțiunea este inadmisibilă prin prisma dispozițiilor care reglementează procedura specială a Legii contenciosului administrativ, reclamantul neasigurând condițiile instituite prin art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
A fost invocată, totodată, excepția prematurității formulării acțiunii, motivată pe dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Asupra fondului, instituția pârâtă a susținut că acțiunea este nefondată, întrucât, în speță, operează prevederile art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, conform căruia care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deține funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății Publice, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al, al, precum și al oricărei unități sanitare publice.
S-a susținut că schimbarea din funcție a reclamantului s-a realizat cu aprobarea Autorității de Sănătate Publică C, iar emiterea deciziei nr. 1655 din 30 octombrie 2006 fost realizată cu aceeași aprobare.
Sub aspectul daunelor morale, pârâtul a apreciat că reclamantul este ținut să probeze prejudiciul de imagine suferit.
La termenul din 8 ianuarie 2007 fost formulată în cauză o cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului, de către intervenientul, care a menționat că este medic primar legist, șeful disciplinei de medicină legală în cadrul Facultății de medicină – Universitatea C, doctor în medicină și șef de lucrări – expert medico-legal gr.
S-a solicitat, în raport de poziția procesuală adoptată, respingerea acțiunii reclamantului, menționându-se că decizia de revocare a reclamantului în raport de dispozițiile art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 este legală și temeinică. Intervenientul a mai apreciat că prin Ordinul nr. 90 din 21 februarie 2001 privitor la reorganizarea laboratoarelor de medicină legală aflate în structura Direcțiilor Județene ca servicii de medicină legală județene și cabinete de medicină legală, serviciile de medicină legală județene și cabinetele de medicină legală din orașele nereședință de județ conform nr.OG 1/2000 se reorganizează ca unități fără personalitate juridică și fac parte din structura organizatorică a spitalelor.
S-a susținut că, sub acest aspect, reclamantul a devenit angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență C, care a și semnat începând cu anul 2001 toate actele de autoritate.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 184 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, care dispun că în secțiile clinice universitare – serviciul de medicină legală fiind, a susținut intervenientul, o secție clinică – funcția de șef de secție se ocupă de către cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituției de învățământ medical superior în cauză.
Ori, în cauză, a susținut intervenientul, este cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, având la data ocupării funcției și recomandarea senatului universitar.
La termenul din 12 februarie 2007 fost depusă o nouă cerere de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Consiliul Superior de Medicină Legală B, cererea fiind depusă în sprijinul reclamantului.
Intervenientul a susținut că activitatea serviciilor de medicină legală este reglementată de legislația specială privind instituțiile de medicină legală, respectiv, nr.OG 1/2000 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 459/2001 și Legea nr. 271/2004 și nr.HG 774/2000 cu modificările aduse prin nr.HG 1204/2002 și Legea nr. 271/2004.
S-a invocat incidența art. 10 din nr.OG 1/2000 modificată, care prevede că serviciul de medicină legală se înființează în fiecare județ și sunt conduse de un medic legist șef, numit de directorul Direcției Județene de Sănătate Publică în condițiile legii.
Ori, în speță, a arătat intervenientul, instituția pârâtă și-a arogat drepturi pe care nu le avea, în sensul demiterii și numirii pe funcția de conducere a medicului șef de medicină legală, încălcând legislația aplicabilă în domeniu.
Au fost, de asemenea, menționate prevederile art. 11 din Legea nr. 271/2004, conform cărora angajarea, transferul și desființarea contractului individual de muncă al persoanelor cu pregătire superioară din instituțiile de medicină legală se fac de organele competente potrivit legii, cu acordul Consiliului Superior de Medicină Legală.
Cererile de intervenție au fost admise în principiu, conform art. 52 Cod procedură civilă, prin încheiere interlocutorie, la 12 februarie 2007.
Prin încheierea nr. 613 din 13 iunie 2007, Tribunalul Constanța – Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal a calificat prezentul litigiu ca fiind unul referitor la raporturi de muncă, trimițând cauza la secția civilă, în raport de prevederile art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Recursul declarat împotriva acestei încheieri de către instituția pârâtă a fost respins ca inadmisibil, conform deciziei civile nr. 299/CA din 22 august 2007 Curții de APEL CONSTANȚA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Tribunalului Constanța, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2134 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă în parte acțiunea reclamantului, în
contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență
A fost anulată decizia nr. 1654 din 30 octombrie 2006 emisă de instituția pârâtă.
A fost obligat pârâtul la plata, către reclamant, a indemnizației de conducere pentru perioada noiembrie 2006 – august 2007, precum și la 10.000 lei daune morale.
Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului, formulată de intervenientul .
A fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală, cererea de intervenție accesorie, în interesul alăturat reclamantului, Consiliului Superior de Medicină Legală.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii în raport de lipsa procedurii prealabile, pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C nu a mai susținut-o, astfel cum rezultă din încheierea din 12 februarie 2007.
În raport de susținerile referitoare lanecompetența secției civileîn soluționarea prezentului litigiu, raportată la calificarea acestuia ca fiind un litigiu de muncă, instanța a apreciat prin încheierea din 26 octombrie 2007 că această cauză vizează raporturi de natura celor care atrag jurisdicția muncii.
Litigiul a fost reținut spre soluționare, întrucât, chiar dacă se pune în discuție, de principiu, luarea unei măsuri nelegale de demitere din funcția de conducere, natura raporturilor invocate sunt cele de muncă, iar nu cele de serviciu. În speță, reclamantul, cât și intervenientul – persoană fizică nu au calitatea de funcționari publici, ci pe aceea de medic, fiind supuși astfel unui raport de muncă.
Schimbarea din funcția de conducere nu modifică natura raporturilor juridice puse în discuție, iar susținerea că între reclamant și pârâtul unitate sanitară nu ar exista niciun raport de subordonare constituie o apărare de fond, iar nu un aspect care să inducă actului decizional un caracter administrativ.
Pe cale de consecință, soluția vizând analizarea acestui litigiu ca fiind unul generat de raporturi de muncă este fondată.
La data de 8 ianuarie 2007, Spitalul Clinic Județean de Urgență Car idicatexcepția lipsei capacității procesuale de folosință a intervenientului Consiliul Superior de Medicină Legală.
Această excepție a fost admisă prin încheierea interlocutorie din 26 octombrie 2007 pentru considerentele reținute în această hotărâre.
Față de această soluție, s-a renunțat la reiterareaexcepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior de Medicină Legală.
La termenul din 16 aprilie 2007, intervenientul în interesul pârâtului a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor parțiale din art. 10 alin. 1 din nr.HG 774/07.09.2000 și ale art. 11 din nr.OG 1/2000 cu modificările prin Legea nr. 459/2001 și Legea nr. 271/2004.
S-a solicitat, pe cale de consecință, înaintarea dosarului Curții Constituționale și suspendarea judecării prezentei cauze până la dezlegarea acestor excepții.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă prin încheierea din 26 octombrie 2007, pentru considerentele expuse în această hotărâre.
Asupra fondului cauzei au fost reținute următoarele:
Prin dispoziția nr. 1654 din 30 octombrie 2006 managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență C s-a dispus, în aplicarea art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, eliberarea din funcție începând cu data de 30 octombrie 2006, dr. din funcția de medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală.
S-a menționat că începând cu aceeași dată, medicul menționat își va continua activitatea ca medic primar de medicină legală; urmare eliberării din funcție, reclamantului i s-a suspendat indemnizația de conducere în procent de 25% la salariul de bază lunar.
Actul sus-menționat a fost urmat de dispoziția nr. 1655 din 30 octombrie 2006 Spitalului Clinic Județean de Urgență C prin care, începând cu 30 octombrie 2006, fost numit în funcția de medic șef al acestui Serviciu dr., cu acordarea indemnizației de conducere de 25% din salariul de bază.
Principala critică adusă de reclamant actului decizional prin care s-a statuat în sensul eliberării sale din funcția de medic șef, s-a referit la emiterea lui de către o autoritate care nu avea competența legală de a statua în vreo modalitate asupra raporturilor sale de muncă.
Reclamantul a invocat și prevederile nr.OG 1/2000, care prin art. 5 alin. 1 lit. c dispun că serviciile de medicină legală județene sunt subordonate, din punct de vedere administrativ, direcțiilor de sănătate publică, precum și cele ale art. 10 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, aprobat prin nr.HG 774/2000, care menționează că serviciile de medicină legală se înființează în fiecare județ, având sediul în localitatea reședință de județ și sunt conduse de un medic legist șef, numit de directorul direcției județene de sănătate publică, în condițiile legii.
Aceste prevederi legale trebuie, însă, privite în mod nuanțat în situația raporturilor juridice de muncă ale reclamantului, întrucât la data intrării în vigoare a nr.OG1/2000 (anume, la 20 ianuarie 2000), reclamantul îndeplinea deja funcția de medic șef al laboratorului de medicină legală, conform dispoziției nr. 773 din 16 decembrie 1992 Spitalului Clinic Județean
Conform actului menționat, reclamantul a fost numit de către directorul Spitalului Clinic Județean C, pe bază de concurs, în această funcție de conducere, începând cu data de 1 ianuarie 1993.
Așadar, apariția, pe parcursul derulării raporturilor juridice ale reclamantului cu unitatea sanitară menționată, a unor acte normative noi, care au subordonat administrativ activitatea serviciilor de medicină legală fostei direcții de sănătate publică județene (actuala autoritate de sănătate publică județeană) nu a modificat sfera acestor raporturi de muncă.
Textele menționate au relevanță pentru noile situații juridice apărute ulterior intrării în vigoare a legii, însă, în cauză, reclamantul nu a contestat că are un contract de muncă încheiat cu unitatea sanitară pârâtă.
Principiul simetriei în privința încheierii și încetării actelor juridice a fost în acest caz respectat, astfel că decizia nr. 1654 din 30 octombrie 2006 Spitalului Clinic Județean Cad ispus în sensul modificării contractului individual de muncă al reclamantului cu această unitate sanitară.
Textul art. 10 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, aprobat prin nr.HG 774/2000, potrivit căruia serviciile de medicină legală se înființează în fiecare județ și sunt conduse de un medic legist șef, numit de directorul direcției județene de sănătate publică, în condițiile legii (respectiv, prin concurs organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 698/2001 modificat) este astfel incident situațiilor de numire în această funcție de conducere intervenite după intrarea în vigoare a actului normativ.
Astfel fiind, în raport de aceste considerente, s-a reținut că dispoziția nr. 1654 din 30 octombrie 2006 nu poate fi criticată din perspectiva necompetenței conducerii unității sanitare de a lua măsura menționată.
Cât privește nulitatea apreciată în raport de faptul că decizia menționată nu conține un termen înăuntrul căruia să se poată contesta actul, s-a avut în vedere că o asemenea sancțiune invocată ca apărare de fond nu se poate încadra în dispozițiile referitoare la concediere sau la aplicarea sancțiunilor disciplinare, întrucât măsura dispusă de instituția pârâtă a vizat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă; ori, legea nu prevede în acest caz, emiterea unei decizii care să includă cu titlu obligatoriu și sub sancțiunea invocată, termenul înăuntrul căruia actul poate fi contestat.
Decizia este nelegală, însă, prin prisma modului de aplicare a prevederilor art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006.
Astfel, conform art. 385 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată, în forma în vigoare la data luării măsurii contestate, se pensionează la vârsta prevăzută de lege.
Potrivit alin. 6 al art. 385 din lege, care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deține funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății Publice, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului B, precum și în cadrul spitalelor publice și al oricărei alte unități sanitare publice.
Textul menționat trimite, așadar, la legea-cadru în domeniul pensiilor din sistemul public – Legea nr. 19/2000, care, prin art. 41 alin. 2 prevede că vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.
Prin urmare, măsura încetării funcției de conducere, pe criteriul vârstei, nu putea fi dispusă mai înainte de împlinirea de către reclamant a vârstei standard de pensionare prevăzute de lege, anume, 65 de ani.
De altfel, modificarea ulterioară a textului art. 385 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, intervenită prin Legea nr. 264/2007, a statuat expres asupra vârstei de 65 de ani la care, indiferent de sex, se pot pensiona.
Cum la data luării măsurii de către Spitalul Clinic Județean de Urgență C vârsta standard de pensionare, în raport de care operau și prevederile art. 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, era de 65 de ani (conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000), iar nu de 62 ani și 11 luni, astfel cum i s-a comunicat reclamantului prin adresa nr. 29106 din 28 decembrie 2006, dispoziția contestată este nelegală.
Constatarea nelegalității actului decizional nu va genera, însă, în speță, repunerea părților în situația anterioară, din cel puțin două considerente:
– la data pronunțării hotărârii, reclamantul împlinise vârsta legală de pensionare indusă de chiar modificarea textului art. 385 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost realizată prin Legea nr. 247/2007 – intrată în vigoare la 30 iulie 2007.
– prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 698/2001 a fost aprobată Metodologia privind angajarea, transferarea și detașarea medicilor și care, conform Ordinului nr. 378/2002, se aplică și postului de șef serviciu medicină legală; actele normative menționate stabilesc astfel că posturile de conducere se ocupă pe bază de concurs.
Nelegalitatea dispoziției contestate va atrage, însă, acordarea de despăgubiri corespunzătoare indemnizației de conducere de care ar fi beneficiat reclamantul de la data emiterii actului decizional nelegal și până la data împlinirii condițiilor de pensionare (august 2007).
Aceste drepturi nu au putut fi acordate până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, întrucât, astfel cum s-a arătat, reclamantul era îndreptățit să ocupe conform legii funcția de conducere doar până la momentul împlinirii vârstei legale de pensionare.
Cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității dispoziției nr. 1655 din 30 octombrie 2006, prin care instituția pârâtă a dispus numirea în funcția de conducere a unei alte persoane, instanța de fond a reținut că acesta este nefondat.
Actul menționat reține în preambul existența adresei Universității, nr. 471/2006, prin care s-a comunicat propunerea numirii în funcția de șef al Serviciului Județean de Medicină Legală, în ședința Senatului universitar, a intervenientului dr., precum și adresa Autorității de Sănătate Publică Județeană C, nr. 1-4322 din 23 octombrie 2006, prin care a fost comunicată adresa nr. EN 4661 din 2 octombrie 2006 Ministerului Sănătății.
Dispoziția s-a fundamentat la acea dată pe condiția gradului didactic de predare superior, ea primind totodată și avizul Autorității de Sănătate Publică Județeană
Susținerile reclamantului pe care s-a fondat cererea în constatarea nulității dispoziției nr. 1655 din 30 octombrie 2006, în sensul că intervenientul nu a mai îndeplinit ulterior numirii sale condițiile pentru care a fost desemnat pe această funcție, nu pot conduce la concluzia nelegalității actului de numire.
Nelegalitatea deciziei de revocare din funcție a reclamantului nu atrage în mod direct constatarea nelegalității deciziei de numire a noului medic șef al acestui serviciu, iar în raport de înscrisurile depuse de unitatea sanitară pârâtă, la data numirii intervenientului, acesta a avut îndeplinite condițiile formale de desemnare pe acest post.
În raport de capătul de cerere privitor la acordarea de daune morale, estimate inițial la 10.000 lei și ulterior la 100.000 lei, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit art. 269 alin. 1 Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Răspunderea civilă contractuală include, astfel, prin voința legiuitorului și partea de prejudiciu moral la care este îndreptățit cel căruia i s-a produs o lezare a valorilor personale nepatrimoniale, ca efect direct al actului de decizie al angajatorului.
În speță, reclamantul a suportat în mod incontestabil un astfel de prejudiciu moral, determinat de schimbarea intempestivă și nelegală din funcția de medic șef al serviciului județean de medicină legală, printr-o interpretare eronată a legii, fapt care a generat o mediatizare intensă a situației litigioase create, dar și de situația ivită în colectivul SML (astfel cum reiese din declarația martorului ).
Reclamantul se bucură de o recunoaștere internațională a valorii sale profesionale, fapt atestat prin diplomele și atestatele științifice depuse.
Pe cale de consecință, nu se poate susține inexistența unei lezări grave, de natură a atrage reclamantului un prejudiciu de imagine, motiv pentru care cererea de acordare a daunelor morale este pe deplin întemeiată.
Analizând, însă, condițiile în care s-a produs acest prejudiciu, respectiv printr-un act al angajatorului, dispus cu aproape un an anterior îndeplinirii de către reclamant a condițiilor legale de schimbare din funcția de conducere, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de 10.000 lei cu acest titlu.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a concluzionat în mod greșit faptul că vârsta standard de pensionare a reclamantului era la împlinirea vârstei de 65 de ani deși potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 (forma de la data de 22 iulie 2007) acesta împlinise vârsta standard de pensionare în anul 2005.
Vârsta standard de pensionare d4 65 de ani pentru bărbați (prevăzută de art. 41 din Legea nr. 19/2000) urmează să fie atinsă în 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, astfel că, în luna octombrie 2006, când a fost emisă decizia de eliberare din funcția de medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală, intimatul care avea împlinită vârsta de 64 de ani, avea depășită vârsta standard de pensionare.
În referire la daunele morale acordate reclamantului, acestea nu sunt cuvenite în lipsa unei vădite nelegalități a deciziei contestate. Schimbarea din funcția de conducere nu s-a făcut intempestiv ci chiar după depășirea limitei de vârstă impusă de legea privind reforma în sănătate.
Daunele morale sunt nefondate și din perspectiva dispozițiilor Deciziei nr. 40 din 7 mai 2007 (publicată în Monitorul Oficial la 12 noiembrie 2007) pronunțată într-un recurs în interesul legii și care a statuat că “o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale au făcut-o acele instanțe care au considerat că acordarea de daune morale este admisibilă numai în măsura în care în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau contractului individual de muncă au fost incluse clauze exprese în acest sens”.
A criticat, de asemenea, hotărârea și din perspectiva admiterii capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata indemnizației de conducere pentru perioada noiembrie 2006 – august 2006.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând hotărârea atacată din perspectiva criticilor formulate, observă caracterul întemeiat al acestuia, astfel că va admite recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
de lege incidente în cauză:
Articolul 385 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sanitar, astfel cum era în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, dispune: ” se pensionează la vârsta prevăzute de lege”.
Articolul 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 (text în vigoare la data emiterii dispoziției atacate) prevede: ” care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deține funcții de conducere “.
Articolul 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 prevede că “vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin creșterea vârstelor standard de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3”.
Reclamantul intimat, născut în august 1942, avea în luna octombrie 2006 vârsta de 64 de ani.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă următoarele:
Vârsta de pensionare pentru medici era vârsta prevăzută de lege.
Legea la care se face trimitere este, fără îndoială, art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, care arată că atingerea vârstei de 65 de ani pentru bărbați urma să se facă potrivit eșalonării de la anexa nr. 3.
În luna octombrie 2006, momentul emiterii dispoziției contestate, vârsta standard de pensionare era de 62 de ani și 11 luni iar reclamantul (născut în luna august 1942) avea vârsta de 64 de ani și 3 luni.
Articolul 385 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, text în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, prevedea că care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deține funcții de conducere.
Întrucât reclamantul împlinise vârsta de pensionare de 62 de ani și 11 luni (după anexa 3 din Legea nr. 19/2000) la data de 30 octombrie 2006, rezultă că dispoziția de elibera din funcția de medic șef al Serviciului Județean de Medicină Legală este conformă cu legea.
În aceste condiții, toate alegațiile instanței de fond sunt eronate întrucât pornesc de la o situație premisă, greșită și anume că art. 385 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede că vârsta de pensionare la medici este de 65 de ani, fără a observa că această prevedere legală a fost introdusă prin legea nr. 264/2007, act normativ ulterior emiterii dispoziției atacate.
Hotărârea este criticabilă și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000, pe care instanța îl preia în mod trunchiat, fără a observa că vârsta standard de pensionare de 65 de ani la bărbați urma să fie atinsă într-o perioadă de 13 ani, conform eșalonării de la anexa nr. 3.
Întrucât dispoziția atacată este legală, rezultă că rămân fără suport atât obligarea la plata indemnizației de conducere pentru perioada noiembrie 2006 – august 2007, cât și la plata daunelor morale.
Nu se poate aprecia că o persoană are o suferință morală atunci când i se face aplicarea unui act normativ în vigoare.
Pe de altă parte, avem în vedere și Decizia nr. 40/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, care a statuat că daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind cauze exprese în acest sens.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursului și se va modifica în parte sentința atacată din perspectiva criticilor formulate ce s-au constituit în motive de recurs, fiind menținute totodată celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâtulSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2134 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimații intervenienți, domiciliat în C,-, -. A,. 4, județul C șiCONSILIUL SUPERIOR DE MEDICINĂ LEGALĂ, cu sediul la Institutul Național de Medicină Legală ” Minovici” – B, șos. – – nr. 9, sector 4.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererile de anulare a deciziei nr. 1654 din 30 octombrie 2006, de obligare la plata indemnizației de conducere și de obligare la daune morale ca nefondate.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/10.04.208
gref. –
4 ex./11.04.2008
