Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.29/CM
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1933 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE SA, cu sediul în B, sector 5, bd. – nr.14 A, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 20.01.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2009 și 26.01.2009, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 17 octombrie 2008 împotriva sentinței civile nr.1933/05.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr-, a formulat contestație împotriva sancțiunilor aplicate de intimată, constând în destituirea din funcția de șef stație sub amenințarea cu desfacerea contractului individual de muncă și avertisment scris, solicitând anularea acestora, cât și obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 500.000 Ron, cât și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivare, contestatorul a arătat că, este victima unei serii de abuzuri din partea conducerii societății din anul 2003 și până în prezent.
Astfel, a menționat contestatorul, în anul 2003 având locul de muncă la stația în funcția de șef stație, i s-a dat în mod abuziv o sancțiune disciplinară pe care a contestat-o la Tribunalul Tulcea (dosarul nr.3994/2003), contestație care a fost admisă, iar sancțiunea anulată.
A menționat că, din anul 2006 abuzurile au fost reluate prin efectuarea unui control și fabricarea de nereguli dintre care o parte au mai fost folosite în decizia de sancționare din 2003.
A precizat că, a fost cercetat disciplinar pentru așa zisele nereguli și i s-au administrat două sancțiuni pentru aceleași fapte: prima a fost destituirea din funcția de șef stație sub amenințarea desfacerii contractului de muncă, iar a doua sancțiune a fost cea prevăzută de articolul 264/a din Codul muncii, încălcându-se astfel articolul 265/2 din Codul muncii care prevede că, pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica o singură sancțiune.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar o plângere penală fără nr.de înregistrare, din data de 1.04.2004.
În apărare a formulat întâmpinare intimata, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii introductive arătând că, în cadrul litigiilor de muncă nu se pot pretinde despăgubiri pentru daunele morale suferite, fiind de principiu că asemenea daune se cuvin doar în cadrul răspunderii civile delictuale, întrucât art.998-999 din Codul civil se referă generic la prejudiciu, fără a distinge între prejudiciul material și moral.
Dacă din Codul muncii, legiuitorul ar fi optat pentru admisibilitatea acordăriiopelegis a despăgubirilor și pentru daune morale, nu s-ar fi referit, atât în art.269, cât și în art.270, expres și exclusiv, la prejudiciile materiale.
S-a arătat și că, răspunderea patrimonială este de natură contractuală, or daunele morale se pot cere, în principiu, în cazul răspunderii delictuale și numai pe cale de excepție în cadrul răspunderii contractuale.
Astfel, angajatorul poate datora despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de salariat doar în cazul în care există o clauză, în contractul individual de muncă, sau în contractul colectiv de muncă, deoarece se aplică regulile și principiile răspunderii civile contractuale.
S-a menționat că, art.269 alin.1 din Codul muncii arată că: “Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Așadar, a precizat intimata, pentru a atrage răspunderea patrimonială a angajatorului, în condițiile dispozițiilor legale anterior menționate, prejudiciul trebuie să fie real, cert, direct, material și să nu fi fost reparat.
Totodată, s-a precizat că, pentru aplicarea legislației civile, în baza art.295 alin.1 din Codul muncii, trebuie îndeplinite două condiții: inexistența unei dispoziții speciale în legislația muncii și inexistența unei incompatibilități rezultând din specificul raporturilor de muncă, întemeiate pe contractul individual de muncă.
Or, condițiile mai sus enunțate nu sunt îndeplinite, pentru a justifica și aplicarea concomitentă a prevederilor art.269 alin.1 din Codul muncii, cu cele cuprinse în art.998-999 din Codul civil, ca termen juridic al reparării prejudiciului nepatrimonial în cadrul raporturilor juridice de muncă, deoarece răspunderea patrimonială reciprocă a părților din cadrul acestui raport izvorăște din contractul individual de muncă, are caracter reparatoriu și se întemeiază, conform legii, “pe normele și principiile răspunderii contractuale”.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Daunele morale sunt, consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Așa fiind, a menționat intimata că, ceea ce se susține în acțiunea introductivă este nerelevant, față de definiția daunelor morale. Nu poate fi obligată societatea să plătească daune morale pentru că a îndeplinit proceduri și a dispus măsuri prevăzute de acte normative în vigoare. Aplicarea legii și a procedurilor interne ale societății nu pot constitui caza de admitere a acțiunii.
În apărare,intimata a depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: Decizia nr.XL din 7 mai 2007, extras din planul privind concedierea colectivă a unor angajați din cadrul SA, Decizia nr.10 a din 22 aug.2007, adresele către ANOFM B nr.33320/23.08.2008, nr.7447/22.08.2007, nr.141/22.08.2007, nr.141/22.08.2007, nr.22587/28.08.2007, extras din contract colectiv de muncă încheiat la 29.03.2007, actul adițional nr.302//01.11.2007, fișa postului din data de 31.10.2007, decizia nr.302/179/03.10.2007, proces-verbal din 04.10.2007, cu ocazia serviciilor de preconcediere la SN SA pentru salariații disponibilizați din cadrul Sucursalei B, proces-verbal nr.302/15246/05.09.2007, dovada nr.424/2007, decizia nr.302/156/17.09.2007, act adițional la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr.302 //31.08.2007, informare-ofertă referitor la modificarea contractului individual de muncă nr.75/15465/05.01.1987, act adițional la contractul individual de muncă pe durată determinată nr.302/6343/06.04.2007, decizia directorului general al SN SA nr.53/27.02.2006, decizia de sancționare nr.37/08.08.2003, contract individual de muncă nr.-/29.04.1992, sent.civ.nr.68/21 ian.2004 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dos.nr.3994/20o3, informarea din data de 9.07.2006 ofertă-informare, nr.1818/01.02.2006, decizia directorului general al SN SA nr.53/27.02.2006, cererea nr.301/3168 din 14.08.2003, cerere din data de 13.02.2006.
La data de 08 ian.2008, contestatorul a depus la dosar cerere modificatoare a obiectului acțiunii prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea actelor privind contractul de muncă, introduse de intimată, întrucât acestea sunt netemeinice și nelegale, cât și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că, în baza “Planului privind concedierea colectivă a unor angajați din cadrul Societății Naționale de SA”, înregistrat sub nr.301/7363 din 21.08.2007, s-a emis decizia nr.10 a Consiliului de administrație din 22.08.2007, înregistrată sub nr.7433/22.08.2007, prin care s-a dispus aprobarea acestui plan însoțit de anexele acestora.
Drept urmare, în temeiul adresei nr.7447/22.08.2007 și înregistrată la AMOFM B la nr.33320/23.08.2007, SN SA, a dispus concedierea unui număr de 365 salariați, din totalul de 2331 persoane, în cele patru sucursale din țară.
S-a menționat că, urmare celor stabilite anterior, prin decizia nr.302/156/17.09.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, încadrat în funcția de subinginer la T, întrucât, începând cu data de 05.09.2007, s-a hotărât redistribuirea sa pe postul de subinginer la Stația RR, astfel cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr.61266/31.08.2007, cu începere de la 01.09.2007.
S-a arătat că, prin acest “act adițional” s-a hotărât începerea activității, cu data de 01.09.2007 la Stația RR l, în calitate de “funcția subinginer” fără atribuțiuni de conducere, urmând neschimbate celelalte prevederi ale contractului individual de muncă.
S-a învederat că, din procesul-verbal nr.15246/05.09.2007 rezultă că, prin neacceptarea acestei oferte, intimata a dispus concedierea sa așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Ulterior, prin adresa nr.302/179/03.10.2007, emisă de intimată, a decis că, “începând cu data de 17.09.2007 se anulează decizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă -, încadrat în funcția de subinginer la T”.
A arătat contestatorul că, manevra făcută după această decizie a constat în modificarea acestei decizii prin actul adițional la contractul de muncă, înregistrat sub nr.302//01.11.2007, în sensul că funcția de subinginer a fost înlocuită cu cea de electromecanic la T, conform -.
Totodată a arătat că, “acceptarea” acestui act adițional a fost determinată de existența unui loc de muncă în condițiile în care a fost concediată și soția sa.
Contestatorul a menționat că, de fapt concedierea sa, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a contractului colectiv de muncă aferent anului 2007, conducerea societății nerespectând protocoalele și procesele verbale privind restructurarea prin angajarea de personal la sediul central al societății.
De asemenea a arătat că, organigrama, pe -uri, nu corespunde realității, întrucât, în timp ce anumite persoane au fost concediate din motive subiective, alte persoane au fost menținute nejustificativ, iar terțe persoane au fost încadrate în muncă.
S-a mai menționat că, dificultățile financiare sunt iluzorii, că pre-oferta prin care i s-a pretins să accepte calitatea de subinginer la Stația RR, era ireală și tendențioasă, întrucât la această stație, este angajat un singur salariat fără studii de specialitate, în ideea de a fi, ulterior, disponibilizat.
A menționat că, cu toate că începând cu data de 17.09.2007 a fost reintegrat pe funcția de subinginer la Stația RR T, începând cu 01.11.2007 a fost “transformat” în calitate de “electromecanic”, cu toate că această funcție nu mai funcționează în nomenclatorul funcțiilor. Calitatea reală este cea de radioelectronist, ceea ce înseamnă că societatea intimată abia așteaptă la o nouă concediere a sa.
S-a arătat și că, nu se știe care este organigrama -ului cu referire la stațiile T, și, cine sunt persoanele, numărul lor, calitatea acestora, pe ce funcții sunt și dacă intrau în categoria celor concediate sau nu.
A subliniat contestatorul că, dealtfel concedierea s-a dispus în baza deciziei nr.10/22.08.2007 a Consiliului de administrație a SA, cu motivarea că postul de subinginer din cadrul a fost desființat, iar prin decizia nr.302/156/17.09.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în conformitate cu dispoz.art.65 (1) coroborat cu dispoz.rt.55 și art.68 din Codul muncii, întrucât, “concedierea pentru motive pentru care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice” (art.65(1) din Codul m uncii).
S-a precizat că, prin decizia de concediere nr.10/22.08.2007 s-a hotărât “o altă concediere”, prin decizia nr.302/156/17.09.2007.
A mai menționat contestatorul că, între timp, în baza deciziei de concediere colectivă nr.302/179/03.10.2007 a fost anulată decizia nr.302/156/17.09.2997, deoarece decizia nr.-10/22.08.2007 de desființare a contractului individual de muncă aprobată prin Planul de concediere colectivă nr.301/7363/22.08.2007, a fost revocată prin decizia nr.302/179/03.09.2007. Astfel, contestatorul a arătat că, chiar dacă decizia de concediere nr.10/22.08.2007 a rămas fără obiect, în vigoare este decizia nr.302/179/03.10.2007.
Contestatorul a învederat că solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.302/179/03.10.2007 și repunerea sa în situația anterioară, cu obligația de plată corespunzătoare a drepturilor salariale în totalitate.
Contestatorul arată totodată că, renunță la solicitarea daunelor morale, deoarece, în contractul individual sau colectiv de muncă, nu sunt prevăzute clauze exprese în acest sens raportat la decizia nr.XL (40) din 7 mai 2007 Secțiilor Unite a ICCJ B, publicată în OF.Partea I nr.763/12.11.2007.
La data de 23 ianuarie 2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, având în vedere cererea modificatoare formulată de contestator.
Astfel, intimata a arătat că, încă susține excepția inadmisibilității în ce privește acordarea de daune morale.
Totodată, intimata a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței.
S-a arătat că, având în vedere cuprinsul incert al cererii modificatoare, dacă se solicită prin acțiune anularea Deciziei nr.10/2007 decizia Consiliului de Administrație este un act comercial, ceea ce înseamnă că numai o instanță comercială poate și are atribuții de verificare a legalității sale.
Pe de altă parte, mai arătat că, instanța competentă pentru anularea unui astfel de act este instanța de la sediul social al intimatei, Tribunalul București secția a VI-a comercială.
De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității formulării cererii în anulare.
S-a arătat că, acțiunea privind anularea unei decizii comerciale a unui Consiliu de Administrație trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a devenit publică sau a fost comunicată, în cazul de față decizia nr.10/2007 a CA a, a devenit publică prin înregistrarea sa la ITM și AJOFM (dată când decizia împreună cu Planul au fost notificate și înregistrate instituțiilor statului).
S-a mai arătat că, Decizia nr.10/2007 a fost comunicată petentului și soției sale odată cu întâmpinarea în cauză nr-.
S-a invocat de către intimată excepția lipsei calității procesuale active arătând că, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990, o decizie a unui Consiliu de Administrație poate fi atacată de persoane interesate, precum un administrator lipsă de la ședința în care s-a luat decizia respectivă, un administrator care a votat împotriva sau de către acționar. De obicei, după data emiterii deciziei Consiliului de Administrație, aceasta poate fi infirmată sau confirmată de către AGA, în cazul de față Statul Român. A precizat că, prin urmare, în condițiile în care după 22.08.2007, au fost emise o serie întreagă de Hotărâri AGA, iar prin nici una dintre acestea nu a fost infirmată Decizia nr.10/2007 a Consiliului de Administrație, înseamnă că acționarul unic al a fost de acord cu emiterea acestei decizii cu implementarea și aplicarea acesteia în.
Totodată intimata a invocat și excepția lipsei de interes a solicitărilor din modificarea de acțiune, precizând că, dacă modificarea acțiunii înseamnă de fapt, anularea propriului act adițional ce a făcut ca, contestatorul să rămână încă angajatul său, acesta va trebui să indice temeiul de drept pentru care solicită anularea actului.
Demersul juridic al acțiunii, în sensul anulării propriului act adițional la. apare ca lipsită de interes, întrucât nu poate demonstra nici scopul urmărit și nici interesul practic imediat.
Astfel a menționat că, ca emitent a unei decizii de dreptul muncii poate să revoce pe cale administrativă un act juridic unilateral, ca și în cazul de față, fără a contraveni în vreun fel actelor normative în vigoare.
Angajatorul dispune de prerogativa de a-și organiza activitatea și structura în conformitate cu necesitățile sale și cu politica de management (organigrama este un instrument de lucru al angajatorului respectiv al Consiliului de Administrație, nicidecum la îndemâna unui angajat sau a altor terți).
S-a arătat că, de fapt contestatorul este încă angajatul potrivit, atât voinței, potrivit atât voinței, dar și voinței sale fiindcă a semnat în cunoștință de cauză actul adițional la contractul individual de muncă, precizând și că nu au relevanță juridică afirmațiile nefondate din cererea modificatoare.
S-a menționat și că nu s-a indicat în ce mod s-a încălcat CCM aplicabil în societate, nu s-a creat instabilitatea locurilor de muncă, fiecare structură a societății (sucursale și sediul central) având o organigramă proprie aprobată de Consiliul de Administrație, astfel că angajarea unor persoane într-o sucursală nu are legătură și nici influență cu altă structură; nu se poate reține că organigrama nu corespunde realității în condițiile în care la dosar nu s-a depus până acum nici o organigramă, dificultățile financiare ale societății, privind angajarea de credite pentru ridicarea a 2 clădiri sediul social și sediul Sucursalei
S-a precizat și că decizia de concediere ce a fost retractată unilateral nu mai poate fi cercetată de instanța de judecată, nemaifiind un act juridic ce produce efecte și nici în circuitul civil.
S-a susținut că, contestatorul în acest moment este angajat al – Sucursala B în funcția de electromecanic T, -, și ridică de pe card banii achitați de pentru prestată, deci în mod tacit, prin acțiunile sale, este de acord cu efectele acestui act adițional.
În apărare, intimata a depus la dosar statele de plată încheiate la data de 31.08.2007 și 30.11.2007.
În ședința din data de 19 martie 2008, contestatorul a depus la dosar un înscris denumit “”, înregistrat sub nr.1006/12.02.2008, iar la data de 7 apr.2008, a depus adresa nr.79/28.03.2008.
La data de 16 aprilie 2008, intimata a depus la dosar adresa nr.2757/14.04.2008, nomenclatorul funcții/meserii – înreg.sub nr.5571/04.04.2008, adresa nr.5970 din 04.04.2008, statele de funcții de datele de:29.02.2008; 31.01.2008; 31.10.2007; 31.08.2007; extras din CCM de nivel de unitate.
La data de 7.05.2008, intimata a depus la dosar adresa nr.3168/06.05.2008, planul privind conducerea colectivă a unor angajați din cadrul SA.
La data de 21 mai 2008, intimata a depus la dosar copii xerox după decizia nr.4 a din 12 aprilie 2007, decizia nr.10 a din 22 aug.2007, organigrama Sucursalei B înregistrată sub nr.7363/21.08.2007 extrasele din statele de funcții ale Sucursalei B la data de 31.03.2008; 30.04.2008.
La data de 18.06.2008, intimata a depus adresa nr.4313/16.06.2008, iar la data de 3.09.2008 a depus la dosar adresa nr.6569/01.09.2008 și concluzii scrise.
Contestatorul a depus la dosar extras din presa centrală, note scrise și actul adițional la contractul individual al contestatorului, act adițional înregistrat sub nr.302//01.11.2007.
Se reține că prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 8 ian.2008, contestatorul a precizat că renunță la capătul de cerere privind acordarea de către intimată a daunelor morale.
De asemenea se reține că, în ședința de judecată din data de 19 martie, intimata a solicitat a se lua act că nu mai susține excepțiile cu privire la necompetența materială și teritorială a instanței, excepția tardivității cererii și a lipsei calității procesuale active.
Totodată se reține că, în ședința din data de 3 sept.2008, contestatorul a precizat că înțelege să solicite anularea actului adițional nr. 302/295/01.11.2007, emis de către intimată.
Prin sentința civilă nr.1933/05.09.2008,Tribunalul Tulceaa respins excepția lipsei de interes, ca nefondată.
A fost respinsă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de A, ca nefondată.
S-a luat act de renunțarea la capătul de cerere cu privire la plata daunelor morale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform precizărilor făcute în ședința de judecată din data de 3 sept.2008, contestatorul înțelege să conteste actul adițional la contractul său individual de muncă, încheiat de către intimată și înreg.sub nr.302//01.11.2007.
Conform prevederilor art.281 din Codul muncii:
“Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă”
Astfel, apare justificată contestația de față, contestatorul fiind îndreptățit și pe drept interesat în cauză să atace astfel un act emis de intimată prin care aceasta i-a modificat contractul individual de muncă, respectiv actul adițional nr.302//01.11.2007.
Așa fiind, instanța va respinge excepția lipsei de interes, ca nefondată.
Examinând contestația prin prisma probelor administrate în cauză, instanța va reține următoarele.
Între contestator și intimată au existat raporturi de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă încheiat între părți la data de 29.04.1992.
Prin Decizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007 emisă de intimată, contractul de muncă al contestatorului a încetat conform art.65 (1) coroborat cu art.55 și art.68 din Codul muncii.
Prin decizia nr.302/179/03.10.2007, s-a dispus ca, începând cu data de 17.09.2007,se anuleazădecizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului încadrat în funcția de subinginer la
Având în vedere această împrejurare se reține că, începând cu data de 17.09.2007 contestatorul a continuat să fie salariatul intimatei.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă al contestatorului, act adițional înregistrat sub nr.302//01.11.2007, s-a convenit de comun acord cu acesta, care a și semnat respectivul act (semnătură pe care nu a contestat-o), modificarea funcției sale, acesta urmând să ocupe funcția de electromecanic la T, conform -, și a salariului său de bază brut lunar pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi, stabilind ca acesta să fie în cuantum de 2311 lei, la care se adaugă spor de vechime de 25% și spor societate de 6%, celelalte elemente ale contractului rămânând neschimbate.
Atât timp cât contestatorul a semnat fără obiecțiuni actul adițional nr.302//01.11.2007, contestat prin prezenta acțiune, nu se poate reține susținerea sa, conform căreia nu și-a manifestat liber opțiunea în alegerea locului de muncă.
S-a invocat de către contestator prevederile art.3 alin.3 din Codul muncii, conform cu care:
“Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-o anumită profesie”.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că, în ceea ce îl privește pe contestator acesta a fost obligat să muncească pe postul de electromecanic la T conform actului adițional contestat și pe care acesta l-a semnat.
Nu s-a făcut nici dovada faptului că acesta nu și-ar fi exprimat în mod liber consimțământul prin semnarea respectivului act, astfel că se reține că de fapt contestatorul a consimțit cu privire la locul de muncă stabilit prin actul adițional contestat.
Mai mult decât atât, se observă că, de altfel contestatorul a consimțit cu privire la clauzele prevăzute de actul adițional contestat, inclusiv prin semnarea fișei postului privind funcția de electromecanic,stabilită prin actul adițional, respectiv postul de electromecanic la T, la data de 31.10.2007 și pe care, de asemenea a semnat-o fără obiecțiuni și despre care nu a făcut nici o dovadă cum că ar fi semnat-o urmare vreunor constrângeri.
Or, având în vedere că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că, la semnarea actului adițional contestat, consimțământul contestatorului ar fi fost în vreun fel viciat prin vreuna din modalități (dol, violență, viclenie), având în vedere că acesta a semnat fără obiecțiuni respectivul act, cât și fișa pentru postul pe care urma să îl ocupe, acela de electromecanic la T prevăzut în actul adițional, nu se poate reține că, în speță contestatorul a fost obligat să muncească pe acest post, în sensul prevăzut de art.3 alin.3 din Codul muncii.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Instanța de fond a respins contestația ca nefondată, reținând în mod eronat că nu a făcut dovada că la semnarea actului contestat consimțământul ar fi fost viciat în vreun fel, de asemenea că ar fi fost obligat să muncească pe acest post în sensul prevederilor art.3 alin.3 din Codul muncii.
O altă critică a sentinței a vizat omisiunea instanței de fond de a analiza probatoriul administrat în cauză, care relevă că societatea nu avea dificultăți economice.
A criticat sentința sub aspectul excepției nulității absolute a Hotărârii nr.302/C/295/01.11.2007 din perspectiva disp. art.76 codul muncii, art.65 alin.(1) și (2), art.70 alin.(1) și (2), art.72 alin.(1) Codul muncii.
A susținut că societatea nu a respectat nici una din obligațiile impuse de dispozițiile legale de mai sus, obligații ce se circumscriu disp. art.87, 86 alin.(3), 86 alin.(2), art.75, art.78 alin.(2) și alin.(3) din
O altă nelegalitate se referă la încălcarea disp.art.80 din prin concedierea ambilor soți la un interval de o săptămână, chiar dacă a procedat la revocarea concedierii, iar prin Decizia nr.302/C/266/31.08.2008 a revocat Decizia nr.301/7363/21.08.2007, privind concedierea colectivă și 302/14625/30.08.2007.
Contestatorul a refuzat a se deplasa la, motiv pentru care, prin Decizia nr.302/179/03.10.2007 a fost anulată Decizia nr.302/1567/17.09.2007 și a dispus încetarea concedierii, această decizie fiindu-i comunicată la 31.10.2007.
Ulterior, s-a întocmit un act adițional nr.302/C/295/01.11.2007, însă în funcția de electromecanic la T, deoarece postul de subinginer din cadrul Taf ost desființat conform deciziei din 17.09.2007.
A învederat că a acceptat să lucreze pe un post inferior ca pregătire datorită situației economico financiare în care se afla familia sa, având soția concediată și o fiică în vârstă de 15 ani, în aceste condiții în mod eronat a reținut Tribunalul Tulcea că nu sunt incidente disp. art.3 alin.1 – 3 din Codul muncii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La 18.11.2008 a formulat întâmpinare Societatea Națională de, care a solicitat respingerea recursului ca nefondată, în esență pentru următoarele motive:
Recurentul face o mare confuzie între nulitatea hotărârii (care este o chestiune de procedură civilă) și nulitatea concedierii în raport de disp..76 Codul muncii, care este o chestiune de drept substanțial și privește fondul dreptului dedus judecății.
Pe fondul dreptului dedus judecății au solicitat respingerea recursului, învederând că hotărârea instanței de fond este criticată în mod nelegal sub aspectul că nu ar fi fost reținute anumite elemente ce ar fi atras constatarea nelegalității concedierii.
Au învederat că a fost respectată procedura concedierii colective, fiind parcurse procedurile de negociere împreună cu Federația Sindicatelor pentru fiecare loc de muncă în parte, planul de concediere fiind aprobat de către organul de conducere al societății și înregistrat la. și, susțineri dovedite cu înscrisurile depuse la instanța de fond.
Reclamantul nu arată cum și în ce mod s-a încălcat legislația aplicabilă, nu face decât simple înșiruiri ale unor texte legale, dar pe acestea nu le coroborează cu probele deja administrate și depuse de intimată.
S-a susținut că într-o săptămână s-a ajuns la concedierea ambilor soți, astfel că au fost încălcate unele dispoziții din CCM aplicabil în societate, însă nu arată recurentul că i s-a oferit un loc de muncă pe care l-a refuzat cu toate acestea angajatorul și-a revocat decizia de concediere și i-a oferit un alt loc de muncă pentru care salariatul a semnat actul adițional la contractul muncă, act pe care îl contestă în prezenta acțiune.
În legătură cu încălcarea disp. art.3 alin.1-3 din Codul muncii, acestea nu au incidență în cauză, întrucât recurentul a consimțit să lucreze la locul de muncă propus, nefiind obligat să presteze o activitate la care nu a consimțit.
Recurentul face trimiteri și la eventuale dificultăți economice, pe care înțelege să le demonstreze cu extrasul unui ziar financiar, însă acestea sunt nerelevante în cauză, întrucât implementarea efectivă a Planului de concediere colectivă a avut ca resort principal reorganizarea societății prin rentabilizare.
În ce privește Planul de concediere colectivă pe care l-ar fi contestat recursul la fondul cauzei, acesta, prin avocat, a arătat că nu mai solicită a fi anulat, astfel că Tribunalul nu putea să se pronunțe asupra celor invocate de recurent în motivarea recursului.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Din cuprinsul actului adițional nu rezultă că s-ar fi semnat prin vicierea consimțământului. Nu s-a arătat care dintre viciile de consimțământ determină nulitatea actului respectiv, eroarea, dolul, violența.
Recurentul contestator nu a arătat că ar fi fost incidente oricare dintre viciile de consimțământ și modalitatea efectivă în care ar fi fost dat consimțământul, precum și modalitatea în care ar fi fost alterat acesta.
Se susține că Tribunalul nu a analizat corect împrejurarea că a fost obligat să muncească pe acest post, în sensul prevăzut de art.3 alin.3 Codul muncii.
Art.3 din Codul muncii garantează libertatea muncii. Recurentul nu arată modalitatea în care a fost obligat de către angajator să-și aleagă locul de muncă și meseria pe care urmează să o presteze și care au fost metodele de constrângere exercitate către acesta, în acest scop.
În mod corect instanța a reținut că reclamantul contestator a achiesat la încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, că l-a semnat, precum și fișa postului.
Înscrisurile administrate în fața instanței de fond, înscrisuri ce au stat la baza pronunțării sentinței atacate converg către faptul că nu s-a produs nici o vătămare a consimțământului în alegerea locului de muncă. De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul arată că a fost constrâns în acceptarea acestui post, forțat de împrejurările din viața personală și anume că are un copil în vârstă de 15 ani – elev și o soție fără loc de muncă.
Se critică hotărârea cu motivarea că, s-a promovat contestație împotriva planului de concediere colectivă 301/7363/21.08.2007 întrucât societatea nu avea dificultăți economice, aspect ce rezultă dintr-un raport al publicației ” financiară”.
Subliniem că aceste motive de recurs exced petitului acțiunii, astfel că Tribunalul nu putea da un răspuns, câtă vreme la termenul de judecată din 19 martie 2008 (pag.108 dosar Tribunal), reclamantul prin avocat a arătat în mod explicit că nu formulează acțiune în anulare împotriva deciziei nr.10/2007 sau a planului de concediere colectivă, acestea fiind invocate sub aspect probator.
Cu toate că așa a înțeles să-și conducă demersul judiciar în petitul acțiunii precizat și modificat în fața instanței de fond, recurentul contesta Hotărârea nr.302/C/295/01.11.2007 și critică sentința întrucât concedierea s-a dispus, deoarece au fost încălcate dispozițiile art.76, art.65 alin.1, art.69 lit.a și b, art.70 alin.1 și 2, art.70 alin.3 și art.72 Codul muncii.
Toată această înșiruire de temeiuri legale este în legătură cu încălcarea procedurilor privind concedierea colectivă, or actul contestat este un act adițional la contractul individual de muncă prin care s-au modificat elementele contractului individual de muncă începând cu 17.09.2007, act semnat de către salariat fără obiecțiuni, iar în legătură cu Planul de concediere colectivă, reclamantul contestator a arătat că nu înțelege să-l conteste și nu solicită anularea.
A solicita instanței de recurs să analizeze hotărârea Tribunalului din perspectiva încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea procedurii de concediere colectivă anterioare sau ulterioare acesteia, excede obiectului acțiunii, astfel cum a fost precizat de către reclamant prin avocat.
Actul prin care s-a dispus concedierea nu este Hotărârea nr. 302/C/295/01.11.2007, ci Decizia de concediere colectivă nr. 302/156/17.09.2007, act asupra căruia angajatorul a revenit prin decizia nr. 302/179/03.10.2007.
Așa fiind, Tribunalul a analizat în mod corect acțiunea din perspectiva modificării contractului individual de muncă, prin actul adițional contestat și sub aspectul consimțământului.
Deși acțiunea a fost astfel precizată, la instanța de fond au fost administrate probe cu privire la nelegalitatea concedierii, recurentul înțelegând să critice hotărârea sub aspectul că nu au fost reținute anumite elemente ce ar fi atras constatarea nelegalității concedierii.
Se enumeră lipsa notificării sindicatului, lipsa notificării ITM, imposibilitatea angajării pe locurile de muncă desființate pentru o perioadă de 9 luni, inițierea de consultări cu sindicatul, etc. deși la dosar au fost depuse planul de concediere colectivă a unor salariați din, care atestă respectarea etapelor obligatorii prevăzute de art. 68 – 72 și art.75 – 85 Codul muncii. Planul de concediere colectivă a fost aprobat de organele de conducere prin decizia nr.10/2007, decizia pe care reclamantul a arătat că nu înțelege să o conteste prin precizările formulate la 18.03.2008. Angajatorul a comunicat deciziile de concediere în condițiile art.74 Codul Muncii și art.83 din, însă Tribunalul nu a fost investit cu o cerere prin care să se verifice criteriile în selecția angajaților, obligație ce revenea reprezentanților sucursalei și șefilor direcți.
Se învederează că într-o săptămână s-a ajuns la concedierea colectivă a ambilor soți, însă angajatorul a remediat această nelegalitate revocându-și propriul act, prin Decizia nr.302/179/03.10.2007.
Se critică hotărârea sub aspectul încălcării disp.art.87, art.86(3), 86(2), art.75, 78 (2) și (3) din contractul colectiv de muncă, realizându-se o înșiruire de texte din contractul colectiv, fără ca prin acțiunea modificatoare din 8 ianuarie 2008 să fi sesizat Tribunalul cu aceste nelegalități.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind criticile neîntemeiate și analizând sentința din perspectiva obiectului pricinii, va respinge recursul ca nefondat, menținând hotărârea atacată în baza art.312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1933 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE SA, cu sediul în B, sector 5, bd. – nr.14
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond: /Șt.
Red.dec.Jud.-/28.01.2009
Tehnored.gref./2ex./29.01.2009
