Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Constanta


Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.86/CM

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Completul specializat pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Maria Apostol

Grefier – – –

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta – pârâtăREGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.1561/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în C,-, -.32, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta – pârâtă avocat, conform împuternicirii seria -, nr.-/10.12.2007, intimatul – reclamant, personal.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm..civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei – pârâte la data de 29.11.2007 iar recursul a fost înregistrat la data de 11.12.2007.

Instanța, verificând dovezile de comunicare a hotărârii, constată că hotărârea instanței de fond a ajuns la C la data de 29.11.2007, recursul fiind înregistrat la 11.12.2007, ultima zi legală de declarare a recursului fiind 10.12.2007.

Având în vedere data înregistrării recursului 11.12.2007, în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art.306 pr.civ. instanța invocă excepția tardivității declarării recursului.

Apărătorul recurentei – pârâte precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității declarării recursului, susținând că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată pentru declararea recursului la data de 30.11.2007.

Intimatul solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, reclamantul în contradictoriu cu Cas olicitat instanței, ca prin hotărâre judecătorească să constate nulitatea absolută a dispoziției nr.157 din 01.06.2007,să oblige pârâta la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre drepturile salariale corespunzătoare funcției de șef de birou tehnic și drepturile salariale corespunzătoare funcției de inginer contorizare în cadrul regiei pentru perioada 01.06.2007-26.06.2007.și să oblige pârâta la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON. Reclamantul a arătat că decizia contestată, prin care i s-a modificat contractul individual de muncă a fost emisă de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor legale; acesta menționează că modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este reglementată de codul muncii, iar ipotezele legale când se realizează această procedură nu-și găsesc aplicabilitate în situația sa

Prin întâmpinare, societatea pârâtă a invocat lipsa calității procesual active a reclamantului, motivat de faptul că la data înregistrării contestației, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației, susținând că reclamantul a fost de acord cu modificarea funcției, iar în conformitate cu contractul colectiv de muncă angajatorul are ca prerogativă posibilitatea de a promova sau retrograda angajatul său din funcția de conducere a regiei.

Pârâta s-a opus acordării daunelor morale, având ca fundament faptul că numirea contestatorului în funcția de șef de birou a avut loc fără promovarea unui concurs.

Reclamantul prin precizările formulate la termenul din 01.08.2007, renunțat la judecarea capătului de cerere referitor la reintegrarea în funcția avută anterior și a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale corespunzătoare funcției de șef birou tehnic și drepturile salariale corespunzătoare funcției de inginer contorizare în cadrul biroului contorizare pentru perioada 01.06.2007-26.06.2007, actualizată în funcție de indicele de inflație.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 22.08.2007, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual active a contestatorului invocată de intimată.

Prin sentința civilă nr.1561/25.09.2007 Tribunalul Constanțaa admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI

A constata nulitatea absolută a dispoziției nr.157/01.06.2007 emisă de intimată.

A obligat intimata la plata diferențelor salariale corespunzătoare funcției de șef birou tehnic și funcției de inginer contorizare cuvenite contestatorului pentru perioada 01.06.2007-26.06.2007,actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. În temeiul disp.art.246 pr.civ. a luat act de renunțarea contestatorului la judecarea capătului de cerere referitor la reintegrarea în funcția deținută anterior. A respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale ca nedovedit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei

La termenul de judecată din data de 12 februarie 2008 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului și a rămas în pronunțare asupra acestui aspect.

Verificând actele dosarului instanța constată că excepția este fondată.

Având în vedere că dovada de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de fond către C poartă data de 29.11.2007, recursul fiind înregistrat la 11.12.2007, ultima zi legală de declarare a recursului fiind 10.12.2007, constată că recursul a fost declarat peste termenul legal.

Potrivit art. dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă “Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond” și, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, “Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința lui”.

Cum în cauză recurenta pârâtă nu a respectat aceste dispoziții legale, a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, cu toate că hotărârea recurată i-a fost comunicată la adresa indicată în dosar, nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, excepția va fi admisă și recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta – pârâtăREGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.1561/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în C,-, -.32, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2008.

– gref. –

2 ex./18.02.2008