Contestaţie decizie pensionare Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns petentul si C.L. pentru intimata.

Procedura completa.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care constatandu-se cauza in stare de judecata, s-a acordat cuvantul pe fond.

Petitionarul a solicitat admiterea contestatiei si recalcularea pensiei stabilite.

Consilier juridic C.L. pentru intimata a solicitat respingerea actiunii formulata de petitionar pentru motivele aratate in intampinare.

TRIBUNALUL

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub nr.x/95/2010, petitionarul G.G. a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr.x/2008, emisa de intimata C.P şi obligarea acesteia la recalcularea punctului de respectiv, pensia sa, conform Legii 19/2000 şi normele de aplicare şi eliberarea unei copii după calculul reactualizat.

In motivarea actiunii petitionarul a aratat ca Legea 19/2000 a fost completată prin Legea nr.218/2008 şi OUG 209/2008, fiind introdusă prin art 165/1 pct.A creşterea punctajelor realizate cu 50 % pentru desfăşurarea activităţii in locuri de incadrare in grupa I de muncă potrivit legislatiei anterioare datei de 1.04.2001 sau in locuri incadrate in conditii speciale .

Că, potrivit OUG 209/2008 art.II, prevederile art.165/1 se aplică incepând cu data de 1.01.2010, prin acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual rezultat in urma majorării efectuate conform prevederilor Legii 218/2008.

In dovedirea actiunii, petitionarul a depus la dosarul cauzei copia deciziei contestate.

In aparare, intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulată de petitionar, intrucit prevederile art 165/1 din Legea 19/2000 cu modificarile şi completarile ulterioare se aplică incepând cu data de 1.01.2011, prin acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual rezultat in urma majorării efectuate conform prevederilor Legii nr 218/2008 şi cel acordat conform OUG 100/2008 aprobată prin Legea nr.154/2009.Punctajul mediu anual calculat conform prevederilor alin.1 se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat in plată in luna decembrie 2010, iar in situaţia in care cuantumul pensiei aferente punctajului mediu anual rezultat in urma aplicării prevederilor alin.2 este mai mic decât cel cuvenit sau aflat in plată, se mentine cuantumul cuvenit ori aflat in plată până la data la care prin aplicarea formulei de calcul prevăzut de lege se va obtine un cuantum al pensiei mai mare.

Că drepturile de rezultate in urma aplicarii prevederilor alin.1 si 2 se acordă beneficiarilor incepind cu luna ianuarie 2011, nici in anul 2010 nefiind acordate diferentele dintre punctajul mediu anual rezultat in urma majorarii efectuate conform prevederilor Legii nr.218/2008 şi cel acordat conform OUG nr.100/2008.

Mai arată intimata că reclamantul a fost pensionat in baza dispozitiilor art.20 din Legea nr.19/2000 iar stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea drepturilor de pensie este de 20 de ani ca urmare a activităţii desfăşurate de acesta in conditii speciale, respectiv subteran in unităţile miniere, acesta nebeneficiind de prevederile OUG 100/2008, neputindu-i-se aplica nici dispoziţiile Legii 218/2008 modificată prin OUG nr.209/2008 şi OUG 114/2009.

Analizind actiunea in raport de actele aflate la dosar si de sustinerile partilor, instanta constata si retine ca prin OUG 100/2008 pentru completarea Legii 19/2000 s-a introdus art.78/2 care prevede că asiguratii care au desfăşurat activităţi in locuri de muncă incadrate in grupa I si/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislatiei anterioare datei de 1.04.2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, respectiv 0,50 puncte pentru grupa I şi o,25 puncte pentru grupa a II-a de muncă, prevederi care se aplică doar in situatiile in care la determinarea punctajului anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute in anexa 3 in functie de data naşterii respectiv stagiile complete de cotizare in functie de data deschiderii dreptului la pensie conform prev.art 167/1.

Dispozitiile Legii 218/2008 au modificat prev.art 78/1 din Leg 19/2000, dar prevederile art II din această lege au fost abrogate prin disp.OUG 209/2008 care la art II pct.4 precizează că drepturile de pensie rezultate in urma majorării punctajelor anuale cu 50 % pentru perioadele in care au desfăşurat activităţi in locuri incadrate in grupa a II-a de muncă se acordă beneficiarilor incepând cu luna ianuarie 2010.

Potrivit art.V din OUG 114/2009 prevederile art.165/1 din Leg 19/2000 se aplică incepând cu data de 1.01.2011 prin acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual rezultat in urma majorarii efectuate conform prevederilor Legii 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000, şi cel acordat conform OUG nr.100/2008 aprobată prin Legea 154/2009.Punctajul mediu anual calculat conform prev.alin 1 se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat in plată in luna decembrie 2010, iar in situatia in care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat in urma aplicarii prev.alin 2 este mai mic decit cel cuvenit sau aflat in plată se mentine cuantumul cuvenit ori aflat in plată până la data la care prin aplicarea formulei de calcul prevăzut de lege se va obtine un cuantum al pensiei mai mare.

Deci, drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii prevederilor alin.1 si 2 se acordă beneficiarilor incepând cu luna ianuarie 2011.

Petitionarul a fost pensionat in baza disp.art.20 din Legea 19/2000, iar stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea drepturilor de pensie este de 20 de ani ca urmare a activităţii desfăşurate in conditii speciale de către acesta, respectiv subteran in unităţile miniere.

Acesta nu beneficiază de prevederile OUG nr100/2008, pentru determinarea punctajului mediu anual, in cazul său fiind utilizată vechimea in muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de actele normative cu caracter special (subteran art 20 alin 1 lit a din Legea 19/2000 modificată şi completată, neputindu-i fi aplicate nici dispozitiile Legii nr 218/2008, modificată prin OUG nr 209/2008 şi OUG nr 114/2009.

Faţă de aceste considerente, instanta considera ca fiind neintemeiata cererea de fata, motiv pentru care urmeaza a fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge contestatia formulata de petitionarul G.G., cu domiciliul in jud.Gorj, impotriva deciziei nr.x/.2008, privind recalcularea pensiei, emisa de intimata C.P., cu sediul in jud. Gorj.

Sentinta definitiva.

Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 15.04.2010 la Tribunalul Gorj.

PRESEDINTE JUDECATOR ASISTENTI JUDICIARI GREFIER