ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 2045/R/2008
Ședința publică din data de 23 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
–
GREFIER:
S-au luat spre examinare, în vederea pronunțării recursurile declarate de pârâții SC””SRL și împotriva sentinței civile nr. 1091 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 11 iunie 2008, în dosarul nr-, privind și pe reclamanta având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 21 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
S-au depus concluzii scrise de către reprezentanții părților.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1091 din 1 1iunie 2008, Tribunalul Cluj, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta împotriva pârâtei SC “” SRL C și dispunând anularea deciziilor nr.188/07.02.2008 la suspendare a contractului de muncă și decizia nr.2/08.03.2008 de concediere a reclamantei, pârâta a fost obligată să o reintegreze pe reclamantă pe postul deținut anterior concedierii și să-i achite drepturile salariale restante începând cu data de 7.02.2008 și până la reintegrarea efectivă sume care vor fi indexate, majorate și reactualizate.
A fost respins petitul acțiunii reclamantei referitor la acordarea daunelor interese și s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamanta a fost angajata pârâtei, având încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 16.08.2005, având funcția de economist.
Prin decizia nr. 188/07.02.2008 reclamantei i s-a suspendat contractul individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art.52 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii.
Doctrina și practica judiciară au stabilit că suspendarea contractului individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi dispusă pe o perioadă mai mare de 10 zile.
Din analiza respectivei decizii instanța a constatat că acesta nu menționează durata suspendării ci doar data de începere, acesta fiind 07.02.2008.
Potrivit art. 267 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Instanța a reținut că pentru procedura cercetării disciplinare prealabile pârâta a numit o comisie de cercetare disciplinară și a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Din actele depuse la dosar de pârâtă reiese că s-a emis adresa către contestatoare, dar această adresă menționează ca dată de convocare data de 17.03.2008, iar pârâta nu poate dovedi că acesta a fost comunicată legal, cu semnătură de primire și prin scrisoare recomandată.
Referitor la cercetarea disciplinară, instanța a mai reținut că procesul verbal încheiat în data de 07.03.2008 se dovedește a fi încheiat mult mai târziu deoarece menționează faptul că reclamanta nu s-a prezentat la data și ora stabilită prin convocator, respectiv 17.03.2008, fiind astfel încheiat pro cauza.
Având în vedere faptul că reclamanta a fost convocată la cercetarea disciplinară prealabilă la data de 17.03.2008, procesul verbal de finalizare a cercetării fiind încheiat la data de 97.03.2008 și decizia de concediere a fost emisă la data de 08.03.2008, instanța a constatat că pârâta nu a respectat prevederile art. 267 și 268 din Codul muncii.
Prin neefectuarea unei reale cercetări disciplinare prealabile, instanța a reținut că nici decizia de suspendare nu se dovedește a fi temeinică, acesta fiind în fapt o măsură de sancționare efectivă.
Potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, sau netemeinicia măsurii luate de intimată, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Referitor la petitul privind daunele morale instanța a reținut că doctrina a adoptat multiple criterii de determinare și clasificare a prejudiciului nepatrimonial. Pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care reclamanta a fost supusă în urma desfacerii contractului individual de muncă. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte medicale, etc. care să dovedească daunele -morale suferite. În funcție de importanța valorii lezate și a probelor depuse, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat.
În cauză reclamanta, în primul rând, nu a probat existența unui prejudiciu moral cauzat de concediere, iar apoi instanța a făcut o reparație morală efectivă și suficientă prin anularea deciziilor nelegale.
Având în vedere prevederile art. 267 și 268 din Codul muncii și aspectele reținute instanța a admis în parte contestația formulată de reclamantă.
Împotriva sentinței, pârâta a declarat în termen recurs, solicitând modificarea în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
În esență se susține că sentința a fost dată fără să fie motivată în fapt și-n drept, omițându-se cercetarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă.
Se mai arată că s-a demonstrat vinovăția reclamantei și prin aceasta justețea măsurilor luate prin deciziile atacate de reclamantă, tribunalul a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinarea de la dosar, filele 24-27, reclamanta s-a opus admiterii recursului apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din sentința recurată, considerentul esențial pentru care a fost admisă acțiunea reclamantei a fost acela, că pârâta nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă reală în cazul din speță, ceea ce contravine dispozițiilor art.267 muncii, potrivit cărora nici o măsură, cu excepția celei prevăzută de art.264 alin.1 lit.a muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Este de observat că și actele depuse la dosar de către pârâtă confirmă concluzia instanței de fond.
Astfel chiar dacă există o adresă emisă de pârâtă (fila 72 dos.fond) pentru convocarea reclamantei pentru data de 17.03.2008 în vederea cercetării prealabile, nu există nici o dovadă că această convocare a fost și comunicată reclamantei.
Mai mult, potrivit procesului verbal de finalizare a cercetării disciplinare se atestă că aceasta a avut loc la data de 7.03.2008, iar decizia de concediere a fost emisă la 8.03.2008, în condițiile în care convocarea reclamantei pentru efectuarea cercetării disciplinare era stabilită pentru data de 17.03.2008.
Așadar, din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc faptul că cercetarea disciplinară a reclamantei nu a avut loc astfel că toate celelalte acte, respectiv deciziile 188/7.02.2008 și 2/8.03.2008 în mod corect au fost anulate de către instanța de fond.
De fapt este de observat că nici pârâta prin recursul său nu face aprecieri și nu critică acest aspect al nulității deciziilor pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, solicitând doar ca o recunoaștere a nerespectării acestei proceduri, să se țină seama de urgența măsurilor ce trebuiau luate împotriva reclamantei pentru abaterile săvârșite, urgență care de fapt nu poate înlătura în nici un caz procedura prevăzută de art.267 muncii.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza art.274 proc.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 4000 lei cheltuieli de judecată în recurs justificate prin onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC” ” SRL C N împotriva sentinței civile 1091 din 11 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – –
Red.AR
Dact./2ex.
10.12.2008
