Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ NR. 37/2009-

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009

Pe rol fiind soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv de completare a dispozitivului, formulată de recurentul reclamant, domiciliat în S M,-,. 4, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ S M, cu sediul în S M, nr. 12, județul S M, privind decizia civilă nr. 1505/R din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura acesteia, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 09.01.2009 o cerere privind soluționarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, din partea recurentului, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea formulată la instanță, la data de 5 decembrie 2008, recurentul a solicitat lămurirea și completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1505/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, prin care s-a admis recursul, s-a admis contestația și s-a dispus anularea deciziei nr. 14/31.01.2008, fără a se face referire și la reluarea activității anterioare și plata contravalorii drepturilor salariale, precum și a tuturor celorlalte drepturi de care recurentul a fost privat pe perioada suspendării contractului colectiv de muncă, aceasta fiind o cerere accesorie cererii principale.

În cadrul aceleiași cereri, recurentul a mai solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate privind numărul deciziei de suspendare a acestuia din funcție, respectiv să se menționeze corect numărul de Decizie 14/31.01.2008, nu cum greșit a fost trecut Decizia nr. 14/13.01.2008.

Alăturat cererii sale recurentul a atașat și copia Deciziei nr. 181/28.11.2008 emisă de Direcția Silvică SMp rin care s-a dispus, cu începere din data de 01.12.2008, încetarea suspendării contractului individual de muncă.

Analizând cererea formulată de recurent se constată că într-adevăr s-a inserat greșit în dispozitivul deciziei civile nr. 1505/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, data deciziei de suspendare din funcție recurentul, urmând ca în acest sens cererea recurentului să fie admisă, în baza art. 281 (1) Cod procedură civilă și să se treacă corect în dispozitivul deciziei Curții, Decizia nr. 14/31.01.2008, în loc de Decizia nr. 14/13.01.2008, cum greșit a fost trecut.

Cât privește cererea recurentului cu privire la completarea dispozitivului deciziei civile nr.1505/R/2008, Curtea constată că aceasta este tardiv formulată în condițiile art. 2812(1) teza finală Cod procedură civilă, urmând să fie respinsă ca atare.

Potrivit textului legal, în cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs care privesc fondul cauzei, termenul de formulare al unei astfel de cereri este de 15 zile de la pronunțarea deciziei, ori, decizia civilă nr. 1505/R/2008 a fost pronunțată la 24 octombrie 2008 iar cererea a fost formulată la 5 decembrie 2008, data poștei fiind 4 decembrie 2008, deci cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Pe de altă parte trebuie menționat faptul că petentul solicită completarea dispozitivului în sensul menționării obligației ce revine intimatei să suporte contravaloarea tuturor drepturilor de care a fost privat pe perioada suspendării contractului de muncă, ori o astfel de cerere nu a fost formulată, cererea cu care recurentul a sesizat instanța fiind cea de anulare a deciziei de suspendare, cerere care a și fost admisă.

Urmează ca problema pusă în discuție să fie rezolvată pe calea separată, printr-o acțiune prin care eventual recurentul să-și valorifice drepturile, instanța neputându-se pronunța asupra unor cereri ce nu au fost formulate.

Față de cele reținute, instanța va dispune îndreptarea erorii materiale, dar va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1505/R/2008 formulată de petent.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de recurentul reclamant, domiciliat în S M,-,. 4, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ S M, cu sediul în S M, nr. 12, județul S M, privind decizia civilă nr. 1505/R din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că:

Dispune îndreptarea erorii materiale privind numărul de decizie în baza căruia recurentul a fost suspendat din funcție, respectiv se va trece Decizia nr. 14/31 ianuarie 2008, în loc de Decizia nr. 14/13 ianuarie 2008, cum din greșeală s-a indicat.

Respinge ca tardivă cererea de completare a dispozitivului deciziei formulată de recurentul reclamant, vizând aceeași decizie.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – – – – –

– redactat decizie – judecător -14.01.2009

– dactilografiat grefier -14.01.2009-2 ex.