Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 427/CM
Ședința publică din data de 13 mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare referatul de perimare întocmit pentru recursul civil formulat de pârâtaSC, cu sediul în C,-, bloc 119A,. 3,. 10, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2792 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul constanța în dosarul civil nr- (număr în format vechi 668/AS/2006), în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.
CURTEA
Asupra referatului de perimare constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- (număr în format vechi 668/AS/2006), reclamanta – în contradictoriu cu pârâta SC C, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1 din 22 septembrie 2006 prin care, în temeiul art. 52 lit. b Codul muncii, a fost suspendat contractul individual de muncă nr. 55946 din 11 iulie 2005.
În motivare reclamanta a invocat excepția nulității deciziei pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c Codul muncii, respectiv: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile art. 267 alin. 3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea.
Reclamanta a mai arătat că în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, potrivit art. 264 alin. 1 lit. b Codul muncii, se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile
lucrătoare, astfel că încadrarea făcută pe art. 52 lit. b Codul muncii nu poate fi aplicată deoarece decizia contestată a fost emisă la data de 22 septembrie 2006 iar prin aceasta s-a dispus suspendarea cu data de 25 mai 2006, ceea ce este împotriva dispozițiilor legale, efectele oricărei decizii producându-se de la comunicare.
Prin sentința civilă nr. 2792 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul constanțaa fost admisă excepția nulității absolute a deciziei nr. 1 din 22 septembrie 2006.
A fost admisă în parte acțiunea formulată. S-a constatat nulitatea absolută a deciziei contestate.
A fost respinsă cererea privind acordarea daunelor solicitate.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, fixându-se termen de judecată la data de 17 aprilie 2007 când Curtea, pentru lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei.
La data de 29 aprilie 2008 biroul arhivă din cadrul Curții de APEL CONSTANȚAa întocmit referat în vederea constatării perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că s-a împlinit termenul legal de 1 an de la data întocmirii ultimului act de procedură, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părții interesate.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2007, Curtea de APEL CONSTANȚAa suspendat judecata cauzei, pentru lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
De la această dată, timp de un an de zile nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură din vina exclusivă a părților interesate.
Drept urmare, la data de 29 aprilie 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.
În speță, se constată că nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se constata perimat recursul formulat de pârâta SC C, cu sediul în C,-, bloc 119A,. 3,. 10, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2792 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul constanța în dosarul civil nr- (număr în format vechi 668/AS/2006).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul civil formulat de pârâtaSC, cu sediul în C,-, bloc 119A,. 3,. 10, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2792 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul constanța în dosarul civil nr- (număr în format vechi 668/AS/2006), în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red./dact. dec. gref. –
2 ex./15.05.2008