Cu prilejul evaluării anuale a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, în vederea acordării calificativului, unitatea şcolară angajatoare trebuie să aibă în vedere toate criteriile existente, neputându-se da eficienţă numai unora dintre acestea.
în speţă însă, atunci când în cadrul evaluării activităţii din anul şcolar 2009-2010 unitatea şcolară a acordat contestatoarei, cadru didactic, calificativul „nesatisfăcător”, ea a dat eficienţă numai unor aspecte, ignorând restul constatărilor care veneau să justifice netrecerea notelor în catalog şi care cuprindeau o apreciere a activităţii de notare, drept pentru care instanţa de recurs nu a reţinut, în sprijinul aprecierii activităţii cadrului didactic recurent, procesul-verbal invocat de angajator.
Dimpotrivă, instanţa de recurs a apreciat că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că acordarea calificativului a fost realizată de către angajator cu respectarea situaţiei de fapt şi de drept. în realitate, evaluarea a avut la bază împrejurări ce nu pot afecta activitatea recurentei, fie pentru că au fost justificate obiectiv, fie pentru că nu au fost probate. Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat drept întemeiată cererea cadrului didactic recurent-contestator de a se anula calificativul ce i-a fost acordat şi de fi obligată unitatea şcolară angajatoare la refacerea procedurii de evaluare. Astfel, instanţa de recurs a avut în vedere că, în procesul-verbal întocmit cu ocazia inspecţiei tematice, s-a menţionat că aspectele referitoare la frecvenţă şi notarea ritmică au fost monitorizate, dar au fost needificatoare pentru că declanşarea conflictelor de muncă a condus la netrecerea notelor în catalog, acestea fiind consemnate, însă, în caietul individual al profesorului. Totodată, s-a arătat că situaţia şcolară pentru anul 2009-2010 nu poate fi încheiată, în cazul cadrului didactic recurent, din cauza participării la acţiunile de protest, dar a fost trecută şi situaţia notării la aceste clase.
Rezultă, deci, că problemele legate de evaluarea activităţii cadrului didactic provin din participarea la grevă, din acest
motiv nefiind încheiate situaţiile şcolare. Astfel, deşi la notare, la încheierea situaţiei şcolare a elevilor şi la întocmirea planificării pentru semestrul al ll-lea al anului şcolar 2009-2010 au existat în mod cert nereguli, esenţială este cauza acestora, şi anume participarea la grevă, manifestare ce s-a desfăşurat la nivel naţional, nefiind o acţiune de protest pornită de recurentă în mod individual. Faţă de caracterul fundamental al dreptului la grevă în cadrul raporturilor de muncă, la evaluarea realizată angajatorul nu putea face abstracţie de această situaţie. Lipsa punerii notelor şi participarea la grevă nu pot fi considerate acţiuni ilegale ale recurentei, încadrându-se în demersurile pe care organizaţiile sindicale le pot declanşa în scopul apărării intereselor membrilor lor. Participarea la grevă este un motiv obiectiv şi întemeiat, care nu a făcut posibilă îndeplinirea obligaţiilor în discuţie. Or, nu îi poate fi imputată recurentei, cadru didactic, alegerea de a participa la o acţiune de protest, iar participarea ori neparticiparea la grevă nu poate reprezenta un criteriu de evaluare profesională a salariaţilor.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 6140/R/12.11.2012
Prin sentinţa civilă nr. 4741/21.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 54132/3/2010, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta R.P., cadru didactic din învăţământul preuniversitar, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional G.Ş., ca neîntemeiată.
In considerentele hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este cadru didactic în cadrul pârâtei, fiind profesor de istorie şi având CIM pe durată nedeterminată în cadrul acestei unităţi
de învăţământ. In anul 2010, potrivit Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, a avut loc activitatea de evaluare a
reclamantei. In prima etapă de evaluare, potrivit acestei legi, fiecare cadru didactic îşi va face propria evaluare, în funcţie de criteriile de evaluare stabilite prin act normativ. In această situaţie, reclamanta şi-a acordat calificativul „Foarte bine” pentru fiecare criteriu stabilit în fişa de evaluare. Apoi, potrivit Legii nr. 128/1997, fiecare fişă de autoevaluare va fi supusă unei noi evaluări de către Consiliul de administraţie din cadrul pârâtei; reclamantei i-a fost acordat calificativul „Nesatisfacător”, aşa cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă încheiat la data de 23.09.2010. La baza acestei activităţi de reevaluare a reclamantei instanţa a reţinut, din analiza proce-sului-verbal încheiat la data de 23.09.2010, că reclamanta nu a
încheiat situaţia şcolară a unor elevi de la diferite clase, deoarece a participat la grevă în mod nelegal, aşa cum rezulta din actele aflate la dosar, din care rezultă că reclamanta nu a anunţat sindicatului intenţia de a participa la greva şi nici nu a respectat termenul legal de 48 ore înainte de participarea la grevă, aşa cum prevede art. 252 C. muncii, mai ales că această grevă a fost declarată ilegală prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, instanţa a mai reţinut din probele aflate la dosar că, în timpul semestrului al doilea, reclamanta nu a pus suficiente note în catalog la materia istorie la mai multe clase la care preda sau nu era trecută nicio notă în catalog. Acest aspect a fost constatat şi de către I.S.M.B., aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 09.06.2010 la I.S.M.B., unde s-a constatat că reclamanta nu pusese note în catalog la materia istorie, ea susţinând în faţa inspectorului că are notele trecute într-un caiet personal şi că urma să fie trecute şi în catalog, dar a intrat în grevă. La stabilirea calificativului dat reclamantei au stat şi numeroasele reclamaţii făcute de diverşi părinţi ai elevilor din cadrul acestui liceu, constând în aceea că nu pune note în catalog, fiind nemulţumiţi şi de modul cum îşi desfaşoară activitatea, afirmând că îşi vor muta copii la un alt liceu, sesizări ce sunt ataşate la dosarul cauzei.
Susţinerea reclamantei că aceasta a avut o activitate didactică remarcabilă şi că a obţinut numeroase premii la olimpiadă nu înseamnă că este nelegal calificativul primit de reclamantă, cât timp din criteriile stabilite la activitatea de evaluare Consiliul de administraţie a ajuns la concluzia că reclamanta nu a îndeplinit o serie de cerinţe pentru a primi calificativul dorit în autoevaluarea făcută, mai ales că din probe rezultă în mod indubitabil că au fost multe nereguli în activitatea reclamantei care intrau în cadrul criteriilor de evaluare, fiind apreciate de acest consiliu în mod obiectiv şi raportat la întreaga documentaţie. Instanţa a constatat că reclamanta a formulat contestaţie la calificativul acordat de Consiliul de administraţie în cadrul şedinţei din 23.09.2010, contestaţie ce a fost soluţionată de către o comisie în şedinţă, conform procesului-verbal
de şedinţă din data de 28.10.2010. In urma ascultării motivelor contestaţiei formulate de reclamantă, comisia de soluţionare a ajuns la concluzia că acel calificativ acordat de consiliu la data de
23.09.2010 a fost acordat în mod obiectiv şi corect, menţinând în continuare calificativul „nesatisfacător” prin respingerea contestaţiei reclamantei ca neîntemeiată.
Susţinerea formulată de reclamantă în sensul că acest consiliu de administraţie nu a fost legal constituit, aşa cum prevede Ordinul M.E.C. nr. 4714/2010, instanţa a considerat că nu este întemeiată, deoarece în cadrul Consiliului de administraţie au participat 11 persoane, deci un număr impar, aşa cum prevede acest ordin, respectiv directorii din cadrul acestei şcoli, 4 cadre didactice, un reprezentant al elevilor, al asociaţiilor de părinţi, liderul de sindicat, un reprezentant al Consiliului local, unul din cadrul primăriei şi contabilul şcolii, ca administrator financiar. Deşi între reclamantă şi doamna directoare care conducea acest consiliu existau relaţii tensionate, s-a arătat că este greu de crezut că aceasta ar fi putut influenţa întreg consiliul, mai ales că la şedinţă au participat şi persoane din afara structurii şcolare, conform acelui ordin, şi mai ales că se afla şi liderul de sindicat care a fost prezent la şedinţa de evaluare din data de 23.09.2010 şi ar fi putut interveni atunci când s-ar fi constatat încălcări ale procedurii de evaluare, aspecte care nu rezultă din cele 2 procese verbale din datele de 23.09. şi 28.10.2010. Deşi în dovedirea acţiunii reclamanta a administrat şi proba cu martori, pe lângă proba cu înscrisuri, în urma audierii acesteia instanţa a reţinut că între reclamantă şi directoarea scolii existau relaţii tensionate şi nu a avut posibilitatea obiectivă de a-şi formula în mod detaliat contestaţia la calificativul acordat, datorită timpului scurt avut; astfel, nu se poate ajunge la concluzia că i-au fost afectate drepturile acesteia, mai ales că a participat la reevaluare şi a cunoscut în mod concret motivele care au dus la depunctarea şi acordarea în final a calificativului contestat. Instanţa a considerat că aceste aspecte nu pot fi de natură a considera că activitatea de reevaluare a reclamantei s-a făcut în mod nelegal, deoarece atât Consiliul de administraţie cât şi comisia care a soluţionat contestaţia au avut în vedere criteriile legale de evaluare a cadrului didactic şi întregul material probator, nefiind motive de anulare a procedurii de evaluare, aşa cum a solicitat reclamanta prin acţiune.
S-a precizat că declaraţia dată de martor în faţa instanţei este contradictorie faţă de celelalte probe aflate la dosar, considerându-se că nu poate fi concludentă pentru cauza de faţă. Mai mult, deşi reclamanta a susţinut că a avut numeroase premii la olimpiada şcolară, din probele de la dosar nu există astfel de dovezi în acest sens, acestea fiind doar simple susţineri, iar ele nu ar trebui să fie luate în considerare în mod singular în cadrul activităţii de evaluare, ci în raport de întreaga activitate depusă de reclamantă pe parcursul
anului şcolar 2009-2010, unde existau multe sesizări faţă de ea şi de activitatea îndeplinită în mod defectuos, aspecte ce au fost sesizate şi de inspectorul şcolar în luna iunie 2010. Instanţa a considerat că, din întreg materialul probator administrat, procedura de evaluare a reclamantei a fost făcută în mod legal şi obiectiv, atât de Consiliul de administraţie, cât şi de comisia de soluţionare contestaţie, nefiind motive de anulare a calificativului acordat.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.P., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 54132/3/2010 (număr în format vechi 3925/2012), solicitându-se să se dispună modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
In motivare, recurenta a arătat că instanţa a reţinut în mod greşit că nu a încheiat situaţia şcolară a unor elevi de la diferite clase, deoarece a participat la grevă în mod nelegal.
în primul rând, instanţa se află în eroare crezând că dispoziţiile art. 252 C. muncii se referă la condiţiile în care greva se poate declanşa, acestea fiind prevăzute de legea specială aşa cum dispune art. 253 C. muncii.
Dimpotrivă, art. 252 C. muncii are în vedere protecţia greviştilor şi nu poate fi un temei justificativ pentru depunctarea reclamantei la evaluarea profesională. S-ar ajunge la concluzia că participarea ori neparticiparea la grevă este un criteriu de evaluare profesională a salariaţilor în România.
Cu siguranţă că în concepţia Colegiului Naţional G.Ş. şi a instanţei de fond acesta a fost şi trebuie să fie criteriul fundamental de evaluare.
Altfel, nu se explică de ce profesorii merituoşi şi cinstiţi care au pregătit olimpici şi au avut totdeauna promovabilitate 100% la examenele naţionale primesc cel mai prost calificativ posibil, în timp ce profesorii cu elevi nepromovaţi şi fară rezultate deosebite primesc calificativul maxim.
Instanţa nu ne indică anume actele de la dosar din care rezultă că „reclamanta (…) a participat la grevă în mod nelegal”.
Dimpotrivă, din actele de la dosar rezultă contrariul: „nu se poate susţine că declanşarea grevei a fost ilegală”.
In mod greşit instanţa a reţinut că reclamanta: „nu a respectat termenul de 48 de ore înainte de participarea la grevă”.
Potrivit adresei nr. 162/27.05.2010 a Sindicatului învăţământului Preuniversitar Sector 4 înaintată I.S.M.B., se aducea la cunoştinţă faptul că (…) declanşează greva generală pe termen nelimitat.
Mai mult, instanţa de fond nu era învestită să se pronunţe faţă de legalitatea sau nelegalitatea unei greve generale declanşate de cele 4 federaţii sindicale din sistemul educaţional, dar pusă pe seama contestatoarei (un fel de „duşman al poporului”), care nu ar fi „respectat termenul de 48 de ore înainte”.
Or, ceea ce interesează în cauză este doar dacă s-a respectat procedura privind acordarea calificativului.
Indiferent dacă participarea la greva generală din primăvara/ vara anului 2010 era legală ori ilegală, ea nu putea face obiectul evaluării salariaţilor pentru că angajaţii din România nu pot fi mai buni sau mai puţin buni profesional în funcţie de atitudinea faţă de mişcările greviste.
Atitudinea instanţei de fond nu se întemeiază pe litera şi spiritul legii, ci mai degrabă pe caracteristicile regimului corporatist de tip mussolinian.
Elevii au fost evaluaţi corespunzător, având trecute notele corespunzătoare momentului parcurgerii materiei din semestru coroborat şi cu prezenţa elevilor la cursuri. Singura explicaţie pentru netrecerea notelor în catalog este declanşarea conflictului de muncă cu intimatul Colegiul Naţional G.Ş. sau absenţa acestora de la ore.
Acest lucru reiese din procesul-verbal încheiat de inspectorul C.C. de la I.S.M.B., contrasemnat chiar de directorul Colegiului Naţional G.Ş. din data de 09.06.2012, care menţionează: „declanşarea conflictului de muncă de către sindicate a condus la netrecerea notelor în catalog, acestea fiind consemnate în caietele individuale ale profesorilor” în cauză.
Prin urmare, evaluarea avusese loc corespunzător, notele fiind trecute parţial în catalog sau „consemnate în caietele individuale ale profesorilor”. Netrecerea lor în catalog avea legătură cu „decizia sindicatelor” de a declanşa conflictul de muncă în condiţiile în care ministrul de la acea vreme a refuzat constant negocierile legate de drepturile băneşti ale cadrelor didactice.
Că „notarea ritmică a elevilor în acest an a fost afectată de neîn-cheierea mediilor din cauza continuării grevei de către doamnele profesoare R.R (…) o recunoaşte şi separat intimata în raportul privind starea şi calitatea învăţământului din Colegiul Naţional G.Ş, în anul şcolar 2009-2010”, prezentat şi aprobat în Consiliul de administraţie din data de 12.10.2010 şi prezentat în Consiliul profesoral din data de 14.10.2010 şi postat pe site-ul oficial al instituţiei.
In ceea ce priveşte susţinerea că: „la nivelul instituţiei au existat o mulţime de reclamaţii cu privire la situaţia învederată (declanşarea grevei), depuse de elevi, precum şi de părinţii acestora”, a precizat recurenta că nu este relevant faptul că un grup de părinţi instigaţi de conducere ar reclama că este în grevă, acesta fiind un drept fundamental, aşa cum este şi dreptul la apărare sau la petiţie.
Acest drept este prevăzut de art. 43 din României din 1991 cu modificările sale din 2003, respectiv art. 6 parag. 4 din Carta socială europeană ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 şi publicată în M. Of. din 04.05.1999 şi pe care România s-a angajat să o respecte.
Este adevărat că pentru unele categorii dreptul la grevă este interzis, însă exercitarea acestuia împotriva legii tot nu poate constitui un temei de punctaj profesional, angajând doar răspunderea penală civilă delictuală şi disciplinară în cazul declanşării unei greve ilegale.
Reclamaţiile depuse de intimată – unitatea şcolară – la dosar sunt din partea unor părinţi de la clase cu care recurenta nu are nicio legătură, nu predă la ele şi nu a predat în conformitate cu încadrarea din anul şcolar în cauză (2009-2010).
Faptul că toate aceste „indignări” şi „solidarizări” în spiritul „democraţiei” mioritice ale unor părţi din unele colective de tip ceauşist au fost depuse la secretariatul unităţii în aceeaşi zi (25.06.2010) arată comanda din partea conducerii şi nu propria iniţiativă a părinţilor.
Aceeaşi conducere a muşamalizat atitudinea acelor părinţi care nu au acceptat să semneze memoriile plăsmuite de ea, cu aceleaşi texte, solidarizându-se cu profesorii care au protestat pentru salariile mizere.
Instanţa a reţinut în mod greşit că, în cauză, Consiliul de administraţie care a acordat calificativul ar fi fost legal constituit, reţinând în mod absurd şi total neîntemeiat pe baza probelor de la dosar că la acesta ar fi participat un reprezentant al elevilor sau al Consiliului local etc.
Dimpotrivă, din actele de la dosarul cauzei reiese contrariul.
Consiliul de administraţie al intimatei care a acordat calificativul „nesatisfacător” contestat în şedinţa din 23.09.2010 nu a fost constituit în mod legal, în sensul că la acea şedinţă au participat directorul unităţii şi 5 cadre didactice, şi nu 11, cum greşit reţine instanţa de fond.
La şedinţa Consiliului de administraţie nu au participat reprezentanţii Consiliului local şi reprezentantul Primarului, reprezentantul agenţilor economici, reprezentantul elevilor şi al părinţilor, adică 5 (cinci) persoane.
In schimb, au participat la luarea deciziei alte 5 (cinci) persoane care nu aveau calitatea legală de membru în Consiliul de administraţie, fiind invitaţi.
Motivul neparticipării este acela că nu au fost convocaţi şi nici nu s-a dorit convocarea lor, deoarece nu erau oameni de încredere pentru conducere.
Susţinerea intimatei din întâmpinare, referitoare la Consiliul de administraţie, cum că ar fi fost legal constituit, deoarece „au fost prezenţi 7 membri” din „Consiliul de administraţie format din 11 membri” „şi a fost întrunit cvorumul legal (2/3 din totalul membrilor)”, fapt prevăzut de O.M.E.C. nr. 4925/2005, nu poate fi primită, din 2 motive: 7 persoane prezente din 11 nu reprezintă 2/3, adică 66.6%, ci mai puţin de 2/3, mai exact 63%. Chiar dacă cvorumul ar fi fost întrunit, Consiliul de administraţie nu era legal constituit, deoarece convocarea nu era legală.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui motiv de nelegali-tate invocat în cererea de chemare în judecată şi în cererea preciza-toare, şi anume: „încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997)”.
Potrivit criteriului de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din 22.07.2009, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4595/2009 (denumit în continuare „Criteriul de performanţă”), evaluarea cadrului didactic se realizează anual, după încheierea anului şcolar, în două etape: a) etapa I – completarea fişei de evaluare de către cadrul didactic respectiv (autoevaluare), de către şeful direct (evaluarea colegială, după caz, a responsabilului de comisie metodică, a şefului de catedră, a directorului adjunct etc.) şi de către conducătorul unităţii; b) etapa a Il-a – interviul de evaluare, etapă care se desfăşoară în faţa Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în care se va completa fişa finală de evaluare, prin medierea diferenţelor existente între cele 3 aprecieri; pe baza dovezilor prezentate se va stabili calificativul final.
Pentru fiecare etapă vor fi luate în considerare şi rezultatele evaluărilor externe din perioada analizată (prin inspecţie şcolară, evaluare instituţională), dacă acestea există.
Evaluarea contestatoarei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor sus-menţionate, în sensul că etapa I nu a fost parcursă integral, întrucât fişa de evaluare nu a fost completată de conducătorul unităţii (directorul) ca preşedinte al Consiliului de administraţie, astfel încât interviul de evaluare (etapa a Il-a de evaluare) a avut loc fară evaluarea prealabilă a conducătorului unităţii.
Cum în cazul de faţă punctajul acordat de directorul unităţii a fost completat ulterior, odată cu punctajul final din şedinţa Consiliului de administraţie, scopul acestei etape a fost anulat, iar medierea celor 3 aprecieri nu a mai fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus precizate. Directorul a completat rubrica în cauză în a doua etapă, odată cu „Punctajul final”, salariata contestatoare R.P. fiind pusă în faţa faptului împlinit.
Chiar şi aşa, deşi intimata se afla în posesia a suficiente probe în favoarea punctării, iar contestatoarea putea prezenta la rândul ei suficiente probe şi aduce nenumărate argumente, Consiliul de administraţie constituit ad-hoc nu a dorit ca acestea să fie administrate, contestatoarea nu a fost lăsată să vorbească şi nici să fie reprezentată de lidera sindicatului din care face parte, iar în procesul-verbal al şedinţei nu s-a consemnat decât ce accepta conducerea să se consemneze, şi nu ceea ce s-a discutat de fapt.
La depunctarea contestatoarei în Consiliul de administraţie i s-a reproşat ca argument al depunctării faptul că a participat la greva generală din vara anului 2010 ca nerespectare a criteriului „Evaluarea rezultatelor învăţării”.
Colegiul Naţional G.Ş. a dorit să o pedepsească pe contestatoare pentru participarea la grevă cu calificativul „Nesatisfacător”, în condiţiile în care în anii anteriori şi ulteriori a primit „Foarte bine”. Acest lucru încalcă dispoziţiile art. 252 din Legea nr. 53/2003. Participarea la grevă nu poate constitui un temei de depunctare în evaluarea profesională şi nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor profesionale.
De altfel, fişa de evaluare pentru anul şcolar 2009-2010 nu prevedea indicatorii de performanţă pentru fiecare criteriu în parte pe baza cărora se acorda punctajul, decurgând de aici o evaluare arbitrară, subiectivă.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 şi art. 304′ C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 304′ C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Intimatul Colegiul Naţional G.Ş., în calitate de angajator, a acordat salariatei recurente R.P., în cadrul evaluării activităţii din anul şcolar 2009-2010, calificativul „Nesatisfacător”, astfel cum rezultă din Fişa de evaluare.
Criteriul la care recurenta a primit calificativul „Nesatisfacător”, potrivit fişei de evaluare, a fost domeniul al IlI-lca, denumit „Evaluarea rezultatelor învăţării”, care presupune analiza aspectelor următoare: evaluarea continuă şi notarea, asigurarea transparenţei criteriilor şi a procedurilor de evaluare, evaluarea satisfacţiei beneficiarilor de educaţie, înregistrarea activităţilor de evaluare în conformitate cu legislaţia în vigoare, comunicarea sistematică a rezultatelor evaluării către beneficiarii de educaţie, promovarea autoevaluării educabililor.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei din 23.09.2010, acordarea calificativului general „Nesatisfacător” a fost determinată de calificativul „Nesatisfacător” la domeniul al IlI-lea de evaluare, astfel cum prevede Ordinul nr. 4595/2009, anexa 1 pct. IV.
Din procesul-verbal întocmit cu ocazia şedinţei Consiliul dc administraţie din data de 20.09.2010, reţinem că au fost avute în vedere în realizarea evaluării recurentei următoarele aspecte: inexistenţa planificării pe semestrul al II-lea, raportul inspectorului coordonator la inspecţia tematică din 09.06.2010, sesizările părinţilor înregistrate în data de 25.06.2010, sesizările părinţilor din şedinţa clasei a 12-a A din 16.09.2010.
Aceste aspecte au fost discutate şi în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 23.09.2010.
Sesizările părinţilor privesc faptul că elevii nu au avut încheiată situaţia pe semestrul al II-lea, au fost supuşi la examinări suplimentare şi stresante, nu s-a parcurs întreaga programă şcolară, au participat nelegal la grevă, iar recurenta manifesta o atitudine lipsită de înţelegere.
Dintre aceste sesizări, se observă faptul că o parte din ele sunt făcute de părinţi ai unor elevi din clase la care recurenta nu preda, şi anume XI G, XI C, XI F, XI D, XII G, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 09.06.2010 în care figurează clasele la care a fost constatată neîncheierea situaţiei şcolare.
In procesul-verbal întocmit cu ocazia inspecţiei tematice în data de 09.06.2010 s-a menţionat că aspectele referitoare la frecvenţă
şi notarea ritmică au fost monitorizate, dar au fost needificatoare pentru că declanşarea conflictelor de muncă a condus la netrecerea notelor în catalog, fiind consemnate însă în caietul individual al profesorului. Totodată, s-a arătat că situaţia şcolară pentru anul 2009-2010 nu poate fi încheiată în cazul recurentei din cauza participării la acţiunile de protest, dar a fost trecută şi situaţia notării la aceste clase.
Rezultă că problemele legate de evaluarea activităţii recurentei provin din participarea la grevă, din acest motiv nefiind încheiate situaţiile şcolare.
Deşi la notare, la încheierea situaţiei şcolare a elevilor şi la întocmirea planificării pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2009-2010 au existat în mod cert nereguli, esenţială este cauza acestora, şi anume participarea la grevă, manifestare ce s-a desfaşurat la nivel naţional, nefiind o acţiune de protest pornită dc recurentă în mod individual. Prin urmare, faţă de caracterul fundamental al dreptului la grevă în cadrul raporturilor de muncă, la evaluarea realizată, angajatorul nu putea face abstracţie de această situaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 5101 /14.06.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus încetarea grevei continuate de recurentă.
In aceeaşi sentinţă, s-a reţinut că, potrivit adresei nr. 162/27.05.2010
a Sindicatului învăţământului Preuniversitar Sector 3, acest sindicat a declanşat în data de 31.05.2010 în toate unităţile grevă generală pe termen nelimitat.
Motivele admiterii acţiunii formulate au constat în faptul că momentul declanşării grevei nu a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte şi că numai două cadre didactice au continuat greva la nivelul Colegiului G.Ş., aşa încât greva încetează în temeiul art. 48 din Legea nr. 168/1999.
De asemenea, din procesul-verbal din 23.09.2010 rezultă că protestul constând în ncacordarea notelor a început în 23.03.2010, afirmaţia fiind făcută de liderul F.S.L.I., care a participat la şedinţă.
Prin urmare, atât nepunerea notelor, cât şi participarea la grevă nu pot fi considerate acţiuni ilegale ale recurentei, încadrându-se în demersurile pe care organizaţiile sindicale le pot declanşa în scopul apărării intereselor membrilor lor.
Până în data de 14.06.2010, continuarea grevei dc către recurentă nu poate fi considerată ilegală. Această constatare a instanţei de judecată, determinată de aspecte formale, iar nu de substanţă în privinţa dreptului la grevă, nu se poate răsfrânge asupra situaţiei profesionale a recurentei, în sensul aprecierii ca fiind contrară legii
neîndeplinirea anterioară a unor obligaţii de serviciu. Cât timp nu a intervenit o hotărâre judecătorească ori un acord între partenerii sociali, în contextul declanşării grevei în toate unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti, recurenta în mod rezonabil a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a participa la
grevă. In acest sens sunt şi dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, aplicabilă la acel moment, în conformitate cu care: „participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor”. Ipotezele şi condiţiile în care declanşarea şi participarea la o grevă pot avea consecinţe sunt stabilite de lege, interpretarea lor fiind una restrictivă, însă în speţă nu ne aflăm în vreuna dintre acestea.
In raport de cele mai sus expuse, nu există o justificare pentru aprecierea îndeplinirii unor obligaţii de serviciu de către recurentă din perspectiva participării la grevă, acesta fiind un motiv obiectiv şi întemeiat, care nu a făcut posibilă îndeplinirea obligaţiilor în cauză. Alegerea recurentei de a participa la grevă nu-i poate fi imputabilă.
Cât priveşte sesizările primite de la părinţii unor elevi, acestea au fost luate în considerare de angajator în efectuarea evaluării, deşi
nu au fost niciodată verificate pentru a se constata temeinicia lor. In afară de problema notării şi a situaţiei şcolare, în privinţa căreia am constatat că a fost justificată prin participarea la grevă, aspectele secundare sesizate de părinţi vizează modul în care recurenta examina elevii, respecta programa şcolară, se comporta în relaţia cu elevii. Toate acestea presupuneau o cercetare atentă din partea angajatorului, în lipsa căreia nu le putea acorda valoare în cadrul aprecierii activităţii cadrului didactic.
Procesul-verbal întocmit cu ocazia inspecţiei tematice în data de
09.06.2010 a menţionat, într-adevăr, netrecerea notelor în catalog, dar a şi precizat că acestea au fost consemnate în caietul individual al profesorului, precum şi că frecvenţa şi notarea ritmică au fost monitorizate.
Din cele menţionate în acest proces-verbal, angajatorul a dat eficienţă numai unor aspecte, ignorând restul constatărilor care veneau să justifice netrecerea notelor în catalog şi care cuprindeau o apreciere asupra activităţii de notare. Acestea sunt motive pentru care acest proces-verbal nu poate fi reţinut în sprijinul aprecierii negative a activităţii recurentei.
Ţinând seamă de aceste considerente, în mod nelegal a apreciat instanţa de fond că acordarea calificativului a fost realizată de
angajator cu respectarea situaţiei de fapt şi de drept. In realitate, evaluarea, şi avem în vedere, în special, domeniul al IlI-lea din Fişa de evaluare, a avut la bază împrejurări care nu pot afecta activitatea recurentei, fie pentru că au fost justificate obiectiv, fie pentru că nu au fost probate, constatate sub aspectul existenţei.
Cererea recurentei de a fi anulat calificativul acordat şi de fi obligat angajatorul la refacerea procedurii de evaluare este, prin urmare, întemeiată.
In legătură cu întrunirea legală a Consiliul de administraţie în data de 23.09.2010, considerând că au fost prezenţi 7 membri, aşa cum apare din chiar menţiunile procesului-verbal, s-a întrunit majoritatea de 2/3 cerută de reglementarea legală, calculul matematic pe care pretinde recurenta a fi efectuat nu poate fi aplicat.
In privinţa necompletării fişei de evaluare de către directorul instituţiei anterior evaluării realizate de Consiliul de administraţie, Curtea constată că recurenta nu a fost prejudiciată din această cauză.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat şi l-a admis, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei, al anulării calificativului „Necorespunzător” acordat reclamantei R.P. în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 23.09.2010 şi al obligării pârâtului Colegiul Naţional G.Ş. la reevaluarea acesteia, pentru perioada 2009-2010.
O. Contract de management asimilat contractului individual de muncă, prin dispoziţiile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009. Consecinţa lipsei semnăturii angajatului de pe actul adiţional prin care îi este modificat contractul individual de muncă
O.U.G. nr. 37/2009^, art. III alin. (7)
C. muncii, art. 8 C. civ., art. 969 alin. (2)I2]
Nu doar în cazul contractului individual de muncă, ci şi în situaţia în care există un contract de management asimilat, potrivit dispoziţiilor art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, contractului individual de muncă, actul adiţional prin care este
modificat contractul individual de muncă al angajatei trebuie semnat de aceasta, pentru a fi îndeplinite condiţiile cerute de lege, inclusiv cele de fond, pentru validitatea unui act juridic.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ. [din 1864 – n.n.], care statuează principiul libertăţii muncii şi principiul simetriei formei actelor juridice, convenţiile legal făcute se pot revoca prin consimţământul părţilor contractante. Astfel, în temeiul principiului simetriei formei actelor juridice, modificarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor reprezintă un act juridic consensual, iar materializarea acordului de voinţă al angajatului şi al angajatorului se face prin semnarea actului adiţional.
In speţă, consimţământul angajatei reclamante la modificarea contractului individual de muncă lipseşte, întrucât actul adiţional nu este semnat de aceasta. Or, manifestarea de voinţă a părţilor contractului individual de muncă, în sensul modificării acestuia, trebuie să fie neechivocă.
Date fiind şi dispoziţiile art. 8 C. muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează atât pe principiul consensualităţii, cât şi pe principiul bunei-credinţe, în cazul de faţă nu se poate retine că la încheierea actului adiţional la contractul individual
9 9
de muncă a existat consens, cât timp lipseşte semnătura angajatei reclamante de pe acesta.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 4605/R/07.09.2012
Prin sentinţa civilă nr. 7165/25.08.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2164/3/LM/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.D.R. şi de pârâta Direcţia A.J.G.; a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B.N., în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. şi Oficiul S.P.A.G. şi, în consecinţă, a fost anulat actul adiţional nr. 2/16.11.2009 la CIM încheiat între reclamanta B.N. şi Oficiul S.P.A.G. şi au fost obligaţi pârâţii M.A.D.R. şi Oficiul
S.P.A.G. să plătească reclamantei B.N. sporul de vechime de 10% din salariu şi indemnizaţia de conducere de 50% din salariu, pe perioada 02.11.2009 – 04.11.2009, precum şi indemnizaţia de conducere de 50% din salariu pe perioada 08.02.2010 – 24.02.2010; în rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii M.A.D.R. şi Direcţia A.J.G., că excepţia este neîntemeia
tă, având în vedere precizarea acţiunii, din care rezultă că, în contradictoriu cu pârâta Direcţia A.J.G., angajata reclamantă solicită daune materiale şi morale, şi nu drepturi salariale ori anularea unor acte emise de această instituţie, referitoare la raporturile de muncă ale acesteia.
Aşa fiind, Tribunalul a apreciat că pârâta Direcţia A.J.G. are calitate procesuală pasivă întrucât, în principiu, cererea având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale poate fi formulată împotriva oricărei persoane, iar în speţă, pretenţiile reclamantei se grevează pe neîndeplinirea de către această pârâtă a obligaţiei de a controla activitatea unităţii din subordinea acesteia în privinţa respectării drepturilor salariaţilor.
A mai reţinut instanţa că pârâtul M.A.D.R. are calitate procesuală pasivă în privinţa drepturilor salariale pretinse, întrucât s-a aflat în raporturi de muncă cu reclamanta, în baza contractului de management nr. 037/01.07.2009, asimilat CIM, prin dispoziţiile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009.
Apărările acestuia, referitoare la împrejurarea că nu este semnatarul actelor ce se solicită a fi anulate şi, din această cauză, nu are calitate procesuală pasivă, nu pot fi reţinute de către Tribunal, în condiţiile în care reclamanta a precizat că aceste capete de cerere sunt formulate în contradictoriu cu Oficiul S.P.A.G., în privinţa pârâtului M.A.D.R. reclamanta solicitând doar daune materiale şi morale.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta B.N. a fost angajata Oficiului S.P.A.G., în baza CIM nr. 1/01.03.2008 în funcţia de pedo-log, începând cu data de 01.03.2008 şi până la data de 01.07.2009.
începând cu data de 01.07.2009, prin Ordinul M.A.D.R. nr. 1640/01.07.2009, angajata reclamantă B.N. a fost numită în funcţia de director coordonator al Oficiului S.P.A.G.
In acest sens, M.A.D.R. a încheiat contractul de management nr. 037/01.07.2009 cu reclamanta B.N., pe o perioadă de 1 an.
Pe toată perioada exercitării mandatului de director coordonator, raporturile de muncă avute anterior numirii, de către reclamanta
B.N. cu Oficiul S.P.A.G., în cadrul căruia deţinea funcţia de execuţie de pedolog, au fost suspendate de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. III alin. (12) din O.U.G. nr. 37/2009.
In conformitate cu dispoziţiile art. III alin. (8) din O.U.G. nr. 37/2009, remunerarea şi celelalte drepturi ale reclamantei au fost stabilite prin contractul de management, la nivelul maxim
al salariului pentru funcţia de consilier gradul IA din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate, respectiv 1.739 lei, la care se adaugă toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţiile de conducere de director, sporul de vechime şi celelalte sporuri, în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii şi de legislaţia aplicabilă Oficiilor S.P.A.
Prin Ordinul nr. 1945/08.10.2009, reclamantei i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare, începând cu data de 12.10.2009, la expirarea perioadei de preaviz urmând să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1640/01.07.2009 şi a contractului de management.
Prin sentinţa civilă nr. 449/26.01.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost suspendată executarea Ordinului nr. 1945/08.10.2009.
începând cu data de 24.02.2010, reclamanta a fost repusă în funcţia de director coordonator, în baza Ordinului nr. 77/24.02.2010.
Prin Ordinul nr. 464/01.06.2010 a încetat de drept Ordinul de numire în funcţie nr. 1640/01.07.2009, cât şi contractul de management nr. 037/01.07.2009, prin ajungerea la termenul pentru care contractul a fost încheiat.
Din actele medicale depuse la dosar, a rezultat că, în perioada
05.11.2009 – 05.02.2010, reclamanta B.N. s-a aflat în concediu medical, iar din statele de plată a salariului şi din recunoaşterile pârâtului Oficiul S.P.A.G. rezultă că, în perioada 08.02.2010 -24.02.2010, reclamanta a fost prezentă la locul de muncă.
Drepturile salariale ale reclamantei au suferit mai multe modificări pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Prin actul adiţional nr. 39/2009 la CIM al reclamantei s-a stabilit că aceasta beneficiază de un spor de vechime de 15%.
Prin actul adiţional nr. 2/16.11.2009 la CIM încheiat între reclamanta B.N. şi Oficiul S.P.A.G. au fost modificate drepturile salariale ale angajatei, în sensul că salariul de bază brut i-a fost stabilit acesteia la suma de 1.925 lei.
Actele adiţionale nu au fost semnate de angajata reclamantă, aspect recunoscut şi de pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. muncii şi prevederilor art. 72 din CCM unic la nivel naţional, CIM poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
Alineatul 3 al aceluiaşi art. 41 C. muncii prevede că modificarea se referă la următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Prin actul adiţional a fost modificat CIM al reclamantei, în privinţa drepturilor salariale.
Actul adiţional de modificare a CIM nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, inclusiv cele de fond, pentru validitatea unui act juridic.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ., care reprezintă o aplicare a principiului libertăţii muncii şi a principiului simetriei actelor juridice, convenţiile legal făcute se pot revoca prin consimţământ.
In temeiul principiului simetriei formei actelor juridice, modificarea CIM prin acordul părţilor reprezintă un act juridic consensual.
Manifestarea de voinţă a părţilor în sensul modificării CIM trebuie să fie neechivocă.
Materializarea acordului de voinţă al reclamantului şi al angajatorului se face prin semnarea actului adiţional.
In speţă, consimţământul reclamantei la modificarea contractului lipseşte, actul adiţional nefiind semnat de aceasta.
Apărările intimatei în legătură cu motivele ce au condus la modificarea salarizării reclamantei, respectiv reorganizarea activităţii intimatei, sunt lipsite de relevanţă, în condiţiile în care actul adiţional de modificare a CIM nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, inclusiv cele de fond, pentru validitatea unui act juridic, în lipsa semnăturii reclamantei.
Contrar susţinerilor intimatei, potrivit art. 8 C. muncii, relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi pe principiul bunei-credinţe. Or, în cazul de faţă nu se poate reţine că la încheierea actului adiţional la contractul de muncă a existat consens, cât timp lipseşte semnătura reclamantei de pe acestea.
Având în vedere că, potrivit textelor de lege, pentru ca modificarea CIM în temeiul înţelegerii părţilor să fie valabilă este necesar acordul părţilor, iar în speţă este evidentă lipsa acordului angajatei reclamante, actul adiţional nefiind semnat de aceasta, Tribunalul a anulat actul adiţional nr. 2/16.11.2009 la CIM încheiat între reclamanta B.N. şi Oficiul S.P.A.G., pentru lipsa semnăturii reclamantei.
Referitor la anularea deciziei de suspendare a sporului de doctorat nr. 38/16.11.2009, Tribunalul a reţinut că sporul de doctorat a fost acordat prin decizia nr. 33/31.09.2009, semnată de angajata reclamantă în calitate de director coordonator al acestei instituţii, la acea dată, începând cu data de 01.09.2009.
Deoarece, pe perioada exercitării mandatului de director coordonator al Oficiului S.P.A.G. a avut încheiat contract de management cu M.A.D.R., şi nu cu Oficiul S.P.A.G., orice modificare privind salariul reclamantei B.N. trebuia efectuată de către M.A.D.R., prin act adiţional la contractul de management, şi nu de către reclamantă personal.
Pe de altă parte, O.U.G. nr. 2/2006 se referă exclusiv la salarizarea funcţionarilor publici, nu şi la personalul contractual, cum este cazul angajatei reclamante, care nu a avut calitatea de funcţionar public, ci de personal contractual, atât în cadrul Oficiului, cât şi în raporturile cu M.A.D.R.
Aşa fiind, faţă de împrejurarea că reclamanta nu era funcţionar public şi nu îndeplinea condiţiile pentru acordarea sporului, precum şi în raport cu faptul că raporturile de serviciu cu Oficiul S.P.A.G. erau suspendate, în mod corect, prin decizia nr. 38/16.11.2009 emisă de Oficiul S.P.A.G., s-a dispus suspendarea acordării sporului de 10%.
Cu privire la sporul de vechime şi la indemnizaţia de conducere solicitate de angajata reclamantă, Tribunalul a reţinut că, în perioada
05.11.2009 – 05.02.2010, reclamanta s-a aflat în concediu medical.
Având în vedere că, pentru această perioadă, reclamantei nu i se cuvin drepturi salariale, ci indemnizaţie de concediu medical calculată potrivit dispoziţiilor legale, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită, pentru această perioadă, la acordarea sporului de vechime şi nici la acordarea indemnizaţiei de conducere, ci doar la acordarea indemnizaţiei de concediu medical – indemnizaţie ce i-a fost acordată de către pârâtă, potrivit statelor de plată a salariului, aflate la dosar.
Având în vedere că, în perioadele cuprinse între 02.11.2009 –
04.11.2009, respectiv între 08.02.2010 – 24.02.2010, reclamanta a fost prezentă la locul de muncă, iar potrivit actelor depuse la dosar, aceasta a exercitat funcţia de director coordonator, ea trebuie remunerată corespunzător, astfel că, pentru aceste perioade, reclamanta este îndreptăţită la acordarea indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu, potrivit contractului de management şi dispoziţiilor legale care reglementează acordarea indemnizaţiei de conducere.
A mai reţinut Tribunalul că, în perioadele 02.11.2009 – 04.11.2009, reclamanta este îndreptăţită şi la acordarea sporului de vechime, din statul de plată al salariului pe luna septembrie 2009 rezultând că reclamantei nu i s-a acordat nicio sumă cu titlu de spor de vechime.
Cu privire la perioada 24.02.2010 – 01.06.2010, Tribunalul a constatat că din statele de plată a salariului rezultă că reclamantei i-au fost achitate drepturile salariale în cuantumul cuvenit potrivit contractului de management, acesteia fiindu-i acordată atât indemnizaţia de conducere, cât şi sporul de vechime, calculat la salariul cuvenit potrivit contractului de management.
Pentru perioada ulterioară datei de 01.06.2010, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu, faţă de împrejurarea că a încetat de drept contractul de management nr. 037/01.07.2009, prin ajungerea la termenul de 1 an pentru care a fost încheiat, aspect constatat şi prin Ordinul nr. 464/01.06.2010, astfel că, după această dată, reclamanta nu a mai avut funcţie de conducere, revenind pe postul de execuţie de pedolog.
Cu privire la sporul de vechime pentru celelalte perioade solicitate, Tribunalul a reţinut că, din actele dosarului, respectiv statele de plată a salariului, rezultă că reclamantei i s-a acordat sporul de vechime în procent de 10% – spor de vechime calculat în raport cu salariul cuvenit potrivit funcţiei exercitate.
în privinţa diferenţelor de drepturi salariale pretinse ca urmare a efectuării plăţii salariului într-un cuantum diminuat începând cu data de 03.07.2010, Tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, faţă de împrejurarea că, începând cu luna iulie 2010, salariile reclamantei au fost diminuate cu 25%, în baza Legii nr. 118/2010, modificată prin Legea nr. 285/2010, potrivit căreia: „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
In situaţia concretă supusă analizei sale, Tribunalul a constatat că angajata reclamantă are calitatea de personal contractual în cadrul Oficiu S.P.A.G., salariul acesteia fiind stabilit în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei nr. 1/2010.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, începând cu data de 01.07.2010 şi pentru o perioadă de 6 luni, salariile întregului personal bugetar (salarizat de la bugetul de stat) au fost reduse cu 25%.
Din analiza înscrisurilor aflate la dispoziţia sa, Tribunalul a reţinut că măsura de diminuare a salariilor, justificată de raţiuni de politică bugetară, a afectat în egală măsură toţi salariaţii din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor şi de domeniul în care îşi desfaşurau activitatea.
Având în vedere şi faptul că, în accepţiunea instanţei, acest text de lege avea incidenţă şi în privinţa drepturilor salariale ale angajatei reclamante, aceasta fiind salarizată pe perioada în litigiu în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 1/2010, salariile fiind suportate de la bugetul de stat, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru lunile iulie-decembrie 2010.
Cu privire la plata unor drepturi salariale mai mici cu 5% pe perioada 01.09.2010 – 01.12.2010, Tribunalul a reţinut că plata salariului s-a efectuat în cuantum diminuat ca urmare a aplicării deciziei de sancţionare, necontestată în prezenta cauză, astfel că, cel puţin aparent, până la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare de către instanţa învestită în acest sens, reducea salariului a avut temei.
începând cu data de 01.01.2011, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor acestui din urmă act normativ: „1) începând cu 01.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. 2) începând cu
01.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfaşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
Aşa fiind, faţă de împrejurarea că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale ale reclamantei au fost reglementate de dispoziţiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, pentru perioada ulterioară datei de
01.01.2011 şi până la data concedierii reclamantei – 01.06.2011, Tribunalul a reţinut că acesteia nu i se cuvin diferenţe, drepturile salaria-
le fiindu-i achitate în cuantumul cuvenit, respectiv majorate cu 15% faţă de cele achitate în luna decembrie 2010.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiat şi capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata zilei de concediu tară plată, faţă de împrejurarea că, potrivit condicii de prezenţă, vizată sub semnătură chiar de către angajata reclamantă la data de 30.10.2009, reclamanta s-a aflat în concediu fară plată, aspect confirmat şi de foaia colectivă de prezenţă pe luna octombrie 2010.
Şi capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata contravalorii a 12 bonuri valorice în sumă de 600 lei a fost apreciat ca neîntemeiat, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2006: „Societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de CIM pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă”.
CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 include în categoria „Alte venituri” tichetele de masă, tichetele-cadou, tichetele de creşă şi alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.
Faţă de împrejurarea că în CIM şi în contractul de management nu s-au prevăzut aceste drepturi în favoarea angajatei reclamante, că Oficiul a înţeles să acorde salariaţilor bonuri în funcţie de aportul acestora la creşterea veniturilor în lipsa unui act decizional şi împrejurarea că raporturile de muncă ale reclamantei cu Oficiul au fost suspendate începând cu data de 01.07.2009 ca urmare a încheierii contractului de management, că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi contribuit în vreun fel la creşterea veniturilor unităţii, Tribunalul a apreciat că în mod corect reclamantei i-au fost acordate bonuri-cadou proporţional cu perioada lucrată în cadrul instituţiei, şi anume cele 3 bonuri pe care aceasta nu le-a ridicat.
împrejurarea că reclamanta nu a ridicat bonurile-cadou nu o îndreptăţeşte pe aceasta la acordarea unei sume de bani, cu atât mai mult cu cât nu poate pretinde că nu a avut cunoştinţă de alocarea acestora în condiţiile în care în perioada 24.02.2010 – 01.10.2010 a avut calitatea de director al instituţiei.
In privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune materiale şi morale, Tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de dispoziţiile
art. 269 C. muncii (prejudiciul, fapta ilicită a angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia), reclamanta nefacând dovada producerii unui prejudiciu în patrimoniul său şi neputându-se reţine în sarcina pârâtelor săvârşirea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care să justifice angajarea răspunderii acestora.
Simpla împrejurare că pârâţii au emis actul adiţional anulat pentru lipsa semnăturii salariatei, respectiv că au plătit drepturi salariale într-un cuantum inferior pentru o perioadă scurtă, nu atrage automat provocarea unui prejudiciu material sau moral, pentru a se putea vorbi de un asemenea prejudiciu, fiind necesar ca disconfortul psihic creat să aibă o amploare mult mai mare, iar consecinţele să fie mult mai grave.
Pe de altă parte, în condiţiile în care s-a reţinut că drepturile salariale au fost achitate reclamantei în cuantumul cuvenit, cu excepţia sporului de vechime de 10% din salariu şi a indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu, pe perioada 02.11.2009 – 04.11.2009, precum şi a indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu pe perioada 08.02.2010 – 24.02.2010, faţă de împrejurarea că au fost obligaţi pârâţii M.A.D.R. şi Oficiul S.P.A.G. la plata acestora, prejudiciul material urmează să fie acoperit integral în această modalitate.
împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, în termen legal şi motivate, reclamanta B.N. şi pârâtul M.A.D.R.
în motivarea recursului, recurenta B.N. a arătat că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat ca pârâta nu îi datorează şi plata sporului de doctorat, motivat de faptul că, la data de 09.11.2009, pârâta Oficiul S.P.A.G. a emis decizia nr. 38/16.11.2009, decizie prin care i-a fost retras acest spor.
Apreciază ca fiind greşită această apreciere a instanţei de fond care, deşi a obligat pârâta la plata indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu pe perioada 02.11.2009 – 04.11.2009, nu a reţinut că decizia pârâtei, prin care plata sporului de doctorat a fost considerată ilegală, a fost emisă la o data ulterioară acestei perioade.
Mai mult, apreciază că pârâta a săvârşit un abuz de putere, apreciind, total eronat, după acordarea unui spor, că acesta este un act ilegal.
A mai susţinut recurenta că apreciază ca fiind vădit eronată şi motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale şi morale.
Prin însăşi admiterea, în parte, a cererii introductive de instanţă, în sensul obligării pârâtei la plata sporurilor cuvenite, face dovada daunelor materiale suferite, fiind privată, în mod abuziv, de surse materiale ce îi erau cuvenite. Susţine că instanţa le putea cuantifica conform acestui criteriu.
Apreciază ca netemeinică şi nelegală şi motivarea instanţei cu privire la neacordarea daunelor morale, daune morale cerute prin capătul 5 al cererii introductive de instanţă.
In virtutea rolului activ al instanţei, i se putea pune în vedere să aducă mai multe dovezi în sensul susţinerii acestora, dacă cele deja existente erau insuficiente.
In recursul său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 şi art. 304′ C. proc. civ., recurentul-pârât M.A.D.R. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R.
învederează că reclamanta B.N. a fost numită în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului S.P.A.G., prin Ordinul nr. 1640/01.07.2009 emis de M.A.P.D.R., în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar aceasta a exercitat atribuţiile funcţiei în baza contractului de management nr. 37/OSPA/Ol .07.2009.
La apariţia O.U.G. nr. 105/2009, M.A.D.R. a emis Ordinul nr. 1945/08.10.2009, prin care se acorda un preaviz de 30 de zile recurentei-reclamante B.N.
Acest act administrativ (Ordinul nr. 1945/08.10.2009) a fost atacat de către reclamantă în instanţă, iar prin sentinţa civilă pronunţată la data de 26.01.2010 în dosarul nr. 10450/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1945/08.10.2010 emis de M.A.D.R.
împotriva acestei sentinţe, M.A.D.R. a promovat recurs, iar prin decizia civilă nr. 4917/11.11.2010 pronunţată în dosarul nr. 10450/2/2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile promovate de M.A.D.R. şi de B.N.
Având o sentinţă definitivă şi irevocabilă, M.A.D.R. a emis Ordinul nr. 77/24.02.2010, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1945/09.10.2009, respectându-se hotărârea dată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 10450/2/2009, reclamanta fiind repusă în funcţia deţinută, de director coordonator în cadrul Oficiului S.P.A.G.
Intre timp, au apărut modificări legislative, ca urmare a declarării neconstituţionale a celor două acte normative (O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009).
Astfel, la 07.10.2009, 03.12.2009 şi 14.04.2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 şi a dispoziţiilor art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 27 şi art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care prevedeau desfiinţarea funcţiilor publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct şi înfiinţarea funcţiilor de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct.
în conformitate cu dispoziţiile Deciziei nr. 414/2010, atât „Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii”.
Efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc erga omnes, deci implicit faţă de persoanele destinatare, cum sunt Parlamentul, Guvernul şi autorităţile publice.
De asemenea, prin decizia arătată, Curtea Constituţională a statuat că funcţiile de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct se desfiinţează retroactiv, deoarece efectul nulităţii îl constituie repunerea părţilor în situaţia anterioară, de la data intrării în vigoare a ordonanţei toate ordinele de numire, contractele de management şi celelalte acte subsecvente încetându-şi aplicabilitatea de drept.
Astfel, la data de 01.06.2010, M.A.D.R. emite Ordinul nr. 464 prin care se dispune încetarea de drept a ordinului de numire şi a contractului de management privind-o pe doamna B.N. – director coordonator în cadrul Oficiului S.P.A.G., însă şi acest act administrativ a fost atacat în instantă de către reclamantă.
La baza emiterii Ordinului nr. 464/01.06.2010, ministerul a avut în vedere prevederile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257/07.10.2009, nr. 1629/03.12.2009 şi nr. 414/14.04.2010.
Recurentul M.A.D.R. învederează şi faptul că funcţia de director în cadrul Oficiului S.P.A.G., înainte de apariţia O.U.G. nr. 37/2009, era o funcţie administrativă, iar la apariţia O.U.G. nr. 37/2009, această funcţie de director coordonator avea statutul de funcţie contractuală.
Pornind de la argumentele juridice anterior prezentate, din această perspectivă, solicită să se constate faptul că funcţia de director
coordonator (funcţie contractuală), care a fost deţinută reclamantă, a fost desfiinţată retroactiv, ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ de numire în funcţie.
Prin sentinţa criticată, instanţa de fond a obligat M.A.D.R. la plata către angajata reclamantă a sporului de vechime de 10% din salariu şi a indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu, pe perioada 02.11.2009 – 04.11.2009, precum şi la plata indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu pe perioada 08.02.2010 – 24.02.2010.
Faţă de această dispoziţie, apreciază că M.A.D.R. nu are calitate procesuală pasivă întrucât, cu toate că numirea în funcţie a reclamantei s-a efectuat prin ordin emis de către minister, actele privind salarizarea reclamantei nu au fost întocmite de ministerul recurent.
Având în vedere faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, părţile fiind cele care stabilesc cadrul procesual, obiectul şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuia să judece numai în limitele a ce i s-a cerut, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina existenţa procesului, conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a faptelor şi etapelor pe care procesul le parcurge.
Dreptul părţilor de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să se pronunţe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.
A susţinut ministerul recurent şi faptul că, pentru a fi „parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiţii: calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi existenţa unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă”.
Calitatea procesuală pasivă implică existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Oficiului S.P.A.G. este instituţie cu personalitate juridică şi poate sta în proces în nume propriu.
Faţă de cele menţionate, dovada calităţii este făcută de către reclamantă prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de drept şi de fapt pe care îşi întemeiază acţiunea. Or, dovada acestei calităţi
nu este făcută în cauză, cât timp reclamanta a deţinut funcţia de conducere a Oficiului S.P.A.G.
Faptul că Oficiul S.P.A.G. funcţionează sub directa coordonare a Direcţiei A.D.R.G., iar M.A.D.R., în calitate de ordonator principal de credite, repartizează instituţiilor subordonate credite bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestui minister în litigiu.
In susţinerea argumentelor sale, recurentul M.A.D.R. invocă şi
practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut: „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de instituţia cu care are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituţia publică este organizată şi funcţionează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite, repartizează instituţiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivaţia invocată de reclamant privind garanţia că obligaţia bănească a instituţiei publice va fi astfel executată neavând suport în dispoziţiile procedurale privitoare la condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile” (decizia nr. 3522/16.10.2008).
Un alt argument este dat de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunţării unei hotărâri în contradictoriu şi cu M.A.D.R. pentru opozabilitate, şi aceasta deoarece legiuitorul, printr-o lege specială de care este ţinută orice persoană ce cade sub incidenţa acesteia, deci inclusiv M.A.D.R., reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituţiilor din subordine, în ipoteza existenţei unui titlu executoriu.
Prin întâmpinarea formulată în etapa recursului, recurentul-in-timat M.A.D.R. a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă B.N., ca nefondat.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de părţi, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Critica recurentei-reclamante B.N. privind respingerea de către instanţa de fond a capătului de cerere privind acordarea sporului de doctorat este nefondată, reţinându-se sub acest aspect faptul că, atât timp cât pe perioada exercitării mandatului de director coordonator al Oficiului S.P.A.G., contractul de management a fost încheiat cu M.A.D.R. şi nu cu Oficiul S.P.A.G., orice modificare privind sa
lariul angajatei recurente trebuia efectuată de M.A.D.R., prin act adiţional la contractul de management, şi nu de către angajata recurentă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile O.U.G. nr. 2/2006 vizează exclusiv salarizarea funcţionarilor publici, calitate pe care angajata recurentă nu o avea, aceasta fiind personal contractual.
In ceea ce priveşte critica privind neacordarea daunelor materiale şi a daunelor morale, Curtea apreciază că şi aceasta este nefondată, deoarece prejudiciul material cauzat angajatei reclamante a fost acoperit prin admiterea în parte a pretenţiilor formulate, respectiv prin obligarea pârâţilor la plata sporului de vechime de 10% din salariu şi a indemnizaţiei de conducere de 50% din salariu, pentru perioada 08.02.2010 – 24.02.2010.
Va fi respinsă şi critica referitoare la respingerea de către instanţa de fond a capătului de cerere privitor la daunele morale, acordarea acestora fiind condiţionată de producerea unor probe din care să rezulte existenţa prejudiciului moral produs salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie dovedită. Susţinerea recurentei în sensul existenţei unor consecinţe negative pe planul raporturilor sociale, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu pot fi primite, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, recurentei îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea rolului activ de către prima instanţă, şi aceasta va fi respinsă ca nefondată, dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ. dispunând în sensul că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B.N.
Trecând la analiza recursului declarat de recurentul-pârât M.A.D.R., Curtea constată că singura critică adusă de către recurent sentinţei atacate vizează respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R.
Această critică nu este însă fondată cât timp, prin Ordinul M.A.D.R. nr. 1640/01.07.2009, recurenta-reclamantă a fost numită în funcţia de director coordonator al Oficiului S.P.A.G., fiind încheiat, în acest sens şi contractul de management nr. 037/01.07.2009 cu recurenta-reclamantă B.N., pe o perioadă de un an.
în aceste condiţii, sunt corecte aprecierile instanţei de fond, potrivit cărora calitatea procesuală pasivă a M.A.D.R. este justificată în privinţa drepturilor salariale pretinse de către reclamantă, deoarece recurentul s-a aflat în raporturi de muncă cu aceasta, în baza contractului de management nr. 037/01.07.2009, asimilat unui contract individual de muncă, prin dispoziţiile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat şi recursul declarat de către recurentul-pârât M.A.D.R.
