Prin actiunea depusa la 16 octombrie 2006 la Judecatoria Constanta, reclamanta P.D. a chemat în judecata A.J.O.F.M. solicitând anularea deciziilor de imputare nr. 399 si 400 din 29.09.2006 si a deciziei nr. 6403 din 2.10.2006 emise de pârâta.
În motivarea actiunii contestatoarea a aratat ca, urmare a încetarii raporturilor de serviciu cu Consiliul Judetean Constanta, a beneficiat de indemnizatia de somaj conform art. 16 coroborat cu art. 5 pct. IV lit. c din Legea nr. 76/2002.
Prin deciziile contestate s-a dispus încetarea platii indemnizatiei de somaj de la data acordarii acestei indemnizatii – septembrie 2004- si restituirea de catre beneficiara a sumelor primite cu titlu de indemnizatie de somaj în perioada septembrie 2004 – septembrie 2005.
S-a invocat nulitatea deciziilor pentru lipsa motivelor care stabilesc culpa reclamantei la momentul încasarii indemnizatiei si pentru încetarea retroactiva a platii indemnizatiei de somaj.
Prin sentinta civila nr. 10102 din 2.11.2006 Judecatoria Constanta a declinat cauza la Tribunalul Constanta – sectia civila, complet specializat în litigii de si asigurari sociale.
A retinut în considerente ca litigiul apartine jurisdictiei asigurarilor sociale, jurisdictie care se realizeaza, potrivit art. 154 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, prin tribunale si curti de apel. S-a mai aratat ca litigiul priveste o contestatie împotriva masurilor de silita si se solutioneaza de tribunal potrivit art. 155 lit. h din acelasi act normativ.
Sesizat prin declinarea competentei, prin sentinta civila nr.165 din 6.04.2007, Tribunalul Constanta a declinat cauza în favoarea Judecatoriei Constanta.
S-a aratat ca deciziile emise pentru recuperarea sumelor platite, fara temei legal, cu titlu de indemnizatie de somaj, sunt, conform art. 47 din Legea nr. 76/2002, titluri executorii care pot fi puse în executare imediat.
Împotriva acestor titluri executorii partea interesata poate formula contestatie la executare conform art. 399 Cod procedura civila, contestatie care este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se face executarea conform art. 373 Cod procedura civila.
Tribunalul a mai retinut un argument dedus din interpretarea art. 154 coroborat cu art. 155 din Legea nr. 10/2000, texte care enumera limitativ categoriile de litigii care sunt solutionate în prima instanta de tribunale.
S-a stabilit ca nu se poate pune semnul egalitatii între notiunile de „asigurari pentru somaj” si „drepturile de asigurari sociale”, cu care opereaza art.5 pct.III din Legea nr. 19/2000, distinctia dintre cele doua notiuni fiind subliniata prin art. 48 alin. 1 din Legea nr. 76/2002.
Curtea, sesizata cu solutionarea conflictului negativ conform art. 22 alin. 2 Cod procedura civila, stabileste în favoarea Judecatoriei Constanta competenta de solutionare a cauzei, pentru urmatoarele considerente:
Contestatoarea a investit instanta cu o cerere în anularea unor decizii de imputare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de ajutor de somaj si a deciziei de încetare a platii indemnizatiei de somaj, ambele emise de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, în temeiul Legii nr. 76/1992.
Acest act normativ, care reglementeaza regimul juridic aplicabil actelor emise pentru recuperarea sumelor platite cu titlu de indemnizatie de somaj, stabileste natura deciziilor emise conform art. 47 si prevede ca ele sunt titluri executorii. Sub aspectul procedurii de urmat pentru contestarea lor, Legea nr. 76/2002 stabileste doar dreptul celui nemultumit de a se adresa cu contestatie în termen de 30 de zile, fara sa arate organul ori instanta care are competenta de a solutiona contestatia ori procedura de urmat în cazul contestarii.
În lipsa unor dispozitii prevazute de legea speciala care sa reglementeze competenta în aceasta materie, instanta, careia îi revine competenta de solutionare conform art. 21 din Constitutia României, verifica daca, în raport cu natura actului care face obiectul litigiului, sunt aplicabile alte dispozitii speciale din domeniul de reglementare al actului respectiv ori sunt incidente dispozitiile generale reglementate prin Codul de procedura civila.
Este evident ca drepturile referitoare la ajutorul de somaj sunt drepturi care intra în materia protectiei sociale, dar legiuitorul a inclus în domeniul protectiei sociale mai multe categorii de drepturi, pe care a înteles sa le reglementeze prin acte normative diferite. Astfel, asigurarile pentru somaj sunt reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, iar pentru alte drepturi de asigurari sociale legiuitorul a adoptat Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
Domeniul de reglementare al celor doua acte normative difera însa chiar daca, asa cum s-a aratat, categoriile de drepturi prevazute de cele doua acte normative intra în acelasi domeniu, mai vast, al protectiei sociale.
Tinând seama de diferenta specifica a celor doua notiuni ce intra în domeniul de reglementare al unor acte normative diferite, nu se poate spune ca asigurarile pentru somaj îsi regasesc reglementare, cel putin în materia competentei de solutionare a contestatiilor, în Legea nr. 19/2001, asa cum gresit a stabilit Judecatoria Constanta. Aceasta pentru ca, pe de o parte, cum s-a aratat, categoria drepturilor de pentru somaj nu intra în domeniul de reglementare al Legii nr. 19/2000 (aceasta lege având ca obiect de reglementare pensia pentru limita de vârsta, pensia de invaliditate, pensia de urmas, indemnizatia pentru incapacitate de munca, concediul si indemnizatia pentru maternitate, pentru cresterea copilului, pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutor de deces), iar pe de alta parte pentru ca aceasta lege stabileste limitativ categoriile de litigii atribuite în competenta de solutionare a tribunalului în prima instanta.
Astfel, art. 155 din Legea nr. 19/2000 stabileste competenta tribunalelor în prima instanta în cazul litigiilor privind:
a) modul de calcul si de depunere a contributiei de asigurari sociale;
b) modul de stabilire a majorarilor de întârziere;
c) înregistrarea, evidenta si certificarea contributiei de asigurari sociale;
d) deciziile de pensionare;
e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale;
f) modul de stabilire si de plata a pensiilor, a indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurari sociale;
g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contraventii încheiate conform prezentei legi;
h) contestatiile împotriva masurilor de executare silita, dispuse în baza prezentei legi;
i) alte drepturi si obligatii de asigurari sociale nascute în temeiul prezentei legi.
Din interpretarea acestui text legal rezulta ca o contestatie împotriva deciziei de imputare a unor sume de bani încasate necuvenit cu titlu de ajutor de somaj nu poate fi atribuita competentei tribunalului în prima instanta în temeiul Legii nr. 19/2000, pentru ca cererea nu priveste modul de stabilire sau de plata a dreptului si nici contestarea unui drept ori a unei executari nascute în temeiul acestei legi.
Fiind o competenta speciala, interpretarea data textelor legale care o reglementeaza nu poate fi facuta extensive, cazurilor strict prevazute de art. 155 neputându-li-se adauga altele.
Prin urmare, cum Legea nr. 19/2000 nu reglementeaza o competenta generala în materia protectiei sociale, ci doar o competenta speciala în materia drepturilor de asigurari sociale care fac obiectul reglementarii acestei legi, rezulta ca dispozitiile acestei legi nu îi sunt aplicabile spetei.
În lipsa unei alte norme speciale care sa reglementeze competenta în cazul contestatiei la deciziile de imputare pentru sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor de somaj, se aplica normele generale în materie de competenta, caracterul de titlu executoriu conferit de Legea nr. 76/2002 unor astfel de acte determinând aplicarea normelor de competenta deduse din art. 399 alin. 3 coroborat cu art. 373 Cod procedura civila. Prin urmare, competenta de solutionare a unor astfel de cereri apartine judecatoriei în prima instanta, cauza urmând a fi solutionata de aceasta instanta.
