Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare … când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 469/21 aprilie 2008
Prin acţiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 8758/97/2006 reclamantul I.M.V. a chemat în judecată pe pârâta D.S. DEVA, solicitând anularea deciziei nr.329/26.10.2006 prin care i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art.65 Codul Muncii, ca urmare a reducerii postului, obligarea intimatei la reintegrarea în postul deţinut anterior şi plata despăgubirilor.
În subsidiar, s-a solicitat ca, în cazul în care se consideră temeinică măsura concedierii, să se constate că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la concedierea colectivă şi ca urmare, să fie obligată pârâta la aplicarea măsurilor de protecţie socială speciale prevăzute de Legea nr.174/2006.
Printr-o precizare ulterioară s-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.J.O.F.M DEVA şi a R.N.P.-ROMSILVA Bucureşti, unitate cu personalitate juridică din care face parte şi D.S. Deva.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin decizia de concediere, în mod eronat, nu s-a făcut aplicarea legii nr.174/2006, fapt pentru care nu a putut beneficia de plăţile compensatorii acordate în cazul concedierilor colective şi de cele două salarii medii nete pe economie, conform prevederilor legii speciale.
Prin întâmpinarea depusă în cauză de intimatele s-a solicitat respingerea acţiunii arătând că reclamantul a fost concediat în baza art.65 Codul Muncii, ca urmare a modificării structurii organizatorice şi funcţionale a D.S. Deva, nu ca urmare a retrocedării terenurilor forestiere.
Prin cererea reconvenţională formulată la termenul de 03.04.2007, pârâta a solicitat restituirea sumei de 2.169 lei, contravaloarea a 3 salarii brute achitate reclamantului în temeiul art.74 din C.C.M. pe anii 2006-2007.
Pârâta A.J.O.F.M Hunedoara a solicitat respingerea cererii reclamantului privind obligarea acesteia la plata indemnizaţiei de şomaj şi a drepturilor prevăzute de Legea nr.174/2006 ca nefondată, motivând că reclamantul nu a beneficiat de prevederile acestei legii, deoarece încetarea raporturilor de muncă ale acestuia nu s-a produs în cadrul unei concedierii colective.
Prin sentinţa civilă nr.662/07.06.2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul I.M.V. în contradictoriu cu pârâtele D.S. DEVA, A.J.O.F.M. HUNEDOARA-DEVA şi R.N.P-ROMSILVA Bucureşti şi în consecinţă:
S-a anulat parţial decizia nr.329 din 26.10.2006 emisă de D.S. Deva cu privire la concedierea reclamantului în temeiul art.65 Codul Muncii.
S-a constatat că raporturile de muncă au încetat ca urmare a concedierii colective, conform art.65 Codul Muncii, coroborat cu art.68 Codul Muncii şi Legea nr.174/2006 şi a fost obligată pârâta să depună documentaţia prevăzută de Legea nr.174/2006 la A.J.O.F.M. Hunedoara.
A fost obligată pârâta A.J.O.F.M. Hunedoara să plătească reclamantului o sumă egală cu două salarii medii nete pe economie din luna ianuarie 2006 şi venitul lunar de compensaţie, conform art.2 din Legea nr.174/2006.
În baza art.246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.324/26.10.2006 emisă de D.S. Deva şi reintegrarea pe postul deţinut.
S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională D.S. Deva împotriva reclamantului pârât reconvenţional şi în consecinţă:
A fost obligat reclamantul pârât reconvenţional să restituie pârâtei reclamante reconvenţionale suma de 2.169 lei net, achitată în baza art.74 din Contractul Colectiv de muncă.
S-a respins în rest acţiunea reclamantului.
A fost obligată pârâta Direcţia Silvică Deva să plătească reclamantului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă că temeiurile de drept cuprinse în H.C.A. a R.N.P indică cu certitudine că s-a avut în vedere concedierea colectivă, ca atare raporturile de muncă au încetat în cauză urmare acestei concedierii colective, în sensul art.68 Codul Muncii, aşa încât reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de măsurile de protecţie prevăzute de Legea nr.1743/2006, urmând a fi restituită suma primită în baza contractului colectiv de muncă pretinsă prin cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termenul legal prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, recurs reclamantul I.M.V. , precum şi pârâta A.J.O.F.M.DEVA aducându-i critici de netemeinicie şi nelegalitate.
În ce priveşte recursul reclamantului s-a solicitat modificarea parţială a sentinţei în sensul de a obliga pe pârâta A.J.O.F.M Hunedoara să-i plătească venitul lunar de completare pe o perioadă de 24 luni prevăzut de art.2 lit.a, d din Legea nr.174/2006 şi a respinge cererea reconvenţională înaintată de reclamanta reconvenţională Direcţia Silvică Deva şi a obliga intimata la plata a 5 salarii conform contractului colectiv de muncă.
Prin recursul promovat de pârâta A.J.O.F.M se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii introductive formulată în cauză de reclamantul I.M.V.
În dezvoltarea motivelor de recurs , recurenta critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, arătând, în esenţă, că raportat la motivul care a determinat concedierea reclamantului, respectiv restructurarea D.S. Deva, iar nu retrocedarea terenurilor forestiere către foştii proprietari, reclamantul nu poate beneficia de protecţia socială conferită de acest act normativ.
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 1207/2007 a admis recursul pârâtei A.J.O.F.M.DEVA ca fondat, şi în consecinţă a modificat, în parte, hotărârea în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul I.M.V. ca netemeinică şi nelegală, a menţinut dispozitivul sentinţei atacate în ce priveşte aplicarea art.246 Cod procedură civilă referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.324/2006 şi reintegrarea în muncă, dată fiind voinţa părţii reclamante de renunţarea la judecată sub acest capăt de cerere şi a respins recursul declarat de către reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că potrivit art.2 alin.1 din Legea nr. 174 din 16 mai 2006 privind unele masuri de protecţie sociala a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foştii proprietari: „ persoanele disponibilizate prin concedieri colective de la Regia Naţională a pădurilor – Romsilva, prevăzute la art.1, ca urmare a predării treptate a pădurilor către beneficiază de drepturile enumerate la lit.a-b „
Din titulatura şi conţinutul acestei legii reiese că măsurile de protecţie socială prevăzute de acest act normativ vizează salariaţii concediaţi pe motivul expres prevăzut de această lege specială, respectiv restituirea pădurilor către foştii proprietari.
Or, în speţă, în conţinutul deciziei de concediere nr.329/26.10.2006 se menţionează ca temei al concedierii art.65 şi urm. din Legea nr.53/2003(Codul muncii), cu modificările ulterioare, art.63, 75 şi 76 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, iar ca argumentare în fapt se reţine că decizia de reducere a postului este determinată de reorganizarea direcţiei, ca efect al limitării resurselor economice şi ca un proces absolut necesar pentru creşterea eficienţei activităţii(f.4).
Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie în anulare reclamantul I.M.V. prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1307/5.11.2007 pronunţată de această instanţă şi rejudecarea cauzei în sensul de a se dispune respingerea ca nefondate a tuturor recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 662/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 2 şi art. 318 cod procedură civilă, se menţionează că recursul intimatei AJOFM Hunedoara a fost judecat cu încălcarea normelor de competenţă şi soluţia este şi rezultatul unei erori materiale.
Astfel, în conflictele de drepturi având ca obiect desfacerea contractului de muncă calitatea de părţi o pot avea numai salariatul şi angajatorul. Întrucât s-a formulat un capăt de cerere împotriva AJOFM Hunedoara pentru plata unor drepturi băneşti, această parte avea calitate procesual pasivă numai pe acest capăt de cerere.
Ca urmare este inadmisibilă atacarea cu recurs de către intimata AJOFM a soluţiei primei instanţe referitoare la desfacerea contractului de muncă.
Instanţa supremă, prin mai multe decizii de speţă, a statuat că inadmisibilitatea este asimilată încălcării normelor de competenţă.
Pe de altă parte, soluţia instanţei de fond este şi rezultatul unei erori materiale evidente. Întreg personalul salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, deci şi şoferii, fac parte din personalul silvic. Împrejurarea că este vorba de o concediere colectivă rezultă fără echivoc din preambulul deciziei de desfacere a contractului de muncă. Intimatele DS Deva şi RNP nu au atacat hotărârea primei instanţe tocmai pe motivul că era vorba de o concediere colectivă.
Intimata AJOFM a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
Intimata RNP ROMSILVA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare pentru că nu îndeplineşte nici unul din motivele pentru care poate fi exercitată.
CURTEA, analizând prezenta contestaţie în anulare prin raportare la dispoziţiile art. 317, 318 Cod procedură civilă, reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Aceste dispoziţii vizează situaţia în care părţile, instanţa din oficiu sau procurorul, dacă a participat la judecată, nu au invocat excepţia de necompetenţă absolută .
Se are în vedere aşadar, judecarea cauzei de către o instanţă care este necompetentă absolut material sau teritorial (atunci când competenţa este exclusivă).
Motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă nu poate fi utilizat prin analogie şi la alte situaţii decât cele expres reglementate. Astfel, nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate, deoarece acestea, chiar dacă sunt aşezate de legiuitor în capitolul „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competenţă. Aceeaşi este soluţia şi în cazul celorlalte norme privind compunerea şi constituirea instanţei.
De altfel, susţinerea contestatorului că instanţa de recurs nu trebuia să admită recursul declarat de către intimata AJOFM Hunedoara, întrucât acesta era inadmisibil nu vizează competenţa instanţei, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 2, litera c coroborat cu art. 3 pct. 3 Cod procedură civilă, Curtea este instanţa competenţă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de către tribunale prin care se soluţionează un conflict de drepturi, supus legislaţiei muncii.
Prin urmare, primul motiv invocat de către contestator referitor la necompetenţa instanţei de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, faptul că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale, trebuie reţinut că prin greşeli materiale se au în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite.
Nu pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică.
Or, contestatorul invocă ca fiind o greşeală materială aprecierea instanţei că la nivelul RNP ROMSILVA nu a avut loc o concediere colectivă.
În realitate, prin decizia atacată instanţa de recurs nu a respins recursul pentru că nu am fi în prezenţa unei concedieri colective, ci pentru faptul că această concediere nu a fost determinată de restituirea pădurilor către foştii proprietari, singura situaţie în care persoanele disponibilizate ar fi beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 174/2006.
Aceasta nu este o eroare materială care să poată fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural, deci pentru reformarea unor greşeli de fond.
Pentru considerentele menţionate, contestaţia în anulare formulată de către contestator fiind neîntemeită, Curtea a dispus în temeiul art. 317, 318 Cod procedură civilă, respingerea acesteia.
