– Codul de procedură civilă: art. 93, art. 98, art. 112 pct. 1, art. 317 alin. (1) pct. 1
Din coroborarea prevederilor art. 112 pct. 1 cu cele ale art. 93 C. pr. civ. rezultă, fără echivoc, că, în cazul alegerii unui domiciliu procesual, ca de exemplu locul de muncă, reclamantul este dator să indice atât domiciliul procesual ales, cât şi domiciliul său real.
în condiţiile în care o atare obligaţie procesuală a fost ignorată ah initio de către reclamant, nesancţionarea sa de către instanţa de fond, conform prevederilor art. 114: C. pr. civ., nu-i poate permite să se prevaleze de nesocotirea de către el a dispoziţiilor art. 93 C. pr. civ. pentru a justifica incidenţa motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., cu atât mai mult cu cât a cunoscut termenele de judecată şi dispoziţiile instanţei de recurs, deşi a fost citat la domiciliul procesual ales şi după pensionare.
(Decizia civilă nr. 1029 din 27 aprilie 2010, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin decizia civilă nr. 2133 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 632 din 30 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 6147.1/30/2007, a fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că au fost respinse ca prescrise pretenţiile reclamantului privind diferenţa de indemnizaţie lunară netă pe perioada august – decembrie 2002, primele de concediu de odihnă pe anii 2001, 2002 şi 2003, precum şi cele privind sporul de stres şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru perioada 1 mai 2004 – 1 septembrie 2004.
A respins ca neîntemeiate pretenţiile privind acordarea primelor de concediu aferente anilor 2004, 2005 şi 2006.
Totodată, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei recurate în privinţa sporului de stres şi suprasolicitare neuropsihică din data de 1 septembrie 2004 şi până la data pronunţării sentinţei de fond, 30 noiembrie 2007, cele cu privire la plata sporului de 30%, respectiv 40%, actualizarea sporurilor admise cu rata inflaţiei, de la data naşterii drepturilor şi până la plata lor efectivă, dobânda legală de la introducerea acţiunii şi până la plata efectivă, precum şi cele cu privire la daunele morale şi respingerea cererii faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare reclamantul D.M., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la nr. 199/59/2010, prin care a solicitat anularea deciziei în discuţie şi rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei de fond.
Sintetizând motivele de retractare ale reclamantului, care în opinia sa se circumscriu prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., Curtea a constatat că ele au vizat, în esenţă, împrejurarea că la momentul soluţionării recursului nu a fost îndeplinită legal procedura de citare, întrucât reclamantul a fost citat la sediul instanţei la care funcţiona la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, deşi nu mai ocupa funcţia de judecător.
Contestatorul a mai adăugat că, potrivit legii, comunicarea citaţiei ar fi putut fi făcută doar la adresa sa de domiciliu reală, iar nu la aceea procedural aleasă, de vreme ce aceasta din urmă nu mai putea fi luată în seamă după pensionare. în plus, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 C. pr. civ., deoarece contestatorul a avut la momentul promovării demersului judiciar acelaşi domiciliu cu cel actual, neexistând posibilitatea vreunei confuzii.
în fine, s-a susţinut că instanţa de recurs era datoare să aplice prevederile art. 93 C. pr. civ., în sensul de a dispune citarea la domiciliul contestatorului, de vreme ce alegerea de domiciliu procedural nu fusese însoţită de desemnarea unei persoane însărcinate cu primirea actelor de procedură.
Intimatul Ministerul Justiţiei şi-a exprimat poziţia procesuală prin întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, cu motivarea că, potrivit art. 98 C. pr. civ., schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei, prin petiţie depusă la dosar, iar neîndeplinirea acestei obligaţii a determinat citarea reclamantului la vechea adresă. Totodată, se susţine că nu sunt incidente prevederile art. 317 pct. 1 alin. (1) C. pr. civ., dat fiind că reclamantul a avut o participare activă la proces, în sensul că a formulat mai multe apărări în cauză, atât la judecata în fond, cât şi cu ocazia controlului judiciar.
Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în dosarul nr. 6147.3/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara, ataşat la prezentul, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., Curtea a constatat următoarele:
Uzând de facultatea ce i-a fost recunoscută de art. 93 C. pr. civ., prin cererea de chemare în judecată din data de 30 august 2007, reclamantul D.M. şi-a ales domiciliul procesual la locul său de muncă, respectiv la Curtea de Apel Timişoara, Piaţa Ţepeş Vodă, nr. 2A, judeţul Timiş, astfel că toate actele de procedură întocmite în cursul judecăţii i-au fost comunicate la sediul acestei instituţii.
în timp ce procesul se afla în etapa recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, reclamantul a fost eliberat din funcţie, prin pensionare, însă niciun înscris din dosarul cauzei nu atestă manifestarea sa de voinţă în sensul de a fi citat la o altă adresă decât cea a locului de muncă, context în care, în mod corect, actele de procedură au fost comunicate la sediul fostului loc de muncă, singura adresă indicată prin acţiune.
Potrivit art. 93 C. pr. civ., în caz de alegere de domiciliu, partea are obligaţia de a arăta persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, în caz contrar citarea făcându-se la domiciliul părţii. însă reclamantul nu poate opune cu succes instanţelor judecătoreşti acest text de lege pentru a obţine retractarea deciziei pronunţată, dat fiind că, la epoca promovării demersului judiciar, persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură era însuşi contestatorul, împrejurare ce rezultă cu evidenţă din faptul că domiciliul procesual ales era chiar locul de muncă al acestuia.
Pe de altă parte, contestatorul avea obligaţia procesuală de a indica domiciliul său real, nu potrivit art. 98 C. pr. civ., întrucât, aşa cum corect a afirmat prin contestaţia supusă analizei, nu şi-a schimbat domiciliul în cursul procesului, ci în conformitate cu art. 112 pct. 1 coroborat cu art. 93 C. pr. civ., prevederi legale din care rezultă fără echivoc că autorul acţiunii era dator să indice atât domiciliul procesual ales, cât şi domiciliul său real.
Or, în condiţiile în care o atare obligaţie procesuală a fost ignorată ab initio de către reclamant, nesancţionarea sa de către instanţa de fond, conform prevederilor art. 1141 C. pr. civ., nu-i poate permite a se prevala de normele art. 93 C. pr. civ. ori de a pretinde o diligenţă sporită din partea instanţei de recurs constând în demersuri la serviciile auxiliare pentru a afla domiciliul său real. Altfel spus, nesocotirea unei obligaţii procesuale elementare de a-şi arăta domiciliul prin cererea introductivă, nu se poate transforma într-un drept al reclamantului de a solicita şi de a obţine retractarea deciziei supusă analizei, pentru că, în caz contrar, acest lucru i-ar permite să se prevaleze de propria sa culpă pentru a obţine protecţie juridică, ceea ce nu poate fi acceptat.
Motivul de retractare invocat de reclamant este cu atât mai netemeinic cu cât, chiar şi după momentul pensionării, reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia impusă prin art. 129 alin. (1) C. pr. civ., manifestând un interes sporit în a-şi susţine interesele şi poziţia procesuală în cauză. Astfel, din actele procedurale întocmite rezultă cu certitudine că, deşi a fost citat în continuare la locul de muncă, cunoştea termenele de judecată şi dispoziţiile instanţei de recurs.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt şi de drept mai sus expuse, Curtea a constatat că situaţia invocată de reclamant nu se circumscrie motivului de retractare prevăzut de art. 312 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., context în care contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
