Contestaţie la executare. Condiţii pentru reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariul de avocat şi onorariul executorului judecătoresc. Contestaţie la executare


Instanţa nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. TVA-ul, fiind o taxă pe care nu o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis şi nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanşarea procedurii de executare silită.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, contestatoarea S.C. C.S.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A.G., anularea formelor de executare iniţiate prin înfiinţarea propririi asupra conturilor societăţii, încetarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr.206/2010 BEJA Stoica Constantin Adrian şi Stoica Constantin Gabriela-Simona şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că hotărârea în baza căreia s-a început executarea silită nu este irevocabilă, fiind deja atacată de contestatoare la Curtea de Apel Constanţa, cu termen de judecată la data de 25 august 2010.

De asemenea, s-a precizat că, în cadrul cheltuielilor de executare reprezentând onorariul de avocat, intimatul arată în mod expres prin cererea din 2.07.2010 că “solicită obligarea la plata cheltuielilor efectuate cu prezenta executare (onorariu avocat 2.380 lei), însă executorul a obligat societatea la plata sumei de 5.580 lei onorariu de avocat, fără a avea nici o justificare sau dovadă cu vreun înscris în acest sens.

Contestatoarea a susţinut că suma reprezentând rest de plată din debitul principal nu este corect fixată, în condiţiile în care a achitat suma de 13.283 lei calculată prin cumularea următoarelor viramente bancare: 2.690 lei la data de 9 februarie 2010, 7.062 lei la data de 17 februarie 2010, 3.531 lei la data de 24 martie 2010.

În ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc de 6.200 lei, s-a arătat că depăşeşte cota maximală fixată de Legea nr.188/2000 a executorilor judecătoreşti, completată şi modificată cu Ordinul Ministrului Justiţiei. Cum legea specială fixează limite minimale şi maxime ale acestor onorarii, nu se poate deroga de la lege prin convenţia părţilor în detrimentul contestatoarei, legiuitorul urmărind prin aceasta tocmai o protejare a intereselor debitorului în faţa unui posibil abuz de drept.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată, ca nelegală şi nefondată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu (onorariu avocat).

În apărare, intimatul a arătat că, având în vedere natura şi obiectul litigiului, în ceea ce priveşte momentul pornirii executării silite, în mod evident sunt aplicabile dispoziţiile art.289 Codul muncii, conform cărora hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.

S-a susţinut că, în toata acţiunea, contestatoarea nu formulează nici o critică întemeiată cu privire la legalitatea titlului intimatului sau la formele de executare efectuate până în acest moment, menţionându-se că prin înfiinţarea popririi asupra conturilor s-a ajuns la blocarea activităţii societăţii.

A precizat intimatul că onorariul de avocat perceput pentru faza de executare silită se ridică la suma de 4.500 + TVA lei, întocmai cum a fost solicitat de către executor, conform contractului de asistenţă juridică nr.832/30.06.2010 încheiat cu intimatul, ce are ca obiect executarea silită, din care rezulta clar onorariul fixat. Într-adevăr, în cererea de punere în executare silită a sentinţei nr.783/26.04.2010 s-a solicitat plata cheltuielilor de executare în valoare de 2.380 lei, dar este vorba doar despre o eroare materială, onorariul rezultând din Contractul de asistenţă juridică nr.832/30.06.2010.

S-a menţionat că debitul principal, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa nr.783/26.04.2010, este în valoare de 60.405 lei, iar prin cererea de punere în executare silită s-a solicitat suma de 50.653 lei, reprezentând diferenţa dintre plăţile compensatorii acordate de instanţă (60.405 lei) şi suma de 9.752 lei (suma achitată de către contestatoare ulterior introducerii acţiunii).

A mai precizat intimatul că Legea nr.188/2000, cu toate modificările, stabileşte cu exactitate modalitatea de calcul a onorariilor percepute de către executorii judecătoreşti, iar onorariul stabilit de către executor, 6.200 lei, nu încalcă prevederile legale în materie.

În drept: art.112 pct.4, art.115, art.376, art.377, art.274 Cod procedura civila, art.289 Codul muncii, art.37 Legea nr.188/2000.

Prin precizările depuse ulterior, contestatoarea a solicitat ca, atât onorariul expertului, cât şi al avocatului intimatului, să fie diminuate în concordanţă cu complexitatea litigiului, întrucât acestea sunt nejustificat de mari faţă de natura cauzei, însumate reprezentând peste 20% din valoarea debitului. Mai mult decât atât, în litigiul principal, onorariul avocatului creditorului a fost de 500 de lei, de 10 ori mai mic decât în faza executării. A mai precizat contestatoarea că nu a fost achitată de către creditor creanţa ce i se impută rezultând din cele două onorarii.

Prin precizările depuse la 01.09.2010 prin Serviciul juridic, contestatoarea a precizat temeiul juridic al contestaţiei, respectiv art.399 şi urm. C.p.civ, învederând totodată că nu mai insistă în critica privind începerea executării motivat de faptul că dosarul nu ar fi fost judecat în mod irevocabil.

În şedinţa publică din 11.10.2010, contestatoarea prin reprezentant a arătat că înţelege să conteste numai sumele reprezentând onorariu avocat şi judecătoresc în cuantum de 11.780 lei.

Prin sentinţa civilă nr.22856/18.10.2010, Judecătoria Constanţa a admis în parte contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată şi a dispus anularea în parte a executării silite pornite de B.E.J. Stoica-Constantin Adrian şi Stoica-Constantin Gabriela-Simona în dosarul de executare silită nr.206/2010, respectiv în ceea ce priveşte suma de 5.580 lei reprezentând onorariu avocat şi suma de 4.662,56 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc. Totodată, a obligat pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut în expunerea situaţiei de fapt că, în baza titlului executoriu-Sentinţa civilă nr.784/26.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a Încheierii nr.5504 E/15.07.2010 a Judecătoriei Constanţa, la cererea creditorului intimat, a fost pornită executarea silită prin instituirea popririi asupra conturilor bancare ale contestatoarei, formându-se dosarul de executare silită nr.206/2010 BEJ Stoica Constantin Adrian şi Stoica Constantin Gabriela-Simona.

Prin procesul-verbal din 02.07.2010, potrivit Legii nr.188/2000 modificată prin Legea nr.332/2006 şi Ordinului nr.2550/C/14.11.2006 al Ministrului Justiţiei, au fost stabilite cheltuielile aferente executării silite, respectiv: 10 lei-taxă de timbru, 0,15 lei-timbru judiciar, 5.580 lei-onorariu avocat, 6.200 lei-onorariu executor judecătoresc, din care 310 lei avans.

S-a mai reţinut că, potrivit cererii formulate de creditor, creanţa solicitată a fi executată este în cuantum de 51.248 lei.

Raportând procentul prevăzut de art.37 lit.b din Legea nr.188/2000 şi de Ordinului Ministrului Justiţiei nr.2550/2006 la creanţa executată, instanţa a constatat că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu încălcarea acestor dispoziţii legale, impunându-se anularea în parte a executării silite, respectiv în ceea ce priveşte suma de 4.662,56 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc.

În ceea ce priveşte onorariul avocatului ales al intimatului creditor, aferent executării silite, s-a reţinut că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor aferente executării silite a fost întocmit la 02.07.2010, iar contractul de asistenţă juridică, în care se consemnează cuantumul onorariului (pentru care s-a emis factură la 27.08.2010), este încheiat la 07.07.2010.

Astfel, având în vedere disp. art.3717 alin.3 C.p.civ. şi considerentele arătate, instanţa a constatat că în mod nelegal a fost supusă executării silite suma de 5.580 lei reprezentând onorariu avocat, impunându-se anularea executării silite şi în ceea ce priveşte această creanţă.

În privinţa cheltuielilor de judecată, s-a făcut aplicarea disp. art.274 C.proc.civ.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus a declarat recurs intimatul-creditor, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma disp. art.304 pct.6, 7, 8, 9 C.proc.civ.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, a arătat că, dispunând reducerea onorariului executorului judecătoresc până la suma de 1.537,44 lei, instanţa de fond a făcut o dublă greşeală: pe de o parte, a aplicat în mod greşit OMJ în locul Legii nr.188/2000 şi, pe de altă parte, a inclus TVA-ul în suma stabilită cu titlu de onorariu, ceea ce contravine legii.

Deşi a amintit disp. art.37 lit.b din Legea nr.188/2000, modificată prin OUG nr.144/2007, instanţa a făcut totuşi aplicarea OMJ nr.2550/2006, modificat implicit prin OUG nr.144/2007 (ulterior şi cu o forţă juridică superioară), care prevede în mod corect şi logic că pentru creanţe între 50.000 şi 80.000 lei onorariul maxim este de 5.000 lei plus 3% din ce depăşeşte 50.000 lei.

A mai susţinut recurentul că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispoziţiile Legii nr.188/2000, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de începere a executării silite (art.37 din Legea nr.188/2000, modificată prin OUG nr.144/2007), onorariul fiind stabilit la suma de 5.000 lei, sub limita maximă legală, fără a include şi TVA-ul, care reprezintă o taxă ce se colectează şi se virează imediat la bugetul de stat, orice altă interpretare fiind discriminatorie şi contrară legii.

Cu privire la onorariul de avocat, s-a arătat că instanţa de fond a anulat în mod nelegal executarea pentru acesta, deoarece, din eroare, la completarea delegaţiilor avocaţiale au fost inversate contractul de asistenţă juridică pentru executarea silită (cu suma de 4.500 lei) şi cel pentru recurs. Dar, în momentul în care instanţa de executare a fost sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite prin poprire, la dosarul de executare existau toate dovezile necesare cu privire la sumele ce urmau a fi plătite de debitor, iar instanţa de executare a verificat toate aceste aspecte şi a încuviinţat cererea pentru suma menţionată de executor, potrivit legii.

A mai precizat recurentul că, anulând în întregime executarea pentru creanţa reprezentând onorariul de avocat, instanţa de fond a dat mai mult decât a cerut contestatoarea-reducerea onorariului în temeiul art.275 C.proc.civ. A arătat că, oricum, argumentele invocate de contestatoare pentru reducere trebuie înlăturate, deoarece: micşorarea de către instanţă a onorariului de avocat reprezintă o excepţie, când există o disproporţie vădită faţă de obiectul pricinii; art.275 C.proc.civ. trebuie aplicat cu prudenţă, pentru evitarea eventualelor abuzuri ale debitorilor căzuţi în pretenţii; în speţă, onorariul perceput în cele două faze procesuale (fond şi recurs) este extrem de mic, raportat la valoarea creanţei şi, întregit cu onorariul executorului, nu depăşeşte procentul de 10% din valoarea creanţei, conform practicii judiciare.

Examinând legalitatea sentinţei civile atacate prin prisma motivelor de recurs şi în conformitate cu disp. art.3041 C.proc.civ., tribunalul a reţinut următoarele:

Iniţial, în expunerea de motive a contestaţiei, debitoarea a susţinut că „executorul a obligat societatea la plata sumei de 5.580 lei onorariul de avocat, fără a avea nici o justificare sau dovadă cu vreun înscris în acest sens”.

În cadrul precizărilor ataşate la f-19 din dosarul de fond, pe lângă faptul că a solicitat diminuarea în concordanţă cu complexitatea litigiului a onorariului expertului şi a onorariului avocatului, contestatoarea a mai susţinut că „nu a fost achitată de către creditor creanţa ce i se impută rezultând din cele două onorarii”.

Or, în condiţiile în care prin contestaţie s-a invocat şi lipsa înscrisurilor doveditoare ale plăţii onorariului de avocat în sumă de 5.580 lei, apare neîntemeiată susţinerea din recurs potrivit căreia, prin anularea în întregime a actelor de executare sub aspectul cheltuielilor reprezentate de onorariul avocatului, instanţa de fond ar fi dat mai mult decât ar fi cerut contestatoarea.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa în cauză a motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.6 C.proc.civ., după cum argumentele invocate în susţinerea motivelor de recurs nu sunt de natură să atragă nici aplicabilitatea motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.7 şi 8 C.proc. civ.

În schimb, soluţia adoptată de judecătorul fondului din perspectiva cheltuielilor de executare este supusă modificării prin prisma disp. art.304 pct.9 C.proc.civ.

Încheierea contractului de asistenţă juridică în care este consemnat onorariul de avocat şi emiterea chitanţei de plată a acestui onorariu ulterior întocmirii procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, nu prezintă relevanţă sub aspectul dovezii plăţii onorariului de avocat, din perspectiva prevederilor art.3717 alin.2 C.pr.civ. Problema pe care instanţa de executare este ţinută a o rezolva este aceea a producerii dovezii efectuării unor cheltuieli în procedura de executare, cum sunt cele cu plata unui avocat care asistă partea în această procedură, până la finalizarea executării; or, din acest punct de vedere, existenţa contractului de asistenţă juridică din cuprinsul căruia rezultă cuantumul onorariului şi chitanţa de plată sunt suficiente sub aspect probator, chiar dacă au o dată ulterioară cererii de încuviinţare a executării silite.

Nu s-au invocat motive temeinice nici pentru reducerea cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat.

Este adevărat că instanţa de judecată poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite prin procesul verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Întrucât executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispoziţiile art.274 alin.3 C.proc.civ. sunt aplicabile şi în faza executării silite. Prin aplicarea acestor dispoziţii, instanţa nu intervine în relaţia dintre avocat şi client şi nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistenţă juridică, dar are posibilitatea de a micşora cuantumul cheltuielilor pe care şi le recuperează creditorul cu acest titlu, în situaţia în care sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea creanţei sau de îndeplinită de avocat.

Or, în cauză, susţinerea contestatoarei potrivit căreia onorariul perceput de avocatul creditorului ar fi disproporţionat de mare nu este întemeiată. Executarea creanţei a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în obţinerea titlului executoriu (copie legalizată a sentinţei civile nr.784/26.04.2010 a Tribunalului Constanţa), consultaţii acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare. Totodată, faţă de valoarea creanţei, care este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului creditorului-recurent nu apare ca fiind disproporţionat.

De asemenea, împrejurarea că aceste cheltuieli de executare, precum şi cele cu onorariul de executor, nu au fost avansate în întregime, iniţial, de către creditor, fiind plătite din creanţa executată, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art.3717 din Codul de procedură civilă, deoarece societatea debitoare, refuzând aducerea la îndeplinire, de bunăvoie, a dispoziţiilor conţinute în titlul executoriu, şi-a asumat implicit şi faptul plăţii cheltuielilor pe care executarea silită le presupune, respectiv onorariile executorului, avocatului.

Potrivit art.3717 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Raţiunea textului de lege are în vedere asigurarea tuturor condiţiilor în vederea executării cu celeritate a titlului executoriu, astfel încât desăvârşirea executării silite să nu fie îngreunată sau perturbată spre exemplu de refuzul debitorului de conformare sau de colaborare cu organul de executare ori de lipsa fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de executare. În mod firesc, executarea silită fiind declanşată la cererea creditorului, în interesul său, acestuia îi incumbă avansarea cheltuielilor de executare. Nimic nu împiedică însă ca onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului să fie achitate din creanţa executată, atâta timp cât executorul sau avocatul nu se opun, aceştia fiind singurii în măsură să refuze efectuarea actelor respective datorită neavansării cheltuielilor corespunzătoare de către creditor.

Cu privire la cuantumul onorariului de executor, se reţine că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte.

Potrivit textului legal menţionat, pentru creanţele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus 3% din suma ce depăşeşte 50.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În cauză, s-a constatat că onorariul de 5.000 lei stabilit prin procesul-verbal din 02.07.2010 pentru activitatea depusă de către executorul judecătoresc s-a raportat la cuantumul debitului pentru care s-a început urmărirea silită şi a fost determinat prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, situându-se sub limita de 10% din creanţa pusă în executare. Nu putea fi avut în vedere plafonul maxim de 3% prevăzut de Ordinul Ministrului justiţiei nr.2550/2006, din moment ce există un act normativ ulterior şi cu o forţă juridică superioară-OUG nr.144/2007, prin care a fost modificat implicit plafonul respectiv.

Ceea ce depăşeşte suma de 5.000 lei reprezintă TVA-ul (1.200 lei) care, fiind o taxă pe care executorul nu o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis şi nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanşarea procedurii de executare silită).

Instanţa nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, cum este cazul în speţă, nu pot fi disproporţionat de mari faţă de munca depusă de executor, astfel cum a susţinut intimata-contestatoare, întrucât textul de lege menţionat înlătură orice disproporţie vădită.

Pentru aceste motive, contestaţia la executare formulată împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare şi a actelor de executare efectuate se impunea a fi respinsă în întregime ca nefondată.

În considerarea argumentelor expuse şi în temeiul art.312 alin.3 rap.la art.304 pct.9 C.proc.civ., prin admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei civile atacate, s-a respins ca nefondată contestaţiala executare.