ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. R 2957
?edin?a publică din data de 22.12.2010
Tribunalul compus din:
PRE?EDINTE:
JUDECĂTOR:
JUDECĂTOR:
GREFIER:
Pe rol solu?ionarea recursului civil declarat de recurentul – contestator SC O. P. SA împotriva sentinţei civile nr. 13453 din data de 12.11.2009 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 5493/299/2009 în contradictoriu cu intimaţii G. I., C. V., G. M., M. F., P. E., L. C.L, H. C., G. M., B. M., A. N., P. D., B. V., B. M., L. T., C. D., C. T., S. I., B. D., N. R., S. C., A. A., H. F., S. G., B. D., B. E., P. C., F. A., F. R., C. V., M.F., P.N., C. P., B. C., B. V., B. C.J. O., C. M., G. F., R. F., S. E., B. D., A. A., M. P., P. E., S.M. şi intimatul terţ – poprit R. B. SA, având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în ?edin?ă publică a răspuns recurentul – contestator prin avocat care depune împuternicire avocaţială la dosarul cauzei, lipsind celelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ?edin?ă, după care,
Tribunalul, din oficiu, revine asupra timbrajului cererii de recurs, constatând că prezenta cerere izvorăşte dintr-un litigiu de muncă, în conformitate cu dispoziţiile Legii 146/1997 art. 15 lit. a cererea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru. Astfel cererea de reexaminare este rămasă fără obiect.
Recurentul – contestator, prin avocat, depune la dosarul cauzei înscrisuri cu privire la schimbarea denumirii.
Tribunalul ia act de schimbare denumirii şi dispune rectificarea citativului, precum şi a informaţiilor din sistemul Ecris.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, tribunalul acordă cuvântul pe probe.
Recurentul- contestator, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.
Tribunalul constatând că proba cu înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs este concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, în baza art. 305 cpc o încuviinţează şi ia act că s-a administrat la termenul de azi.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul – contestator, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se constate că actele de au fost întocmite de un necompetent, ceea ce atrage nulitate executării silite. Cu cheltuieli în măsura în care s-a depus dovada acestora.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. 5493/299/2009 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contestatoarea SC P.SA a chemat în judecată pe intimaţii G. I., C. V., G. M., M. F., P. E., L. C.L, H. C., G. M., B. M., A. N., P. D., B. V., B. M., L. T., C. D., C. T., S. I., B. D., N. R., S. C., A. A., H. F., S. G., B. D., B. E., P. C., F. A., F. R., C. V., M.F., P.N., C. P., B. C., B. V., B. C.J. O., C. M., G. F., R. F., S. E., B. D., A. A., M. P., P. E., S.M. şi intimatul terţ – poprit R. B. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să anuleze procedura de executare silită ce face obiectul dos. nr. 152E/2009 aflate la SEJ B. şi, pe cale de consecinţă, să anuleze toate actele de executare efectuate, adresa de înfiinţare a popririi, procesul-verbal de cheltuieli şi raportul de expertiză, suspendarea executării ce face obiectul dosarului nr. 152/E/2009 aflat la BEJ B. şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în executarea Deciziei civile nr. 1678/2008 – R din 20.11.2008 a Curţii de Apel Oradea, prin adresa de înfiinţare a popririi, BEJ B. a înfiinţat poprirea asupra conturilor contestatoarei, deschise la terţul poprit, R. B. SA, până la concurenţa sumei de 28817,30 lei. Din coroborarea dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 C.proc.civ. cu cele ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, rezultă că prin lege, executorii judecătoreşti sunt competenţi să soluţioneze cererile de executare silită exclusiv în circumscripţia teritorială a judecătoriei de care aparţin.
De asemenea, din coroborarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 lit. a cu cele ale art. 9 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, reiese că este competent să soluţioneze o cerere de executare a dispoziţiilor unei hotărâri pronunţate în materie civilă, inclusiv litigii de muncă, judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea.
În materia popririi, competenţa teritorială a executorului se stabileşte în funcţie de dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora poprirea se înfiinţează, la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit, în acest sens fiind şi practica în materie a Î.C.C.J.
În speţă, atât contestatoarea, în calitate de debitoare, cât şi terţul poprit, sunt persoane juridice cu sediul în Bucureşti, iar SEJ B.se afla in circumscripţia Curţii de Apel Oradea, fiind situat in localitatea Oradea.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, aceasta a fost motivată de către contestatoare pe faptul prevenirii unui prejudiciu patrimonial de proporţii, care nu ar putea fi reparat complet şi în timp rezonabil.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi 403 C. proc. civ.
Intimaţii si terţul poprit nu au formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 13453/12.11.2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC P. SA în contradictoriu cu intimaţii G. I., C. V., G. M., M. F., P. E., L. C.L, H. C., G. M., B. M., A. N., P. D., B. V., B. M., L. T., C. D., C. T., S. I., B. D., N. R., S. C., A. A., H. F., S. G., B. D., B. E., P. C., F. A., F. R., C. V., M.F., P.N., C. P., B. C., B. V., B. C.J. O., C. M., G. F., R. F., S. E., B. D., A. A., M. P., P. E., S.M. şi intimatul terţ – poprit R. B. SA ca neîntemeiată; a respins cererea având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare executării ca neîntemeiată şi a respins cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin decizia civilă nr. 1678/2008-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3606/111/2007, instanţa a dispus obligarea contestatoarei la plata către fiecare intimat a cate 500 lei cheltuieli de judecata in recurs.
In baza acestei hotărâri s-a pornit executarea silita ce formează obiectul dosarului de executare nr. 152E/2009 aflat la SEJ Bş, intimatul solicitând executarea silita in vederea recuperării debitului.
La data de 16.02.2009 s-a întocmit procesul verbal cu privire la cheltuielile de executare, stabilindu-se cuantumul acestora la suma de 5817,30 lei.
La data de 19.02.2009 i s-a comunicat terţului poprit adresa de înfiinţare a popririi asupra conturilor debitorului S.C. P. S.A. pentru acoperirea sumei de 28817,30 lei , reprezentând cheltuieli de judecata din recurs si cheltuieli de executare conform titlul executoriu. De asemenea, la data de 19.02.2009, contestatoarea este incunostiintata cu privire la măsura infiintarii popririi pe conturile sale aflate la R. B..
Prin prezenta actiune, contestatoarea invoca faptul ca executorul care a intocmit actele de executare nu era competent din punct de vedere teritorial, intrucat, conform art 453 Cod Pr Civ, executarea putea fi realizata doar de BEJ-ul de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit.
Conform art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar, alineatul 2 al aceluiaşi articol, statueaza ca nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
De asemenea, art. 453 C.pr.civ., prevede ca poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Desi nici debitorul, nici tertul poprit nu au sediul in Oradea, jud Bihor ( in circumscriptia caruia functioneaza Societatea de Executori Judecatoresti B.), instanta apreciaza ca aceasta neregularitate nu este sanctionata cu nulitatea absoluta si neconditionata.
Astfel, conform art 105 alin. 2 Cod Pr civ, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Pentru a interveni nulitatea în situaţia întocmirii actelor de executare de către un executor (funcţionar) necompetent, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: 1) actul să fie îndeplinit de un executor judecătoresc ce nu ar fi avut competenţa să îl îndeplinească; 2) acel act de procedură să producă debitoarei-contestatoare o vătămare; 3) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Asadar, acest text instituie, in cazul actelor realizate de un functionar necompetent (cum este cazul executorului judecatoresc) sanctiunea nulitatii relative, conditionate de dovedirea unei vatamari.
Or, in speta, contestatoarea nu a probat producerea vrenui prejudiciu in patrimoniul sau prin faptul realizarii executarii de catre SEJ B.(atat timp cat toate actele de executare i-au fost comunicate, astfel cum rezulta din dovezile aflate in dosarele de executare, iar poprirea realizata de catre unitatea bancara la care are deschis cont).
Desi art. 399 alin. 2 C.pr.civ. prevede că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal, însă această normă este una de ordin general pentru cadrul executării silite, ce stabileşte sancţiunea ce intervine în cazul actelor de executare întocmite cu nesocotirea legii. Regimul acestei sancţiuni (regimul nulităţii) va fi determinat în raport de dispoziţiile art. 105 C.pr.civ. sau de normele speciale care instituie o anume sancţiune ( cum este cazul art. 388 Cod Pr Civ, care stabileşte ca, in cazul omisiunii unor anumite elemente obligatorii pe care trebuie sa le conţină actul de executare, sancţiunea este nulitatea). Or, pentru anularea actelor de executare întocmite de un executor judecătoresc necompetent, alin. 2 teza I al art. 105 C.pr.civ. impune invocarea şi probarea unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anulare.
Asa cum a reţinut instanţa mai sus, realizarea popririi de către SEJ B. asupra contului contestatoarei deschis la terţul poprit R. B. – Bucureşti, sector 1- nu a produs nicio vătămare pentru SC P. SA, nefiind produsa nici o dovada in acest sens.
Totodată, instanţa a apreciat ca trebuie avut in vedere si principiile reglementate de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, care impreuna cu jurisprudenţa Curtii alcătuiesc un bloc de conventionalitate şi se aplică cu prioritate fata de dreptul intern, în temeiul art. 11 şi 20 din României.
Conform art. 6 din Convenţie si art. 21 alin. 3 din Constituţia României, intimatul are dreptul la un proces echitabil. Acest proces (lato sensu) nu se finalizează o dată cu pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile, ci continuă şi în faza executării titlului, până la realizarea creanţei. Din acest punct de vedere, instanţa consideră că echitatea procesului nu trebuie să înceteze la momentul pronunţării hotărârii definitive (sau irevocabile). Orice persoană căreia i s-a asigurat o procedură judiciară echitabilă are dreptul ca echitatea procedurii să caracterizeze şi faza ulterioară pronunţării hotărârii. Or, în condiţiile în care persoana, care în procedura judiciară, a avut beneficiul legal de a alege o anumită instanţă, judecându-se în localitatea de domiciliu, aşa cum i s-a întâmplat şi intimatului, şi care, în urma acestei proceduri judiciare, a devenit creditor în temeiul titlului executoriu este obligata să se adreseze unui executor judecătoresc din altă localitate, procesul (în faza sa de executare silită) este privat de caracterul echitabil şi conduce fără un scop legitim şi în mod disproporţionat la prelungirea duratei procesului, la efectuarea unor cheltuieli nejustificate de catre creditor si, in final, amânarea momentului în care creditorul îşi poate vedea creanţa realizată.
Din aceasta perspectiva, instanţa consideră că, din moment ce competenţa soluţionării litigiului a aparţinut instanţei de la domiciliul intimatului care a devenit creditor în temeiul hotărârii, o procedură echitabilă impune ca executarea silită prin poprire să poată fi realizată şi de către executorul judecătoresc din localitatea aleasa de creditorii – intimati si care le-ar cauza minime cheltuieli de executare silita. O procedură echitabilă, în măsură să asigure executarea creanţei într-un termen rezonabil, conform art. 21 alin. 3 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, nu trebuie să oblige creditorul, care a avut favoarea legală de judecare a litigiului la instanţa în raza căreia îşi are domiciliul, să sesizeze in mod obligatoriu doar un executor judecătoresc din localitatea în raza căreia se află sediul debitorului contestator sau a tertului poprit.
În temeiul art. 20 alin. 2, 21 alin. 3 din Constituţia României şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, instanţa constată că dreptul părţilor la un proces echitabil şi obligaţia statului (inclusiv prin instanţele judecătoreşti) de a asigura un proces echitabil împiedică anularea actelor de executare în urma cărora intimatul a reuşit realizarea creanţei inserate în titlul executoriu-hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru motivul dispunerii înfiinţării popririi asupra contului contestatoarei deschis la terţul poprit cu sediu central în Bucureşti de către un executor judecătoresc din provincie.
In ceea ce priveste procesul verbal de cheltuieli de executare, instanta constata ca contestatoarea nu a invocat nici un motiv expres de nelegalitate a acestuia. Astfel, instanta retine ca acesta a fost intocmit in temeiul art. 371 indice 7 alin. 1-3 C.p.c. , debitoarea contestatoare putand inlatura cu usurinta o asemenea cheltuiala , daca isi executa in timp util obligatia impusa de hotararea judecatoreasca. In aceasta situatie, ar fi inechitabil ca suportarea cheltuielilor de executare sa cada in sarcina creditorului, care a castigat procesul, ceea ce inseamna ca debitorul i-a nesocotit un drept si , in plus, nu are nicio alta posibilitate de a obtine respectarea dreptului sau decat adresandu-se executorului judecatoresc care stabileste valoarea cheltuielilor de executare anticipat.
Desi contestatoarea a solicitat si anularea raportului de expertiza, instanta constata ca in dosarul de executare nu s-a intocmit un astfel de raport.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a respins acţiunea având ca obiect contestaţie la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare executării, instanta va avea in vedere prevederile art. 404 indice 1 alin. 1 C.p.c. conform carora in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Avand in vedere ca in speta nu s-a pronuntat o solutie de desfiintare a executarii silite efectuate, instanta a respins ca neintemeiata cererea avand ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii.In privinta cererii privind obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata, instanta, vazand solutia pronuntata precum si prevederile art. 274 C.proc.civ., a respins aceasta solicitare ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea SC P. SA cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă sub nr. 5493/299/2009, la data de 03.05.2010, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile atacate şi, care de consecinţă, admiterea contestaţiei la executare.
În motivarea recursului s-a arătat că judecătorul nu înţelege să soluţioneze cauza în drept, în funcţie de normele legale în vigoare la momentul executării silite ci în funcţie de propriile convingeri cu privire la modul în care ar trebui să fie reglementată procedura de executare silită în dreptul românesc.
Instanţa de fond soluţionează cauza în echitate, cu toate că recunoaşte în mod direct existenţa şi valabilitatea dispoziţiilor legale care sancţionează necompetenţa executorului judecătoresc dar nu înţelege să le aplice pentru că nu este de acord cu echitatea unei asemenea reglementări.
Este evident că judecătorul poate avea o opinie cu privire la echitatea unei norme legale (a unei reguli) într-o anume procedură reglementată sau cu privire la modul în care aceasta încalcă drepturile uneia dintre părţi însă nu o poate da la o parte doar pentru că are această opinie personală. Există în astfel de situaţii destule modalităţi de a încerca să înlăture efectele aplicării unei norme legale, cum ar fi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate din oficiu.
Însă, în cauză, nu asta a fost atitudinea instanţei; aceasta a ignorat reglementările legale soluţionând cauza doar după convingerea sa interioară, asumându-şi şi poziţia de organ legislativ.
Cu privire la executarea silită prin poprire în dosarul de executare nr.l52E/2009 a fost efectuată de către un executor necompetent, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art.3731 alin.2 din Codul de procedură civilă, „(1) Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, in cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Daca bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea. (2) Instanţa de executare este judecătoria in circumscripţia căreia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel”.
În aplicarea dispoziţiilor generale conţinute de art.3731 alin.2 Cod proc.civ, în materia executării silite prin poprire s-a prevăzut în mod expres la art.453 alin. (1) Cod proc.civ. că „poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.”
În plus, potrivit art.8 alin. 1 din Legea 188/2000 „executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia judecătoriei pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel”, dispoziţie care nu face decât să reia prevederile din şi să stabilească limitele teritoriale, din punct de vedere administrativ, în care executorul poate să îşi desfăşoare activitatea.
Sunt corecte şi normale, prin prisma întregii reglementări a procedurii civile, dispoziţiile legale care reglementează competenţa executorului judecătoresc în materia popririi deoarece atât debitorul cât şi terţul poprit au calitatea de „pârâţi” legiuitorul alegând aceeaşi regulă ca şi în cazul competenţei teritoriale a instanţei, iar poprirea este o procedură care se realizează fără a fi adus în nici un fel la cunoştinţa debitorului.
Cu privire la inexistenţa în cauză a unor elemente de natură a face inaplicabile dispoziţiile art.453 Cod proc.civ., recurenta a arătat că din analiza actelor aflate la dosarul cauzei şi faţă de dispoziţiile legale mai sus citate rezultă în mod evident că nu există nici un argument potrivit căruia să poată fi atrasă competenţa executorului judecătoresc care nu îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia Judecătoriei Sector 1 Bucureşti în cazul în care executarea s-a efectuat prin poprire asupra conturilor subscrisei deschise la R.B. – A.B..
Astfel, instanţa de executare este Judecătoria Sector 1 deoarece poprirea contestată a fost înfiinţată la R. B. SA cu sediul în Bucureşti, sector 1 asupra conturilor subscrisei deschise de asemenea în Bucureşti, sector 1; executorul judecătoresc care a înfiinţat poprirea asupra conturilor subscrisei în dosarele de executare contestate îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia unei judecătorii din afara Municipiului Bucureşti. Acest aspect nu a fost contestat de către instanţă.
Este indubitabil că întreaga procedură a executării silite prin poprire, iniţiată împotriva unui debitor cu sediul în afara circumscripţiei teritoriale a organului de executare, este desfăşurată cu încălcarea normelor privind competenţa, stabilite imperativ de art.453 alin. 1 raportat la dispoziţiile art.373 C.proc.civ şi este nelegală.
Cu privire la nulitatea procedurii de executare silită operează necondiţionat de existenţa unei vătămări în cazul în care executorul care a efectuat procedura de executare nu a fost necompetent, s-a arătat că, competenţa executorului judecătoresc reprezintă o condiţie exterioară a întregii proceduri de executare, încălcarea dispoziţiilor de procedură atrăgând nulitatea în întregime a procedurii efectuate de executorul necompetent, indiferent de dovada existenţei unei vătămări.
Apreciază recurenta că necompetenţa executorului judecătoresc atrage în mod necesar nulitatea procedurii de executare silită. Actele efectuate de executorul care, în mod legal, nu poate fi investit cu efectuarea unei asemenea proceduri de executare silită prin poprire nu pot fi validate de către instanţe.
Astfel cum se arată şi în această opinie legală competenţa executorului judecătoresc pentru efectuarea actelor de executare este o condiţie exterioară, extrinsecă actului de procedură, în astfel de cazuri nulitatea nefiind condiţionată de existenţa şi dovedirea unei vătămări. Nu este vorba de o condiţie proprie fiecărui act de procedură, condiţie care ar putea privi forma sau conţinutul acestuia, doar în acest caz putând fi aplicabile dispoziţiile art.105 alin.2 Cod proc.civ.
Instanţa de fond apreciază, în temeiul art.105 alin.2 Cod proc.civ. că atunci când se invocă în orice contestaţie la executare necompetenţa executorului judecătoresc este necesar a se face dovada faptului că s-a produs o vătămare şi că acea vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Atâta timp cât neregularitatea invocată prin contestaţia la executare nu priveşte o condiţie proprie actului de procedură civilă ci una exterioară, cum este competenţa executorului, nu poate fi analizată existenţa sau nu a unei vătămări.
În cazul contrar, acceptarea opiniei instanţei de fond cu privire la aplicabilitatea art.105 alin.2 Cod proc.civ. în cauză şi a faptului că este obligată ca în cadrul contestaţiei la executare să facă dovada existenţei unei vătămări, s-ar ajunge la înlăturarea, în mod concret, a regulilor care stabilesc competenţa materială şi teritorială a executorului judecătoresc, deoarece ar fi foarte dificil ca, în cadrul contestaţiei la executare, contestatorul să dovedească vătămarea şi faptul că nu poate fi înlăturată.
În concluzie, aprecierile instanţei de fond lipsesc de efecte o normă legală imperativă acesta fiind motivul principal pentru care nu ar putea fi reţinute. Instanţa este ţinută să soluţioneze cauza în limitele investirii şi în baza normelor legale în vigoare si nu sa creeze drept, acesta fiind un atribut acordat doar legiuitorului.
Cu privire la dispoziţiile art.453 Cod procciv. nu sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nici Constituţiei României, s-a arătat în esenţă, judecătorul fondului decide a nu da eficacitate dispoziţiilor art.453 Cod procciv. deoarece consideră că acestea încalcă dreptul persoanei la un proces echitabil, considerând că o procedură echitabilă ar impune ca executarea silită prin poprire să poată fi realizată de către executorul judecătoresc şi de la acelaşi domiciliu.
În principal s-a că nu există nici o dispoziţie în dreptul comunitar sau în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care să dispună cu privire la norme de procedură, acestea fiind întotdeauna lăsate la latitudinea legiuitorului naţional. Astfel, nu poate, în nici un caz, să fie invocată o reglementare europeană care să invalideze temeiul contestaţiei noastre la executare.
Normele de principiu şi aprecierea judecătorului cu privire la „corectitudinea” dispoziţiilor legale edictate de legiuitor nu pot să înlăture caracterul obligatoriu al unei astfel de norme imperative.
Consideră recurenta că prin aprecierile făcute, instanţa depăşeşte puterea autorităţii judecătoreşti şi se substituie legiuitorului (sau eventual ) declarând ineficiente prevederile art.453 Cod proc.civ., atitudine care nu poate fi decât de natură de a determina nelegalitatea hotărârii judecătoreşti.
Cu privire la aprecierile judecătorului, legate de încălcarea dreptului la un proces echitabil prin reglementarea de la art.453 Cod proc.civ., recurenta a arătat că menţiunile făcute de către Curtea Constituţională într-o decizie privind neconstituţionalitatea textului criticat şi de instanţa de fond se referă la „Reglementarea criticata a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile ort. 126 alin. (2) şi ale ort. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenta, procedura de judecata, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.
Curtea constata ca textul de lege criticat nu încalcă prevederile ort. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu executoriu, care solicita executorului judecătoresc înfiinţarea popririi.
De asemenea, este nefondata şi critica autorului excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedura civilă prevede ca împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplina a acestor drepturi”.
In plus, poziţia procesuală a debitorului şi a terţului poprit este, în cadrul procedurii silite, de pârât, ei fiind cei care pot fi surprinşi prin demararea procedurii de executare silită şi trebuie să aibă posibilitatea de a reacţiona şi de a se apăra împotriva măsurilor nelegale luate împotriva lor.
Cu privire la nulitatea procedurii de executare silită efectuate de un executor necompetent,faţă de caracterul imperativ al normelor care reglementează competenţa executorului judecătoresc şi de dispoziţiile art.399 alin.2 Cod proc. civ., respectiv competenţa executorului judecătoresc este absolută, normele care guvernează în materia executării silite fiind imperative s-a arătat că dispoziţiile art.453 alin. (1) Cod proc.civ dispun
în mod expres că executorul competent în materie de poprire este cel de la sediul
terţului poprit sau de la domiciliul debitorului.
Raţiunea existenţei unei asemenea dispoziţii legale provine tocmai din faptul că instanţa de executare este aceea în care se desfăşoară executarea prin poprire, adică tocmai sediul terţului poprit sau domiciliul debitorului. Instanţa de executare de la locul unde se desfăşoară executarea este singura care poate avea un control eficient asupra actelor de executare silită şi care poate sancţiona în timp util nelegalitatea acestora.
Mai mult decât atât, persoanelor împotriva cărora se îndreaptă actele de executare silită trebuie să li se asigure dreptul la apărare împotriva măsurilor abuzive şi nelegale luate de către executorii judecătoreşti.
Competenţa executorului judecătoresc este, în mod evident absolută, norma care stabileşte organul de executare competent fiind imperativă în raport de faptul că impune obligaţia debitorului de a apela la un organ de executare din circumscripţia instanţei de executare şi nu la cel de la domiciliul său, de exemplu.
Pentru a stabili în mod clar caracterul acestei norme de competenţă a
executorului judecătoresc şi modul de sancţionare al încălcării acestora trebuie să se
aibă în vedere şi prevederile art.399 alin.2 Cod proc.civ. care dispun în sensul că
„nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea
oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În consecinţă, Codul de procedură civilă sancţionează în mod expres cu nulitatea încălcarea dispoziţiilor imperative privind efectuarea executării silite, fiind astfel în situaţia art. 105 alin.2 teza a Ii-a Cod proc.civ., nulitatea actelor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale operând fără a fi necesară dovedirea existenţei unei vătămări.
În acelaşi sens s-a menţionat şi aspectele reţinute de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar-o decizie din jurisprudenţă, cu privire la scopul şi efectele formulării unei contestaţii la executare silită: „Prin alin. 2 al aceluiaşi articol (art.399 Cod proc.civ..) se dispune în sensul că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
Ca atare, contestaţia la executare este mijlocul procesual prin care părţile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea am ignorarea condiţiilor şi formalităţilor stabilite de procedura execuţională, se pot plânge instanţei competente în vederea desfiinţării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale”.
Prin urmare, în speţa de faţă, actele efectuate de către executorul judecătoresc necompetent, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art.453 alin.2 Cod proc.civ. trebuie să fie sancţionate cu nulitatea, fără a mai fi necesară analiza unor alte condiţii de către instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei la executare.
Instanţa de fond recunoaşte aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.399 Cod proc.civ care arată caracterul imperativ al dispoziţiilor privind executarea silită şi că nulitatea actelor săvârşite cu nerespectarea acestora este prevăzută în mod expres dar, apreciind aceste norme ca fiind cu caracter general, nu înţelege să le aplice.
Cu toate că nulitatea este prevăzută în mod expres în situaţia invocată în speţă judecătorul fondului apreciază în continuare că este necesar a se face dovada unei vătămări produse prin efectuarea procedurii de executare silită de către un executor necompetent.
Mai mult decât atât, nulitatea actelor de executare efectuate de executorul necompetent nu putea fi remediată sau actele de executare refăcute, deoarece nu există nici o normă legală potrivit căreia să poată fi atrasă competenţa executorului judecătoresc care nu îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia instanţei de executare.
În cazul invocării nulităţii procedurii de executare silită pentru necompetenţa executorului judecătoresc, vătămarea constă tocmai în încălcarea normelor de procedură edictate în scopul de a-l proteja pe debitorul împotrivă căruia se desfăşoară executarea silită
După cum se arată şi în doctrină, noţiunea de vătămare nu poate fi redusă la încălcarea drepturilor sau intereselor legitime ale părţilor, ci vizează şi transgresarea celorlalte reguli privitoare la soluţionarea litigiului sau, în alte cuvinte, se extinde şi la justa soluţionare a cauzei.
Faţă de situaţia din speţă, s-a arătat că dacă un creditor introduce cererea de executare la executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul său, contrar prevederilor legale din materia popririi, se poate invoca o vătămare constând în oricare dintre următoarele situaţii: sporirea cheltuielilor de executare puse în sarcina debitorului, imposibilitatea asigurării apărării în cazul în care există o multitudine de creditori care au domiciliul sau sediul în localităţi diferite de cea a sediului sau domiciliului debitorului ori terţului poprit sau imposibilitatea exercitării dreptului la apărare în cazul în care se efectuează expertize la care creditorul nu poate să ia parte în mod efectiv.
Oricare dintre aceste situaţii poate fi regăsită şi în cazul foarte numeroaselor proceduri de executare silită îndreptate împotriva P. SA de către executori din afara municipiului Bucureşti, unde se află atât sediul principal al subscrisei cât şi sediul terţului poprit R. B..
În plus, prin executarea silită ce face obiectul dosarelor de executare contestate au fost puse în executare sume cu mult mai mari decât cele ce trebuiau achitate de către subscrisa în temeiul titlurilor executorii invocate, iar executorii judecătoreşti necompetenţi au stabilit prin procesele-verbale de cheltuieli onorarii de executare şi onorarii de avocat aferente procedurii de executare care sunt total nejustificate.
Toate aceste lucruri s-au datorat faptului că instanţele de executare nu au stabilit în mod concret sumele la care consideră că trebuie să fie obligată subscrisa, lăsând libertatea de stabilire a acestor sume în cadrul unor proceduri de executare silită. Reprezentanţii subscrisei nu au participat şi nici nu au fost convocaţi la efectuarea nici uneia dintre aceste expertize.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 şi 402 Cod proc.civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi motivele de recurs, în temeiul disp art. 312 C. pr. civ. raportat la art. 453 C. pr. civ., TRIBUNALUL urmează să admită recursul, să modifice în parte sentinţa civilă atacată în sensul admiterii contestaţiei la executare, a anulării executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare 152/E/2009 al B.E.J. – S.E.J. B. din Oradea şi restabilirea situaţiei anterioare pentru următoarele considerente.
În mod greşit instanţa de fond respins contestaţia la executare deoarece disp. art. 453 C. pr. civ. sunt imperative iar prin executarea efectuată s-a produs contestatoarei debitoare o vătămare care nu pateu fi remediată decât prin anularea formelor de executare silită.
Astfel executarea silită în dosarul sus menţionat fost făcută la cererea mai multor creditori care au domiciliul ales în Oradea, iar poprirea s-a făcut asupra terţului poprit R. B.S.A. care are sediul în Bucureşti sector 1, debitoarea având la rându-l său sediul în circumscripţia teritorială a sectorului 1 Bucureşti.
Deoarece poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit iar executarea silită în dosarul sus menţionat s-a făcut cu nerespectarea acestor dispoziţii, pe cale de consecinţă, prin admiterea recursului şi anularea formelor de executare, în temeiul disp. art. 404(1) C. pr. civ. se v-a dispune întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, şi anume restituirea sumelor executate în dosarul de executare 152/E/2009.
TRIBUNALLKUL va menţine disp. privind respingerea cererii de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată de la fond ca urmare a soluţiei adoptate şi anume a admiterii contestaţiei la executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-contestatoare SC O. P.SA (fostă SC P.SA), cu sediul in B., C.D. şi cu sediul ales la S.C.A. Z., R., P., cu sediul în B., împotriva sentinţei civile nr.13453/12.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.5493/299/2009, în contradictoriu cu intimaţii G. I., C. V., G. M., M. F., P. E., L. C.L, H. C., G. M., B. M., A. N., P. D., B. V., B. M., L. T., C. D., C. T., S. I., B. D., N. R., S. C., A. A., H. F., S. G., B. D., B. E., P. C., F. A., F. R., C. V., M.F., P.N., C. P., B. C., B. V., B. C.J. O., C. M., G. F., R. F., S. E., B. D., A. A., M. P., P. E., S.M. toţi cu domiciliul în O şi intimatul terţ – poprit R. B. SA, cu sediul în B.
Modifică în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că:
Admite contestaţia la executare.
Anulează executarea silită şi toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 152/E/2009 al BEJ SEJ B.
Dispune restabilirea situaţiei anterioare executării, prin restituirea sumelor executare în dosarul de executare nr. 152/E/2009.
Menţine dispoziţia privind respingerea cererii de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.12.2010.
PREŞEDINTE JUDECATOR JUDECATOR GREFIER
Red. CS
Thred. PI/ 3 ex / 03.02.2011
J.S. 1 – jud. S.D.
