Contestaţie la titlu. Instanţa competentă Executarea silităCompetenţă materialăContestaţie la executare


Prin sentinţa civilă nr. 2786 din 04.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a fost admisă în parte acţiunea civilă înaintată de reclamanta Federaţia Comunităţilor Evreieşti din împotriva pârâţilor M.A., M.I. şi S.A., fiind obligaţi pârâţii M.I. şi S.A. să predea în deplină proprietate şi posesie a reclamantei terenul situat în Sighetu Marmaţiei str.M.nr. 6 înscris în CF 3917 nr.top. 461 în suprafaţă de 412 mp determinat de conturul punctelor B-C-10-9-8-7-6-5-4-B, conform anexei 1 D la expertiza întocmită în cauză.

Totodată instanţa a stabilit linia despărţitoare dintre terenul proprietatea reclamantei situat în Sighetu Marmaţiei str.M.nr. 6 înscris în CF 3917 nr.top. 461 şi terenul proprietatea pârâţilor situat în Sighetu Marmaţiei str.M.nr. 4 înscris în CF 3973 nr.top. 462 pe aliniamentul B-C conform schiţei 1 D anexă la completarea raportului de expertiză şi i-a obligat pe pârâţi să ridice de pe terenul proprietatea reclamantei construcţiile în natură coteţ pentru porci, 2 coteţe pentru păsări precum şi gardul situat pe aliniamentul dintre punctele 5-D din anexa 2 varianta nr. 2 din completarea la raportul de expertiză iar în caz de refuz, a îndreptăţit-o pe reclamantă să ridice aceste construcţii pe cheltuiala pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească reclamantei 60 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 începând cu data pronunţării sentinţei şi până la data achitării acestei sume.

Instanţa a respins cererile pârâţilor privind obligarea pârâtei a preda în deplină proprietate şi posesie a reclamanţilor terenul situat în Sighetu Marmaţiei str.M.nr. 6 înscris în CF 3917 nr.top. 46, radierea înscrierilor din CF 3917 nr.top. 461 făcute pe seama pârâtei şi înscrierea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune de 30 de ani asupra acestui teren.

Au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească reclamantei 2447,78 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 152/A din 20.09.2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis apelul declarat de apelantele M.A. şi S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2786 din 4.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâţii M.I. şi S.A. au fost obligaţi să predea reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Sighetu Marmaţiei, strada M. nr. 6, înscris în CF nr. 3917 nr. topo. 461 în suprafaţă de 390,5 mp determinat de conturul punctelor A-14-4-5-6-7-8-9-10-A conform anexei 1C la raportul de expertiză, stabileşte linia despărţitoare dintre terenul proprietatea reclamantei Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, situat în Sighetu Marmaţiei, strada M. nr. 6, înscris în CF nr. 3917 Sighet, nr. topo. 461 şi terenul proprietatea pârâţilor M.A., M.I. şi S.A., situat în Sighetu Marmaţiei, strada Mărăşeşti nr. 4, înscris în CF nr. 3973 Sighet, nr. topo. 462, pe aliniamentul A-14-4, conform schiţei 1-C, anexă la raportul de expertiză şi a obligat pârâţii să ridice de pe terenul proprietatea reclamantei construcţiile în natură coteţ pentru porci, două coteţe pentru păsări, precum şi gardul situat pe aliniamentul dintre punctele 5-D din anexa nr. 2 varianta nr. 1 la completarea la raportul de expertiză, iar în caz de refuz, a fost îndreptăţită reclamanta să ridice aceste construcţii pe cheltuiala pârâţilor.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a respins cererea de aderare la apel formulată de M.I..

Apelante şi M.I. au fost obligaţi să achite intimatei Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată, sumă rezultată urmare a compensării.

Împotriva deciziei tribunalului şi a sentinţei judecătoriei au formulat contestaţie la titlu contestatoarele M.A. şi S.A. solicitând lămurirea titlurilor înţelesului, precum şi întinderea şi aplicarea hotărârilor date în caz în cele două hotărâri, deoarece nu se înţelege care din acestea se vor aplica potrivit modificărilor ulterioare.

Potrivit art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă „Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se executa.“

Cum în speţă hotărârea ce se execută este decizia civilă nr. 152/A/20.09.2010 a Tribunalului Maramureş care a schimbat sentinţa civilă nr. 2786/04.11.2009 a Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei iar prin decizia civilă nr. 5773/R/09.12.2010 a Curţii de Apel Cluj doar s-a respins recursul, deci doar decizia civilă nr. 152/A/20.09.2010 a Tribunalului Maramureş reprezintă în înţelesul acestui text legal o hotărâre ce se execută, reiese că doar instanţa ce a pronunţat această hotărâre este competentă să judece contestaţia la propriul său titlu.

Văzând şi dispoziţiile art. 2 alin. 4 şi art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează sa admită excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, şi să decline competenţa de soluţionare a contestaţiei la titlu, în favoarea Tribunalului Maramureş.