Intimatul reclamant a fost angajatul S.E.L.C. Medgidia în funcţia de primitor-distribuitor la gestiunea de carburanţi şi lubrifianţi din cadrul S.N.T.F.C. Constanţa, în calitate de gestionar, conform Legii nr. 22/1969. S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 584/1998 ca societate comercială pe acţiuni, în care capitalul social iniţial este subscris şi vărsat de statul român, în calitate de acţionar unic.
Art. 41 din Legea nr. 94/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, prevede „ Colegiul jurisdicţional judecă, în primă instanţă, contestaţiile introduse împotriva actelor de imputare de către administratori, gestionari, contabili, precum şi de către ceilalţi salariaţi care au participat împreună cu aceştia la producerea pagubei cauzate persoanei juridice prevăzută de art. 18, în legătură cu gestionarea patrimoniului…” Prin urmare, coroborând dispoziţiile art. 41 cu art. 17 şi 18 din Legea nr. 94/1992, rezultă că litigiul trebuie să fie soluţionat în primă instanţă de Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi Constanţa, organ cu activitate jurisdicţională.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 1030/C din 2003
Notă: Conform O.U.G. nr. 117/24.10.2003, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare, pricinile urmând a se soluţiona, după caz, de la sesizare sau, în fond, după casare cu trimitere potrivit art. 2 alin. 1 lit. a), de către Secţia de Administrativ a tribunalului.