1. Articolul 268 alin. (2)11 lit. a)-f) C. muncii prevede menţiunile obligatorii ale deciziei de sancţionare disciplinară, lipsa oricăreia dintre acestea fiind sanctionată cu nulitatea absolută a deciziei de sancţionare. Analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor, ceea ce înseamnă că, independent de realitatea faptelor imputate, lipsa vreuneia dintre menţiunile obligatorii conform art. 268 alin. (2) C. muncii are drept consecinţă nulitatea concedierii, reintegrarea salariatului în funcţia deţinută anterior, cu plata de despăgubiri, conform art. 78[2] C. muncii.
2. Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Angajatorul are obligaţia de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de
sancţionare disciplinară, pentru a permite angajatului să-şi formuleze apărări şi pentru a permite instanţei să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. (5) C. muncii.
Art. 268 alin. (2) lit. b) C. muncii prevede că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Aceasta constituie motivarea în drept a deciziei, pentru ca instanţa să poată verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile de a face şi a nu face impuse acestuia. Nemenţionarea articolului, alineatului, literei dispoziţiei legale, regulamentare, din contractul colectiv sau individual de muncă nesocotite de salariat constituie motiv de nulitate a deciziei, nefiind suficientă formularea generică: „salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă”.
3. Articolul 77[1^ C. muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere, astfel că descrierea faptei sau a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în procesul-verbal întocmit la încheierea cercetării disciplinare nu poate suplini lipsa acestor menţiuni din decizia de concediere.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 1320 din 16 martie 2010, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, contestatorul M.T. a formulat în contradictoriu cu intimata SC P. SA contestaţie împotriva deciziei nr. 275/14.11.2008, solicitând anularea acesteia ca nelegală şi netemeinică şi reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei atacate şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.
în motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că decizia este lovită de nulitate absolută din următoarele motive: nu conţine descrierea faptei, aşa cum în mod obligatoriu prevede art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii în momentul de faţă, contestatorul neavând reprezentarea clară a faptei invocată, nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate (simpla enumerare a „regulamentului intern, statutului de personal, contractului colectiv de muncă” nu echivalează cu precizarea prevederilor ce au fost încălcate).
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Prin decizia
nr. 275/2008 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru abatere gravă şi abateri repetate de la prevederile disciplinei muncii şi ale contractului individual de muncă. La decizia nr. 275 a fost ataşat procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară; aşa cum prevede textul deciziei, la art. 1 figurează menţiunea „proces-ver-bal”, care explică pe larg abaterea săvârşită de salariat şi motivele pentru care apărarea sa a fost respinsă. Decizia şi procesul-verbal au fost primite de salariat cu data de 21.11.2008, termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 268 alin. (5) C. muncii expirând la data de
20.12.2008.
Contestatorul înţelege să formuleze contestaţie împotriva decizici nr. 275/2008, decizie ce se completează cu procesul-verbal al comisiei
de disciplină înregistrat sub nr. 4357/03.11.2008. întrucât decizia nr. 275/2008 se completează cu prevederile deciziei de disciplină, ce detaliază fapta considerată abatere disciplinară, susţinerile contestatorului nu se justifică sub aspectul existenţei menţiunilor obligatorii în decizie. Mai mult, la o lecturare mai atentă a deciziei contestate, se constată că sunt incluse în decizie elementele la care contestatorul face referire ca fiind omise din textul deciziei. Astfel, există cadrul legal prevăzut de art. 268 alin. (2) lit. b) C. muncii, respectiv prevederile regulamentului intern, contractului colectiv de muncă.
Având în vedere că pentru acelaşi tip de abatere disciplinară contestatorul mai fusese sancţionat cu avertisment, prin decizia nr. 195/2008, conform prevederilor art. 61 C. muncii, pentru abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, intimata avea dreptul să procedeze la concedierea sa ca sancţiune disciplinară. Faptul că, în speţă, contestatorul are cunoştinţă despre abaterea disciplinară săvârşită, în cadrul contestaţiei el însuşi afirmând „bănuiesc că este vorba de nerespectarca programului de lucru”, el însuşi recunoaşte că intimata a menţionat această abatere în actul atacat, decizia completată de procesul-verbal, şi că se facc vinovat de săvârşirea acestei abateri, aşa cum a afirmat de fapt şi în conţinutul declaraţiei sale, dată în faza cercetării prealabile. Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară este menţionată în procesul-verbal ataşat deciziei.
Precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil este prevăzut în preambulul deciziei, salariatul fiind sancţionat pentru încălcarea regulamentului intern şi contractului colectiv de muncă. Motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sunt menţionate în procesul-verbal ataşat deciziei.
Temeiul de drept este art. 61 alin. (1) lit. a) menţionat în preambul, coroborat cu art. 264 alin. (1) C. muncii, iar instanţa competentă este cea din raza domiciliului salariatului. Astfel, decizia atacată cuprinde toate menţiunile sub aspectul formei, neputând fi invocată nulitatea absolută a deciziei, aşa cum înţelege să solicite contestatorul, ca motiv de admitere al contestaţiei. Sunt prevăzute în decizia numărul nr. 275/2008, coroborată cu procesul-verbal al comisiei de disciplină, toate aspectele obligatorii conform Codului muncii şi susţinute de contestator ca „neincluse” de intimată în decizia de concediere. De asemenea, contestatorul a dovedit că are cunoştinţă despre abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionat, deşi susţine că nu este prevăzută în decizia de concediere.
Prin sentinţa civilă nr. 6510/23.10.2009 a fost admisă contestaţia, s-a anulat decizia nr. 275 din 14.11.2008 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii, 11.11.2008, şi până la reintegrare.
S-au reţinut următoarele: prin decizia nr. 275 din 14.11.2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, angajat în funcţia de muncitor. S-a arătat în decizie că salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă, fiind menţionat procesul-verbal de sancţionare disciplinară nr. 4439/10.11.2008. în drept au fost invocate prevederile art. 264 alin. (1) C. muncii.
Potrivit art. 263 C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
In temeiul art. 268 C. muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Potrivit art. 268 alin. (2) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267
alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie, deopotrivă, legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancţionare emisă şi din actele care au stat la baza acesteia, instanţa constată că cererea reclamantului este întemeiată, dispoziţia de sancţionare neîndeplinind condiţiile de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Angajatorul are obligaţia de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emis decizia de sancţionare disciplinară, pentru a permite angajatului să-şi formuleze apărări şi pentru a permite instanţei să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. (5) C. muncii. Descrierea faptei în procesul-verbal întocmit la încheierea cercetării disciplinare nu poate suplini lipsa acestei menţiuni din decizia de concediere, în acest sens fiind şi prevederile art. 77 C. muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere. De altfel, nicio prevedere a Codului muncii nu permite completarea deciziei de concediere cu acte întocmite pe parcursul cercetării disciplinare.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) C. muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Aceasta constituie motivarea în drept a deciziei, pentru ca instanţa să poată verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obli-
gaţiile de a face şi a nu face impuse acestuia. In decizia contestată nu se menţionează articolul, alineatul, litera dispoziţiei legale sau regulamentare din contractul colectiv sau individual de muncă nesocotite de salariat. Formularea folosită în decizie, respectiv „salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă”, este generală şi nu satisface exigenţele textului de lege menţionat, întrucât nu se poate verifica dacă faptele săvârşite se încadrează în tiparul unor abateri disciplinare.
De asemenea, în mod obligatoriu, decizia trebuie să cuprindă şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în con
diţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Din cuprinsul deciziei nu rezultă îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 268 alin. (2) lit. c), sub sancţiunea nulităţii absolute.
Având în vedere că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde descrierea faptelor şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, instanţa nu poate proceda la analizarea temeiniciei măsurii concedierii. De altfel, constatarea neîndeplinirii condiţiilor de legalitate a deciziei de sancţionare conduce la anularea măsurii de concediere, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reţinute ca abateri disciplinare.
împotriva sentinţei a formulat recurs SC P. SA, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 301, art. 3041, art. 312 C. proc. civ., modificarea sentinţei recuratc în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
Asupra recursului, prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6510/23.10.2009, Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia formulată de intimatul-reclamant, a anulat decizia de concediere, dispunând reintegrarea şi plata drepturilor salariale pentru intervalul cuprins între data de 11.11.2008 şi până la reintegrare. In motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut nereguli de formă ale deciziei de concediere constând în lipsa descrierii faptei, nemenţionarea dispoziţiilor legale sau regulamentare nerespectate de salariat, fiind încălcate dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a), b), c) C. muncii, împrejurări în raport de care se impunea anularea deciziei de sancţionare.
Raportat la modalitatea în care recurenta a înţeles să întocmească decizia de concediere, constatările Tribunalului Bucureşti sunt în egală măsură întemeiate şi legale. Intr-adevăr, decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei, articolul, textul expres din regulamentul intern care a condus la încadrarca faptei ca fiind abatere disciplinară şi nici motivele pentru care au fost înlăturate.
Dispoziţiile art. 268 C. muncii enumeră menţiunile pe carc trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu o astfel de decizie de conccdiere, sancţiunea necuprinderii acestor elemente în textul deciziei fiind în mod clar arătată tot în alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv nulitatea deciziei. Din modalitatea în care este structurat conţinutul art. 268 din Legea nr. 53/2003 rezultă că decizia de concediere trebuie să îmbrace o anumită formă sub aspectul conţinutului concret. Legea nu permite completarea lipsurilor formale ale deciziei cu menţiuni din alte înscrisuri, fie ele chiar şi procese-verbale încheiate la sfârşitul cercetării disciplinare prealabile. Din acest motiv, este lipsită de semnificaţie juridică, sub aspectul aprecierii asupra nulităţii deciziei de concediere, comunicarea
către salariatul sancţionat, odată cu decizia de concediere, a înscrisului cuprinzând procesul-verbal privind rezultatele cercetării disciplinare.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia decizia anulată ar respecta dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 53/2003, excluzând ipoteza, puţin plauzibilă de altfel, conform căreia „Regulamentul intern/statutul de personal/contractul colectiv de muncă” (citat din decizia anulată) ar conţine un singur articol, trimiterea generică la aceste înscrisuri nu are nicio legătură cu maniera în care trebuia individualizat prin referirea concretă şi exactă la articolul din regulamentul, statutul sau contractul colectiv de muncă în baza căruia se stabileşte fapta ce constituie abatere disciplinară.
Felul lacunar în care recurenta a înţeles să întocmească decizia de concediere reprezintă opţiunea personală a acesteia, opţiune cenzurată în mod corect de către instanţa de fond prin prisma nelegalităţii decizici de sancţionare.
