Codul muncii, art. 241 alin. 2
Legea nr.130/1996, art.14 alin.1 lit. b
Convenţia O.I.M. nr.87/1948, art.2 şi art.3
Convenţia O.I.M. nr.98/1949, art.2 şi art.4
Convenţia O.I.M. nr.154/1981, art.3 alin.1 şi alin.2
Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 8
La nivel de unitate se poate încheia un singur contract colectiv de muncă, care trebuie negociat şi încheiat de către angajator cu sindicatul reprezentativ. Doar dacă nu există un asemenea sindicat, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se poate încheia cu reprezentanţii salariaţilor aleşi, potrivit dispoziţiilor legale în materie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,
decizia civilă nr. 2 din 9 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 2649/PI din 28 septembrie 2006, pronunţată în dosar nr.1437/30/2006, Tribunalul Timiş a respins cererea reclamantului Sindicatul Judeţean „F.S.P.” Timiş formulată împotriva pârâtei S.C. „J.–A.S.” S.A. Jimbolia, prin care reclamantul solicita constatarea nulităţii absolute a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat între pârâtă şi reprezentanţii salariaţilor şi înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familiei sub nr. 208/26.04.2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Convenţia O.I.M. nr. 87/1948 şi prevederilor art. 2 şi art. 4 din Convenţia O.I.M. nr. 98/1949, şi reprezentanţii salariaţilor pot negocia şi încheia un contract colectiv de muncă, iar normele de drept internaţional al muncii, citate anterior, au prioritate faţă de normele de drept intern, respectiv faţă de dispoziţiile Legii nr. 130/1996 şi ale art. 948 C. civ.
Pe de altă parte, se arată că Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a vizat spre legalitate contractul colectiv de muncă nr. 208/26.04.2006 şi că nimic nu împiedică sindicatul, potrivit normelor de drept internaţional al muncii, să negocieze şi să încheie un contract colectiv de muncă cu patronatul, atâta timp cât legiuitorul nu a limitat numărul contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
Reclamantul Sindicatul Judeţean „F.S.P.” Timiş a formulat recurs împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, susţinând că la încheierea contractului colectiv de muncă contestat au fost încălcate dispoziţiile art. 8, art. 14 şi art. 24 din Legea nr. 130/1996, deoarece contractul colectiv de muncă trebuie încheiat cu sindicatul reprezentativ din unitate şi nu poate conţine prevederi mai puţin favorabile decât cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel naţional sau în cel de la nivel de ramură.
În mod greşit, faţă de prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, instanţa de fond a reţinut că sindicatul poate încheia un contract colectiv de muncă, care să existe în paralel cu cel deja încheiat.
Pe de altă parte, se arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit art. 2 şi art. 3 din Convenţia O.I.M. nr. 87/1948 şi art. 2 şi art.4 din Convenţia O.I.M. nr. 98/1949, deoarece dispoziţiile acestor convenţii nu sunt contrare Legii nr. 130/1996, iar art. 4 din Convenţia O.I.M. nr. 98/1949 stabileşte că trebuie încurajată negocierea cu organizaţiile de muncitori, respectiv cu sindicatul. De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile art. 3 alin. 1 al Convenţiei nr. 154/1981 şi a încălcat prevederile art. 3 alin. 2 din Convenţia nr. 154/1981 şi ale art. 5 din Convenţia O.I.M. nr. 135 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor întreprinderii şi facilităţile de acordat acestora.
Instanţa de fond a adoptat părerea unei instituţii, care în procesul pendinte nu are nici o relevanţă juridică, iar reprezentarea salariaţilor a fost nelegală, deoarece reprezentanţii salariaţilor instituţiei nu au fost aleşi conform art. 20 din Legea nr. 130/1996.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 8, 14 şi 24 din Legea nr. 130/1996, art. 28 din Legea nr. 54/2003 şi Convenţiile O.I.M. menţionate anterior.
Reclamantul Sindicatul Judeţean „F.S.P.” Timiş a formulat recurs şi împotriva Încheierii nr. 2469/28.09.2006, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1437/30/2006, arătând că, în speţă, nu există o eroare materială în sensul art. 281 C. pr. civ., astfel încât încheierea recurată este nelegală.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat că sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 la nivelul unităţii pârâte, înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie sub nr. 208/26.04.2006, s-a încheiat între conducerea S.C. „J.-A. S.” S.A. Jimbolia şi reprezentanţii aleşi din partea salariaţilor, în condiţiile în care în unitate exista un sindicat reprezentativ, respectiv sindicatul reclamant, aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 374/05.07.2005 şi al sentinţei civile nr. 104 din 15 martie 2006, ale Judecătoriei Timişoara, ce sunt definitive şi irevocabile.
Conform art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, salariaţii, ca parte a unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. Prin urmare, la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă trebuie negociat şi încheiat cu sindicatul reprezentativ şi doar dacă nu există un asemenea sindicat se poate încheia cu reprezentanţii salariaţilor aleşi, potrivit dispoziţiilor legale în materie.
Art. 239 din Codul muncii şi art. 9 din Legea nr. 130/1996, dispun că prevederile contractul colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală din unitate.
Potrivit art.241 alin.2 din Codul muncii, la nivel de angajator se încheie un singur contract de muncă, astfel încât apar ca nelegale considerentele hotărârii recurate, prin care se reţine posibilitatea ca sindicatul reclamant să negocieze şi să încheie contractul colectiv de muncă cu patronatul, întrucât legiuitorul nu a limitat numărul contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
Prevederile art. 2 şi art. 3 din Convenţia O.I.M. nr. 87/1948 nu intră în contradicţie cu cele ale Legii nr. 130/1996, ale Legii nr. 53/2003 şi ale art. 948 C. civ., cum greşit reţine instanţa de fond. Aceste dispoziţii reglementează dreptul patronilor şi, respectiv, al muncitorilor de a constitui organizaţii la alegerea lor şi de a se afilia acestor organizaţii, urmând a-şi elabora statutele şi regulamentele administrative, a-şi alege reprezentanţii, a-şi organiza gestiunea şi activitatea, fără nici o ingerinţă a autorităţilor publice, de natură a limita acest drept sau a-i împiedica exercitarea legală.
De asemenea, dispoziţiile art. 2 şi art. 4 din Convenţia O.I.M. nr. 98/1949 nu intră în contradicţie cu normele de drept intern citate anterior, ele referindu-se la protecţia organizaţiilor patronale şi a celor sindicale, precum şi la necesitatea luării de măsuri corespunzătoare condiţiilor naţionale în scopul încurajării şi promovării folosirii pe scară largă a procedurilor de negociere voluntară a contractelor colective de muncă între patroni sau organizaţiile de patroni, pe de o parte, şi organizaţiile de muncitori, pe de altă parte, în vederea reglementării condiţiilor de angajare.
Pe de altă parte, art. 3 alin. 1 al Convenţiei nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective stabileşte că fiecare stat are dreptul de a reglementa modul în care reprezentanţii salariaţilor pot participa la negocieri colective.
Art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 este în acord cu dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Convenţia O.I.M. nr. 154/1988, conform cărora atunci când într-o întreprindere există, în acelaşi timp, reprezentanţi sindicali şi reprezentanţi aleşi ai salariaţilor, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru ca prezenţa reprezentanţilor aleşi ai salariaţilor să nu fie folosită pentru a slăbi situaţia sindicatelor interesate sau a reprezentanţilor acestora. Ori, în speţă, negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile în care nu se poate încheia decât un singur contract colectiv de muncă la nivel de unitate şi există un sindicat reprezentativ al salariaţilor, contravine prevederilor internaţionale citate anterior.
Din cele expuse anterior, rezultă că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., întrucât instanţa de fond a înlăturat, în mod greşit, dispoziţiile art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 241 alin. 2 din Codul muncii ca fiind contrare reglementărilor de drept internaţional al muncii în materia contractelor colective de muncă.
Împrejurarea că Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a înregistrat contractul colectiv de muncă, încheiat cu nerespectarea art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, nu este de natură a asana nulitatea absolută a acestui contract pentru încălcarea acestor dispoziţii legale şi nu înlătură dreptul oricărei persoane, ce consideră că înregistrarea este nelegală, să se adreseze instanţei de drept comun în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui asemenea contract, instanţa fiind obligată să analizeze legalitatea contractului colectiv de muncă dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 – alin. 3 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamantul Sindicatul Judeţean „F.S.P.” Timiş împotriva sentinţei civile nr. 2469/PI/2006, pronunţată de Tribunalul Timiş şi a dispus modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii în parte a acţiunii civile şi constatării nulităţii absolute a contractului colectiv de muncă, înregistrat la Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familiei Timiş sub nr. 208/26.04.2006, încheiat la nivel de unitate între pârâta S.C. „J.– A.S.” S.A. Jimbolia şi reprezentanţii salariaţilor din cadrul unităţii pârâte.
