În temeiul dispozitiilor art.176 alin.2 din Contractul Colectiv la nivelul ramurii energie electrica, termica, si pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr.288/02/15.02.2006 si publicat în Monitorul Oficial nr.9/26.03.2007, intrat în vigoare în anul 2007, salariatii SNP Petrom SA beneficiaza de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu minim pe ramura, însa doar pentru anul 2007, neexistând prevederi anterioare referitoare la aceste drepturi pentru anii 2005 si 2006 si nici referitoare la contravaloarea a 4000 m.c de gaze pentru perioada 2005-2007, astfel ca actiunea este admisibila numai în parte.
Totodata, potrivit dispozitiilor art.238 alin.1 din Codul Muncii contractele colective de la nivel de unitate nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la un nivel superior.
Referitor la cererea reclamantilor de stabilire si acordare gratuita a actiunilor conform art.168 alin.6 din Contractele Colective de munca la nivel de unitate pe perioada 2004-2008, aceasta nu este admisibila, întrucât prin Protocolul încheiat la 10.10.2008, pârâta a initiat demersurile prevazute de acest contract, însa nu au fost parcurse toate etapele stabilite de partile contractante.
Prin cererea înregistrata la 07.10.2008, reclamantii T. V. si altii, în contradictoriu cu pârâta SC PETROM SA, au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta aceasta sa fie obligata la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005-2007 prevazute de art. 176 alin.1 si 2 din CCM la nivel de ramura de energie electrica, termica, petrol si gaze, art. 176 alin.1 si 168 alin.1 din CCM la nivel de societate, drepturile urmând sa fie reactualizate în functie de rata inflatiei.
Au mai solicitat obligarea pârâtei la stabilirea si acordarea gratuita a actiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o forma de privatizare potrivit dispozitiilor art. 168 alin.6 din Contractele Colective de Munca pe anii 2004-2008.
Motivând cererea au aratat ca sunt salariatii pârâtei, astfel cum rezulta din Contractele Colective de Munca, ca pe lânga salariul de baza pentru munca prestata, urmau sa beneficieze si de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de ramura de energie electrica, termica, petrol si gaze, prevazute de art. 176 alin.1 si 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixa în cuantum de un salariu minim pe ramura, ca în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art. 168 alin.1 acordarea unor suplimentari salariale în cuantum de un salariu minim pe Petrom SA, cu ocazia sarbatorilor de Paste, Craciun, ziua petrolistului, precum si în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamna, iar în CCM pe societate pentru anii 1994-1996, la art. 176 alin.1 se prevede dreptul salariatilor de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.
Reclamantii au mai aratat în anul 1997 în urma negocierilor dintre Patronat si Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamna si contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însa pentru anii urmatori, aceste suplimentari nu au fost introduse în salariu si nici nu au mai fost acordate, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere ca salariul minim pe societate, precum si pretul pe mc al gazelor naturale au crescut.
Au precizat ca în contractele colective de munca încheiat la nivel de societate pentru anii 2005-2007, nu se mai face nici o referire la aprovizionarea de toamna, iar în privinta contravalorii a 4000 mc de gaze naturale se limiteaza a mentiona ca acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997, ca au fost prejudiciati prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societatii fiind abuziva si contrara prevederilor art. 232 din CCM, care stabilesc ca drepturile salariatilor nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntari sau limitari.
În legatura cu capatul de cerere privind acordarea gratuita a actiunilor, reclamantii au aratat ca dreptul prevazut de art. 168 alin.6 din CCMU pentru anii 2004-2008, este imperativ si nu este conditionat de o negociere între FSLI Petrom si Petrom, iar în eventualitatea în care aceste negocieri nu au avut loc nu se poate invoca faptul ca dreptul lor nu exista, instanta de judecata având posibilitatea sa stabileasca cine sunt beneficiarii acelor drepturi si în ce conditii pot fi acestea achitate.
În drept au invocat prevederile art. 38, 243, 283 alin.1 lit. c si 287 din Codul muncii, art. 145, 168 alin.1, 176, 232 din CCM la nivel de societate pe anii 2005, 2006, 2007.
Tribunalul a retinut urmatoarele:
Referitor la cererea reclamantilor privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamna-iarna si cota de gaze, tribunalul retine ca în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevazuta acordarea suplimentarii salariale pentru aprovizionarea de toamna, iar în ce priveste ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabileste ca acesta va fi inclus în salariul de baza începând cu 01.06.1997 conform unui act aditional la prezentul contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevazut în art. 168 alin.2 ca suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna a fost introdusa în salariul de baza, iar în art. 176 alin.1 s-a mentionat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantitati de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.
Aceleasi mentiuni sunt efectuate si în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 si 2002.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserata mentiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 a ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantitati de gaze naturale, iar în ce priveste ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamna iarna nu se mai face nici un fel de mentiune nici în ce priveste acordarea acesteia, nici în ce priveste includerea în salariul de baza.
Se poate, prin urmare, concluziona ca suplimentarile salariale reprezentând aprovizionarea de toamna – iarna si contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevazute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intentia partilor fiind aceea a suprimarii în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordarii lor, cu atât mai mult cu cât reclamantii nu au depus nici un contract colectiv de munca la nivel de ramura pe aceasta perioada care sa prevada respectivele drepturi.
În ce priveste mentionarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramura pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 si trebuie observat ca acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 si 2006 pentru care se solicita aceste drepturi, astfel ca acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefacând dovada ca le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, iar contravaloarea a 4000 m.c gaze nu este inserata în contract.
Conform art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezulta ca pentru aprovizionarea de toamna-iarna, în luna octombrie salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de munca la nivel de unitate nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la un nivel superior.
Tribunalul a respins capatul de cerere referitor la plata suplimentarilor salariale pentru aprovizionarea toamna-iarna pentru 2005-2006 si la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru care nu exista prevederi nici în contractul la nivel de ramura si nici în cele la nivel de unitate si va admite pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamna-iarna.
Reclamantii au mai solicitat prin cererea de chemare în judecata obligarea pârâtei la acordarea gratuita a actiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o forma de privatizare, conform disp. art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008.
În art. 168 alin.6 CCM la nivel de unitate pe anul 2005, este prevazuta obligatia pârâtei de a acorda gratuit salariatilor un numar de actiuni negociat de FSLI Petrom cu Petrom SA.
Prin Protocolul nr. 814/10.10.2008 încheiat între Petrom SA si FSLI Petrom s-a stabilit acordarea unui numar de 100 de actiuni ordinare, nominative si dematerializate ale Petrom SA, fiecare actiune având caracteristicile existente la data initierii procesului de distribuire gratuita a actiunilor, mecanismul si procedura tehnica de distribuire, inclusiv momentul initierii acestui proces, urmând a fi stabilite ulterior semnarii acestui protocol.
În acest protocol sunt stabilite si persoanele îndreptatite la primirea de actiuni gratuite, respectiv, cele care au detinut calitatea de salariat al Petrom oricând în perioada cu începere de la 14.12.2004 si pâna la data initierii procesului de distribuire a actiunilor.
Se poate observa ca pârâta a initiat demersurile prevazute de CCM în ce priveste acordarea gratuita a actiunilor prin încheierea protocolului din 10.10.2008, în vederea stingerii acestor obligatii si eliminarea prevederilor din CCM, cum rezulta din continutul art. III din protocol, astfel încât tribunalul urmeaza a respinge cererea formulata de reclamanti cu privire la acest capat de cerere întrucât nu au fost parcurse toate etapele prevazute de art.168 alin.6 din CCM.
Fata de cele mai sus aratate, instanta a admis în parte cererea, a obligat pârâta sa plateasca reclamantilor drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamna-iarna pentru anul 2007 la un cuantum de un salariu minim pe ramura conform prevederilor art.176(2) din CCMR, respingând celelalte capete de cerere.