PARTICIPAREA SOŢIEI ANGAJATULUI, CA ASOCIAT UNIC, ÎNTR-O SOCIETATE COMERCIALĂ CONCURENTĂ CU ANGAJATORUL. CONSECINŢE
Prima instanţă a reţinut că, în mod temeinic şi legal, intimata a desfăcut contractul de muncă al contestatorului la data de 1 iunie 1998, cu motivarea că nu a respectat regulamentul de ordine interioară care prevede pentru salariaţii cu funcţii în consiliul de administraţie că aceştia au obligaţia de loialitate, onestitate şi profesionalism fată de unitate, obligaţie nerespectată de salariat.
în termen legal, a declarat recurs contestatorul, în temeiul art. 304 pct. 9 şi pct. 11^ C. pr. civ., motivând că decizia de desfacere a contractului de muncă este neîntemeiată deoarece societatea al cărei asociat unic era soţia sa nu reprezintă o companie concurentă pentru angajator (…).
Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost luată temeinic şi legal, dovedintu-se că fapta salariatului reprezintă abatere gravă şi răspunderea disciplinară este întemeiată.
Pentru respectarea clauzei de neconcurenţă, contestatorul, care avea funcţia de coordonator marketing, beneficia şi de anumite facilităţi, privilegii care se acordă de angajator – salariul mai mare, cursuri de specializare, autoturism la dispoziţie permanentă – tocmai pentru a stimula fidelitatea, confidenţialitatea angajatului faţă de unitate.
(Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 232 R din 9 februarie 2001)
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de faţă; în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Judecătoria sector 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9876 din 8 iulie 1999, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de D.C. împotriva intimatei S.C. „E.-L.” S.A. şi a obligat contestatorul către intimată la 1.100.000 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în mod temeinic şi legal, intimata a desfăcut contractul de muncă contestatorului la data de 1 iunie 1998, cu motivarea că nu a respectat regulamentul de ordine interioară, care prevede pentru salariaţii cu funcţii în consiliul de administraţie că aceştia au obligaţia de loialitate, onestitate şi profesionalism faţă de unitate, obligaţie nerespectată de salariat.
Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă – prin decizia civilă nr. 1378 A din 17 aprilie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator împotriva sentinţei civile mai sus menţionată.
în termen legal, a declarat recurs contestatorul, în temeiul art. 304 pct. 9 şi pct. 11 C. pr. civ., motivând că decizia de desfacere a contractului de muncă este neîntemeiată deoarece societatea al cărei asociat unic era soţia sa nu reprezintă o companie concurentă pentru angajator şi că instanţa de apel nu a analizat coroborat materialul probator administrat în cauză, ci a analizat numai probe administrate doar de intimată, precum şi intimata.
Recursul intimatei s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ. motivând că, deşi în apel aceasta a solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.
Recursul intimatei este fondat.
Astfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, intimata a susţinut, în motivarea apelului, obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată şi, în acest sens, s-a depus la dosar chitanţa prin care se face dovada achitării onorariului de avocat, iar instanţa de apel a omis să se pronunţe
asupra acestui capăt de cerere admiţând apelul declarat de intimată.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de contestator, instanţa apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din examinarea probelor administrate în cauză, tribunalul constată că, în mod corect, instanţa de fond a interpretat probele administrate în cauză şi a reţinut o corectă situaţie de fapt.
Astfel, decizia de desfacere a contractului de muncă a fost luată temeinic şi legal, dovedindu-se că fapta salariatului este abatere gravă şi răspunderea disciplinară este întemeiată.
Recurentul-contestator, desfăşurând activităţi pentru alte societăţi – P.D.G. – a încălcat normele regulamentului de ordine interioară al companiei.
Pentru respectarea clauzei de neconcurenţă, contestatorul, care avea funcţia de coordonator
marketing, beneficia şi de anumite facilităţi, privilegii, care se acordă de angajator – salariul mai mare, cursuri de specializare, autoturism la dispoziţie permanentă – tocmai pentru a stimula fidelitatea, confidenţialitatea angajatului faţă de unitate.
Probele au fost interpretate corect de instanţă, respectându-se principiul înscris în art. 178 C. m. Au fost coroborate atât probele administrate de intimată, cât şi cele administrate în contra probă de contestator, rezultatul acestei interpretări fiind temeinicia şi legalitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 312 C. pr. civ. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de contestator şi să admită recursul declarat de intimată, să caseze decizia numai cu privire la omisiunea obligării contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei, şi să oblige pe recurentul-contestator, în condiţiile art. 274 C. pr. civ. la cheltuieli de judecată.
