Potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, contractul de muncă poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii, în cazul când unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză ca urmare a reorganizării.
în sensul textului de lege citat, reorganizarea trebuie să corespundă unei nevoi reale şi să fie efectivă. Măsura desfacerii contractului de muncă în această situaţie este legală numai dacă a fost desfiinţat un post de natura celui deţinut de persoana vizată, iar când există mai multe posturi de aceeaşi natură, unitatea trebuie să desfiinţeze mai întâi posturile vacante.
(Secţia civilă, decizia nr. 270 din 30 ianuarie 2002)
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 539 din 11 ianuarie 2000, a admis contestaţia introdusă de C.P. împotriva măsurii desfacerii contractului său de muncă în baza art. 130 lit. a C. muncii, luată de Guvernul României, Secretariatul
General – Direcţia Resurse Umane, prin Comunicarea nr. 15 e/3261 din 22 august 1997 şi Ordinul nr. 674 din 22 august 1997, a dispus anularea acestor acte şi reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior.
S-a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, că nu s-a făcut dovada unei reduceri efective de personal şi a respectării prevederilor art. 133 şi 134 din C. muncii.
învestit cu soluţionarea apelului declarat de Secretariatul General al Guvernului României, în interesul căruia a intervenit în cauză şi Guvernul României, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 307/R din 26 februarie 2001, l-a admis, a casat sentinţa pronunţată de judecătorie şi a respins contestaţia introdusă de C.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, dimpotrivă, cu organigramele depuse la dosar şi anexele la Ordinul Primului Ministru s-a făcut dovada reducerii efective de posturi (5 din cele 6 existente la compartimentul unde funcţiona contestatoarea), iar cu adresa nr. 15 e/3373/9.09.1999 s-a făcut dovada demersurilor (diligenţelor) făcute de “unitate” privind oferirea altor locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale a contestatoarei.
împotriva ultimei hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din C.pr.civ. solicitând casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
în motivarea recursului în anulare se susţine, în esenţă, că, în lipsa organigramei, după octombrie 1997, actele depuse la dosar vizând reducerea de personal nu sunt edificatoare, că nu s-a ţinut seama de interdicţia instituită prin art. 10 alin. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, privind imposibilitatea desfacerii contactului de muncă al persoanelor vizate pentru alte motive decât cele imputabile lor şi că nu s-a respectat dispoziţia înscrisă în art. 133 alin. 1 C. muncii privind trecerea în altă muncă corespunzătoare.
Recursul în anulare este întemeiat în sensul celor ce succed.
Contestatoarei C.P., şef cabinet 2 în cadrul Departamentului Aparatului de Lucru al Ministrului de Stat – Ministrul Finanţelor, i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. a C. muncii, prin Ordinul nr. 674 din 22 august 1997 şi Comunicarea nr. 15 el 3261 din aceeaşi dată, emise în baza Legii nr. 72/ 1997 a bugetului de stat pe anul 1997, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/1997, prin care s-a stabilit numărul de posturi ocupate din cadrul Aparatului de Lucru al Guvernului, precum şi cheltuielile cu salariile pe anul 1997.
Potrivit art. 130 (1) litera a din C. muncii, contractul de muncă poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii, în cazul când unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
în sensul textului de lege citat, reorganizarea trebuie să corespundă unei nevoi reale şi să fie efectivă. Măsura desfacerii contractului de muncă în această situaţie este legală numai dacă a fost desfiinţat un post de natura celui deţinut de persoana vizată, iar când există mai multe posturi de aceeaşi natură unitatea trebuie să desfiinţeze mai întâi posturile vacante.
Pentru garantarea drepturilor persoanelor vizate de textul de lege citat, art. 133 (1) C. muncii prevede că unitatea este obligată să ofere persoanelor în cauză trecerea în altă muncă corespunzătoare, solicitând în acest scop sprijinul organului ierarhic superior şi al organelor de repartizare în muncă sau, după caz, să ia măsuri pentru recalificarea acestor persoane.
în cauză, contestatoarea a susţinut, constant, că deşi existau posturi vacante în cadrul altor departamente din structura Secretariatului General şi din Aparatul Guvernului, de aceeaşi natură cu cel ocupat de ea, nu i s-a oferit un astfel de post, recurgându-se la măsura desfacerii contractului de muncă, în dispreţul normei de protecţie prevăzute de art. 10 din Legea nr. 42/1990.
Aceste susţineri se impunea a fi verificate, pentru a se decide în cunoştinţă de cauză cu privire la reala şi efectiva reducere de personal, prin depunerea la dosar a organigramei anterioare luării măsurii contestate şi a aceleia corespunzătoare lunilor octombrie – decembrie 1997, inclusiv ale altor departamente (vizate de contestatoare), din moment ce în justificarea măsurii luate unitatea a invocat bugetul acordat pentru anul 1997.
Tot astfel, în legătură cu adresa nr. 15 e/3373/ 9.09.1999 invocată drept dovadă a demersurilor făcute de unitate la organele de repartizare în muncă, retumată de oficiul poştal, după două avizări, pentru lipsa destinatarului la domiciliu (f. 34 dosar 735/999), era necesar să se verifice dacă aceasta a fost expediată la domiciliul real, adresa corectă a contestatoarei, precum şi să se depună adresa unităţii intimate nr. 3288/27.08.1997 şi adresa nr. 4765/9.09.1997 a Direcţiei pentru problema de muncă şi ocrotiri sociale a municipiului Bucureşti.
întrucât în baza aceluiaşi material probator insuficient instanţele au pronunţat hotărâri contradictorii, se impune, urmare admiterii recursului în anulare, casarea ambelor hotărâri şi reluarea
judecăţii în faţa Tribunalului Bucureşti, competent să judece cauza în primă instanţă, potrivit art. 2 pct. 1 litera b1 introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000.
