Potrivit art. 19 lit. c din Codul muncii, “persoana încadrată într-o unitate… are dreptul să i se asigure stabilitatea în muncă, contractul de muncă neputând să înceteze sau să fie modificat, decât în cazurile prevăzute de lege”.
Trecerea temporară în altă muncă este unul din cazurile de modificare unilaterală a contractului de muncă şi constă în schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiaşi unităţi, pe o perioadă scurtă de timp.
în situaţia în care unitatea a dispus, cu caracter definitiv, schimbarea felului muncii, instanţa judecătorească va anula decizia unităţii şi va dispune reintegrarea în funcţia deţinută anterior.
(Secţia a IH-a civilă, decizia nr. 1.589/15.12.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 192/30.01.1995 a Judecătoriei Roşiorii de Vede s-a admis contestaţia formulată de L.A. împotriva deciziei nr. 288/1994, emisă de intimata S.C. “T.” – SA, s-a anulat decizia menţionată şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de maistru, funcţie deţinută anterior.
S-a reţinut că schimbarea funcţiei din maistru în maistru ajutor nu putea avea caracter definitiv, ci numai temporar, în raport de dispoziţiile art. 67 Codul muncii, că modificarea contractului de muncă, pentru abateri disciplinare este inadmisibilă, deoarece printre sancţiunile prevăzute de art. 100 Codul muncii pentru abateri disciplinare, nu se află şi modificarea contractului de muncă.
Prin decizia civilă nr. 974/1.06.1995, Tribunalul Teleorman a respins apelul intimatei, ca nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, prin care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât nu s-a avut în vedere că funcţia pe care o ocupa contestatorul este o funcţie de conducere, situaţie în care competenţa soluţionării litigiului nu revine instanţelor judecătoreşti, conform art. 175 alin. 1 Codul muncii.
S-a mai arătat că motivul pentru care contestatorul a fost schimbat din funcţie a fost încălcarea repetată a sarcinilor de serviciu, motiv care putea conduce chiar la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b din Codul muncii, sunt de competenţa organului administrativ ierarhic superior sau organului de conducere colectivă contestaţiile împotriva desfacerii contractului de muncă a persoanelor cu funcţii de conducere, numite de organele ierarhic superioare, precum şi a directorilor, directorilor generali şi asimilaţii acestora din organele centrale, dar acest text de lege a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, prin decizia nr. 59/1994, decizia prin care s-a stabilit că soluţionarea unor astfel de contestaţii este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Nici criticile ce privesc fondul litigiului nu sunt întemeiate.
Trecerea definitivă, chiar în cadrul aceleeaşi unităţi, la o altă muncă decât cea convenită, constituie o modificare a contractului de muncă şi nu poate fi făcută fără consimţământul salariatului.
Măsura unilaterală a trecerii definitive într-un alt post, inferior celui prevăzut în contract, echivalează cu o retrogradare definitivă, şi este nelegală, deoarece retrogradarea definitivă nu figurează printre sancţiunile disciplinare.
Pentru aceste considerente recursul va fi respins, ca nefondat.
