Contract de muncă. Revocarea demisiei. Efecte


Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord, în mod legal a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă conform art. 57 şi 79 C.muncii.

Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 1210 din 2 iulie 2009

La data de 11.09.2008, contestatoarea I.C.M., în contradictoriu cu intimata SC D.S. SA a formulat contestație împotriva deciziei nr. 106/2008 emise de intimată, solicitând anularea acesteia.

în motivare, contestatoarea a arătat că a fost angajata intimatei în perioada noiembrie 1999 – 8.09.2008 și că la 29.08.2008 a formulat cerere prin care a demisionat. La data de 1.09.2008 și-a retractat cererea de demisie, continuând să se prezinte la serviciu și să-și îndeplinească atribuțiile până la data de 8.09.2008 când i-a fost înmânată decizia de desfacere a contractului de muncă. Această măsură este nelegală pentru că nu se încadrează în dispozițiile art. 79 din Legea nr. 53/2003, deoarece la momentul luării ei nu mai exista o manifestare de voință din partea sa privind încetarea raporturilor de muncă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea din inițiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea acesteia fiind posibilă doar cu acordul angajatorului. în situația de față conducerea unității nu a fost de acord cu retractarea demisiei, astfel că în mod legal contractul de muncă al acesteia a încetat.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 42/CM/14.01.2009 a respins contestația, reținând următoarele:

La data de 29.08.2008, contestatoarea a solicitat desfacerea contractului de muncă prin demisie, arătând în cuprinsul cererii că a optat pentru această măsură ca urmare a presiunii exercitate de șefa sa directă. Pe cerere se află înscrisă rezoluția conducătorului unității intimate din data de 1.09.2008, în sensul aprobării acesteia cu mențiunea respectării termenului de preaviz. La data de 1.09.2008 contestatoarea a depus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie, însă directorul unității nu a fost de acord cu aceasta, fapt ce rezultă din mențiunile înserate de acesta pe petiție, emițând decizia de încetare a contractului de muncă nr. 106/2008 potrivit dispozițiilor art. 57 și 79 C.muncii.

Manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea din inițiativa sa a contractului de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.

S-a reținut de către prima instanță că a fost respectat și termenul de preaviz, din moment ce potrivit art. 57 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate acest termen de preaviz nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariații cu funcții de execuție, iar cererea de demisie a fost depusă la 29.08.2008, rezoluția directorului unității de aprobare a demisiei poartă data de 1.09.2008, iar decizia de încetare a contractului de muncă a fost emisă la 8.09.2008. Este astfel evident că s-a respectat termenul de preaviz conform dispozițiilor articolului sus enunțat, iar contestatoarea și-a continuat activitatea în perioada de preaviz.

Pentru cele ce preced, având în vedere și faptul că nu s-a dovedit existența vreunui viciu de consimțământ, așa cum a susținut contestatoarea, s-a respins contestația în baza art. 41 și 76 C.muncii.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatoarea, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:

1. Lipsa de rol activ a instanței în ceea ce privește administrarea probelor, cât și în aprecierea celor existente la dosar.

Dezvoltând această critică, contestatoarea a arătat, în esență, că s-au exercitat presiuni psihice și morale asupra sa din partea șefei de serviciu, presiuni care au determinat-o la gestul demisiei. Aceste presiuni le-a dovedit, însă i s-a respins cererea de completare a lor. Oricum, în dosar există suficiente probe care explică presiunile psihice la care a fost supusă neîntrerupt în decursul a 2 luni premergătoare demisiei.

Normal era să se constate că demisia nu mai reprezintă un act final de voință al angajatei, pentru că ea a fost urmată de celălalt act de renunțare la demisie și deci trebuia să se mențină în continuare contractul individual de muncă.

2. Au fost apreciate eronat probele și s-au interpretat greșit dispozițiile legale.

în cauza de față, cererea de demisie s-a făcut fără niciun preaviz, deși potrivit art. 79 din Legea nr. 53/2003 prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

Este adevărat că, potrivit art. 79 pct. 7 din Legea nr. 53/2003, contractul individual de muncă încetează fie la data expirării termenului de preaviz, fie la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv, dar legiuitorul a făcut această precizare atunci când angajatorul are inițiativa îndepărtării din serviciu a angajatului respectiv, or, în speță, preavizul, deci termenul de 15 zile, era apanajul contestatoarei.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea contestației.

Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea reținând următoarele:

în ceea ce privește prima critică invocată, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, contestatoarea nu a dovedit că a formulat cerere de demisie urmare exercitării asupra sa a unor presiuni psihice și morale.

în mod normal, din moment ce salariatul a avut inițiativa încetării contractului, neexistând deci o decizie a angajatorului, persoana în cauză nu are cum să sesizeze instanța judecătorească invocând nelegalitatea sau netemeinicia concedierii.

Totuși, se poate solicita anularea demisiei, în situația în care consimțământul celui care a demisionat a fost viciat prin eroare, sau violență.

Deși recurenta a susținut că a dovedit existența unor presiuni psihice și morale, în cauză nu s-a demonstrat că i-a fost viciat consimțământul printr-unul din cele trei vicii de consimțământ.

în cadrul aceleiași critici recurenta a pretins că trebuia menținut contractul individual de muncă, din moment ce cererea sa de demisie a fost urmată de o altă cerere, de renunțare la demisie.

Este adevărat, din acest punct de vedere, că la data de 1.09.2008 contestatoarea a depus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie, însă angajatorul nu a fost de acord cu retragerea demisiei.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea, din inițiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.

Cum în speță angajatorul nu și-a exprimat acest acord, în mod legal a fost emisă decizia nr. 106/08.09.2008 de încetare a contractului individual de muncă conform art. 57 și 79 C.muncii.

Nici următoarea critică nu a fost reținută de instanța de control judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) C.muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

Conform art. 79 alin. (7) C.muncii, contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv.

Prin urmare, termenul de preaviz operează în favoarea angajatorului, nu al angajatului, așa cum susține recurenta, tocmai pentru a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecințele negative pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă, acesta fiind de fapt scopul preavizului.

în consecință, pentru cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 291 C.muncii și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., s-a dispus respingerea recursului.