– Codul muncii: art. 16, art. 163 alin. 1
Deşi art. 16 din Codul muncii prevede încheierea în formă scrisă, această dispoziţie nu transformă contractul individual de muncă într-un contract solemn, forma scrisă nefiind reglementată ca o condiţie de validitate (ad validitatem), ci ca un mijloc de a proba încheierea şi conţinutul contractului (ad probationem).
Plata salariului se dovedeşte conform art. 163 alin. 1 din Codul muncii prin semnarea statelor de plată şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
(Decizia nr. 100/R din 21 ianuarie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 2527 din data de 27 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului M D. împotriva pârâtei SC Dl. SRL prin administrator D.D. pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000.000. lei vechi.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal, reclamantul M.D. solicitând modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reţine următoarele:
Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi chiar din recunoaşterea reprezentantului intimatei în sensul că i-a plătit recurentului anumite sume de bani, Curtea reţine că reclamantul a prestat activitate cu caracter de permanenţă în beneficiul SC D l. SRL, ceea ce denotă că anterior părţile şi-au exprimat implicit consimţământul în vederea perfectării unui contract individual de muncă.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, deşi art. 16 C. muncii prevede încheierea în formă scrisă, această dispoziţie nu transformă contractul individual de muncă într-un contract solemn, forma scrisă nefiind reglementată ca o condiţie de validitate (ad validitatem), ci ca un mijloc de a proba încheierea şi conţinutul contractului (ad probationem).
Apărarea intimatei reţinută de tribunal în sensul că nu s-a încheiat contractul individual de muncă întrucât nu s-a depus de către recurent certificatul medical, aşa cum prevede art. 27 C. muncii, pe lângă faptul că nu s-a dovedit, este ¡relevantă în condiţiile în care intimata avea obligaţia să încheie contractul individual de muncă în formă scrisă (art. 16 alin. 1 C. muncii) şi să nu permită ca o persoană fără certificat medical (care să ateste că este aptă pentru desfăşurarea activităţii) să presteze muncă în favoarea sa. Or, intimata nu poate să îşi invoce propria culpă.
De altfel, nulitatea determinată de lipsa certificatului medical la angajare este remediabilă conform art. 27 alin. 3 C. muncii prin depunerea ulterioară a certificatului medical, iar art. 57 alin. 5 C. muncii prevede în mod expres că persoana care a prestat în temeiul unui contract nul are dreptul la remunerarea acesteia.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă (în sens de negotium) în temeiul căruia recurentul avea dreptul să fie remunerat, inclusiv pentru luna iunie 2008, cu suma de 650 iei (conform solicitării reclamantului care se coroborează cu depoziţia martorului S.A.L.). Deşi a afirmat prin întâmpinarea depusă în recurs că a plătit recurentului anumite sume de bani. reprezentantul intimatei nu a dovedit acest aspect, cu atât mai mult cu cât plata salariului se dovedeşte conform art. 163 alin. 1 C. muncii prin semnarea statelor de plată şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Referitor la plata diurnei, Curtea reţine că în cauză nu s-a dovedit că angajatorul a modificat unilateral locul muncii stabilit iniţial în contractul individual de muncă cu recurentul, astfel încât acesta să fie îndrituit să primească indemnizaţia de delegare sau de detaşare prevăzute de art. 44 alin. 2 sau art. 46 alin. 4 C. muncii. De asemenea, nu s-a dovedit că angajatorul s-ar fi obligat să plătească vreo sumă de bani cu titlu de diurnă.
în consecinţă, reţinând că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale menţionate anterior (art. 304 pct. 9 fiind incident în cauză), în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 3041 şi art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva sentinţei civile nr. 2527 din 27.10.2008 a Tribunalului Sălaj, care va fi modificată în parte în sensul că se va admite în parte acţiunea reclamantului M D. în contradictoriu cu pârâta SC D.l. SRL pe care o va obliga să plătească reclamantului suma de 650 lei, reprezentând drepturi salariale. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la respingerea petitului privind acordarea diurnei. (Judecător Laura Dima)
