Potrivit art. 283 1 lit. d din Codul muncii, cererile prin care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului.
Întrucât efectele juridice ale clauzei ce a modificat contractul de muncă al reclamantului în privinţa cuantumului salariului au încetat odată cu încetarea contractului de muncă, cererea de constatare a nulităţii acestei clauze apare ca inadmisibilă, dată fiind încălcarea termenului prevăzut de art. 283 lit. d Codul muncii.
Prin decizia nr. 94/R/15.02.2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis recursul reclamantului S.F.C.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1376/13.07.2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, a casat hotărârea atacată şi a reţinut cauza spre rejudecarea fondului.
În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării drepturilor salariale cuvenite reclamantului, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei la data de 22.06.2011.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
La data de 13.07.2006, între părţi, s-a încheiat contractul individual de muncă sub nr. 12688, reclamantul fiind angajat de pârâtă în funcţia de gestionar. Acest contract de muncă a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/1.11.2007 şi nr. 2/1.02.2008.
Astfel, prin actul adiţional nr. 1/1.11.2007 s-a modificat salariul de încadrare de la 2000 RON la 3000 RON iar prin actul adiţional nr. 2/1.02.2008 s-a modificat durata muncii de la 8 ore/zi la 4 ore/zi şi salariul de la 3000 lei la 700 lei.
La data de 18.08.2008 s-a emis de către pârâtă decizia nr. 1 prin care s-a constatat, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, încetarea contractului de muncă al reclamantului prin acordul părţilor.
Prin contestaţia formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 2/1.02.2008 susţinând că nu cunoaşte şi respectiv nu şi-a exprimat consimţământul cu privire la modificarea salariului.
Potrivit art. 283 (1) lit. d, cererile prin care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului.
Aşa cum s-a arătat anterior, contractul individual de muncă modificat prin actul adiţional a cărui nulitate se invocă, a încetat la data de 18.08.2008.
Astfel fiind, raportat la data înregistrării contestaţiei pe rolul Tribunalului Mureş – 27.07.2009, aceasta apare ca inadmisibilă dat fiind încălcarea termenului prevăzut de art. 283 lit. d Codul muncii.
S-a susţinut de către reclamant că prevederile art. 283 alin. 1 lit. d, nu pot fi reţinute în cauză, dat fiind că nu a avut cunoştinţă de existenţa clauzei privind modificarea salariului său, aceasta fiind adăugată ulterior semnării de către salariat a actului adiţional nr. 2/2008. S-a arătat că pârâta nu l-a informat despre această modificare, constatând-o doar cu prilejul calculării pensiei când i s-a adus la cunoştinţă şi că salariul în raport de care fusese calculată pensia a fost cel de 700 lei şi nu 3000 lei, astfel cum ştia reclamantul.
Aceste susţineri nu pot fi reţinute.
Prin decizia nr. 378/2004, Curtea Constituţională a reţinut că art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii „se întemeiază pe principiul potrivit căruia se poate cere constatarea nulităţii ori anularea unor acte care există. În situaţia în care un contract individual sau colectiv de muncă nu mai este în fiinţă, nu există nici clauzele acestuia, iar cererea pentru constatarea nulităţii lor nu mai are obiect. Este posibil, ca efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea contractelor. În asemenea situaţie pot fi contestate în justiţie efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale persoanei”.
Este evident că efectele juridice ale clauzei ce a modificat contractul de muncă în privinţa cuantumului salariului au încetat odată cu încetarea contractului de muncă. Clauza contractuală potrivit căreia pârâta ar fi fost obligată la plata salariului a încetat la 18.08.2008.
Într-adevăr am fi putut accepta apărarea reclamantului potrivit căreia a fost în imposibilitate obiectivă de a ataca clauza modificatoare dat fiind faptul că nu a cunoscut-o decât după încetarea contractului, dacă acest lucru ar fi fost dovedit.
Or, din actele dosarului rezultă în mod evident că reclamantul a cunoscut această clauză pentru că, începând cu data semnării actului adiţional atacat, reclamantul a primit salariul diminuat de 700 lei, fapt ce rezultă din statele de plată depuse la dosarul cauzei. Aceste acte, coroborate cu declaraţia martorului B.M.M., audiată de Tribunalul Mureş, conduc la concluzia că reclamantul ştia că salariul său a fost diminuat.
Astfel fiind considerăm că nu este vorba nicidecum de o clauză abuzivă neacceptată de angajat care ar putea determina neaplicarea art. 283 alin.1 lit. d Codul muncii, astfel cum susţine reclamantul.
În consecinţă, dat fiind nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii, urmează ca instanţa să respingă petitul principal al acţiunii reclamantului privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 2/1.02.2008.
Vor fi respinse, dat fiind caracterul accesoriu petitului principal respins, şi cererile privind radierea menţiunilor efectuate în cartea de muncă cu privire la reducerea salariului de la 3000 lei la 700 lei, precum şi cea de obligare a pârâtei la plata diferenţelor salariale pentru perioada 1.02.2008 – 18.08.2008 cu actualizarea sumelor şi indexare precum şi a plăţii diferenţei de ca urmare a neluării în calcul a salariului de 3000 lei.
În ceea ce priveşte celelalte cereri, instanţa reţine următoarele:
Coroborând probele existente la dosarul cauzei, respectiv statele de plată şi raportul de expertiză, raport de altfel necontestat sub aspectul modalităţii de calcul şi a cuantumului drepturilor salariale, rezultă că pentru perioada 1.08.2007 – 31.10.2007, când salariul reclamantului a fost de 2000 lei respectiv de 3000 lei, astfel că diferenţele salariale cuvenite vor fi de 2745 lei sumă ce, în temeiul art. 161 alin. 4 Codul muncii va fi actualizată în funcţie de data plăţii.
Totodată, dat fiind că, potrivit actului adiţional nr. 1/1.11.2007, salariul reclamantului s-a majorat la 3000 lei, salariu pe care reclamantul ar fi trebuit să-l încaseze până la data semnării actului adiţional nr. 2/2008, respectiv până în februarie 2008, în perioada 1.11.2007 – 1.02.2008, diferenţele salariale între salariul primit şi cel efectiv încasat sunt de 3376 lei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu data plăţii.
Nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei potrivit cărora ar fi fost plătit în funcţie de orele efectiv lucrate. Pontajele nu sunt semnate de reclamant iar în situaţia în care reclamantul ar fi lipsit nejustificat ar fi trebuit să existe o sancţiune pentru săvârşirea acestei abateri disciplinare.
În ceea ce priveşte petitul privind plata compensaţiei pentru concediul neefectuat, urmează ca, având în vedere faptul că nu s-a făcut de către pârâtă dovada efectuării de către reclamant a concediului de odihnă aferent anului 2008, instanţa urmează a face aplicarea art.141 alin. 4 din Codul muncii.
La stabilirea cuantumului acestei compensaţii vor fi avute în vedere prevederile art. 145 alin. 2 din Codul muncii raportat la salariul de 700 lei. Astfel, urmează a obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 594 lei sumă ce urmează a fi actualizată la data plăţii, date fiind dispoziţiile art. 161 alin. 4 Codul muncii.
În ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă potrivit Legii nr. 142/1998, acestea se acordă în situaţia în care este prevăzut expres că angajatorul le achită prin contractul individual sau colectiv de muncă.
Or, astfel cum rezultă şi din concluziile raportului de expertiză, la nivelul pârâtei nu există stipulată o astfel de obligaţie, niciunul dintre angajaţii pârâtei nu beneficiau de tichete şi nici în contractul individual de muncă al reclamantului nu prevede o asemenea obligaţie.
Urmează ca pentru drepturile salariale solicitate şi recunoscute, pârâta să vireze impozitele şi contribuţiile pentru asigurări sociale.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă,având în vedere că pretenţiile reclamantului, astfel cum au fost precizate, au fost admise în proporţie de 28%, din totalul cheltuielilor de judecată făcute de această parte, de 2200 lei, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 616 lei, cheltuieli de judecată parţiale.
