– Codul muncii: art. 21 alin. 2
Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce îi sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, potrivit art. 21 alin. 2 Codul muncii.
(Decizia nr. 2194/R din 26 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1243 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC C. SA, împotriva pârâtului B.M.T., pentru obligarea acestuia la plata sumei de 8.447,25 lei reprezentând prejudiciu suferit de către reclamantă, actualizat cu dobânda legală, la plata sumei de 8.000 Euro reprezentând sancţiune pentru nerespectarea angajamentului de fidelitate.
împotriva acestei sentinţe reclamanta SC C. SA Jibou a deciarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Pârâtul a fost angajat al reclamantei începând cu data de 13.06.2008, în funcţia de manager pe zonă.
Prin decizia nr. 48 din 29.02.2009, pârâtului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza prevederilor art. 61 lit. a) C. muncii.
Conform art. 21 alin. 1 C. muncii, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text legal, clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
în speţă, contractul individual de muncă de care se prevalează reclamanta nu cuprinde în mod expres nici o clauză de concurenţă însă la lit. M pct. 2 lit. c) se prevede că salariatul are obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu.
Ulterior încheierii contratului individual de muncă, la data de 16.06.2008, pârâtul a semnat angajamentul de fidelitate faţă de societatea reclamantă prin care şi-a asumat obligaţia de a nu întrebuinţa în scopuri personale, de a comunica sau de a transmite altora, date şi informaţii privind oferte, cereri, preţuri, calitate etc., inclusiv copii ale acestora sau alte informaţii cu caracter intern şi de a nu întreprinde nici un fel de acţiuni de natură a produce pagubă societăţii, iar pe durata angajării precum şi 24 de luni de la încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul, pârâtul nu va desfăşura efectiv şi nu se va implica în activităţi concurenţiale societăţii, nu va interveni în relaţiile acesteia cu angajaţii, colaboratorii, clienţii, furnizorii sau partenerii de afaceri, iar în cazul nerespectării acestora va fi de acord să suporte măsurile prevăzute de lege, Ri, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă şi atragerea răspunderii penale conform legii concurenţei, precum şi să despăgubească angajatorul corespunzător pagubei produse prin acţiunea sau inacţiunea pârâtului, despăgubire stabilită de societate în funcţie de gravitatea faptei, urmările şi întinderea acesteia, precum şi prejudiciul suferit, dar numai puţin de 8.000 euro.
Refuzul semnării acestui angajament constituie abatere disciplinară, măsurile de sancţionare a angajatului fiind cele stabilite prin hotărârea consiliului de administraţie.
Acest angajament de fidelitate nu prezintă valenţele juridice ale unei clauze de neconcurenţă deoarece nu cuprinde în mod expres activităţile ce sunt interzise salariatului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă, perioada pentru care-şi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, astfel încât nu poate produce efecte juridice.
Totodată, în contractul individual de muncă nu este stipulată în mod expres nici o clauză de exclusivitate pentru a lămuri cu certitudine în ce a constat obligaţia de fidelitate prin care pârâtul şi-a asumat obligaţia ca în perioada executării contractului să nu presteze în folosul unui alt angajator ori în interes propriu orice altă activitate la care este obligat prin acest contract.
Critica recurentei referitoare la faptul că pretenţiile sale au fost dovedite în faţa instanţei de fond nu pot fi reţinute deoarece pe o parte, prejudiciul cauzat reclamantei nu a fost recunoscut de pârât cu ocazia anchetei administrative. Recurenta a depus doar nota scrisă întocmită de Comisia de disciplină din cadrul SC C. SA din care rezultă că pârâtul a recunoscut acordarea de discounturi de 28% către SC R.D. SRL Bucureşti şi a livrat o parte din marfă către această societate comercială, precum şi faptul că administratorul acestei societăţi este soţia lui, însă acest înscris provenind doar de la reclamantă şi nesemnat de pârât cu nu prezintă valenţele unei recunoaşteri judiciare sau extrajudiciare a prejudiciului pretins de reclamantă.
Pe de altă parte, este adevărat că reclamanta a depus la dosar foi de parcurs şi lista cu convorbirile telefonice ale pârâtului însă aceste înscrisuri nu sunt de natură să dovedească existenţa prejudiciului în condiţiile în care reclamanta nu a probat conform art. 287 C. muncii care este limita consumului de carburant permisă a fi utilizată de pârât şi care este limita convorbirilor telefonice permisă a fi utilizată de pârât, pentru a ajunge la concluzia că depăşirea acestor limite este imputabilă pârâtului.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 3041 C. pr. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică. (Judecător Anca-Adriana Pop)
