Prin sentinţa civilă nr. 69 din 26 ianuarie 2009 Tribunalul Mureş a admis excepţia dreptului material la acţiune aferent pretenţiilor privind virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 – 30.09.2005, iar pe fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta K. E. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de nr. Târgu Mureş şi, în consecinţă:
– a constatat că perioada 01.09.1989 – 31.08.2006 constituie vechime în muncă a reclamantei la unitatea pârâtă, pe bază de contract individual de muncă ;
– a obligat pârâta să vireze contribuţiile de asigurări sociale de stat aferente reclamantei pentru perioada 01.10.2005 – 31.08.2006;
-a respins, ca prescrise, pretenţiile privind virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 – 30.09.2005;
– a respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 7 Târgu Mureş solicitând admiterea recursului şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii civile formulate de reclamantă.
În considerentele recursului pârâta a adus mai multe argumente în susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate.
În primul rând, pârâta a arătat că instanţa de fond a nesocotit voinţa părţilor, ignorând faptul că acestea au încheiat mai multe contracte succesive de prestări servicii în perioada 1989 – 1995 şi aplicând greşit dispoziţiile art. 42 Codul muncii, a concluzionat că această perioadă constituie vechime în muncă.
În al doilea rând, pentru perioada 01.08.1995 – 01.09.2006, pârâta a arătat că activitatea reclamantei a fost guvernată de dispoziţiile Legii nr. 83/1995 care, la art. 2, prevedea că pentru prestarea muncii la asociaţiile de locatari încadrarea în muncă se poate realiza prin încheierea unei convenţii civile.
Aceeaşi posibilitate este prevăzută şi de art. 5 din Legea nr. 130/1999 care a abrogat Legea nr.83/1995 precum şi de art. 8 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
În fine, pârâta a arătat că începând cu data de 01.09.2006, în baza constatărilor făcute de inspectorii ITM Mureş s-a încheiat un contract individual de muncă între pârâtă şi reclamantă şi s-au achitat toate obligaţiile fiscale.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, reclamanta a susţinut că a lucrat pentru pârâtă încă din anul 1989 ca femeie de serviciu în baza unor convenţii pentru prestări servicii şi contracte civile primind pentru această activitate o indemnizaţie lunară, însă în luna ianuarie 2006, inspectorii ITM Mureş au efectuat un control şi a obligat pârâta să încheie un contract de muncă cu reclamanta începând cu luna septembrie 2006. Deoarece lucra în medie 9 ore pe zi, în conformitate cu Legea nr. 577/2003 prevederile legale privind convenţiile civile nu îi mai puteau fi aplicate.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a constatat că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, reclamanta a prestat activităţi pentru pârâtă începând cu anul 1989. Aşa cum de altfel chiar reclamanta a susţinut, iar pârâta nu a negat, activitatea reclamantei s-a desfăşurat în baza contracte civile, copii după acestea au fost depuse la dosarul de fond.
În luna iunie 2008, mai precis la 24.06.2008, pârâta încheie cu reclamanta un contract individual de muncă, însă efectele acestuia se întind din 01.09.2006 dată de la care inspectorii ITM Mureş au constatat că reclamanta are raporturi de muncă cu pârâta.
Concluzionând, Curtea a reţinut că, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la pârâtă până în data de 01.09.2006 în baza unor contracte de natură civilă iar începând cu această dată, între cele două părţi s-au stabilit raporturi de muncă. Numai de la această dată îi sunt aplicabile reclamantei dispoziţiile art. 16 alin.3 Codul muncii şi doar de la această dată pârâta, în calitate de angajator îi revine obligaţia prevăzută de art. 40 alin.2 lit. f Codul muncii de a plăti toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa.
Faţă de cele reţinute, Curtea a admis recursul pârâtei, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi, în consecinţă, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamantă.
