Tribunalul a admis acţiunea civilă a reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 9.189.186 lei reprezentând drepturi băneşti.
S-a reţinut de instanţa de fond că drepturile băneşti solicitate: prima de vacanţă şi primele de Paşte şi Crăciun erau stipulate în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ca obligaţii ale societăţii pârâte.
Recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins ca nefondat potrivit disp.art.312 alin.1 C.proc.civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut de instanţa de recurs că motivul invocat de pârâtă precum că prima de vacanţă, prima de Paşte şi prima de Crăciun prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se acordau ca un stimulent salariaţilor numai în cazul în care unitatea avea rezultate financiare bune şi că unitatea nu ar fi avut rezultate financiare bune nu poate fi primită pentru că nu s-a făcut nici o dovadă că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar exista o clauză din care să rezulte această condiţionare.
Pentru aceleaşi motive nu a fost primită nici susţinerea pârâtei recurente precum că în contractele colective de muncă la nivel naţional pentru anii 2002 – 2003 s-ar prevedea că primele de vacanţă se acordă în funcţie de posibilităţile economico-financiare ale unităţii şi că aceste clauze nu au fost modificate.
S-a mai reţinut de instanţa de recurs că , contractul colectiv de muncă constituie legea părţilor potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 şi că potrivit art.30 din aceeaşi lege executarea acestora este obligatorie pentru părţile contractante, modificarea clauzelor făcându-se numai în condiţiile legii.
