APLICATĂ LA VENITUL BRUT
– art.23 alin.3 din Legea nr.250/2007
Contribuţia CAS aferentă veniturilor brute,rezultate din salariile compensatorii, se calculează asupra tuturor sumelor brute obţinute, indiferent de perioada la care s-au referit acestea, luându-se în considerare momnetul plăţii şi nu momentul cănd au fost câştigate drepturile salariale respective.
(Curtea de Apel Ploieşti-Secţia Conflicte De Muncă Şi Asigurări Sociale- decizia civilă nr.88 din 21 ianuarie 2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului, reclamanta S.C. T.B. SA….. a chemat în judecată pe pârâtul M.V, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 1312 lei, de care a beneficiat în mod necuvenit, precum şi dobânda legală aferentă până la achitarea completă a datoriei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a îndeplinit funcţia de până la data de 27.09.2007, când prin Hotărârea nr.229 a Consiliului Local al Municipiului B …. s-a decis desfiinţarea postului deţinut de acesta, astfel încât prin decizia 80/2007 s-a desfăcut CIM al pârâtului începând cu data de 30.10.2007.
Reclamanta a mai relatat că potrivit CCM la nivel de societate, în caz de concediere salariaţii beneficiază de o plată compensatorie egală cu 8 salarii tarifare, baza de calcul fiind ultimul salariu, în cazul pârâtului la data de 29.10.2007, şi aşa cum reiese din Ordinul de plată din 15.01.2008, acesta a beneficiat de efectuarea plăţii.
S-a mai precizat de către reclamantă că urmare a raportului de inspecţie fiscală nr. 26633 din 05.06.2008 şi a deciziei de impunere nr.179 din 05.06.2008, s-a dispus reţinerea şi virarea la CJP B….. a contribuţiei asigurărilor sociale a asiguratului, sumă necalculată şi nereţinută la virarea salariilor compensatorii, care totalizează suma de 1312 lei.
Având în vedere că pârâtul a fost notificat în sensul restituirii sumei, iar acesta nu s-a conformat, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii.
Reclamanta a depus la dosar dispoziţia 1793 din 05.06.2008, emisă de DGFP B ….., decizia de impunere nr.179 din 05.06.2008, adresa nr.2876 din 18.06.2008, ştat de plată aferent lunii ianuarie 2008.
În termen legal pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât societatea a refuzat să-i plătească iniţial sumele datorate, motiv pentru care a chemat în judecată, iar prin sentinţa nr.89 din 06.02.2008 s-a dispus obligarea societăţii la dobânda legală pentru cele 8 salarii compensatorii neachitate la scadenţă pe perioada 01.11.2007 – 15.01.2008, sentinţă definitivă ce a fost executată.
A mai relatat pârâtul că în cursul lunii iunie 2008 a primit adresa de la societate cu privire la restituirea sumei de 1312 lei, sumă pe care o apreciază că nu o datorează, întrucât la data când s-a născut obligaţia de plată a plăţilor compensatorii, angajatorul nu avea obligaţia de a calcula şi vira acest CAS, conform art. 23 din Legea 19/2000, iar ulterior, prin modificarea acestuia articol s-a prevăzut că începând cu 01.01.2008 se includeau şi plăţile compensatorii. În acest context, având în vedere că plăţile compensatorii erau datorate la 30.10.2007, apreciază că aplicabilă este legislaţia în vigoare la data naşterii obligaţiei şi prin urmare nu datorează nicio sumă de bani reclamantei.
Pârâtul a depus la dosar notificarea nr. 5601 din 13.12.2007, decizia nr.80/28.09.2007, sentinţa civilă nr.89 din 06.2008.
După examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin sentinţa civilă nr. 917 din 21 octombrie 2009 tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 1312 lei, ce reprezintă contribuţia de asigurări sociale, sumă necalculată şi nereţinută la data plăţii salariilor compensatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt :
Pârâtul a fost salariatul reclamantei şi prin decizia nr. 80 din 28.09.2007 i-a fost desfăcut contractul individual de muncă.
La data desfacerii contractului de muncă din motive neimputabile, prin CCM la nivel de societate nr. 4851/2004 s-a prevăzut că salariaţii pot beneficia de o plată compensatorie, egală cu 8 salarii tarifare. Întrucât pârâtul nu a beneficiat de aceste salarii compensatorii, a formulat acţiune soluţionată prin sentinţa civilă nr.89 din 06.02.2008, prin care societatea a fost obligată la dobânda legală pentru cele 8 salarii compensatorii neachitate la scadenţă pe perioada 01.11.2007 – 15.01.2008, sentinţă definitivă ce a fost executată, întrucât pe parcursul soluţionării cauzei aceasta a achitat suma de 10845 lei cu Ordinul de plată nr. 045 din 15.01.2008.
Instanţa de fond a mai reţinut că în conformitate cu art.23 din Legea 19/2000, angajatorul nu avea obligaţia de a calcula şi a vira contribuţia de asigurări sociale a asiguratului până la data 31.12.2007, însă prin modificarea acestui articol, conform OUG 91/2007 s-a prevăzut reţinerea şi virarea la CJP B….. a acestor contribuţii, pentru plăţile compensatorii, începând cu data de 01.01.2008.
În condiţiile în care pârâtul a beneficiat de plata plăţilor compensatorii la data de 15.01.2008, în mod firesc societatea –reclamantă era obligată să reţină şi să vireze către CJP B……. contribuţia de asigurări sociale aferente acestor indemnizaţii.
Susţinerile pârâtului, în sensul că nu datorează nicio sumă de bani, întrucât plăţile compensatorii trebuiau achitate la nivelul lunii octombrie 2007, când în vigoare erau alte prevederi legale, nu pot fi reţinute atâta timp cât aceste plăţi au fost achitate în luna ianuarie 2008, astfel încât conform deciziei de impune nr. 179 din 05.06.2008 emisă de DFP B…., angajatorul este obligat la plata sumei de 1312 lei şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 272 Codul muncii societatea este îndreptăţită la recuperarea sumei de la salariat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.V, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat recurentul, în esenţă, că plăţile compensatorii, aşa cum au fost negociate, trebuiau făcute până la data expirării preavizului de concediere. Întrucât societatea a refuzat iniţial să îi achite aceste drepturi, a fost nevoit să o notifice şi ulterior să acţioneze în instanţă, fiind pronunţată în acest sens sentinţa nr. 89 prin care societatea a fost obligată doar la dobânda legală aferentă sumelor care fuseseră între timp virate. A mai precizat recurentul că societatea l-a încunoştiinţat că trebuie să depună suma de 1312 lei reprezentând contribuţia datorată asigurărilor sociale şi întrucât nu s-a conformat, a fost acţionat în instanţă. A specificat recurentul că această sumă nu ar fi trebuit să fie plătită dacă angajatorul ar fi plătit la timp obligaţia asumată prin contractul colectiv de muncă.
Astfel, între data la care era scadentă obligaţia (28.09.2007) şi data la care i-au fost plătite efectiv sumele compensatorii (15.01.2008) s-a modificat legislaţia în materia asigurărilor sociale, iar prin sentinţa recurată s-a produs o diminuare a drepturilor sale băneşti.
A arătat recurentul că întrucât modificarea Legii nr.19/2000, respectiv a art.23 s-a făcut prin OUG nr. 91/2007 (M.O. nr. 671/1.10.2007), la data plăţii efective a salariilor compensatorii, angajatorul ar fi trebuit să cunoască aceste prevederi.
Totodată, a mai învederat recurentul că obligaţia pe care angajatorul o avea faţă de el s-a născut înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 91/2007, astfel încât erau aplicabile disp.art.23 din Legea nr.19/2000, iar obligaţia a fost executată după intrarea în vigoare a OUG nr. 91/2007, astfel încât prin hotărârea instanţei de fond s-a realizat aplicarea retroactivă a legii civile.
Sub un alt aspect, recurentul a arătat că din actele invocate de angajator nu reiese că această contribuţie neachitată este datorată de salariat şi că aceste contribuţii vizează perioada 01.07.2007 – 30.04.2008, iar CAS-ul trebuia plătit de angajator, ceea ce presupune o plată succesivă lună de lună, ori în cazul său, salariile compensatorii s-au născut la data de 28.09.2007, când a fost emisă Decizia nr.80 şi presupunea o singură plată.
A mai precizat recurentul că din actele dosarului nu rezultă că el ar datora această sumă şi nici cum s-a stabilit aceasta.
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii.
Curtea examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi în raport de dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea cauzei şi de disp.art. 3041 Cod pr.civilă, a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
La momentul efectuării plăţilor, era în vigoare Legea nr.250/2007, prin care se modificase Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Or, potrivit dispoziţiilor art.23 alin. (3) din Legea nr.250/2007 „baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) este venitul brut realizat lunar”.
Curtea a mai reţinut că, potrivit Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul MMFES nr.680/2007, pentru aplicarea art.23 alin.(3) din Legea nr.250/2007 prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înţeleg şi alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă.
Ca urmare, contribuţia CAS aferentă veniturilor brute, rezultate din salariile compensatorii, se calculează asupra tuturor sumelor brute obţinute, indiferent de perioada la care s-au referit acestea, luându-se în considerare, momentul plăţii şi nu momentul când au fost câştigate drepturile salariale respective.
Curtea, a mai reţinut, totodată, că legea în vigoare la data efectuării plăţii era Legea nr.250/2007, dispoziţiile acesteia fiind de imediată aplicare şi guvernând raportul juridic dedus judecăţii, astfel încât în mod corect prima instanţă a apreciat ca întemeiată acţiunea.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute criticile invocate şi întrucât sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu disp.art. 312 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.
