Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta E. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.M.S., solicitând obligarea acesteia la virarea contribuţiei individuale de asigurări sociale pentru perioada 01.04.2001 – 01.11.2006 raportat la venitul brut realizat lunar conform consemnărilor din contractul individual de muncă. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în perioada de referinţă a fost angajata pârâtei în baza unui contract individual de muncă, dobândind astfel calitatea de asigurat obligatoriu prin efectul legii conform art. 5 din Legea nr. 19/2000. Conform art. 6 din aceeaşi lege, angajatorul avea obligaţia de a depune în fiecare lună declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. A mai susţinut reclamanta că în luna iunie 2008 i s-a comunicat de către Casa Judeţeană de Pensii Iaşi faptul că figurează cu stagii de cotizare după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 doar pentru perioada 11.2006 – 01.05.2008.
Pârâta S.C.M.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Totodată, pârâta a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat – chemat în garanţie a S.C. „MONODUR” S.R.L., în temeiul disp. art. 60 Cod procedură civilă. În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a susţinut că în perioada 01.01.1997 – 16.08.2006 reclamanta a fost detaşată la S.C. „M.” S.R.L., iar în conformitate cu disp. art. 47 Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului se acordă de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea. Pe perioada cât reclamanta a fost detaşată, S.C. „M.” S.R.L. a confirmat plata drepturilor băneşti. Pârâta mai învederează şi faptul că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat plata unor sume de bani aferente perioadei 01.04.2001 – 01.11.2006, însă ulterior datei de 16.08.2006 reclamanta nu a mai fost salariata sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa a reţinut că în perioada 01.03.1981 – 16.08.2006, reclamanta E.A. a fost salariata pârâtei S.C.M.S., iar în perioada 01.01.1997 – 16.08.2006 a fost detaşată la S.C. „M.” S.R.L.
Potrivit disp. art. 8 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, „constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale in sistemul public din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte”. De asemenea, potrivit art. 18 alin. 1 din acelaşi act normativ, în sistemul public sunt contribuabili, după caz, asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale şi angajatorii. Potrivit disp. art. 21 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, contribuţia de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) sau de la data încheierii contractului de socială. La alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că această contribuţie individuală de asigurări sociale se datorează de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I si II, iar la alin. 3 se prevede: „Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajatori reprezintă diferenţa dintre nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, şi nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale”. Totodată, potrivit art. 22 alin. 1, calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I si II şi de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori. De asemenea, potrivit disp. art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a plăti toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii.
Potrivit disp. art. 47 alin. 1 Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea, iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea. Potrivit disp. art. 47 alin. 5 Codul muncii, în cazul în care există divergenţă între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile potrivit prevederilor alin. 1 şi 2, salariatul detaşat are dreptul de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite. În consecinţă, faţă de prevederile legale menţionate, s-a reţinut de către instanţă că drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea, salariatul având însă dreptul de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori în caz de neîndeplinire a obligaţiilor legale.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi adresa nr. 36839/05.06.2008 a C.J.P. Iaşi din cuprinsul căreia rezulta faptul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 reclamanta figura cu stagii de cotizare doar pentru perioada 01.11.2006 – 01.05.2008, instanţa a reţinut că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la virarea către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei individuale de asigurări sociale datorată de reclamantă în perioada 01.04.2001 – 16.08.2006, raportat la venitul brut lunar realizat. Cât priveşte ordinele de plată depuse la dosar, instanţa a reţinut că din cuprinsul acestora nu rezultă că S.C. „M.” S.R.L. ar fi virat către buget contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de reclamantă.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la virarea către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei individuale de asigurări sociale aferente perioadei 17.08.2006 – 01.11.2006, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că din cuprinsul carnetului de muncă rezultă că raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 16.08.2006.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a S.C. „M.” S.R.L. formulată de pârâtă, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. 1 Codul muncii, obligaţia de plată a drepturilor cuvenite reclamantei pe perioada detaşării revenea societăţii S.C. „M.” S.R.L. Pe cale de consecinţă, instanţa reţine că societatea chemată în garanţia avea şi obligaţia aferentă de a vira către bugetul de asigurări sociale contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de reclamantă în perioada în perioada 01.04.2001 – 16.08.2006. Totodată, instanţa reţine şi faptul că dispoziţiile art. 47 alin. 5 din Codul muncii conferă salariatului dreptul de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori, însă aceste dispoziţii nu conduc la concluzia exonerării angajatorului la care s-a dispus detaşarea de obligaţiile legale ce-i revin.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa a constatat că este întemeiată în parte acţiunea formulată de reclamanta E.A. în contradictoriu cu pârâta S.C.M.S. şi a obligat pârâta să vireze către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de reclamantă în perioada 01.04.2001 – 16.08.2006, raportat la venitul brut lunar realizat. De asemenea, instanţa a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la virarea către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei individuale de asigurări sociale datorată de reclamantă în perioada 17.08.2006 – 01.11.2006 şi a admis cererea de chemare în garanţie a S.C. „M.” S.R.L., formulată de pârâta S.C.M.S., obligând chemata în garanţie să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin prezenta hotărâre.
