C. muncii, art. 41
Angajatorul poate revoca decizii unilaterale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, în cazul în care constată că acestea au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale; revocarea nu poate interveni însă decât până la momentul în care acestea încep să îşi producă efectele specifice. Odată produse aceste efecte, angajatorul nu mai poate revoca deciziile respective, însă acestea pot fi anulate de instanţă, dacă au fost contestate în termenul de prescripţie prevăzut de Codul muncii.
Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la data comunicării lor salariatului; poate retroactiva doar nulitatea, însă aceasta nu se poate constata sau pronunţa decât de către instanţa de judecată, potrivit prevederilor din Codul muncii care reglementează controlul şi sancţionarea actelor unilaterale nelegale emise de angajator cu privire la modificarea raporturilor juridice de muncă.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5641 din 28 septembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 8042/05.11.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins contestaţia formulată de contestatorul M.M.S. în contradictoriu cu intimata SC C.E. SRL, ca fiind rămasă fară obiect.
în considerente a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost formulată, îl constituie anularea deciziei nr. 1/25.01.2010 emisă de intimată, prin care a fost modificat contractul individual de muncă al contestatorului. Obiectul este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, condiţie îndeplinită de acţiune la momentul formulării cererii de chemare în judecată de către contestator, întrucât, la data sesizării
instanţei, decizia contestată producea efecte. Insă, prin îndeplinirea prestaţiei de către intimată, în timpul procesului civil, pretenţiile reclamantului nu mai subzistă la momentul pronunţării hotărârii,
decizia contestată fiind anulată şi, prin urmare, lipsită de efecte. In
consecinţă, faţă de îndeplinirea de către intimată a pretenţiilor ce formează obiectul cererii prezentei cauze anterior pronunţării unei hotărâri de către instanţă, Tribunalul a constatat cererea ca rămasă fară obiect şi a respins-o ca atare.
Faţă de cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, s-a reţinut că pretenţia ce face obiectul prezentei cereri a fost îndeplinită de intimată înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată şi implicit înainte de prima zi de înfaţişare, astfel că, potrivit art. 275 C. proc. civ, nefâcându-se dovada punerii în întârziere, instanţa a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamantul M.M.S. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca fiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Instanţa de fond a fost sesizată cu o contestaţie împotriva unei decizii emise de angajator, prin care au fost modificate funcţia şi postul deţinut de salariat. Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins contestaţia ca rămasă fară obiect, pe motiv că pe parcursul soluţionării cauzei intimata a anulat această decizie.
Curtea constată că recurentul a fost salariatul intimatei în baza contractului individual de muncă nr. 3665/2006, având funcţia de inginer în cadrul Diviziei Engineering – Departamentul vânzări, potrivit fişei postului, recurentul avea funcţia de inginer vânzări, în cadrul Departamentului Marketing, Sales and Contracts, denumire similară celei din contract. Pin decizia nr. 1/25.01.2010, intimata a dispus că, începând cu data de 01.02.2010, activitatea recurentului-contestator se va desfăşură în cadrul Departamentului PM1 (preparare materii prime), în funcţia de inginer de proces. Decizia respectivă a fost comunicată salariatului la data de 26.01.2010, acesta semnând de primire, dată de la care actul unilateral emis de către angajator a început să-şi producă efectele, potrivit dispoziţiilor Codului muncii. Deşi decizia unilaterală de modificare a contractului fusese comunicată şi începuse să-şi producă efectele, la data de 30.04.2010, angajatorul dispune revocarea acesteia, prin decizia nr. 5/30.04.2010.
Instanţa de fond a reţinut în motivarea hotărârii că angajatorul a dispus anularea deciziei contestate, ceea ce determină lipsa de obiect a contestaţiei împotriva acesteia.
Curtea reţine că angajatorul nu avea posibilitatea anulării deciziei de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, deoarece acesta este un atribut exclusiv al instanţei sesizate cu contestaţia salariatului împotriva deciziei respective. Angajatorul ar avea dreptul să revoce deciziile unilaterale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, în cazul în care constată că acestea au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, fiind acte emise de societatea angajatoare, dar revocarea nu poate interveni decât până la momentul în care acestea îşi produc efectele specifice. Odată produse aceste efecte, angajatorul nu mai poate revoca decizia emisă, dar aceasta poate fi anulată de către instanţă, dacă a fost contestată în termenul de prescripţie prevăzut de Codul muncii.
Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la data comunicării lor salariatului, numai nulitatea putând retroactiva, dar nulitatea nu se poate constata sau pronunţa decât de către instanţa de judecată, potrivit prevederilor din Codul muncii care reglementează controlul şi sancţionarea actelor unilaterale nelegale emise de angajator cu privire la modificarea raporturilor juridice de muncă.
In aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă a reţinut că respectiva contestaţie a rămas fară obiect, deoarece angajatorul nu mai avea posibilitatea revocării deciziei sale după momentul comunicării care determină producerea efectelor specifice.
Dispoziţia contestată reprezintă un act unilateral al angajatorului, prin care sunt modificate funcţia şi postul deţinute de către recurent din inginer vânzări în cadrul Departamentului vânzări, în inginer de proces în cadrul Departamentului Preparare materii prime.
Curtea reţine dispoziţiile art. 41 C. muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod. Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului;
b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul;
0 timpul de muncă şi timpul de odihnă. In cauză a intervenit modificarea unilaterală a funcţiei şi locului de muncă, aspecte ce ţin de elementul contractual prevăzut de art. 41 alin. (3) lit. c) C. muncii.
Articolele 42 şi 48 C. muncii reglementează cazurile în care legea permite modificarea unilaterală a elementelor raportului juridic de muncă, fară ca situaţia de fapt dedusă judecăţii să se regăsească printre acestea. Astfel, nu poate fi vorba de o delegare sau detaşare, dar nici de o situaţie excepţională în condiţiile art. 48 C. muncii, potrivit căruia angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod, deoarece nu s-a făcut dovada existentei acestor situaţii de excepţie.
In fapt, prin decizia contestată a avut loc o modificare a funcţiei, aşa cum aceasta era prevăzută în fişa postului, aspect care depăşeşte limitele în care este permisă modificarea unilaterală a contractului. Faptul că recurentul deţinea funcţia de inginer vânzări în cadrul Departamentului vânzări anterior emiterii deciziei contestate rezultă atât din fişa postului, cât şi din menţiunile carnetului de muncă.
Curtea constată că modificarea funcţiei nu a fost negociată de părţi şi nu s-a ajuns la un acord al acestora pe acest aspect, acord ce ar fi presupus încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a constatat că decizia unilaterală a angajatorului, de modificare a raporturilor juridice de muncă, este nelegală, motiv pentru care a considerat recursul formulat ca întemeiat, urmând ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să modifice sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei contestate. (…)
