Creanţele constând în plăţi compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă trebuie înscrise în tabelul de creanţe la ordinea de preferinţe prevăzute de legiuitor la art. 123, pct. 2 din Legea 85/2006 şi nu la pct.8, la categoria alte creanţe chirografare”.
Obligaţia Arhivelor Naţionale prin Direcţiile Judeţene să preia documentele cu valoare practică şi anume statele de plată ale salariaţilor şi centralizatoarele acestora corespunzătoare perioadei de activitate a debitoarei aflate în procedura insolvenţei, este prevăzută de art. 18, alin. 1 din Legea 16/1996.
Condiţionarea preluării acestor documente de înfiinţarea unor structuri specializate, nu poate anihila obligaţia în sine, câtă vreme cea căreia îi incumbă obligaţia de înfiinţare a unor structuri nu a făcut nici un demers. Deficienţa unor măsuri de organizare şi funcţionare în cadrul Arhivelor Naţionale nu se pot răsfrânge asupra persoanei juridice care este beneficiară unor prevederi legale. Luarea măsurilor de conservare a bunurilor debitoarei, inclusiv a documentelor contabile aparţine lichidatorului iar acesta are obligaţia să sesizeze judecătorul sindic cu orice probleme care ar cere o soluţionare din partea acestuia, inclusiv cererea de obligare a Arhivelor Naţionale – Direcţiei Judeţene să arhiveze documentele ce se circumscriu textului legal indicat. În textul art. 11 din Legea 85/2006 republicată, atribuţiile judecătorului sindic nu sunt enumerate limitativ, ele trebuind a fi circumscrise întregii proceduri. Textul respectiv nu poate cuprinde multitudinea şi varietatea cazurilor, situaţiilor concrete, specifice fiecărui dosar de , ce reclamă soluţia judecătorului sindic.Prin sentinţa nr. 2412 pronunţată la data de 24.09.2007 de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 733/2005, s-a dispus, printre altele, admiterea contestaţiilor formulate de salariaţii debitoarei S.A, S.T, P.A, K.R, B.M, K.K, M.T, A.L, D.A, G.A, V.M, K.L, S.T, L.I, B.L, T.E, D.P, V.G şi P.G. împotriva tabelului suplimentar de creanţe al debitoarei SC. Hart SA şi în consecinţă, s-a dispus înscrierea creanţelor declarate reprezentând salarii compensatorii în tabelul suplimentar de creanţe la alte creanţe chirografare, s-a respins contestaţia formulată de creditoarea SC. Max – Protect SRL împotriva tabelului suplimentar de creanţe al debitoarei.Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea nr. 738/13.02.2006 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, creanţele celor 19 salariaţi contestatori născându-se la această dată. Cum, potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. c din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a dizolvării angajatorului, raportând la dispoziţiile art. 65, 66 şi 68 lit. a din acelaşi act normativ, rezultă că această încetare a contractului de muncă reprezintă o concediere colectivă pentru motive ce nu ţin de persoana salariaţilor. În mod greşit lichidatorul nu a înscris creanţele în tabelul suplimentar, creanţele acestora fiind exigibile în condiţiile art. 73 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă nr. 689/11.01.2006. Dacă aceştia ar fi formulat declaraţiile de creanţă anterior declanşării falimentului, acestea ar fi fost premature, cum de altfel s-a şi pronunţat Tribunalul Harghita prin sentinţa nr. 1608/11.01.2006. Pentru aceste motive, judecătorul sindic a admis contestaţiile celor 19 salariaţi şi a dispus înscrierea creanţelor acestora la categoria alte creanţe chirografare în baza art. 123 alin. 8 din Legea nr. 85/2006.
Cât priveşte contestaţia formulată de SC. Max – Protect SRL, judecătorul sindic a apreciat că în mod corect lichidatorul nu a înscris creanţa acesteia în tabelul suplimentar de creanţe întrucât, creditoarea, deşi a fost notificată în vederea depunerii declaraţiei de creanţă până la data de 04.08.2005, declaraţia a fost depusă tardiv, la data de 07.04.2006.Împotriva sentinţei au formulat recurs S.A, S.T, P.A, K.R, B.M, K.K, M.T, A.L, D.A, G.A, V.M, K.L, S.T, L.I, B.L, T.E, D.P, V.G şi P.G, ARHIVELE NAŢIONALE – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ HARGHITA şi SC Max-Protect SRL.În motivarea recursului salariaţilor se arată că, creanţele lor, reprezentând salarii compensatorii, trebuiau înscrise la rangul de preferinţe prevăzut de art. 123 pct. 2 din Legea nr. 86/2006 întrucât sunt datorate conform contractului colectiv de muncă, fiind creanţe izvorâte din raporturi de muncă.Creditoarea SC. Max-Protect SRL nu şi-a motivat în vreun fel cererea de recurs.Examinând recursul salariaţilor prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ, Curtea a apreciat că acesta este întemeiat doar în parte, pentru următoarele considerente:Astfel, Curtea a constatat că recurenţii M.M, S.V, N.A, J.E, P.I, A.C, J.E. şi A.G. nu au calitate procesuală întrucât aceştia nu au formulat contestaţii la tabelul suplimentar de creanţe al debitoarei, sentinţa atacată nefiindu-le opozabilă.Cât priveşte recursul formulat de contestatarii recurenţi, acesta este fondat, motiv pentru care a fost admis.Astfel, indiscutabil creanţa pe care aceştia o au împotriva debitoarei este o creanţă izvorâtă din raporturile de muncă, aşa cum de altfel a şi stabilit judecătorul sindic. Creanţele constând în plăţi compensatorii, drepturi cuprinse în art. 73 alin. 3 din contractul colectiv de muncă fiind catalogate ca fiind izvorâte din raporturile de muncă ale contestatorilor cu debitoarea, ele trebuie a fi înscrise în tabelul de creanţe la ordinea de preferinţă prevăzută de legiuitor la art. 123 pct. 2 din şi nu la pct. 8, alte creanţe chirografare. Dispunând înscrierea creanţelor la art. 123 pct. 8 din lege, judecătorul sindic a împărţit astfel foştii salariaţi ai debitoarei în 2 categorii: o parte, care au fost disponibilizaţi la data deschiderii procedurii şi cărora li s-a recunoscut drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă fiind înscrişi în tabelul de creanţe conform ordinei de preferinţă prevăzută la art. 123 pct. 3 iar cealaltă parte, menţinuţi în funcţie până la intrarea în faliment a debitoarei, cărora li s-a recunoscut aceleaşi drepturi dar înscrişi în tabelul de creanţe conform art. 123 pct. 8. Cum această împărţire este artificială, în fond fiind vorba, dincolo de momentul naşterii drepturilor de creanţă, de aceleaşi drepturi derivând din acelaşi contract colectiv de muncă, sentinţa judecătorului sindic a fost modificată în parte, în ceea ce-i priveşte pe contestatarii recurenţi şi s-a dispus înscrierea creanţelor lor conform celor de mai sus.În ceea ce priveşte recursul formulat de către SC. Max-Protect SRL împotriva aceleaşi sentinţe, potrivit art. 302 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie, în mod obligatoriu, să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină.Art. 303 prevede termenul în care trebuie depuse motivele de recurs, respectiv, fie prin cererea de recurs, fie în interiorul termenului de recurs, acesta socotindu-se de la data comunicării hotărârii ce se atacă.
Pe cale de consecinţă, neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile legale relative la motivarea în fapt a cererii de recurs determină instanţa să constate nulitatea cereri de recurs.Tot în dosarul de faliment privind debitoarea SC. Hart SA, Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Harghita a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 2770/05.11.2007.Prin această sentinţă judecătorul sindic a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Harghita şi a admis acţiunea formulată de debitoare prin lichidator şi a obligat pârâta Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Harghita să procedeze la preluarea documentelor cu valoare practică şi anume, statele de plată a salariilor şi centralizatoarelor acestora corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului SC. Hart SA precum şi a documentelor care atestă încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă, respectiv, condiţii speciale sau deosebite de muncă.Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut că este competent să soluţioneze această cerere formulată de lichidator întrucât, deşi printre atribuţiile sale prevăzute la art. 11 din Legea nr. 85/2006 nu se regăseşte şi soluţionarea unei cereri de natura celei de faţă, aceste atribuţii nu sunt prevăzute cu titlu limitativ iar ea se circumscrie cererilor aferente procedurii insolvenţei referindu-se la bunuri ale debitoarei ( documente contabile). Pe fondul cauzei s-a reţinut că cererea lichidatorului este întemeiată întrucât este necesară închiderea procedurii pentru evitarea unor cheltuieli procedurale inutile şi fără acoperire din averea debitoarei precum şi lipsa spaţiilor de depozitare a documentelor în situaţia înstrăinării tuturor activelor. Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 16/1996, pârâta este obligată să preia documentele cu valoare practică în sensul art. 16 ( statele de plată ale angajaţilor şi centralizatoarele acestora corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului Sc. Hart SA. Deşi alin. 2 al aceluiaşi articol condiţionează preluarea de înfiinţarea unor structuri specializate, nu s-a făcut dovada inexistenţei acestora cu atât mai mult cu cât acest alineat a fost introdus cu mai bine de un an în urmă prin OUG. nr. 39/31.05.2006. De altfel, responsabilitatea înfiinţării acestor structuri aparţine pârâtei.În motivarea recursului său, Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Harghita a arătat că Legea nr. 85/2006 instituie o procedură specială de silită care permite numai soluţionarea cererilor specifice nu şi a cererilor de altă natură specifice procesului civil. În consecinţă, cererea de faţă este incompatibilă cu legea specială, Legea 85/2006, şi trebuia respinsă de judecătorul sindic. Obligarea pârâtei să preia documentele cu valoare practică în alte condiţii şi după alte reguli decât cele prevăzute de legislaţia insolvenţei înseamnă adăugarea la lege. Judecătorul sindic a tăgăduit orice valoare a textelor din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 aşa cum a fost modificată prin OUG. nr. 39/2006. Interpretarea dată dispoziţiilor art. 18 din acest act normativ este superficială neconvingătoare, subiectivă şi reprezintă o nesocotire a voinţei legiuitorului. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din succesiunea dispoziţiilor legale din art. 18, obligaţia de preluare are loc doar după înfiinţarea structurilor specializate, ceea ce reprezintă o prorogare legală a obligaţiei de preluare. Până în acest moment, fără nici o culpă din partea pârâtei, aceste structuri nu au fost înfiinţate.
Lichidatorul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. În motivare se arată că înfiinţarea sau neînfiinţarea acestor structuri specializate nu poate fi imputată nici debitoarei şi nici instanţei iar condiţiile concrete de desfăşurare a procedurii insolvenţei faţă de debitoare nu permit luarea măsurilor corespunzătoare de arhivare şi conservare a documentelor până la înfiinţarea acestor structuri. De altfel, într-o cauză similară, pârâta a trecut la executarea sentinţei dată în acelaşi sens de judecătorul sindic.Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:Procedura de faliment a debitoarei SC. Hart SA se află în stare finală, toate activele acestei fiind înstrăinate iar sumele rezultate distribuite creditorilor. Luarea măsurilor de conservare a bunurilor acesteia (inclusiv a documentelor contabile) aparţine lichidatorului, conform legii nr. 85/2006, fiind obligat să sesizeze judecătorul sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare din partea acestuia. Într-adevăr, art. 11 din Legea nr. 85/2006 prevede atribuţiile judecătorului sindic însă, aceste atribuţii nu sunt enumerate cu titlu limitativ ci, ele trebuie circumscrise întregii proceduri instituite de lege. Cererea formulată de lichidator priveşte un act de conservare a actelor debitoarei, ca şi bunuri ale acesteia, iar coroborarea cu dispoziţiile art. 16 C. pr. civ. conduce la competenţa exclusivă a judecătorului sindic în soluţionarea cererii. În sprijinul acestei idei trebuie amintite şi dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 care prevede că acest act normativ se completează cu cele ale Codului de procedură civilă în măsura compatibilităţii lor. În consecinţă, judecătorul sindic era competent să soluţioneze cererea formulată de lichidator.Cât priveşte fondul cauzei, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 16/1996 modificată. Într-adevăr, alin. 2 prevede o prorogare a momentului din care obligaţia de preluare a documentelor cu valoare practică ar cădea în sarcina pârâtei, respectiv după înfiinţarea unor structuri specializate însă, în condiţiile în care după mai bine de 1 an de la data introducerii acestui alineat pârâta nu a făcut dovada că ar fi demarat măcar procedurile de înfiinţare a acestora, pasivitatea acesteia nu poate anihila obligaţia în sine prevăzută la alin. 1 şi nici nu se poate răsfrânge asupra debitoarei sau lichidatorului. În condiţiile în care s-ar accepta susţinerile pârâtei, obligaţia în sine ar fi golită de conţinut cu atât mai mult cu cât, nici măcar nu s-a prevăzut un termen limită până la care aceste structuri specializate să fie înfiinţate. Condiţiile concrete în care se află procedura de lichidare a debitoarei, respectiv, vânzarea tuturor activelor cu lipsa unor spaţii de depozitare adecvate, lipsa resurselor băneşti care să permită încheierea unu contract de închiriere pe o durată nedeterminată precum şi incertitudinea privind momentul înfiinţării structurilor specializate, au fost corect reţinute de judecătorul sindic. Contrar susţinerilor pârâtei, prin obligarea acesteia la îndeplinirea obligaţiei prevăzută la alin. 1 al art. 18 din Legea nr. 16/1996 nu s-a adăugat la lege ci doar s-a făcut aplicarea unui text de lege.
Faţă de aceste considerente, recursul pârâtei a fost respins ca nefondat.
