În cazul concedierii individuale, angajatorul este ţinut să justifice desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariat şi cauza reală şi serioasă a măsurii dispuse.
Dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. muncii nu dau posibilitatea stabilirii unor criterii, a unei selecţii profesionale între salariaţi, deoarece este vorba despre o concediere ce nu ţine de persoana
salariatului, scopul concedierii fiind acela de a permite redresarea societăţii ca urmare a reorganizării şi depăşirii dificultăţilor economice ce au determinat reorganizarea.
Textul indicat exclude analiza activităţii profesionale la locul de muncă al salariaţilor ce ocupă posturi identice, concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului reprezentând o concediere ce nu se datorează activitătii acestuia, iar în cazul aplicării unor criterii, acestea nu sunt condiţionate de raportul angajat-angajator.
Deşi ordinea în care se dispune concedierea nu vizează concedierea individuală, totuşi aplicarea aceloraşi criterii la concediere şi în cazul concedierilor individuale prin dispoziţii exprese cuprinse în contractul colectiv de muncă este posibilă, în cazul în care partenerii la negocierea contractului colectiv de muncă au înţeles să extindă aplicarea unei ordini de prioritate şi în cazul concedierilor individuale.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 981/R din 3 februarie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 8744/24.11.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea formulată de contestatorul Z.C. în contradictoriu cu intimata SC C.A. SRL, a fost anulată decizia nr. 992/20.11.2009 şi a fost dispusă reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi la care acesta ar fi avut dreptul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajat al pârâtei în funcţia de şef echipă mecanici auto în baza CIM nr. 2749/02.07.2002.
Raporturile de muncă ale reclamantului cu societatea au încetat în baza deciziei nr. 992/20.11.2009 prin care s-a dispus încetarea CIM al reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. muncii, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta. Reclamantul a invocat faptul că s-a dispus concedierea sa din motive subiective, fară ca aceasta să fi fost determinată de o reală desfiinţare a locului său de muncă, din motive economice, aşa cum invocă pârâta.
Tribunalul a reţinut a fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
în cauză pârâta a precizat că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului a fost determinată de situaţia economică în care se găsea, respectiv reducerea volumului de activitate din cauza crizei economice mondiale. Ca urmare a notei de fundamentare, a fost emisă decizia Con
siliului de administraţie a SC C.A. SRL, din data de 28.09.2009 fiind aprobată în unanimitate reorganizarea prin restrângerea activităţii şi desfiinţarea de posturi, inclusiv un post şef echipă mecanici auto la atelierul mecanică-electrică.
La momentul luării deciziei Consiliului de administraţie, întreg atelierul mecanică-electrică PKW avea în organigramă incluse un număr de 3 posturi şef echipă mecanici auto, ocupate de contestatorul Z.C. şi de alte două persoane, respectiv P.F., ce avea un copil minor în întreţinere şi D.N., necăsătorit.
Din organigramele depuse la dosar de pârâtă a rezultat că, într-adevăr, a fost desfiinţat în mod efectiv un post de şef de echipă mecanici auto, din cele trei existente în cadrul atelierului de mecanică-electrică PKW.
Deşi Tribunalul i-a pus în vedere pârâtei să precizeze criteriile care au determinat ca tocmai postul ocupat de reclamantul Z.C. să fie desfiinţat, nu a administrat dovezi în acest sens, limitându-se să dovedească că societatea a avut probleme economice de natură să determine restructurarea şi, implicit, desfiinţarea postului în cauză.
Lipsa unor criterii obiective care să determine desfiinţarea postului unei anume persoane, în condiţiile în care existau trei posturi similare în organigrama societăţii dă naştere arbitrariului şi încetării raporturilor de muncă din motive subiective, fapt ce contrazice prevederile legale în materie. Legislaţia în materie prevede condiţii obiective şi restrictive ce pot determina concedierea unei persoane din motive care nu ţin de persoana salariatului (art. 65-67 C. muncii), nerespectarea acestora determinând nulitatea deciziei de concediere.
Astfel, s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada cauzei reale a desfiinţării postului ocupat de reclamant, încălcându-se astfel prevederile art. 65 alin. (2) C. muncii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal şi motivat, intimata SC C.A. SRL, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi ne-temeinicie.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 304′ C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 65 C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea CIM determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fară legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Măsura concedierii este legală, în contextul acestor dispoziţii, doar în măsura în care îndeplineşte cumulativ condiţiile stipulate, referitoare la caracterul efectiv, respectiv cauza reală şi serioasă.
Intimatul-contestator a fost salariatul intimatei, în baza CIM nr. 2749/02.07.2002, având funcţia de şef echipă mecanici auto. Prin decizia nr. 992/20.11.2009 angajatorul a dispus concedierea contestatorului în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta. Astfel cum rezultă din conţinutul deciziei de concediere, motivul concedierii a fost reprezentat de desfiinţarea postului ocupat de contestator ca urmare a reorganizării activităţii, astfel cum rezultă din hotărârea Consiliului de administraţie din data de 28.09.2009, încetarea raporturilor de muncă urmând a avea loc la 18.11.2009, dată la care expirau cele 20 zile lucrătoare de preaviz.
Instanţa de fond, sesizată cu judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere, a apreciat caracterul real al concedierii, din organigramele depuse la dosar de pârâtă rezultând că a fost desfiinţat în mod efectiv un post de şef de echipă mecanici auto, din cele trei existente în cadrul atelierului de mecanică-electrică PKW, însă a considerat că angajatorul a dat dovadă de subiectivism, neprecizând criteriile care au determinat ca tocmai postul ocupat de către contestator să fie desfiinţat.
Cât priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. muncii, se reţine faptul că atât în doctrină, cât şi în practica judecătorească s-a stabilit că desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii. Desfiinţarea nu este efectivă dacă este urmată de reînfiinţarea după scurt timp a aceluiaşi loc de muncă, în acest sens nici schimbarea denumirii postului neputând fi considerată drept o desfiinţare efectivă a locului de muncă. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua-credinţă a angajatorului şi serioasă atunci când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
în speţă, angajatorul a invocat dificultăţi economice şi financiare datorită reducerii volumului de vânzări, emiţându-se în acest sens decizia Consiliului de administraţie a SC C.A. SRL, din data de 28.09.2009 fiind aprobată în unanimitate reorganizarea prin restrângerea activităţii şi desfiinţarea de posturi, inclusiv un post de şef echipa mecanici auto la atelierul mecanică-electrică.
Cauza reală şi serioasă a concedierii este reprezentată aşadar de dificultăţile economice cu care recurenta s-a confruntat.
La momentul luării deciziei Consiliului de administraţie, atelierul de mecanică-electrică PKW avea un număr de trei posturi şef echipă mecanici auto, iar din organigramele depuse la dosarul de fond de către intimată rezultă că a fost desfiinţat în mod efectiv un post de şef de echipă mecanici auto, din cele trei existente în cadrul atelierului de mecanică-
electrică PKW, astfel încât desfiinţarea postului a fost efectivă, măsura concedierii fiind impusă de necesitatea reducerii cheltuielilor de personal, bazându-se pe indicatorii economici şi de performanţă reali ai societăţii.
Curtea apreciază că nu se poate nega dreptul unei societăţi de a face schimbări la nivel organizatoric, care implică inclusiv concedieri, recurenta justificând schimbările de structură pe calea reorganizării, faţă de dificultăţile economice prin care trece.
In ceea ce priveşte considerentele primei instanţe referitoare la faptul că în speţă nu s-a făcut dovada criteriilor avute în vedere la momentul desfiinţării postului contestatorului recurent, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece în speţă nu este vorba despre o concediere colectivă în cazul căreia erau aplicabile dispoziţiile art. 74 lit. c) C. muncii, ci despre o concediere individuală în care angajatorul este ţinut să justifice desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariat şi cauza reală şi serioasă a măsurii dispuse, aspecte care în speţă au fost dovedite, astfel cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse.
Dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. muncii ce au stat la baza concedierii intimatului nu dau posibilitatea stabilirii unor criterii, a unei selecţii profesionale între salariaţi, deoarece este vorba despre o concediere ce nu ţine de persoana salariatului, scopul concedierii fiind acela de a permite redresarea societăţii ca urmare a reorganizării şi depăşirii dificultăţilor economice ce au determinat reorganizarea.
De altfel, contestatorului nu i s-a reproşat necompetenţa profesională sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, din înscrisurile depuse în recurs rezultând îndeplinirea acestor sarcini, iar potrivit susţinerilor recurentei, acesta era apreciat pozitiv în cadrul societăţii, însă aceste aspecte nu au relevanţă în cauză, cât timp textul de lege al concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului nu dă posibilitatea angajatorului de a diferenţia salariaţii pe criterii de competenţă.
Astfel, dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. muncii exclud analiza activităţii profesionale la locul de muncă al salariaţilor ce ocupă posturi identice, concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului reprezentând o concediere ce nu se datorează activităţii acestuia, iar în cazul aplicării unor criterii acestea nu sunt condiţionate de raportul angajat-angajator.
Ordinea în care se dispune concedierea nu vizează concedierea individuală, însă doar dacă partenerii la negocierea CCM au înţeles să extindă aplicarea unei ordini de prioritate şi în cazul concedierilor individuale este posibilă aplicarea aceloraşi criterii la concediere şi în cazul concedierilor individuale prin dispoziţii exprese cuprinse în CCM.
Aceste criterii privind ordinea de prioritate la concediere sunt prevăzute în art. 81 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, care
se aplică şi concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.
Contrar considerentelor primei instanţe, la concedierea intimatului, recurenta a avut în vedere criteriile minimale de afectare a persoanelor concediate prevăzute de dispoziţiile art. 81 alin. (2) din CCM la nivel naţional 2007-2010, ce precizează afectarea doar în ultimul rând a persoanelor ce au copii în întreţinere, în această situaţie fiind salariatul P.F., o copie a certificatului de naştere al minorului pe care acesta îl are în întreţinere fiind depusă la dosarul de fond, iar angajaţilor rămaşi, respectiv intimatul şi D.N., îndeplinind aceleaşi condiţii, le-au fost aplicate dispoziţiile art. 81 alin. (4) din CCM la nivel naţional 2007-2010, potrivit cărora, în cazul în care două sau mai multe persoane sunt în aceeaşi situaţie, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatului.
Cum la nivelul societăţii recurente nu există organizat un sindicat, angajatorul a trecut la disponibilizare, rămânând la latitudinea acestuia să hotărască persoana ce urma a fi disponibilizată, în baza prerogativei angajatorului de a-şi organiza activitatea. Drept consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a modificat, în tot, sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, contestaţia.
