Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 333 din data de 11.02.2013
Cumul cu salariu. Legea nr. 329/2009.
Legea nr.329/5.11.2009- art. 17;
Constituția României:art.16, 41,44;
Protocolul nr.1 adițional la CEDO: art.1.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că măsura criticată este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum și faptul că în domeniul social statul dispune de o marjă largă de apreciere.
Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale – Decizia civilă nr. 333/11 februarie 2013.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 2014/85/2012 reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.N. a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea măsurii de suspendare a plății pensiei pentru limită de vârstă stabilită în favoarea sa, măsură aplicată conform prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009, concomitent cu obligarea pârâtei la plata acesteia.
În motivarea acțiunii sale reclamantul, arăta, în esență, că și-a continuat activitatea după pensionare la UM 0260 S. , încasând concomitent atât pensia pentru limită de vârstă cât și salariul. Începând cu data de 1.01.2010 dreptul la încasarea pensiei i-a fost suspendat ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009.
Această măsură este nelegală întrucât încalcă mai multe principii și drepturi stabilite prin Constituția României precum dreptul de proprietate și dreptul la muncă, care sunt consemnate și în dreptul comunitar fiind confirmate de mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea Europeană de Justiție. În aceste condiții se solicită să se constate că hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție au prioritate față de dreptul intern și o aplicabilitate directă și imediată.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta C.P.S. a M.A.N. s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, susținând în esență că a fost opțiunea reclamantului de a i se suspenda plata pensiei, iar criticile aduse dispozițiilor legale incidente în acest sens, prin încălcarea principiilor la care se referă reclamantul sunt nefondate, având în vedere marja mare de aprecierea pe care Curtea Europeană o lasă statelor membre în stabilirea propriilor politici sociale și economice.
Tribunalul, prin sentința civilă nr.1251/08.10.2012 pronunțată în cauză, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul UM 0260 S. (Spitalul Militar) în calitate de medic șef al laboratorului până la data de 31.08.2007 când i-a fost stabilită pensia pentru limita de vârstă. După pensionare reclamantul și-a continuat activitatea ca angajat civil, încasând concomitent atât pensia pentru limită de vârstă cât și salariul.
Începând cu data de 1.01.2010, prin decizia nr. 27481 din 6.01.2010 , i-a fost suspendată plata pensiei de serviciu ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor art. 17-26 din OUG nr. 329/2009.
Reține prima instanță că acțiunea nu este fondată.
Astfel, CEDO s-a pronunțat între timp prin hotărâri date pe tema disp. cap.IV art. 17-26 din Legea nr. 329/2009 în cauze precum Ionel Panfile c/a României din 20 martie 2012, Mihăies și Senteș c/a României din 6 decembrie 2011, Frimu ș.a. c/a României din 7 februarie 2012. Cererile au fost respinse fiind declarate vădit nefondate sau inadmisibile, făcându-se referire și la decizia nr.1414/2009 a Curții Constituționale, justificat în esență de marja largă de aprecierea a statului în reglementarea legislației sociale, care de altfel este prevăzută și de art.4 pct.2 al.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Se reține, de asemenea, că prin Capitolul IV al Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au fost introduse unele măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.
Astfel, beneficiarii dreptului la aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizau venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, puteau cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salariat mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pensionarii care desfășurau activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție aveau obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Persoanele care la data intrării în vigoare a Capitolului IV erau pensionari cumularzi ori după data intrării în vigoare a acestuia deveneau pensionari cumularzi aveau obligația ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situației de cumul, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salariai mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prin Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a stabilit că soluția legislativă adoptată de legiuitor în privința reglementării cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, este în concordanță cu prevederile constituționale, în măsura în care prevederile nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție. Măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De altfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională și cu alte ocazii (spre exemplu, prin deciziile nr. 358 din 30 septembrie 2003 sau nr. 4 din 18 ianuarie 2000), soluția legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opțiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituțional.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive recurentul reinterează susținerile din acțiunea introductivă și precizează că, în luna decembrie 2009 a fost obligat să opteze fie pentru păstrarea locului de muncă, fie pentru păstrarea pensiei, și că această opțiune nu este rezultatul voinței sale ci, rezultatul apariției Legii nr. 329/2009. Arată că decizia de suspendare a plății pensiei de serviciu încalcă prevederile art.26 din Legea nr.164/2001 care permite cumulul pensiei cu veniturile realizate indiferent de nivelul veniturilor respective. Consideră că dreptul la pensie este un drept câștigat și că prin efectul dispozițiilor legale criticate s-a creat un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul averii, respectiv poziției sociale în stat.
Precizează recurentul că este încălcat dreptul de proprietate privată asupra sumelor de bani cu titlu pensie și că dreptul la pensie și dreptul la muncă sunt două drepturi fundamentale garantate de Constituție și de legislația comunitară.
Mai susține recurentul că Legea nr. 329/2009 este în conflict cu scopul impus de Directiva nr.2000/78/CE a Consiliului European, cu Regulamentul nr. 1408/71, iar prin interzicerea exercitării unui drept fundamental se încalcă art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art.1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
În drept invocă: art.304 punct 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul MMFPSPV se arată că instanța de fond a reținut corect că această instituție nu are calitate procesual pasivă în cauză, neavând nici o atribuție în ceea ce privește stabilirea, plata și efectuarea reținerilor din drepturile de asigurări sociale.
Intimatul MFP, prin DGFP a Jud. S., prin întâmpinarea depusă solicită respingerea recursului, motivând că în mod corect instanța de fond a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului, prin MFP, precum și inexistența unei obligații de garanție a MFP în această cauză.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul pe următoarele considerente:
Potrivit art. 17 – (1) din Legea nr.329/5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional:
” Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”;
Prin recursul de față, recurentul invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României, respectiv: egalitatea în drepturi a cetățenilor prev. de art. 16 alin. (1), dreptul la muncă prev. de art. 41 alin. (1) și dreptul de proprietate privată și condițiile exproprierii prev. de art. 44 alin. (1) și (3).
Toate aceste aspecte au fost supune analizei efectuate de Curtea Constituțională – singura instituție abilitată să verifice conformitatea legii organice cu Constituția, care printr-o jurisprudență constantă – Deciziile nr.297/2011, 368/2011, 378/2011, 544/2012,1032/2012 a statuat că nu ne aflăm în situația încălcări vreun drept fundamental.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nici o dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită.
Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.
Totodată, Curtea a reținut că măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv situația de criză economică în care se regăsește statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, Curtea a reținut că prestațiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidență a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată.
Recurentul invocă, de asemenea, nesocotirea normelor europene, cu privire la obligația care i-a fost impusă cu începere din 9 decembrie 2009 de a alege între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității în cadrul unei instituții de stat și încetarea activității.
Acesta susține că, prin aplicarea art.17-22 din Legea nr. 329/2009, instanțele l-au privat de dreptul la plata cumulată a pensiei și salariului, deși acesta era un “drept dobândit”; totodată, aplicarea prevederilor sus-menționate a condus la o indirectă, în sensul că cei care primeau o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie sau cei care primeau o pensie peste nivelul salariului mediu brut pe economie, dar erau angajați în mediul privat, aveau dreptul la cumulul pensiei cu salariul.
Se constată că sub aceste aspecte Curtea Europeană s-a pronunțat deja în cauza Ionel Panfile împotriva României- Decizia din 20 martie 2012- reținută corect de prima instanță.
Cu această ocazie Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că măsura criticată este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum și faptul că în domeniul social statul dispune de o marjă largă de apreciere, ceea ce a dus la concluzia că măsura criticată nu este contrară art. 1 din Protocolul adițional la Convenție (paragrafele 17 – 25).
Curtea reamintește că în Convenție nu se garantează dreptul la muncă, consideră că limitările introduse de legislația contestată nu trebuie considerate ca o “privare de bunuri”, așa cum pretinde reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor sale, în sensul primei teze din art. 1 § 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Din această perspectivă, Curtea observă că ingerința criticată era prevăzută de lege, mai precis de noile prevederi introduse de Legea nr. 329/2009, care se referă la măsurile pe care statul trebuie să le ia în contextul crizei economice și financiare, având totodată în vedere ampla marjă de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislației sociale și scopul legitim al raționalizării cheltuielilor publice. Curtea menționează că nu se poate considera că reclamantul are de suportat o sarcină individuală și excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori la salariu.
Reclamantul s-a plâns că textele de lege contestate au instituit o discriminare între diverse categorii de persoane, unora permițându-li-se în continuare cumulul pensiei cu salariul, în timp ce altele nu au avut acest drept. Mai precis, acesta nu a putut primi cumulat salariu și pensie pe motiv că era angajat în sectorul public, spre deosebire de cei care sunt angajați în sectorul privat, pe de o parte, și pe motiv că avea o pensie mai mare decât salariul mediu brut pe economie, spre deosebire de cei care aveau o pensie inferioară acestui nivel, pe de altă parte.
Curtea consideră că legea contestată a instituit, într-adevăr, o diferență de tratament între persoanele pensionate angajate în sectorul privat și cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situație analoagă sau asemănătoare în sensul art. 14, din moment ce diferența esențială, relevantă pentru contextul în care au fost luate măsurile criticate, este aceea că veniturile lor provin din surse diferite, și anume bugetul privat și, respectiv, bugetul de stat. Mai trebuie observat, în acest sens, faptul că Curtea a aprobat într-un număr de situații diferențele pe care unele state contractante le stabilesc în domeniul pensiilor între angajații din sectorul public și cei din sectorul privat (a se vedea Valkov și alții, § 117, și referințele acolo citate).
Referitor la diferența de tratament bazată pe nivelul venitului lunar personal, Curtea consideră, tot în concordanță cu decizia Curții Constituționale române, că nivelul menționat era previzibil și rezonabil și că a fost stabilit în raport cu factori obiectivi de către legiuitor, care a acționat în limitele competenței sale discreționare în domeniul deciziilor bugetare, fără a depăși principiul proporționalității (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov și alții, citată anterior, § 114).
Ca atare, cum toate aspectele critice invocate de către recurentul reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăși, instanța națională nu mai este nevoită să facă examenul de conformitate a măsurilor legislative cu Convenția, prevederile Curții Europene fiind obligatorii pentru instanțe, în baza art. 20 din Constituție.
Față de cele menționate, constatând că soluția pronunțată de către prima instanță este temeinică și legală, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul formulat de către reclamant.
