– Legea nr. 19/2000
Deşi nu există o dispoziţie expresă în Legea nr. 19/2000 referitoare la recalcularea pensiei anticipate după realizarea unui stagiu de cotizare, în condiţiile în care pentru veniturile obţinute din indemnizaţie s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, singura modalitate de a se respecta principiul contributivităţii prevăzut de art. 2 Ut. e) din Legea nr. 19/2000 (conform căruia drepturile sociale se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite), este aceea de a se recalcula pensia anticipată parţial, dispoziţiile art. 95 din Legea 19/2000 urmând a fi aplicate în mod corespunzător.
Nu se poate dispune însă recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unei perioade de la o dată care este anterioară stagiului ce urmează a fi valorificat. Pentru identitate de raţiune, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 19/2000, respectiv plata drepturilor recalculate să se acorde începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
(Decizia nr. 2686/R din 23 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 2261 din 27.08.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul C.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă a fost obligată pârâta la recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită prin decizia de pensionare nr. 257302/26.03.2009 cu luarea în calcul şi a perioadei 01.03.2009-01.06.2009 ca vechime în muncă, cu plata drepturilor stabilite reclamantului începând cu data de 26.02.2009.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, se reţine că acesta este parţial fondat, urmând a fi admis în parte pentru următoarele considerente:
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă prin Decizia nr. LIV din
04.06.2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a statuat că „dispoziţiile art. 92 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că: persoanele alese în funcţii de consilier local pot cumula pensia anticipată respectiv pensia anticipată parţială cu indemnizaţia prevăzută de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 393/2004, modificată şi completată”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii conform art. 329 alin. 3 C. pr. civ., susţinerile contrare ale recurentei urmează să fie înlăturate de instanţa de recurs.
Deşi nu există o dispoziţie expresă în Legea nr. 19/2000 referitoare la recalcularea pensiei anticipate după realizarea unui stagiu de cotizare, în condiţiile în care conform deciziei în interesul legii menţionată anterior s-a stabilit că se poate cumula pensia anticipată parţial cu indemnizaţia de consilier local, iar pentru veniturile obţinute din indemnizaţie în perioada 01.03.2009 – 01.06.2009 s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, Curtea reţine că singura modalitate de a se respecta principiul contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 (conform căruia drepturile sociale se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite) este aceea de a se recalcula pensia anticipată parţial, dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 19/2000 urmând a fi aplicate în mod corespunzător.
De altfel, chiar şi ultimul aspect invocat în memoriul de recurs referitor la faptul că în urma modificării Legii nr. 19/2000 prin Legea nr. 209/2009 (în vigoare din 12 iunie 2009) nu se mai datorează contribuţia la asigurări sociale asupra sumelor obţinute din indemnizaţia de şedinţă pentru consilierii locali reprezintă un argument în favoarea celor reţinute anterior de instanţă. Astfel, per a contrario rezultă că anterior se datora contribuţia la asigurări sociale asupra acestor venituri şi pentru respectarea principiului contributivităţii trebuie ca şi aceste venituri să fie valorificate la recalcularea pensiei reclamantului.
Susţinerile recurentei relative la data de la care trebuie obligată să plătească drepturile de recalculate sunt însă corecte. Astfel, în mod evident nu se poate dispune recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei 01.03.2009 –
01.06.2009 de la o dată care este anterioară stagiului ce urmează a fi valorificat. Pentru identitate de raţiune, Curtea apreciază că în cauză se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 19/2000, respectiv plata drepturilor recalculate să se acorde începând cu luna următoare celei în care s-a depuse cererea de recalculare, respectiv 01.07.2009, cererea fiind depusă în 11.06. 2009. Drept urmare, Curtea reţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale menţionate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ. se va admite în parte recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2261 din 27.08.2009 a Tribunalului Cluj, care va fi modificată în parte în sensul că data de la care pârâta va fi obligată să plătească reclamantului drepturile de recalculate cu luarea în considerare ca stagiu de cotizare a perioadei 01.03.2009 – 01.06.2009 este 01.07.2009. Se vor menţine celelalte dispoziţii din sentinţa recurată. (Judecător Laura Dima)